Cam toata viata, mintea mea si-a pus chinuitoare intrebari, scormonindu-mi constant fiinta. Cititul si dialogul cu tot felul de oameni mi-au imbogatit viata si am incercat sa iau de la fiecare, ce simteam ca mi-ar fi de folos. Insa, mai mereu, raspunsurile le-am primit pe cai si in momente neasteptate, caci invataturile cele mai de pret nu au venit din carti sau din documentare; cele mai profunde lectii de viata le-am primit de la copiii mei si din durere. Din aceste lectii invat constant si am incredere ca, incet, incet, mi le voi insusi cu rabdare si iubire:

–viata e facuta sa o vietuim, cu tot ce inseamna ea, exact ACUM; cand imi amintesc asta, respir cu toata fiinta mea, ca si cum ar fi ultima suflare. Si nimic nu ma umple mai mult decat actul respiratiei profunde. Fiindca asta-mi reaminteste ca sunt in viata. Si nu e asta de ajuns?

-cand mintea mea creeaza, se lumineaza in juru-mi si simt o mare bucurie, de parca tocmai am castigat la Loto. E asa de bine sa-ti fii de-ajuns!

-life is a game; or a movie; ma observ si ma umfla rasul; cata tragedie, cata comedie in jocul actoricesc uman!

–schimbarea mea, inclusiv a tiparelor mostenite ori invatate, schimba lumea din jurul meu; fara sfortare, fara stradanie, ci natural si in ritmul de care e nevoie;

-cel mai usor Il gasesc pe Dumnezeu, cand Il caut in mine; fara scheme, fara complicatii ori formule magice sau rigide;

-nu sunt un corp cu suflet, ci un suflet cu corp; corpul meu e viu cand imi hranesc sufletul cu emotii care ma inalta;

–dragostea se naste din dragoste; nu din frica, anxietate, regrete, vina…

–a lupta cu ce ma tulbura sau cu ce nu-mi convine ma poate seca de multa energie; cand nu ma mai agit, cand nu mai tulbur apa, atunci noroiul se scufunda si apa ramane limpede.

–a ma agata de o idee, de un principiu, de o dieta, de o persoana, de un loc, de un job, de un cuvant…inseamna sa inchid usa catre Univers si catre infinitele posibilitati pe care acesta mi le ofera. Inseamna sa (ma) etichetez si sa (ma) limitez. Si sa pierd. (“When you hold your breath, you loose it”.)

–sunt credincioasa cand permit vietii sa se desfasoare; cand imi permit sa simt fara sa judec; cand le permit altora sa simta, fara sa judec; cand (ma) predau Vietii.

–viata e schimbare si schimbarea e viata; stagnarea, nu; asa ca nu ma mai opun shimbarii si nu ma mai comport cu corpul, cu sufletul meu, cu ceilalalti, ca si cum viata nu ar avea sfarsit;

–moartea face parte din viata; cand stelele obosesc sa stea agatate in ceruri, se lasa sa cada; la ce le-ar folosi sa faca altfel?

-cand ma plang de ceva sau de cineva, pierd timp si energie; ori fac ceva sa schimb situatia sau pe mine, ori iau lucrurile, oamenii asa cum sunt si merg mai departe; fara vaicareala.

–less is more; cu cat mananc mai putin si mai simplu, cu atat corpul meu e mai satisfacut si mai energetic; cu cat analizez si compar mai putin, cu atat ma lasa mintea in pace, sa ma bucur mai mult de viata; cu cat judec mai putin, cu atat inima mea primeste mai mult.

–nevoia de cunoastere vine din dorinta de a sti; dar si (sau mai ales) din nevoia de siguranta; am nevoie de siguranta din teama de necunoscut; mi-e teama de ceea ce nu cunosc, pentru ca in necunoscut, mi se pare ca ma pot pierde pe mine insami; vreau sa aflu, pentru ca mi se pare ca daca cunosc, detin controlul; ori ceea ce poate fi cunoscut, este limitat, deci nu se poate cunoaste totul, asa cum nu te poti proteja cu totul; si de aceea, invat si ca e ok sa nu stiu, fiindca A NU STI nu echivaleaza cu A NU FI. In procesul de cunoastere, e necesara si acceptarea faptului ca tot ce se poate cunoaste e finit si, deci, relativ. Cunoasterea e tot o imagine, care poate naste atasamente. Nu prin cunoastere devin, ci prin acceptare, prin detasare si permitere. Cunoasterea e un instrument practic, dar nu cand cunosc traiesc, ci traiesc cand permit vietii sa se desfasoare, sa curga.