De ani buni, de cand CAUT, stiu ca sunt doua chestiuni esentiale in drumul catre SINE: 1/ Acceptarea si 2/ Responsabilizarea (constientizarea ca toate sunt in noi si ca noi suntem creatorii propriei realitati). Ei bine, pana de curand, mie mi se parea ca cele doua idei sunt diametral opuse, nu le vedeam decat separat. Adica, ma gandeam eu, pe de o parte trebuie sa accept tot si toate, “bune si rele”, sa imbratisez ce si pe cine imi aduce viata in calea mea si sa nu ma lupt cu nimic: nici cu oamenii cu care eu nu sunt de acord sau care nu ma aproba, nici cu boala, nici cu emotiile, cu durerile ori cu gandurile mele sau ale altora si nici cu fricile ori neputintele.

Pe de alta parte, trebuie sa fiu constienta ca tot ceea ce fac, spun si gandesc, cata vreme sunt incarnata pe acest Pamant, are consecinte. Orice se misca, orice are viata, produce energie, vibratie. Si energia asta poate fi low sau high. Depinde de mine cum aleg sa vibrez si, deci, depinde de mine ce manifest in viata mea. Ei bine, imi spuneam: cum poti sa constientizezi si sa aplici ideea ca depinde de tine ce ti se intampla, ca ai puterea sa faci tot ce iti propui, inclusiv sa te vindeci, ca esti asemeni Creatorului, care ne-a facut dupa chipul si asemanarea Lui si, totusi, sa practici, in acelasi timp, acceptarea? A accepta, a te abandona, a nu lupta, a te lasa in voia altcuiva, fie si a lui Dumnezeu, nu inseamna ca esti o victima fara putere? Ori creezi si iti asumi, ori accepti si atunci inseamna ca n-ai nicio putere. Ori/ori! Cum faci? Cum le traiesti pe amandoua?

Toata viata trebuie sa faci alegeri, cu care trebuie apoi sa traiesti: frumos-urat, bine-rau, sanatate-boala, corect-gresit, inainte-inapoi, da-nu, viata-moarte. “You are doomed to make choices. This is life’s greatest paradox”, spunea dr. Wayne Dyer, cel care, din pacate, a plecat de curand la Cer. E un paradox pentru ca Viata e, in fapt, Unitate, cu toata dihotomia ei, si asa ar trebui sa o privim, dar cat de greu este! “Egoul omului ar dori sa aiba mereu cate ceva aflat in afara sa si intelege cu cea mai mare neplacere ca trebuie sa se stinga in final, pentru a fi Una cu Totul.” (Thorwald Dethlefsen, Ruediger Dahlke). Da, dar totusi CUM? Cum fac sa integrez cele doua “antiteze” in mine, in viata mea? Cum fac sa le vad, sa le inteleg unitar, ci nu ca pe o polaritate, ca sa le pot trai?

La Byala, locul asta atat de drag mie (pentru tot ceea ce vad ochii mei, ce aud urechile mele, pentru ce simte sufletul meu cand sunt acolo), la Byala…s-a facut lumina!

In timp ce alergam pe plaja intr-o dimineata de septembrie, cu vantul racorindu-mi ceafa, cu valurile dansand salbatic langa picioarele mele, cu pescarusii desenand cercuri mirifice pe cer, ca niste mesageri zen, cu meduze triste, naufragiate peste noapte pe plaja, in mintea mea (care face ce stie ea mai bine: pune intrebari si cauta raspunsuri), am inteles!

Am inteles ce tot citeam, dar nu reuseam sa pun laolalta: cata vreme esti om, fa ce ai de facut, fa lucrurile cat poti tu de bine si asuma-ti raspunderea pentru asta. Si daca, totusi, dupa ce ai facut ce e omeneste posibil, lucrurile par sa nu sa se aseze cum ai vrea, LET GO AND LET GOD. Simplu, atat de simplu! Ceea ce nu poti face tu ca om, face Dumnezeu. Totul e asa cum trebuie sa fie, ai incredere! De cele mai multe ori, omul (ego-ul sau) crede ca stie ce-i trebuie, ca sa fie bine. Doar ca Dumnezeu ne arata altceva, ce poate, de cele mai multe ori, ne incurca planurile si ne obliga sa ne schimbam. Accepta si imbratiseaza ce nu-ti iese si nu-ti convine, caci Calea ce ti-o arata Divinitatea, desi poate nu e cea pe care ti-e usor sa mergi, te poate salva.

“…Know that whatever comes along, you can handle it and grow from it.” “Acceptance means no complaining and happiness means no complaining about things over which you can’t do nothing”. (dr. Wayne Dyer)