In Cautarea Paradisului Pierdut

„Femeia a fost făcută din coasta lui Adam. Ea nu a fost făcută din acelaşi pământ din care a fost el plăsmuit, ca noi să putem înţelege că firea trupească a bărbatului şi a femeii este Aceeaşi, şi că este o Singură obârşie a înmulţirii neamului omenesc. Din această pricină, nici nu s-a făcut bărbatul odată cu femeia, nici s-au făcut la început doi bărbaţi şi două femei, ci întâi un bărbat şi apoi o femeie. Dumnezeu a voit ca firea omenească să fie aşezată ca Una”, scria Sfantul Ambrozie.

Continue reading “In Cautarea Paradisului Pierdut”

The Warrior Diet

Acum vreo 7 ani, cand am inceput sa cercetez subiectul post negru, am dat de tot felul de abordari; una dintre acestea mi-a atras atentia cu deosebire: The Warrior Diet. Recunosc ca, cuvantul “Warrior” rezoneaza profund cu mine, desi nu mi-e clar de ce; am am ajuns sa tot citesc despre Ori Hofmekler, autorul cartii pomenite mai sus si tot ce promoveaza acesta. Abordarea lui Hofmekler mi s-a parut diferita de ce citisem pana atunci, iar faptul ca pune in centru idea de “hormesis”, un principiu fundamental al biomedicinei si biologiei (care s-ar traduce liber prin “ce nu te omoara, te intareste”), m-a atras foarte tare, pentru ca, in esenta, Ori vorbeste de intoarcerea la natura, atat prin felul cum privim alimentele, cand le consumam si cat mancam, dar si cum abordam miscarea fizica.

Continue reading “The Warrior Diet”

Familia constienta (VII). Dr. Shefali Tsabary

ESTE PARENTAJUL LIPSIT DE EGOISM?

Un alt aspect legat de mitul ca parentajul este doar despre copil este faptul ca noi credem ca tot ceea e facem pentru copiii nostri este lipsit de egoism si, prin urmare, ca ei ar trebui sa aprecieze eforturile noastre. In timp ce in parentaj exista si elemente altruiste, nu este in totalitate adevarat ca suntem complet altruisti cand ne educam copiii. In realitate, foarte putine lucruri sunt altruiste in aceasta aventura a parentajului. Poate fi extrem de periculos sa credem ca suntem complet lipsiti de egoism, deoarece aceasta credinta creeaza sentimentul ca avem mereu dreptate, ceea ce are un efect dezastruos asupra dezvoltarii sanatoase a copilului.

Continue reading “Familia constienta (VII). Dr. Shefali Tsabary”

Tu Esti Vocea

Au trecut aproape 2 ani de cand lumea pe care o stiam s-a transformat intr-o asa masura, incat des am impresia ca ma aflu in genul acela de film, pe care nu l-am inghitit niciodata: genul SF, apocaliptic. Nu conta ca intr-un asemena film, cu mare succes de box office la vremea lui, actor principal putea fi Bruce Willis, Tom Cruise sau Will Smith. Asemenea scenarii mi se pareau nu doar jignitoare ca idee, inumane si chiar urate, dar consideram ca pierdeam evident timpul cu ceva ce nu se putea intampla si din care nu aveam nimic de invatat (imi spuneam ca asa ceva era doar fiction, slava Domnului!). Era ca si cum cineva ar fi incercat sa ma convinga ca ne putem intoarce la ideea ca Galileo Galilei era un vrajitor care uzurpa biserica si ca trebuia ars pe rug!

Continue reading “Tu Esti Vocea”

Chemarea vietii

Februarie 2021, de dimineata. Astept rabdatoare sa mi se puna perfuzia cu fier la Spitalul Municipal din Reading. E o zi friguroasa, dar in salonul de spital in care ne aflam eu si alti cativa pacienti, e chiar placut. Ma fac comoda in fotoliul larg, caci stiu ca urmeaza sa stau acolo vreo 40 de minute. O asistenta tanara si frumoasa imi pregateste medicatia. Catalin e inca in usa salonului, iar eu ii fac semn din ochi ca sunt ok. Ma uit la lichidul maro din punga de perfuzie si o senzatie de rece imi picura in vena. Asistenta e inca pe langa mine, verificand una, alta si imi spune incet sa o chem daca ceva nu e in regula. Zambesc si incuviintez. E doar o perfuzie, ce poate sa fie? 5 minute mai tarziu, o minge de foc pare ca imi creste in abdomen, si urca ca un val greu, spre inima. Sangele alearga prin vene ca nebunul, simt ca obrajii imi ard ca focul; nu am aer si inima nu mai incape in lacasul ei, iar eu simt cu claritate ca o sa explodeze. Un gand imi strabate mintea: am sa mor si nu il mai vad pe Catalin; asta ma face sa imi intorc capul spre stanga, dar la usa nu mai e nimeni. Inghit in sec si cu o ultima farama de putere, ridic mana si mai mult in soapta, reusesc sa spun: Excuse me, I don’t feel well. Apoi valul de foc pornit din stomac imi inunda tot corpul, iar eu nu mai stiu de mine.

Continue reading “Chemarea vietii”