Viata legata cu un fir de ata

Septembrie 2012. Dupa 8 luni de cautari in capitala, mi-am gasit un job in Ploiesti. Fac vizita medicala de rigoare, la o clinica din oras. Alaturi de mine, angajata de aceeasi companie, in aceeasi zi cu mine, sta o tanara tacuta. Nu poti sa nu o observi: un par ca abanosul ii incadreaza chipul cu trasaturi perfecte. Are acea frumusete clasica, fina, pe care rar o mai vezi, chiar si la vedetele de cinema. Pastreaza tot timpul in ochi o urma de melancolie si asta o face nu doar frumoasa, dar si interesanta.

Continue reading “Viata legata cu un fir de ata”

Alex Buta. Being nobody, yet becoming everything (I)

Pe Alex nu il cunosc personal, ca pe multi dintre prietenii mei virtuali. El, de fapt, nici nu stie ca mi-e prieten, he, he! But that’s ok. Pentru mine, o persoana care ma inspira e un prieten de nadejde, intr-o lume in care indoiala, spiritul critic si victimizarea hranesc atat de multe suflete. Imi place mult de Alex. Nu spun mai multe. Te invit sa ii citesti randurile. Si daca te lasi purtat dincolo de tipare, macar pret de un articol, atunci s-ar putea sa fii…surprins. 🙂

Continue reading “Alex Buta. Being nobody, yet becoming everything (I)”

Pancakes…cake

Se prea poate ca acesta sa fie an one time desert. Nu ca n-ar fi fost delicioooos! Chiar preeeeea delicious! Dar dupa standardele mele, parca mi-a luat cam mult timp sa-l gatesc, in vara anului trecut. Pentru gospodinele care sunt mai rabdatoare insa, acest desert este un must. 🙂 Asadar:

Continue reading “Pancakes…cake”

Viata ca un film…fotografic (XIII). Doamna Olga

Pentru ca munceam in orasul natal, era o adevarata aventura sa ajung la cursuri sau in sesiuni la Bucuresti. In anul I, avusesem noroc sa pot sta in gazda, pe perioada celor doua sesiuni, la familia unor prieteni din Tulcea. Din anul II insa, am fost nevoita sa fac naveta. Luam din Tulcea, la miezul noptii, trenul Personal (adica o omida intunecata, lunga si murdara, care se tara ore interminabile, pana la destinatie) si soseam spre dimineata, dupa vreo 6-7 ore, in Gara Obor. De-acolo, luam autobuzul si fuga la scoala, unde fie dadeam un examen, fie participam la vreun curs mai important, iar seara, ma intorceam la Tulcea, caci nu aveam decat o zi libera de la munca.

Continue reading “Viata ca un film…fotografic (XIII). Doamna Olga”

Gandul ca Poveste

De cate ori ma identific cu gandurile mele, ma identific cu povestea mea, indepartandu-ma, de fapt, de mine insami. Cand am senzatia ca am pierdut sau ca exista sansa sa pierd ceva (confortul, de obicei), apare frica. De cate ori emit o parere despre mine, despre ce ma inconjoara, despre lume, despre ce mi se intampla, ma complic inutil, fiindca totul este relativ. Chiar si povestea mea. Oricat as crede eu in ea, tot o poveste este. Uneori foarte frumoasa, alteori, tare neplacuta. Dar e doar o poveste omeneasca, ca atatea altele.

Continue reading “Gandul ca Poveste”