Category: Spending my time

Mutarea in Anglia mi-a confirmat, inca o data, ca poti schimba locul unde traiesti, poti sa-ti gasesti alt job si alta gasca de oameni, dar oriunde te duci, orice faci si cu oricine esti, de tine insuti nu poti fugi. Poti sa te duci la capatul lumii sau sa traiesti cu calugari budisti, sa mananci zilnic icre negre sau pere malaiete, dar daca aplici iar si iar aceleasi procese de gandire, daca functionezi dupa aceleasi tipare mentale, daca discursul din capul tau, despre tine si despre lume e acelasi, atunci, mai devreme sau mai tarziu, viata te ajunge din urma si vei fi (iar) nemultumit si stresat. Filmul vietii tale e blocat pe “repeat“.

Continue reading “Stresul: realitate sau punct de vedere?” →

Chestiunile cele mai dificile de facut in viata (dupa ce ai asigurate nevoile de baza) imi par a fi acceptarea si permiterea, traduse in puterea de a ierta si de a te ierta. Exista mereu in noi o rezistenta si o forta de opunere canalizate catre ceea ce ni se intampla, cand ni se intampla si motivul pentru care ni se intampla, ce ne consuma zi de zi teribil, ne epuizeaza si practic ne face dusmanii propriei vieti. Masuram si proiectam continuu asupra propriei persoane si asupra vietii standarde mostenite si invatate in timp, de care nu suntem constienti si de care este aproape imposibil sa ne scuturam. Astfel, mecanismul creat pe nesimtite in procesul existentei de om devine sinonim cu “a fi”, adica traim zilnic cu vesnica razvratire catre ceva sau cineva care ne incalca propriile standarde si asteptari.

Continue reading “Iluminarea – acceparea tacuta a ceea ce este (Wayne Dyer)” →

Se implinesc 10 ani de scris pe Liorisme. Desi acum scriu mult mai rar decat o faceam in primii ani, sunt bucuroasa ca nu am renuntat cu totul la a scrie aici. Recunosc ca am avut momente cand m-am intrebat de ce mai pun timp si energie in blog, dar scrisul ramane pentru mine un mijloc inedit si autentic de a ma conecta cu ceilalti si de a ma exprima, asa cum, de multe ori, mi-e greu sa o fac prin viu grai.

Continue reading “10 ani de Liorisme” →

Cu doua saptamani inainte sa devin majora, parintii mei erau nasi de cununie, pentru a doua oara in viata lor. Financiar, la inceputul anilor ’90, pentru o familie modesta, cum era a mea, sa cununi era un efort, asa incat, atunci cand tata s-a urcat pe scena Caminului Cultural din satul Iazurile, unde avea loc nunta, sa anunte mandru ca fata lui implineste peste doua saptamani 18 ani si ca e fericit sa-i organizeze o petrecere, aceea a fost surpriza vietii mele! O saptamana mai tarziu, debuta viata mea de om major, in apartamentul alor mei de la etajul 4, cu cea mai tare petrecere din viata mea: petrecerea de majorat.

Continue reading “Ce vreau sa devin cand o sa fiu mare” →

Candva, demult, varsta de 40 de ani mi se parea la ani lumina distanta de fiinta mea. Acest prag era atat de indepartat, incat nu merita sa ma gandesc nici cinci minute la cum va fi cand eu voi fi…batrana; in copilarie, oamenii de 40 de ani, cel putin in ochii mei, erau deja batrani. Chiar si pe adultii de doar 30 de ani ii vedeam maturi rau! Cand esti foarte tanar, traiesti deplin fiecare clipa si crezi ca boala, batranetea si, in general, necazurile tie nu ti se vor putea intampla. Desi nu iti bati capul cu asa ceva constient, cand esti copil ori adolescent, STII ca poti ramane vesnic tanar; pentru ca, in acea etapa a vietii, CHIAR TRAIESTI. Apoi uiti cu desavarsire ceea ce stiai atat de bine in tinerete.

Continue reading ““In curand implinesc 40 de ani. 40! Si nimeni nu isi va aminti de mine vreodata…” (Elvis Presley)” →