Chemarea vietii

Februarie 2021, de dimineata. Astept rabdatoare sa mi se puna perfuzia cu fier la Spitalul Municipal din Reading. E o zi friguroasa, dar in salonul de spital in care ne aflam eu si alti cativa pacienti, e chiar placut. Ma fac comoda in fotoliul larg, caci stiu ca urmeaza sa stau acolo vreo 40 de minute. O asistenta tanara si frumoasa imi pregateste medicatia. Catalin e inca in usa salonului, iar eu ii fac semn din ochi ca sunt ok. Ma uit la lichidul maro din punga de perfuzie si o senzatie de rece imi picura in vena. Asistenta e inca pe langa mine, verificand una, alta si imi spune incet sa o chem daca ceva nu e in regula. Zambesc si incuviintez. E doar o perfuzie, ce poate sa fie? 5 minute mai tarziu, o minge de foc pare ca imi creste in abdomen, si urca ca un val greu, spre inima. Sangele alearga prin vene ca nebunul, simt ca obrajii imi ard ca focul; nu am aer si inima nu mai incape in lacasul ei, iar eu simt cu claritate ca o sa explodeze. Un gand imi strabate mintea: am sa mor si nu il mai vad pe Catalin; asta ma face sa imi intorc capul spre stanga, dar la usa nu mai e nimeni. Inghit in sec si cu o ultima farama de putere, ridic mana si mai mult in soapta, reusesc sa spun: Excuse me, I don’t feel well. Apoi valul de foc pornit din stomac imi inunda tot corpul, iar eu nu mai stiu de mine.

Continue reading “Chemarea vietii”

“We see only that which we are”(Debbie Ford)

Articolul de azi e publicat dupa multa cugetare, caci stiu ca e posibil sa para ca arat cu degetul spre altii ori ca judec sau ca intentionez sa ii fac pe unii sa se simta vinovati ca si-au spus parerea. Incerc mereu sa nu fiu nici moralizatoare, nici superioara, insa pe mine, se pare, nu ma menajeaza lumea. Pe de alta parte, in cei 8 ani de blogging, ce scriu imi este in special mie dedicat, caci scriind, imi reamintesc ce fiinta complexa e omul si ca avem nevoie unii de altii, pentru a putea vedea si o alta perspectiva: perspectiva celuilalt. Asa ca m-am hotarat sa public si perspectiva mea pe o tema complet lipsita de importanta (mai ales in asa vremuri), si totusi, ceva ce preocupa mai ales mintile femeilor, fie ca admitem, fie ca nu: ambalajul.

Continue reading ““We see only that which we are”(Debbie Ford)”

Life in UK (VIII). Dupa 3 ani

Dupa ce am publicat lista cu “Ce imi place cel mai mult in Anglia”, mi-am dat seama de cate alte experiente “pozitive” nu am scris, dar probabil ca ar trebui sa ma intind pe prea multe alte pagini ori nu as mai finaliza ninicand articolul. Asa ca nu mai intind vorba si iti povestesc repede si despre ce nu ma prea incanta aici, Asadar:

Ce imi place cel mai putin in Anglia:

Neglijenta: intr-o tara in care natura este apreciata si pastrata, este dezamagitor sa mai vezi si gunoaie; daca in orasele mari pot sa “inghit” si sa accept faptul ca este aproape imposibil sa nu existe mizerie, in locurile mai mici si unde natura impune respect, prezenta gunoaielor ma face sa sufar fizic. Si pe-aici mai sunt stapani care nu strang mizeria dupa cainii lor (rar, adevarat), ori tineri care arunca ambalajele produselor pe care le consuma, in iarba ori in parc.

Continue reading “Life in UK (VIII). Dupa 3 ani”

Life in UK (VII). Dupa 3 ani

Pe 5 octombrie 2018, ne imbarcam in ceea ce parea a fi aventura vietii noastre: mutarea in UK. Trei ani mai tarziu, fac un fel de bilant la ceea ce am experimentat pana acum, in noua noastra viata. O sa precizez de la inceput ca felul in care cataloghez o experienta (“buna” sau “mai putin buna”) nu trebuie luat la modul absolut, caci, in fapt, acestea sunt doar moduri in care, pana la urma, mintea mea compara si interpreteaza ce vede si ce crede. In plus, in unele cazuri, ce mi se parea aiurea la inceput, s-a transformat in timp in ceva ce acum apreciez si invers. Daca ma gandesc bine, bine, s-ar putea ca pentru aproape fiecare “bila alba” din lista de la “ce imi place” sa gasesc reversul in cea de-a doua lista. Pentru ca fix asa e in viata: orice are un revers.

Continue reading “Life in UK (VII). Dupa 3 ani”

I close my eyes in order to see (Paul Gaugin) (II)

Studentia la fara frecventa a fost o perioada care m-a intarit extraordinar. Pana sa fiu studenta, apucasem sa ies doar de cateva ori din Tulcea; lumea mea era un mica, previzibila si, tocmai de aceea, ma simteam protejata, in siguranta. Cinci ani de naveta catre Bucuresti si inapoi, pe perioada sesiunilor, au insemnat cunoastere de sine si extinderea universului in care eram obisnuita sa traiesc pana atunci, dar si oboseala, stres si…teama. Teama de necunoscut, de tot ce nu vazusem si nu traisem inca pana la 19 ani.

Continue reading “I close my eyes in order to see (Paul Gaugin) (II)”