Fructele sunt unule dintre cele mai controversate alimente. Dupa unii, trebuie consumate cu moderatie, eventual doar ca desert. Se crede ca fructoza, in cantitati mari, poate duce la cancer ori la diabet. Un nutritionist celebru la tv spunea ca fructele nu sunt recomandate copiilor, fiind prea bogate in apa pentru un stomac mic, cum este cel al unui copil. Altii, cred ca fructele sunt raspunsul la orice problema legata de sanatate fizica si mentala, caci oamenii, ca primate, sunt construiti sa consume in special fructe. Sunt oameni (probabil destul de putini), care au o viata de care se bucura la maxim, consumand fructe exclusiv de ani de zile. In lumea asta larga, exista familii (si nu putine), care, alaturi de copiii lor, traiesc doar cu fructe, cu legume si cu verdeturi si seminte/nuci, sunt sanatosi si nu le lipseste nimic.

Pentru mine, de cativa ani buni, fructele ocupa locul principal in alimentatia zilnica. Am inteles demult beneficiile consumului ridicat de fructe si nu mai am temeri legate de acestea. De un an si jumatate, pranzul meu, de minim 5 ori pe saptamana, este format dintr-o masa cu fructe, iar de mai bine de doua luni la pranz mananc doar  pepene (si acasa, si la munca).

Tocmai pentru ca am inteles ca detoxifierea, curatirea organismului are loc cand reusim sa dam o pauza sistemului digestiv (prin post total) si cand nu stam in calea proceselor de digestie, de absorbtie, asimilare si de eliminare, consider ca fructele, in acest context, sunt perfecte. Cu toate acestea, de cate ori am incercat sa mananc mai mult de 2-3 zile doar cruditati (fructe, verdeturi si ceva seminte/nuci), am intampinat rezistenta mentala si mirosurile bucatarelii mamei, seara, cand ajungeam acasa dupa o zi lunga de munca si de alergatura. Parca imi era mai usor sa nu mananc nimic, decat sa incerc sa ocolesc mancarea gatita. Pe la inceputul lui iulie, am rezistat in vreo 2-3 randuri, sa nu consum mancare gatita cate 5 zile la rand; in week-end insa, cedam. Drept urmare, nu m-am gandit ca e foarte aproape ziua in care voi manca 4 saptamani la rand, DOAR FRUCTE, mai ales ca la mijlocul lunii iulie am plecat la mare, in vacanta.

Sunt vreo 5 ani de cand, in vacantele noastre, sportul are un loc important. In alti ani insa, alergarea pe nisip era chinuitoare: inima bubuia in piept, gambele ma dureau dupa nici 2 km, creierul imi fierbea dupa 20 de minute si tot asa. Anul acesta, totul a fost o experienta mai mult decat diferita. Pur si simplu m-am bucurat de fiecare pas, de fiecare miscare, indiferent ca a fost pe plaja din Byala ori alergand pe scari, pe stadion ori facand fitness la piscina, pe nisip sau in balconul hotelului, ori inotand in mare. Bucuria asta s-a transferat si asupra felului in care m-am simtit si m-am odihnit. Starea de bine s-a datorat, sunt sigura, si faptului ca am tinut zilnic post total pana la pranz, ca apoi mancam pepene, iar dupa alte 2 ore mai consumam un castron de fructe…Abia pe la ora 7 seara mancam o salata generoasa, cruda, cu ceva mancare gatita alaturi. Am realizat, inca o data, de cat de putin avem nevoie sa ne fie bine si sa fim apti 100% pentru activitate fizica. E drept si ca mi-am facut de cap, cu copiii, in oras, in plimbarea de seara, cand ne-am mai rasfatat si cu cate o inghetata…pffff…:-)

Si uite-asa, saptamana de vacanta la mare, cu post intermitent, sport intens pe burta goala si apoi multe fructe, dar si interviurile cu Orvel si cu Hilde, au fost lucruri care ne-au incurajat sa ne imbarcam, la ideea lui Catalin, intr-un “festin” cu 100% fructe.

M-a intrebat cineva de curand de ce vreau de la mine si de la modul cum mananc mai mult, si mai mult, cu fiecare luna care trece. Primul gand ce mi-a venit in minte, si pe care l-am si verbalizat, a fost faptul ca, atunci cand inveti sa scrii, nu te opresti la primele litere din alfabet. De ce sa te limitezi la atat, cand stii ca exista atatea alte litere, care te vor ajuta sa te exprimi mai bine, mai frumos, mai eficient? 🙂

Recunosc insa ca, atunci cand Catalin a propus sa mancam cateva saptamani doar fructe, mi s-a parut un pic cam indraznet planul lui. Si aici nu ma refer la Catalin, desi ar fi fost prima lui tentativa de raw, dar eu chiar stiam in ce ma bag. Unde mai pui ca era vorba de 100% fructe bogate in apa, adica trebuia sa renunt la nuci, seminte, verdeturi, legume, condimente, la sucurile mele zilnice din legume, pe care le consum de luni de zile. Stiam ca nu va fi chiar floare la ureche.

Inginerul din Catalin a vrut sa stie cum stam cu analizele la sange (ce bine daca s-ar putea face analize si de limfa, celalalt fluid din corp), inainte de marele ospat frugivor. Eu am inceput provocarea pe 24 iulie, cu un post cu apa de 24 de ore si abia in week-end-ul urmator am reusit sa ajung la analize (nu le mai facusem de la 1 aprlie, anul acesta si, sincer, nu tineam mortis sa le refac, dar…)… Catalin a inceput provocarea o saptamana mai tarziu, cu un post cu apa de 36 de ore si setul de rezultate la analizele de sange, in mana. La el, totul e mereu in parametri. La mine, fierul cirulant (sideremia) s-a dovedit din nou low (e drept ca, de la plecare in vacanta, nu mai bausem nici sucurile de legume), celelalte rezultate nesuferind modificari notabile, in sus ori in jos, semn ca, cel mai probabil, era inca nevoie de suplimentare (ma refer la nutrientii din morcovi si din sfecla rosie) pentru feritina si hemoglobina.

Initial, vazand ca a scazut din nou sideremia si ca hemoglobina ramasese tot la nivelul de 10.3, ca in urma cu 4 luni, m-am gandit sa beau totusi sucurile de legume, dimineata. Am renuntat, insa. Mi-am spus ca merita experimentul, fiindca tot scopul acestui festin din fructe era sa permit sistemului digestiv sa ia o pauza, cu post intermitent zilnic, dar si sa se curete cu fructe, iar astfel, absorbtia si utilizarea nutrientilor sa se imbunatateasca. M-am mai gandit si ca faptul ca hemoglobina si feritina nu mai crescusera deloc in 4 luni, ar fi putut fi un semn ca s-a obisnuit corpul cu aportul din sucurile pe care le beau de aproape 1 an si jumatate, aproape zilnic si ca nu ar strica o pauza si, poate, o resetare.

In primele zile si nopti de la inceperea “dietei”, nu am simtit ceva deosebit, doar ca am dormit ceva mai agitat. Dupa o saptamana, am inceput sa dorm bine, chiar daca tot in jur de 6 ore. Cel mai tare m-a mirat faptul ca mintea m-a lasat in pace. Nu am avut pofte, nu mi-a stat capul la mancare, nu m-am plictisit de pepene sau de celelalte fructe, ba le asteptam cu nerabdare si, culmea, in mare parte din timp, am mancat mono meal: la pranz pepene rosu (uneori completat dupa vreo ora, cu pepene galben), iar seara, pe la ora 7pm, de alt fruct: fie prune, fie nectarine, fie mure, fie portocale. Intotdeauna imi fusese greu sa ma abtin sa pun in castron mai putin de 2-3 tipuri de fructe…la care adaugam si cateva nuci, uneori cateva cereale fara zahar…De data aceasta, la cina formata din unul ori maxim doua fructe, am adaugat uneori doar cate o lingurita de carob, atat. La inceput, dupa 2 nectarine sau 2 portocale, aparea senzatia de satietate. Ma fortam sa mananc macar inca un fruct, realizand ca sunt prea putine calorii, mai ales ca, in toata perioada am fost activa fizic, ca de obicei.

Din a treia saptamana am introdus si rosii, la 2-3 zile si de vreo 2 ori am mancat si castraveti (rosiile si castravetii fiind considerate tot fructe). Motivul pentru care am ales sa le consum a fost acela ca pur si simplu nu as fi vrut sa pierd ocazia sa ma bucur de ele, intr-o perioada a anului in care au gust (in sfarsit!) Si cred ca niciodata pana acum, nu m-am bucurat asa de rosii: le spalam, la asezam in fata mea si apoi taiam o feliuta, o savuram, apoi taiam alta…Apoi mancam alt soi de rosie si ma miram ce minunat de diferite sunt rosiile, atat la gust, cat si la culoare, forma, consistenta!

Tot de prin saptamana 3 au reaparut, ocazional, poftele legate de mancarea gatita (doar seara, cand stateam la masa cu toti ai mei; ce bine ca, Catalin era in dreapta mea, tot cu fructe 🙂 ). Cel mai tare mi-au lipsit insa verdeturile (pe care Catalin a inceput sa le consume dupa vreo 10 zile de fructe, considerand ca fructele nu i-ar acoperi nevoia refacerii depozitelor de sodiu, pierdut prin transpiratie, in timpul sportului intens. A mancat spanac si apio, dar rar, o data la cateva zile).

Intre timp, stomacul meu se obisnuise cu un volum mai mare de alimente si reuseam, dupa ora 12, sa mananc mai mult pepene rosu (min 2 kg zilnic), iar pe seara sa mananac, de asemenea, mai mult. Desi mancam pana nu mai puteam respira, in 4 saptamani, greutatea mea a ajuns de la aprox. 53.5 kg, la 48 kg. Asta desi in weekend, cand sunt activa cam toata ziua, am mancat cate 3-4 mese de fructe…

Am documentat perioada asta cu cateva poze (nu ma pricep deloc la selfie si e prima data cand “indraznesc” sa imi fac astfel de fotografii), din dorinta de a vedea daca “din exterior” sunt diferente remarcabile: masa musculara mai mica, trasaturi faciale schimbate etc. Ei bine, te las pe tine sa apreciezi, dar eu cred ca nu se vede mare diferenta, in afara unei tonifieri mai accentuate si a pierderii de tesut adipos, acolo unde exista (de acest lucru, cred ca doar eu imi dau seama).

Nu pot sa spun ca in fiecare zi m-am bucurat de un nivel de energie identic. Au fost zile si zile, dar una peste alta, am fost foarte bine, cu mintea libera, cu tonus bun si chef de viata. Corpul meu s-a obisnuit repede cu noul regim, iar stomacul a fost atat de linistit! Am simtit si alte beneficii; de exemplu, pot sa spal cada din baie si sa ma ridic cateva minute mai tarziu, fara sa am spatele intepenit. Si dimineata, nu imi mai simt rinichii durerosi. Nu am niciodata ochii umflati, la trezire si am avut o singura durere de cap in ultima luna, dupa ce m-am intors de la mall (asa mi se intampla mereu).

Sambata, pe 19 august, mi-am refacut dupa 3 saptamani, analizele. Nu aveam niciun fel de asteptari, ca sa fiu sincera. Atat imi trecuse prin minte: “sa nu fie mai rau” (gandindu-ma ca luna asta nu mai consumasem niciun fel de supliment, nici chlorella/spirulina/pudra de orz, tinctura, sucuri de legume, ceaiuri din plante…). Surpriza maxima: hemoglobina, de la 10.3 a crescut pana la 11.2. Au crescut considerabil si feritina, si sideremia si nivelul de eritrocite. Valorile celorlalte minerale erau toate in parametri (spre ex, calciul total, e la nivel maxim).  Care va sa zica, in 9 luni de zile (din octombrie 2016 si pana in iulie 2017), hemoglobina mea crescuse de la 8.7 la 10.3 (stagnanad in ultimele 4 luni), iar din 29 iulie pana pe 19 august, in doar 3 saptamani, crescuse de la 10.3, la 11.2! Asta inseamna ca cel mai eficient, mai ieftin si mai simplu “tratament” incercat de mine in ultimii 15 ani, este consumul exclusiv din fructe, pe o perioada de timp. Simplitate=eficienta, caci da, LESS IS MORE. Pentru prima data in ani, pe rezultatul analizelor nu mai apare diagnosticul: ANEMIE (in diferite stadii: severa/medie/usoara).

Nu ma consider vegan, raw vegan ori frugivor. Nu imi plac etichetele si nici nu vreau sa ma incadrez undeva, rigid. Voi vedea cu ce provocari vine viitorul si cat ma vor ajuta aceste saptamani, in care am consumat atat de multe fructe si de care ma bucur inca, zi de zi, mai ales de pepene; indraznesc insa sa sper ca aceasta perioada, in care hrana a fost doar din fructe, ma va indeparta din ce in ce mai mult de vechi tipare, de dependente culinare si de frici legate de carente sau de accentuarea lor.

…

Mi-am amintit de remarca unei prietene, care nu demult ma atentiona (cu cele mai bune intentii), ca sunt cam palida, ca nu arat tocmai bine si ca poate e nevoie ca cineva sa imi spuna cum se vad lucrurile din exterior, ca poate e cam extrem ce aplic eu (desi atunci nu mancam exclusiv fructe). Imi dau seama ca, din afara, totul pare o lupta sau ceva foarte greu de dus. Si asa si e, uneori. Dar e un drum asumat de mine si nu ma astept deloc sa ma simt tot timpul sus, sa fiu si sa arat mereu proaspata sau sa fiu zen tot anul. Nu despre asta este vorba, caci viata vine, in fiecare zi cu provocari, cu urcusuri si cu coborasuri…Cum spunea un prieten: doar cand murim, sunt o linie continua…

Pentru mine, conteaza cel mai mult CALATORIA si mai putin rezultatele, destinatia. Stiu ca pare poezie, filozofie ce zic eu aici, dar asa simt. Nu ma astept nici sa fiu aprobata, nici inteleasa, caci fiecare om are drumul lui, nivelul lui…dar eu, cel putin ACUM, nu am deloc indoieli, nici macar cand ma simt rau sau sunt trista. Eu sunt ok cu felul in care arat, cu felul cum ma simt si cu ceea ce simt; accept starile si durerile si nu ma indoiesc ca aceasta e calea mea.

Sa zicem ca ai o masina frumoasa, care stii ca trebuie sa te poarte toata viata ta prin lumea asta; intr-o zi ii pica o piesa, in alta zi, alta piesa si incepe sa te lase in drum. Ingrijorat, te duci cu masina la reprezentanta, la service-uri autorizate, investesti timp si bani si, cu toate astea, constati cu stupoare si cu teama ca masina functioneaza din ce in mai prost, ca nu mai esti safe cand o conduci, pana ce nici macar nu te mai poti folosi de ea si o lasi in garaj. La un moment dat, hotarasti ca e timpul sa inveti, caci vrei sa iti cunosti masina mai bine si incepi sa ii studiezi mecanica. Indraznesti si o surabaresti, intai timid, ca omul care nu e specialist si vezi ca, desi nu merge inca, “ca unsa”, ceva se trezeste in ea, pe masura ce aplici ce inveti despre ea; incepi sa iti recunosti vechea masina. Si iata ca te opreste un prieten pe drum: “Draga, vezi ca masina ta nu merge perfect si nici nu arata prea bine!” Da, multumesc frumos, stiam deja asta, dar doar eu si masina mea stim ce calatorie am facut pana acum si cat drum mai avem de parcurs, doar eu si ea, fara service-uri costisitoare si interventii care fac mai mult rau decat bine.

…

Numai experienta proprie ne poate aduce aproape de adevar. Nu al meu, nu al altuia. Ci la PROPRIUL ADEVAR. Iar, legat de nutritie, adevarul de care ma bucur eu la acest moment este acesta: Nu sunt ceea ce mananc, ci SUNT CEEA CE ABSORB.