„Proteina” este un termen al cărui sens este acela de „structură”. Asemenea unei case, proteina este deja construită. Ea dispune de o formă specifică, precum ţesutul muscular. Cu toate acestea, asemenea oricărei case, proteina este construită din diverse materiale de construcţie. Structurile proteinei sunt făcute din materiale de construcţie numite aminoacizi. Prin urmare, aminoacizii sunt materialele de construcţie de care are nevoie organismul şi pe care le foloseşte pentru a se construi (creştere), întreţine şi reface. El mai foloseşte proteine (aminoacizi) ca factori de imunitate, agenţi de transport şi factori de catabolism. “Proteina” este şi un termen general, utilizat pentru a desemna totalitatea substanţelor azotoase din materia animală sau vegetală, categorie care nu include aşa-numitele grăsimi azotoase. 

Organismul uman are nevoie de o serie de aminoacizi, care se împart în două grupe. Prima clasă este cea a aminoacizilor esenţiali, care sunt în număr de unsprezece. Despre aceştia se spune că sunt obligatorii pentru creşterea şi regenerarea corespunzătoare. În ceea ce mă priveşte, nu sunt de acord cu această teorie, deoarece am avut pacienţi suferind de stări extreme de epuizare neurologică, refăcându-se şi regenerându-se prin intermediul unei diete constând exclusiv din fructe.

Cea de-a doua clasă este formată de o serie de aminoacizi neesenţiali, pe care îi foloseşte organismul. Lista prezentată în continuare va exemplifica ambele clase. Structurile proteinice mai conţin carbon, hidrogen, oxigen, fosfor, sulf şi fier. După cum se poate constata, termenul de „proteină” este utilizat în mod arbitrar, transformând o „structură” în materiale de construcţie. Proteină este, în realitate, un termen folosit arbitrar pentru a desemna orice material de construcţie necesar organismului. Cu toate acestea, definiţia sa corectă este aceea de structură complexă şi completă, aşa cum este însuşi ţesutul.

Digestia este un proces necesar, deoarece organismul nu poate utiliza decât aminoacizi simpli – cei care se regăsesc din abundenţă în legume şi nuci. Ficatul este şi el capabil să producă aminoacizi şi poate sintetiza compuşi şi mai mici cu conţinut de azot. Proteinele prezente în carne trebuie descompuse (prin hidroliză) în aminoacizi simpli înainte de a putea fi folosiţi în mod corespunzător de organism. Eu definesc carnea drept „proteină la mâna a doua”, din cauză că necesită un proces extensiv de digestie, pentru a desface „construcţia” în „elemente de construcţie” sau aminoacizi. Fiind structuri de aminoacizi de bază, fructele, legumele şi nucile sunt mult mai simplu de descompus în organism. S-a demonstrat că o dietă vegetariană furnizează mai mult azot disponibil decât o dietă pe bază de carne.

Este important să înţelegem că substanţele nutritive acţionează diferit într-un mediu anionic (acid), prin comparaţie cu un mediu cationic (alcalin). Aminoacizii devin agenţi liberi intervenind în procesele de creştere, întreţinere şi regenerare într-un mediu alcalin (cationic). Într-un mediu anionic (acid), ei tind să stabilească legături cu minerale, metale şi grăsimi, provocând stări şi mai toxice în organism. Acest fapt va conduce la pierderea aminoacizilor disponibili, privând organismul de materiale de construcţie. Chiar dacă veţi consuma toate proteinele din lume, organismul nu va reuşi să se regenereze corect dacă nu dispune de aminoacizi biologici.

Musculatura masivă, depusă ca urmare a dietelor bogate în proteine, va fi eliminată în cursul detoxificării, deoarece este vorba de aminoacizi „suprapuşi”, care nu sunt neapărat necesari în procesele normale din organism. Când ea este descompusă, proteina eliberează acid fosforic şi acid sulfuric, ambii extrem de toxici şi dăunători pentru ţesuturi. Proteina va arde electroliţii pentru a converti aminoacizii în săruri (ionizare), neutralizând astfel efectele lor adverse. Carbohidraţii şi grăsimile creează acid lactic şi acid acetic, care presupun acelaşi proces, fără a fi, însă, la fel de nocivi. Din acest motiv, organismul trebuie să îşi completeze zilnic stocul de electroliţi. Procesele de alcalinizare şi de ionizare sunt vitale pentru salvarea rinichilor, ficatului şi a altor ţesuturi din organism.

Organismele care îşi consumă electroliţii, fără a-i înlocui, degenerează până la acidoză severă, ceea ce poate duce la convulsii, comă şi moarte. Cancerul şi alte afecţiuni datorate acidităţii acute din organism utilizează sodiu şi alţi electroliţi de alcalinizare într-un ritm alert. Iată încă un motiv pentru care ar trebui să consumăm cantităţi cât mai mari de fructe şi de legume cu proprietăţi de alcalinizare. Proteinele străine provenite din carne, produse lactate, cereale, ouă şi altele de aceste gen, sunt abrazive pentru mucoasele din organism. Ele induc răspuns limfatic (producere de mucus), care poate provoca acumulări excesive de mucozităţi în ţesuturile şi cavităţile din organism. Mucozităţile acumulate, împreună cu proteinele capturate, vor umple interstiţiile şi ganglionii limfatici, cavităţile sinusurilor, creierul, plămânii etc. Coşurile, furunculele şi tumorile sunt manifestări ale acestor congestii sau aglomerări de toxine. Unele din fazele digestive finale prin care trec aceste materii proteinice au drept efect producerea de acid uric. Acidul uric este abraziv şi iritant, inflamând şi lezând ţesuturile. Depunerile de acid uric pot provoca apariţia artritei în articulaţii şi în ţesutul muscular. Acidul uric provoacă guta. Cu cât organismul va primi mai multe proteine provenind din carne, cu atât mai mult veţi solicita sistemul imunitar şi cu atât mai mult veţi crea condiţiile apariţiei unui adevărat „rai” pentru culturile de paraziţi.

Numeroşi paraziţi (inclusiv viruşi, bacterii şi câţiva „băieţi mari”, cum ar fi viermii şi giardia) se hrănesc din deşeurile rezultate în urma digerării proteinelor din carne. Carnea ingerată va împrumuta organismului mirosul specific al cărnii intrate în putrefacţie (descompunere) în interiorul organismului. Carnea se poate lipi de pereţii intestinali provocând intrarea în putrefacţie a mucoasei şi învelişului intestinal. Este important de notat că putrefacţia transformă proteinele în produşi chimici secundari toxici. Pe de altă parte, fructele şi legumele nu imprimă corpului un miros neplăcut. Proteinele au proprietatea de a forma acizi, ceea ce poate produce inflamaţie, provocând distrugerea ţesuturilor – adică exact motivul opus pentru care se presupune că ar trebui să le consumăm. Nu susţin că trebuie să evităm consumul de proteine, ci doresc să vă previn asupra cantităţilor şi tipurilor de proteine adecvate pentru consum. Dietele bogate în nuci, fructe şi legume fortifică organismul, conferindu-i sănătate, hrănindu-l cu cantităţi abundente de aminoacizi. Organismul nu poate utiliza „proteinele de tip carne” (grupări de aminoacizi), decât după ce le descompune mai întâi până la aminoacizi simpli. Acest proces este iniţiat în stomac, unde sucurile gastrice de HCl (acid clorhidric) transformă pepsinogenul în pepsină. Pepsina iniţiază desfacerea acestor structuri proteinice în peptone / polipeptide. Este vorba de un proces de tip acid. După ce stomacul transferă în duoden (intestinul subţire) acest proces de „pregătire în vederea digestiei”, enzimele proteolitice din pancreas (care sunt alcaline) vor iniţia procesul de convertire a polipeptidelor în peptide. În final, pe măsură ce aceste peptide se deplasează de-a lungul intestinului subţire, peretele intestinal începe să secrete enzime (peptidază), care transformă aceste peptide / peptone în aminoacizi.

Acest proces extensiv va priva organismul de o cantitate însemnată de energie vitală, doar pentru a produce materiale de construcţie „de mâna a doua”. Proteinele vegetale sunt structuri simple de aminoacizi, care privează organismul de mult mai puţină energie. Fiind încărcate de energie electromagnetică, plantele contrabalansează nevoia de energie. Pe de altă parte, proteina din carne este o structură mult mai complexă şi moartă din punct de vedere al energiei electrice. Aceasta necesită un proces digestiv mai radical, ceea ce privează organismul de energie vitală. Din cauza conţinutului de acid ridicat, consumul mare de proteine din carne este asociat şi cu cancerul de colon, a doua formă de cancer ca răspândire în America zilelor noastre. Anual se înregistrează mii de decese ca urmare a efectelor acumulate în urma alimentaţiei bogate în proteine. Ficatul, pancreasul, rinichii şi intestinele sunt distruse dacă se consumă prea multe proteine din carne. Cantitatea zilnică necesară este cuprinsă între 20 până la 40 g de proteine, însă majoritatea oamenilor consumă zilnic între 150 şi 200 de g.

ENERGIA CĂRNURILOR

Se spune despre carne că încarcă organismul cu energie. Cum această energie este furnizată în special de adrenalina prezentă în ţesuturile organice, este vorba doar de o energie simulată, nu de o energie dinamică. Dacă aţi merge vreodată la un abator, aţi vedea şi aţi simţi groaza prin care trec aceste biete fiinţe, înainte de a fi sacrificate. Din punct de vedere fiziologic, frica exercită presiune asupra zonei medulare a glandelor suprarenale, declanşând producerea de epinefrină, sau ceea ce este cunoscut sub denumirea populară de „adrenalină”. Epinefrina este un neuro-transmiţător care stimulează trecerea energiei prin sistemul nervos către ţesuturile din organism. Aceasta este cea care le creează consumatorilor de carne senzaţia de surplus de energie. Totuşi, după ce ani de zile aţi consumat carne încărcată de adrenalină, glandele suprarenale se vor uza, devenind leneşe în producerea de neuro-transmiţători proprii. Primul efect este scăderea tensiunii arteriale (tensiunea sistolică sub 118 este o tensiune scăzută). Pe măsură ce vom transmite ereditar această epuizare a glandelor suprarenale, generaţiile care vor urma pot suferi de scleroză multiplă, boala Parkinson, boala Addison şi alte afecţiuni neurologice, care se instalează în organism ca urmare a unei lipse cronice de neuro-transmiţători. Hipertensiunea poate fi efectul unei epuizări funcţionale a suprarenalelor.

Dacă glandele suprarenale sunt slăbite, organismul nu mai reuşeşte să producă steroizi (antiinflamatoarele de care avem nevoie), deoarece carnea generează o mare aciditate (ceea ce va amplifica şi mai mult procesele inflamatorii). Organismul va începe să utilizeze colesterolul în locul steroizilor, acolo unde este prezentă inflamaţia. Aceasta devine o problemă extrem de gravă, deoarece în condiţii de acidoză, lipidele se lipesc şi formează plăci „în” şi „pe” ţesuturi. Energia provenind din consumul de carne se poate datora şi hormonilor de creştere cu care sunt hrănite vitele (sau alte animale), cu scopul de a stimula creşterea rapidă. Energia trebuie întotdeauna să fie dinamică sau celulară, nu indusă de stimulente. O sursă de energie dinamică o reprezintă alimentele în stare crudă, care se caracterizează prin alcalinitate, conţinut adecvat de electroliţi, electricitate, aminoacizi, compuşi sinergici adecvaţi şi complexi (vitamine, minerale, flavone şi altele). (“Sa traim sanatos fara toxine”. Dr. Robert Morse)