Cu Irina Popa m-am cunoscut pe fuga, la o filmare pentru “Neata cu Razvan si Dani” de la Antena 1, la care ne-a invitat Irina Daniela, o alta alergatoare de care ma simt tare aproape. Desi nu am apucat sa o cunosc, Irina Popa m-a impresionat de la prima vedere: mamica tanara, pasionata pana peste urechi de alergare, tenace si plina de o energie debordanta. Are un aer de luptatoare si nu m-am mirat sa aflu ca a alergat la fiecare sarcina pana aproape de nastere. Se vede de la o posta ca are fuga in sange si ca respira sport.

Am rugat-o pe Irina sa impartaseasca pentru Liorisme din experienta ei de viata, dar mai ales din aventurile ei de mamica de 3 copii si de alergatoare “inraita”.

Liorisme: Draga Irina, spune-mi cate ceva despre copilaria ta. De mica fugeai mancand pamantul? 🙂

Irina: Nu chiar; poate doar cand faceam vreo nazbatie cu sora mea, dar erau rare astfel de momente. Am avut o copilarie frumoasa, iar parintii nostri, mai ales mama, au avut grija sa fim active si studioase, sa cautam armonia si frumosul in tot ceea facem, sa ne bucuram de ceea ce avem, de momentele petrecute in familie, de vacante, munte, mare.

Liorisme: Cand si cum a inceput pasiunea ta pentru sport?

Irina: Sport am facut de mic copil; nu de performanta, dar putin din toate (inot, patinaj, volei, gimnastica). Primii pasi pe stadion i-am facut alaturi de mama, cand aveam 7 ani. Insa adevarata pasiune avea sa se  nasca mai tarziu, pe la 17 ani, totul pornind de la dorinta de a da jos cateva kilograme. Azi cateva ture, maine alte cateva ture…Au trecut insa cativa ani buni pana sa pot face cu lejeritate distante echivalente cu semimaratoane.

Liorisme: Povesteste-ne te rog despre momentele in care erai insarcinata si alergai ca si cum nu ai fi fost. Ce spuneau cei din jur despre asta si cum ai trecut peste comentariile de tot felul?

Irina: Sarcina si alergarea in sarcina au fost o poveste frumoasa, cu multe suisuri si coborasuri. Spun asta pentru ca in momentul in care am aflat ca sunt insarcinata mi-am dorit foarte mult sa raman activa. M-am izbit de mai multe pareri contra, decat pro. Nu aveam in jurul meu persoane care sa fi facut acest lucru. Am cautat pe internet, insa erau prea putine pareri avizate. Am luat decizia de a merge mai departe cu antrenamentele, o decizie care atunci mi s-a parut riscanta. Nu stiam cum va fi si cum corpul va percepe efortul. Ma temeam sa nu fac rau  sarcinii. Din exterior, parea simplu , insa retentia de lichide, schimbarea centrului de greutate, laxitatea sfincteriana mi-au dat de multe ori stare de greu, dorinta de a abandona. Partea cea mai delicata este in primul trimestru, cand sarcina trebuie sa se fixeze si in ultimul trimestru, cand kilogramele acumulate le resimti la fiecare pas. Eu am fost norocoasa pentru ca am luat in medie 11 kg cu fiecare sarcina, dar am si lucrat la acest “noroc”. Am facut controalele periodice, am luat viataminele prescrise si nu am ignorat semnele care se puteau transforma in risc pentru sarcina.

Am primit de zeci de ori intrebarea “cum poti alerga gravida fiind, ce mananci, ce bei”,  etc? Uneori, aveam parte chiar de mustrari, ca nu e bine ce fac. Insa eu alergam deja de 15 ani, cand am ramas insarcinata; doar am urmat mai departe cursul firesc al vietii mele, la alt ritm (pace). Important este sa iti asculti corpul si decizia de a face sport sa aiba in spate si suport medical.

Recunosc ca am avut alaturi oamenii dragi: sotul, care m-a sustinut in acest drum, parintii, sora, totul supervizat de aproape de doctorul care mi-a monitorizat sarcinile. Le sunt pe viata  recunoscatoare ca au crezut in mine, desi nu a fost usor. Totusi, o noua viata creste in tine; ai nevoie de energie, vitamine, putere fizica si, mai ales, de vointa sa poti alerga pana in ultima zi de sarcina. Antrenamentele le-am adaptat in functie de trimestru; ma refer la viteza. Nimic nu este imposibil daca tu crezi ca poti. Comentariile au fost de cele mai multe ori apreciative, dar m-am lovit si de reticente. E normal. Faci ceva ce nu citesti, nu cunosti si nu auzi des. Orice nealiniere cu regulile impuse de societatea in care traim creeaza dorinta de a judeca si de a formula verdicte. Insa nu m-au descurajat; cei care ar fi trebuit sa fie langa mine si sa creada ca pot, au fost si au crezut.

Liorisme: Carui fapt crezi ca ii datorezi capacitatea ta fizica si mentala de a parcurge des distante lungi, in alergare?

Irina: Cunoasterii propriilor puteri si a luptei pentru a depasi obstacolele, care pot aparea. Sunt momente cand nu e totul roz pe plan fizic, ori pe plan mental si atunci tu si nimeni altcineva alegi ce faci. Incerci sa poti si reusita te face mai puternic si mai stapan pe tine. Vointa, perseverenta au facut pasiunea posibila.

Liorisme: Participi si la competitii sportive? Daca da, e una care te-a marcat si ai vrea sa ne povestesti  despre ea?

Irina: Am participat, inca din 2009, la semimaratoane. Prima mea cursa a fost maratonul DHL. Acum particip la competitii mai rar; cand o fac, alerg mai ales la “family run”. 🙂 E momentul lor, al copiilor, sa adune momente frumoase, incununate de o medalie. Recunosc ca din motive de organizare le-am preferat pe cele din afara tarii. Imbinam si partea de vizitat, si cursa in sine.

O cursa care m-a marcat a fost maratonul Bucuresti, primul si singurul meu maraton. La kilometrul 35, am avut cea mai grea batalie a mea cu mine. Am trecut prin stari de la veselie la tristete. Aparea mereu intrebarea: de ce alergi, mai, Irina? Dar odata terminata cursa, am devenit o mai buna si mai puternica versiune a mea. :))

Liorisme: Esti mamica “full time”. Copiii tai sunt inca mici, nu e asa? Toti ne plangem de lipsa timpului. Tu cum iti gasesti timp sa faci atata miscare, avand in vedere ca ai “casa plina”? 🙂

Irina: Da, sunt mamica “extra full time”! :). Am trei stelute de 5 ani, 3 ani si jumatate si de 8 luni. Si eu, si tati, suntem implicati in cresterea lor. Sunt momente unice si poate ca se cer sacrificii. Adica, nu iesim atat de des pe cat ne-am dori; nici la partea de somn nu excelam. Timp insa imi fac pentru miscare, chit ca ma scol cu mult inaintea tuturor. La mine starea de bine de dupa antrenament este un “must have”. 🙂

Liorisme: Ti-ai propus sa-ti indrumi copiii catre sport? Dau semne ca te-ar mosteni?

Irina: Ne mostenesc pe amandoi si le place miscarea. Nu exista zi fara sa iasa afara la aer; de cateva ori pe saptamana, ii duc la inot. Inclusiv pe junior, care abia a implinit 8 luni. Amandoi, si eu, si sotul, am fost de mici activi si imi doresc ca si copiii nostri sa faca sport. Miscarea este  viata. Performanta insa va fi strict alegerea lor; asa cum si eu am fost incurajata de parinti sa aleg si sa fac ceea ce imi place.

Liorisme: Ce rol are pentru tine nutritia, ca om care se preocupa sa-si pastreze corpul activ si in forma?

Irina: Nutritia a venit ca un element de sustinere a vietii mele active. Nu tin un regim anume (am trecut si prin etapa “cura de slabire” si nu incurajez pe nimeni la asta). Dar mananc cat mai putin prajit ori gras si sunt atenta la ce mananc. Prefer legumele si fructele in stare cruda. Insa am si vicii, dar suma lor este constanta, nu? Sunt consumator declarat de dulce. Incerc insa sa fiu mai activa cand mananc desert si asta ma tine in parametri normali.

Liorisme:  Cum arata o zi obisnuita pentru tine?

Irina: Cuvantul cheie este “nebunie” totala. In sensul bun. 🙂 Ma scol de dimineata, imi fac alergarea, apoi le pregatesc alor mei masa. Urmeaza inevitabilele sarcini casnice. Nu in exces, caci mama imi usureaza cat poate viata. Ies cu copiii in parc sau avem diverse activitati. Seara, de cele mai multe ori, e o cursa la propriu: baie, masa, discutii. Fetita cea mare este la varsta la care descopera lumea; fiecare are ritmul sau si atentia trebuie acordata in egala masura. Armonia lor este implinirea mea.

Liorisme:  Cat alergi in perioada aceasta si cu ce pace?

Irina: Alerg peste 500 de km pe luna; asta inseamna cam 20 km zilnic, cate 1h 40 – 1h 45, cu un pace de 5 – 5.15 minute/km.

Liorisme:  Alergi singura sau ai companie?

Irina: Am alergat mai mereu cu companie. Tin minte ca alergam cu sora mea si, indiferent de zi sau de ora, noi aveam in permanenta ce vorbi. Ceilalti ne intrebau daca stam in orase diferite, de avem de dezbatut atatea, mai mereu. :)) Eu cred ca alergatul cu cineva, care are ritm asemanator tie, face timpul sa treaca mai frumos…Desi, cea mai buna meditatie o pot face cand alerg singura.

Liorisme:  Cu o viata atat de activa, mai ai timp de placeri, de prieteni, de relaxare?

Irina: Sportul mi-a adus, in general, oameni frumosi alaturi; nu ne vedem atat de des cat as vrea, dar ne auzim. Evadarile din ritmul cotidian sunt rare, caci sunt constienta ca  ai mei copii sunt inca foarte mici si prezenta noastra e foarte necesara. Ne facem insa timp pentru un film, pentru o iesire petrecareata.

Liorisme:  In vacante alergi?

Irina: Multa vreme mi-am impus ca adidasii nu se iau in vacanta. :)) Acum insa, ii iau, si la somnul celor mici, la pranz, daca vremea imi permite, ma recreez cu o alegare si un peisaj nou.

Liorisme:  De ce alergi, Irina?

Irina: Pentru acea stare de bine, pe care ti-o da un corp sanatos si o minte pe masura.

Liorisme:  Daca ar fi sa dai un singur sfat, legat de miscarea fizica, care ar fi acesta?

Irina: Miscarea fizica e o activitate pe care toti, de la mic la mare, ar trebui sa o facem cat mai des, cu drag.

Irina: Dorinta mea cea mai mare este sa fiu sanatoasa si sa ii am pe toti cei iubiti, sanatosi, alaturi. In plan personal, viata alaturi de copii mei este o excursie frumoasa si plina de neprevazut. Mi-as dori sa finalizam cu succes cateva din ideile pe care le avem in familie; deocamdata, sunt doar conturate. In plan sportiv, imi doresc candva sa pot termina un Ironman.