Grecia, my Love (1)

I Love Greece: declaratia Giei pe nisipul auriu
I Love Greece: declaratia Giei pe nisipul auriu

Asteptam cu mare nerabdare sa revad Grecia, dupa doi ani. Am o multime de motive sa ma reintorc in aceasta tara. Primul dintre motive tine de natura, care in Grecia e dezlantuita pur si simplu: tufe de leandri, colorati in alb si roz intens, boscheti de tot felul, care parca vor sa puna stapanire peste tot ce e nemiscat, verdele apei si al padurii de conifere, cerul vesnic albastru si desenat cu nori lenesi de vata alba, tavernele cu mese si scaune colorate, ca pictate, in joaca, de copii fericiti.

d
Eva si Gia, sub norii de vata

 

Drumuri de nisip
Pe drumuri de nisip
Culorile Greciei
Culorile Greciei
In curtea Pensiunii Vrahos
In curtea Pensiunii Vrahos

f

Muntele Athos, fumegand mereu nori
Muntele Athos, vesnic fumegand nori

Apoi, in Grecia imi incarc de fiecare data bateriile. Gandurile, care de obicei nu tac aproape niciodata, amutesc in sfarsit si ma lasa sa dorm. Noptile grecesti sunt cu siguranta mai blande cu mine, decat cele de acasa, nimic netulburand somnul meu, iar zilele nu au legatura cu calendarul, timpul scurgandu-se altfel. Nevoile obisnuite parca se anuleaza: mananc mai putin si mai simplu, ma imbrac cu te miri ce, uit cu totul de machiaj si de alte artificii orasenesti, nu mai simt nevoia sa fac sau sa ma gandesc aproape continuu la ceva. Nu am fost eu in multe locuri, dar cu certitudine, in Grecia simt ca ma odihnesc, ca respir vacanta. Ochii mei parca privesc altfel peisajele, oamenii, totul.

la umbra palmierului, bucurandu-ma, pe malul marii, de lectura
la umbra palmierului, bucurandu-ma, pe malul marii, de lectura

Peisaj cu muntele Athos, vesnic fumegand a nori

In schimb, cad in admiratie, privind la ce ma inconjoara, la copiii de pe plaja, abandonati in jocurile lor de fiinte inca libere si la deschiderea lor catre ceilalti. Nu conteaza ca nu pricep o boaba din limba vorbita de partenerul de joaca; comunica intr-un fel aproape extraterestru, fiecare in limba lui si juri ca se inteleg, caci ii vezi de-odata razand cu foc. Copiii sunt clar in elementul lor atunci cand natura le asterne la picioare apa cristalina, haladuita de pestisori stravezii si usor nelinistiti, de scoici de tot felul, locuite de crabi mici si parosi. Cand isi petrec mult timp la aer, ochii le stralucesc parca altfel, vocile le sunt mai clare si sunt fericiti, caci, in sfarsit, joaca e tot ce au de facut.

Eva, explorand adancurile de smarald
Eva, explorand adancurile de smarald
Fugarind umbrela luata de vant:-)
Eva, fugarind umbrela luata de vant:-)

Fetele au lasat pretentiile culinare, acceptand cu mare usurinta pepene dimineata, salata de legume la pranz si salata de fructe seara…ori smoothie. Am mai “condimentat” la cererea lor, cate o cina la taverna, cu paste sau pizza ori cartofi fierti, dar altceva nu le-a trebuit. A! Ba da! Si inghetata! Inghetata pe care am savurat-o, dupa mai bine de un an, si eu. Ah, tot buna e, nu si-a schimbat gustul, din pacate. 🙂

In Sithonia, undeva, intre Ormos Panagias si Vourvouru, unde ne-am cazat anul asta, respiri pace si tihna: apa marii spala picioarele musteriilor din taverne, rate imabatate de caldura alearga pe nisip, fugarite de copii, cate o pisica dungata se tavaleste la umbra vreunui palmier urias, in aer pluteste miros de caracatita coapta si de condimente, iar muzica greceasca te invita sa lenevesti absent, in timp ce barcute mici sau iahturi luxoase se leagana lasciv la tarm. Plaje sunt la tot pasul, de obicei cu nisip, mai pietricios ori foarte fin, iar copiii se pot juca pana la brau in apa, caci apa marii nu e adanca deloc pe zeci de metri.

Eva si ratele
Eva si ratele
c
Gia, contopita cu natura:-)

 

b

Greciei ii datorez invingerea fricii mele viscerale de apa si adanc. In Lefkada, acum 4 ani, am reusit sa plutesc pe apa intaia data. Azi, inot fara teama in larg, bucurandu-ma ca un copil ca sunt a human fish-bird. Doar sa nu fie valuri si meduze gelatinoase! :-)…dar nu a fost cazul acum. Intr-o singura zi, am prins mici valuri, spre incantarea copiilor.

De cateva ori, doar pentru cateva momente, gandul mi-a fugit acasa, la serviciu, la tot ce ne impinge zilnic de la spate, la lucrurile care “trebuie” facute, fiindca suntem oameni ai societatii si altfel nu se poate. Oare? Oare de ce nu se poate sa traim altfel? De ce trebuie sa fim tributarii unor vremuri in care rationalul si materialul conduc lumea, cand, de fapt, Omul e Om doar in mijlocul naturii, in deplina comuniune cu aceasta, cu sine si cu ceilalti? De ce avem nevoie de atat de multe, cand, in fapt, avem nevoie doar de noi insine, treji, constienti ca tiparele, regulile, constrangerile de tot felul, judecatile celorlalti, ne indeparteaza de cine suntem cu adevarat, devenind frustrati, vesnic nemultumiti, bolnavi si neiubitori? Cand Eva ma privea cu ochii ei minunati intrebandu-ma: “Mami, de ce nu ne mutam aici? O luam si pe Buni, si pe pisica si ne mutam aici, vrei”?…atunci nu puteam sa ii raspund ca NU SE POATE sa ne mutam. Fiindca, intr-un fel, ar fi fost o minciuna. Cred ca putem orice, daca ne dorim cu adevart, daca ne urmam sufletul. Dar nu ne permitem asa ceva, caci, Doamne fereste, s-ar putea sa sfarsim prin a fi…fericiti. 🙂 Desi, pana acum, toate deciziile importante le-am luat urmandu-ne inima (si bine am facut), de data asta, mi-a fost teama sa-i raspund. Asa ca taceam, zambindu-i.

In pace
In pace

x

In vacanta asta am citit 3 carti. De fapt, doua, dar pe una am citit-o de 2 ori, asa de tare mi-a placut. Am sa scriu despre ele cu alta ocazie. Inspirata de aceste lecturi si de linistea diminetilor calme, am inceput sa simt, intr-un mod foarte subtil, ca procesul de autovindecare se intensifica si ca oglinda in care incerc de atata vreme sa ma privesc, nu mai e atat de incetosata ca la inceputul cautarilor mele. Raspunsurile apar, chiar daca nu le percep intotdeauna clar, caci lucrul cu sinele e ceva tulburator si destul de neplacut pentru mintea rationala, dar sufletul imi spune ca pana acum doar am gustat un pic din cine sunt cu adevarat si ca de-abia de-acum incolo ceva se transforma, se deschide, ma cuprinde…eu trebuie doar sa raman deschisa, sa accept si sa imbratisez noua ordine interioara. 🙂

s
Noi 4 (eu nu ma vad, ca fac poze:-) )

v

Culorile vacantei

De cand ma stiu, imi plac fotografiile. Ale mele, ale altora, cu oameni, despre oameni, cu natura, motociclete, drumuri, orice. Imi plac mai cu seama pozele vechi si foarte vechi, care exprima si surprind viata de alta data, in care se simte emotie, stare. De mica obisnuiam sa ma holbez indelung la cate o fotografie veche a bunicilor sau a parintilor, incercand sa ghicesc ce ascund ochii, chipurile celor din imagine. Incercam sa gasesc amanunte ascunse in spatele personajelor principale si cred ca de fiecare data gaseam cate ceva interesant de studiat.

Nu am reusit sa aprofundez nimic tehnic insa, pentru ca nici nu mi-am propus. Nu schimb mereu obiective, filtre, nici macar nu exploatez la maxim ce poate aparatul foto; ma limitez la a imortaliza ceea ce surprinde ochiul meu; nu am timp si poate nici rabdare sa aplic tehnologia avansata a aparatelor de fotografiat de azi. Eventual, ma mai joc ulterior, imbunatatind un pic imaginea cu ajutorul programului Picasa. Cert e ca imi place sa fac fotografii si sa le privesc apoi in detaliu, retraind clipa surprinsa. Din cand in cand, fac o selectie a celor mai reusite poze si le tiparesc pe hartie. Asa cum nu imi place sa citesc carti pe calculator, pentru ca nu simt paginile, mi se pare obositor si parca nu retin nimic, tot asa cred ca fotografiile pe hartie sunt ca o carte ce trebuie rasfoita, pipaita, mirosita. Sunt mandra deci de colectia noastra de albume cu fotografiile familiei, stranse cu migala si bucurie de-a lungul anilor.

Tot ce tine de fotografie ma incarca pozitiv, ma relaxeaza si imi da o stare de bine. De aceea, cand ne-am mutat in casa noua acum cativa ani, avand atatia pereti goi si albi, ne-am gandit sa ii imbogatim cu imagini frumoase, surprinse chiar de noi. Si unde afli cele mai relaxante si pline de natura momente, daca nu in vacante? 🙂 Asadar, am selectat cateva fotografii care ne-au placut, toate avand ca tema principala apa (de, ne tragem de pe malul Dunarii) si, cu ajutorul unei firme specializate, acestea au fost printate pe canvas. Am fost extrem de incantati de rezultat! Insa, dupa niciun an, culorile de pe panza au inceput sa se “piarda”, vreo 3 dintre tablouri, mai ales cel din living (care e si cel mai mare), pierzandu-si aproape complet culorile si contrastul. Dupa inca vreo 6 luni, cum peretii casei sunt albi, tablourile aproape ca nu se mai vedeau. Era clar ca nu mai era nimic de facut cu ele si asta ma intrista rau. Intr-o seara insa, mi-a venit o idee: ce ar fi sa pictez panza, peste imaginea fotografica? Am zis ca si-asa ar fi ajuns la gunoi, nu aveam nimic de pierdut daca incercam. Asa ca, cu prima ocazie, am cumparat vopsele acrylice, un set de pensule si m-am pus pe treaba.

img_20170113_161438
Lekkada, Grecia. 2010

Am mai adaugat 2-3 nori, am estompat sau accentuat, dupa cum am crezut de cuviinta…Incet-incet, tablourile s-au insufletit, prinzand culoare si lumina si ce pot sa zic? Cred ca imaginile pictate de mine vor imbatrani odata cu noi, caci nu cred ca mai e vreun motiv sa le dam jos de pe perete. Inca mai am de lucru cu vreo doua: peisaj cu salcie, de la Murighiol si podul de lemn de la Vadu. Le va veni si lor randul, la un moment dat. De obicei, ma apuc de pictat iarna, cand nu e de facut nimic pe-afara si cam toate se intampla in casa, din cauza frigului.

 

Olimp, 2009
Olimp, 2009
Balcik, 2006
Balchik, 2007

De fapt, in orice anotimp sau moment al zilei, desfasurarea unei activitati care sa-ti faca placere, in special activitatile creative, alcalinizeaza puternic organismul, pentru ca nu exista un scop imediat, practic si un rezultat material, activitatea in sine fiind cea care conteaza. Daca la asta adaugi si o muzica placuta si te inconjuri de zambete, nivelul tau energetic nu poate fi decat unul ridicat. 🙂

Vadu, 2011
Vadu, 2011 (in asteptarea pensulei)

Up-date, 01 ianuarie 2015: in plina vacanta de iarna, Gia, Eva & Co. au readus la viata Nava Republica, ancorata pe faleza Dunarii. Pacat ca nu se vede si Capitanul. 🙂

IMG_20141226_112140~2

IMG_20141226_112035~2

IMG_20150101_133532~2~2~2~2
Povestea Navei Republica de pe faleza Dunarii din Tulcea, imortalizata in vopseluri

Up-date 01 Iunie 2015: la inceput de vara, cu miros de vacanta in nari, impreuna cu Bunicu’, am readus la viata tabloul cu podul de la Vadu. O zi plina de soare si activitati artisitice, alturi de fete! 🙂
IMG_20150531_115030~2

IMG_20150531_115448~2

IMG-20150531-WA0003~2

IMG_20150531_181045~2

img_20170113_161405
Podu’ de la Vadu. 2011

Up-date ianuarie 2017: o imagine cu Dunarea tulceana, surprinsa de noi in 2009 si pusa in dormitorul bunicilor, a fost adusa la viata.

 

img_20170105_110029

img_20170113_160235