Acum vreo 23 de ani, intr-o plimbare de seara catre “Monumentul” din Tulcea, Catalin, tinandu-ma strans de mana, imi zugravea cu incredere, in culori vii si foarte realiste pe atunci, viitorul nostru. Noi doi, spunea el, ne vom gasi de lucru in alta tara din Europa asta frumoasa, ne vom muta acolo si ne vom trai altfel vietile. Altfel decat ai nostri. Il ascultam atunci increzatoare si vedeam cu ochii mintii ce imi povestea.
In timp, tot ce a prezis Catalin la inceputurile relatiei noastre, s-a implinit. Mai putin mutatul in alta tara. Nu am cautat, nu ne-am dorit si nu ne-am mai gandit de-atunci, la a pleca din Romania. In ultima vreme insa, undeva, aproape pe-ascuns, amandoi ne doream o schimbare, atat pentru noi, cat si pentru copiii nostri. Si Universul a aranjat asta intr-un mod nu doar neasteptat, dar si foarte…rapid. Pana si faptul ca Eva isi dorea de vreo 3 ani sa locuiasca intr-o mansarda, s-a implinit. 🙂
Nu am avut emotii prea multe. Poate si pentru ca, asa cum ziceam, totul s-a intamplat foarte repede si nu am avut timp sa ma ingrijorez prea tare, sa imi fac ganduri de tot felul ori macar sa tes planuri elaborate. Ne-am lasat cumva in voia sortii…care, ca de obicei, a avut grija de noi 4.
So… iata-ne in Newbury, UK, un loc tipic englezesc, cu aer de sat vechi si, in acelasi timp, cu ritm de orasel, care se misca si creste. Dar in alt mod decat ce cunosteam noi, acasa, in Romania.


Inca incerc sa cuprind cu mintea faptul ca traim in alta tara. Si nu prea “imi iese”. Sunt inca incapabila sa inteleg pana la capat ca chiar am facut asta! De fapt, simt ca m-am mutat pe alta planeta. Incepand cu faptul ca totul e atat de simplu, de firesc, de nesofisticat si de nepretentios (oamenii, casele, sistemul de invatamant, atmosfera generala), continuand cu imaginea ca pest tot pe unde am fost pana acum (la scolile fetelor, in magazine, in cele doua excursii in afara orasului, pe strada etc), am intalnit doar zambete si cuvinte pline de bunavointa nefortata si terminand cu faptul ca aici se conduce cu volanul pe dreapta, totul este altfel.


Cred ca cel mai tare m-a “lovit” diversitatea de oameni (si asta desi inca nu am ajuns in marile orase). Am impresia ca acesta e locul in care nu risti sa fii judecat in niciun fel, indiferent ce limba vorbesti, cum te imbraci si in ce mod alegi sa te exprimi, atat timp cat nu deranjezi. Spre exemplu, la scoala Evei, toata lumea a crezut vreo saptamana ca e frantuzoaica, inclusiv profesorii; asta, probabil, pentru ca Eva foloseste des cuvantul “merci”; am concluzionat ca chiar nu interesa pe nimeni de unde vine noua scolarita.

De pe alta planeta mi se par si regulile care exista aici si felul in care esti sanctionat, daca le incalci. O sa dau doar un exemplu: am lasat masina in parcarea unui market din Newbury. Dupa ce ne-am facut cumparaturile acolo, am avut nevoie sa ajungem repede si in centrul orasului, pe jos, bineinteles. Am crezut ca ne incadram in termenul de parcare de 1 ora si jumatate, permis de politica magazinului. Am intarziat 15 minute. Dupa doar vreo 3 zile, am primit acasa amenda de cateva zeci de lire si cu explicatii amanuntite pentru ce anume am fost penalizati; inclusiv cu pozele masinii in parcarea magazinului si timpii de parcare.

Un alt lucru care m-a surprins foarte tare e natura, care e dezlantuita in cele mai neasteptate locuri. Fetele trec in drumul lor spre scoala printr-un parc, care aminteste de Delta Dunarii. Vegetatiei aproape salbatice ii e permis sa salasluiasca in voie, alaturi de rate, lebede, pestisori, veverite… Spre surprinderea mea, desi e trecut de jumatatea lunii octombrie, totul e inca verde si doar pe ici, pe colo, frunzele au prins culori autumnale.

Pentru ca, cu exceptia momentelor pentru cumparaturi “mai serioase”, totul se face mergand pe jos in oras, linistea si bucuria de a respira aer tare si verdele naturii ne insotesc cam peste tot.

Azi am alergat pentru prima data de cand am venit aici: aerul diminetii si aburul de munte care invaluiau strazile, copacii si casele, poteca de-a lungul canalului ce strabate orasul, oamenii matinali, care salutau scurt, “Mornin’!”, ciripitul pasarelelor, salturile veveritelor din copaci, oitele imprastiate pe o pajiste (!)… toate astea mi-au adus un gand in minte. Acela ca aici, oamenii si natura se bucura cu adevarat de viata. Si ca mi-e permis si mie acest lucru, chiar daca parca am cam uitat sa fac asta…
Ma mir cand vad (rar, e drept) cate o hartie pe jos sau cate o sticla de plastic, pentru ca e atat de nenatural sa existe gunoaie intr-un loc unde totul e “asezat” si, in acelasi timp, lipsit de pretentii si de fite…E ok insa. Asta imi reaminteste ca nicaieri nu e perfectiune…nici macar in sufletul meu, de om mutat pe alta planeta. 🙂
Hello, mult succes in tot ce faceti si va doresc sa va integrati cat mai repede si cat mai bine in noua comunitate. Sa aveti o viata minunata!
LikeLike
Ma bucur nespus de mult ca a-ti facut acest pas si ati ales zona de sud a Angliei🌏🌞🌚☁️🍂🐕🦆🌲🌿🌾🍀☘🍁❤🙏, aceleasi emotii le-am simtit si noi cu vre.o 6 ani in urma. Va felicitam, sunteti oameni frumosi, destepti, puteti sa va demonstrati calitatile in multe feluri,aveti ce arata aici. Poate ve-ti vizita curand si zona noastra (West Sussex). Va dorim adaptare usoara si daca putem ajuta, chiar si cu o vorba buna, cu mare drag 🙂
LikeLike
Cuvintele difera bineinteles, insa ceea ce descriu ne este si noua cunoscut. Intr-unul dintre episoadele jurnalului de “viata noua” al Cristinei (Parfum de Spania, ii zice), numea aceste trairi, “normalitate”. Pare ca banalitatea are si alte intelesuri. Sa va fie bine!
LikeLike
Hola, Laurentiu! Urmaresc cu drag scriitura Cristinei si abia astept noi episoade. 🙂 Multumesc ca mi-ai scris si suntem cu ochii pe voi. :))
LikeLike
Vreau sa multumesc mult tuturor celor care si-au facut timp sa imi scrie pe blog ori pe facebook sau in privat. Cei mai multi dintre voi ne doriti integrare, adaptare usoara. Cred ca nu e prea greu sa te adaptezi la “mai bine” :). Iar mie imi place sa cred ca ne-am mutat pe alte meleaguri nu doar pentru o reintegrare intr-o societate diferita, dar mai ales pentru ca ne dorim sa crestem, sa evoluam, sa fim macar un pic, un pic mai liberi decat pana acum, Adica, sa reusim sa ne bucuram ceva mai mult de viata asta, care parca zboara , iar noi nu reusim sa ii cuprindem esenta, simplitatea si valoarea. Va imbratisez cu drag pe toti, pe curand! :)))
LikeLike
Draga mea Lioara,
Te imbratisez cu iubire si recunostinta.Nu stiu daca am dat postare la mesajul meu.Iti voi scrie in privat pe email.OANA-TM
LikeLike