Calin Cyfer, AKA Haplea fructaliu. Aventurile chitaristului frugivor (I)

7710_174632602687090_783028958_n-720x340

Pe Calin il citesc de ceva vreme si pot spune ca mi-a captat atentia din prima: nu doar ca se pricepe la scris, dar are cateva calitati, pe care nu le gasesti des pe net: e un autodidact temerar, e un tip pozitiv, fara pic de aroganta sau dorinta de a-si impune propriile teorii si, cel mai important in opinia mea, scrie din experienta proprie. Si nu povesteste doar despre experientele placute, dar si despre cele negative sau mai putin placute, cu care se confrunta pe calea pe care merge. Si asta nu e tot: Calin este si muzician cu experienta (gasesti aici o mostra din muzica lui Cyfer: un amestec de blues, rock si…dar mai bine asculta! :-)). Chiar daca esti sau nu raw vegan ori sportiv, iti recomand cu caldura cele doua bloguri, unde Calin impartaseste din ce il preocupa, din ce experimenteaza si din tot ce citeste (Cyfer si Haplea Fructaliu). Cu siguranta ai sa vrei sa revii, sa afli mai multe. Caci asta fac oamenii precum Calin: INSPIRA. 🙂

Liorisme: Calin, ai avut preocupari “altfel” inca din copilarie, nu-i asa? De ce ai fugit de-acasa? 🙂

Calin: Imi doream sa fac muzica rock, dar în Romania anilor ’90 nu exista o cale clara, batatorita catre aceasta meserie. Ajunsesem in ultimul an de liceu, trebuia sa aleg o facultate, deci o meserie viabila. N-aveam nicio idee ce sa aleg. Presiunea familiei atinsese cote maxime. N-am mai suportat si am fugit de acasa. N-a durat mult. M-am intors, mi-am terminat liceul si am intrat la Facultatea de Informatica. Am dat examen acolo, pentru ca matematica era singura materie la care ma pricepeam.

Liorisme: Ai mers tu catre muzica sau muzica a venit la tine?

Calin: Am fost fascinat de muzica inca de la 5 ani, de la primele amintiri. Ceva se misca in interiorul meu cand auzeam rugaciunile din moscheele din Istanbul, rock and roll-ul Beatles-ilor sau al lui Elvis Presley, hard rock-ul celor de la Led Zeppelin sau metalul celor de la Obituary. Muzica mi s-a parut tot timpul ceva magic, ceva departe de posibilitatile mele. Cand am intrat la liceu, am luat contact cu o chitara si mi-am dat seama ca nu e chiar asa greu sa inveti. Asa ca incet, ardeleneste si autodidact, m-am apucat sa studiez.

10497478_251208811736095_6782364188516445719_o
Impartasind muzica pentru…fructe

Liorisme: Am citit pe blogul tau ca schimbarea ta a plecat de la o carte. Cartea avea legatura cu nutritia sau mai mult cu spiritualitatea? Tot de la acea carte a venit si dorinta de a face sport?

Calin: Cartea se numeste „Maiestrie fara efort” de Kenny Werner. Nu are nicio legatura cu dieta. Kenny explica acolo ce deosebeste un muzician obisnuit de un maestru. Este vorba de capacitatea celui din urma de a canta dintr-un spatiu sacru, spiritual, reusind astfel sa ofere o bucatica de sublim celui care il asculta. Pentru a explica felul in care acel „spatiu” poate fi accesat, Kenny face apel la diverse religii: Buddhism, Crestinism, Sufism. Dupa ce am citit cartea, viata mea s-a schimbat total. Am devenit din nou interesat de spiritualitate si am luat calea Buddhism-ului. Schimbarile de dieta si apoi reinceperea unei vieti sportive, au survenit ulterior, ca urmare a schimbarii mental-spirituale.

Liorisme: Ai simtit ca social ai de pierdut, renuntand la orice fel de proteina animala, la alcool, mancare gatita, nicotina?

Calin: Sunt un tip destul de retras, activ social mai mult virtual. Din aceasta cauza, schimbarile mele alimentare nu au produs vreo schimbare semnificativa in ceea ce priveste socializarea. Mentionez ca nu am fumat niciodata, dar am fost fumator pasiv. Toate concertele mele se desfăsurau intr-un fum gros de tigara. In 2011, am renuntat sa mai cant in locurile in care se fumeaza.

Liorisme: Stiu ca rar faci exceptii culinare. In ce consta acestea? Stiu oameni care se abtin de la orice mica alunecare, de teama ca nu vor fi apoi capabili sa tina “drumul drept”. La tine cum e?

Calin: Este greu de mentinut un echilibru din punct de vedere mental. Un regim foarte strict mentinut artificial poate creea un dezechilibru din care vor rezulta zile de exceptii in care se pot face abuzuri alimentare. Gustatul ocazional poate duce la cresterea treptata a alimentelor exceptionale, pentru ca mancarea gatita da dependenta. Constientizarea poftelor e cea mai importanta in aceste cazuri. De ce avem nevoie de un anumit aliment din afara dietei pe care o consideram sanatoasa? Ce ofera acesta in plus? Exista in dieta raw vegana ceva ce poate inlocui acel element? Slabiciunea mea sunt produsele din faina alba. Am crescut cu ele. Covrigi, pateuri, paine proaspata, sunt alimente pe care le-am avut an fiecare zi, pana sa schimb dieta. Faina alba e un drog. Daca te uiti atent la ea, seamana foarte bine cu cocaina. Este un produs artificial, procesat, fibra este înlaturata, iar prin preparare devine foarte usor accesibil prin digestie. Produsele de panificatie au o incarcatura glicemica uriasa, din aceasta cauza pot fi considerate stimulente. Cand le consumam, corpul este stimulat sa lucreze la un regim ridicat, fiind invadat cu o cantitate mare de glucoza. Am trait în fiecare zi cu această stimulare, iar corpul s-a obisnuit cu ea. Renuntarea la faina alba e aproape similara cu renuntarea la orice drog. Important e sa o luam incet, sa nu fim dezamagiti atunci cand calcam gresit. Sa cautam alimente care ne hranesc si nu alimente ce ne stimuleaza.

Liorisme: Care au fost schimbarile suferite la nivel fizic, produse de noul mod de a te alimenta? Dar pe plan mental?

Calin: Pe plan fizic, am slabit 20 kg. Am ajuns la un aspect fizic pe care mi l-am dorit intotdeauna si pe care puteam sa-l pastrez fara nicio problema, fara sa fiu atent la volumul alimentatiei. Am beneficiat de o energie debordanta, iar aceasta m-a transformat dintr-un „cartof de canapea” intr-un maratonist, fara sa am o intentie clara in acest sens. Pe plan mental, schimbarile au survenit inainte de schimbarea dietei, dar cred ca o dieta sanatoasa mentine creierul alert si nu il „anesteziaza” artificial, prin mancaruri grele, ce induc o stare de satietate somnolenta.

comparatie

Liorisme: Daca mancarea cruda este cea mai potrivita pentru organismul uman, crezi ca existenta pe Pamant a alimentelor, care pentru a fi comestibile, au nevoie de pregatire termica (leguminoasele, spre exemplu), este intamplatoare?

Calin: Pe acest pamant exista niste legi, dupa care viata, respectiv animalele si plantele se dezvolta. Un animal inteligent, cum este omul, a reusit sa securizeze resurse de hrana in zone straine de mediul natural in care s-a dezvoltat ca specie. Asta l-a ajutat sa supravietuiasca in afara padurilor tropicale, mediul sau nativ. Acum, in timpurile moderne, odata cu dezvoltarea comertului si a transportului, oamenii pot avea acces la fructe pe tot parcursul anului. Se pune problema: ar fi indicat sa alegem un aliment ce trebuie procesat pentru a fi consumat, deci nu este un aliment natural pentru om, sau fructe si legume aduse din import, de o calitate mai proasta din cauza transportului, dar naturale, consumabile in stare neprocesata?. Eu mi-am facut alegerea.

Liorisme: Performantele tale sportive sunt remarcabile. O buna organizare, ambitie si perseverenta sunt clar elemente importante in atingerea obiectivelor propuse. Ce loc ocupa nutritia si mentalul, atunci cand ai de parcurs zeci de km? Cum faci sa continui, atunci cand esti la limita?

Calin: Performantele mele nu sunt remarcabile, dar sunt foarte multumit de ele, avand in vedere ca m-am apucat de sport la 37 de ani, dupa aproape 20 de ani de pauza. Nutritia joaca rolul cel mai important. Mi se pare perfecta. Am un nivel de energie foarte mare, muschii mei se refac foarte repede, n-am avut febra musculara. Dupa cum am mentionat mai sus, alimentatia frugivora m-a impins, fara sa vreau, catre sport, prin surplusul de energie creat. Mentalul este un subiect separat. In timpul alergarilor foarte lungi, ai nevoie de motivare pentru a merge mai departe. Studii recente au aratat ca nu corpul este cel care cedeaza in timpul efortului fizic. El ar mai rezista fara probleme. Motivatia este cea care te poate face sa incetinesti sau sa te opresti. Pentru mine, alergarile sunt o meditatie. Sunt eu singur, cu corpul si cu respiratia mea. Sunt atent la fiecare parametru al corpului si incerc sa fiu in momentul prezent. Kilometrii parcursi sau viteza sunt parametri secundari.

Liorisme: In conditiile in care alergi atat de multi km, cum ramane cu ideea ca miscarea fizica excesiva cauzeaza, pe de alta parte, acidoza de tip lactic, la nivelul muschilor si deci mai multa aciditate in corp?

Calin: Secretul este nivelul de efort in care se desfasoara exercitiile. 90% din alergarile pe care le fac sunt in zona aerobica, ceea ce inseamna „cu oxigen”. Alerg la o intensitate ce mi-ar putea permite sa vorbesc lejer in acelasi timp, fara prea mare efort. Asta inseamna ca organismul functioneaza in regim aerobic. La acest nivel de efort, majoritatea proceselor din organism se desfasoara normal, iar acidul lactic este procesat fara probleme. Recuperarea este rapida, iar acidoza e mentinuta la un nivel mic, usor de balansat de alimentatia mea preponderent alcalina. Doar 10% din antrenamente se desfasoara intr-un regim de efort ridicat, pentru imbunatatirea modului in care organismul meu proceseaza acidul lactic si pentru cresterea capacitatii de efort. Foarte multi oameni, care se apuca de sport, se antreneaza taman invers. 90% din efort e la nivel anaerob. Coroborat cu diete inadecvate, acest regim poate duce in timp la accidentari si pauze cauzate de suprasolicitare, deci un progres mult mai lent.

Liorisme: Legat de suplimentele pe care un sportiv de anduranta trebuie sa le consume, pentru a putea face fata efortului fizic si pentru a micsora riscul de accidentari, ce parere ai despre ele? Tu consumi asa ceva si daca da, sub ce forma?

Calin: Ca vegan, vietuitor intr-un mediu foarte salubru, trebuie sa consum B12. Cei care traiesc in zonele temperate au nevoie de Vitamina D, din lunile noiembrie, pana in martie, pentru ca pielea nu poate produce atunci Vitamina D. Eu acum stau la tropice, deci desi este iarna, nu am nevoie din fericire de Vitamina D. In afara de aceste doua suplimente, nu cred ca mai este vreunul necesar pentru un vegan. Poate doar sarea. Eu nu consum sare in mod obisnuit, dar in timpul curselor lungi, in soare puternic, cand intervine deshidratarea, este nevoie de un surplus de sodiu. Am experimentat cu cateva grame si m-am simtit mult mai bine. Am o regulă. Eu in timpul curselor consum stafide sau curmale. Presar sare peste ele. Daca mi se pare ca au un gust bun, inseamna ca aveam nevoie de sodiu, daca mi se par dezgustatoare, inseamna ca sunt ok la acest aspect.

To be continued… 🙂

Missing the one hit wonders times

In copilaria si adolescenta mea au fost cu siguranta si momente neplacute, ca in trecutul fiecarui om, dar parca mana timpului a sters totul si au ramas doar amintirile calde, luminoase, in care ma vad crescand si descoperindu-ma incet, incet, alaturi  de cei cativa prieteni, de colegi si de familie. Ce amintiri dragi! Ce minunat e sa fii copil, fara griji si inocent, mereu vesel si zambaret, cu gandul doar la joaca si la prieteni!

Ma gandesc la fetele mele si la cat de diferit simte acum un copil si, mai tarziu, adolescent! Cum sa le povestesc copiilor mei emotia si fericirea mea de copil de 5-6 ani, cand mama si tata s-au intors din Ungaria (singura lor vacanta in afara tarii), aducandu-mi o minunatie de portofel rosu ca focul. Nu vazusem asa o frumusete in viata mea! Ani buni am visat ca cineva vrea sa imi fure portofelul sau ca il pierd, il uit prin tot felul de locuri stranii…

prin '82, cu frate-miu, Lucian, in ghetute de lac si cu pantaloni reiati din Ungaria
prin ’82, cu frate-miu, Lucian, in ghetute de lac si cu pantaloni reiati adusi din Ungaria

Cum as putea oare sa le descriu fetitelor mele bucuria primilor mei blugi? Mi-amintesc perfect cum am zburat spre blocul vecin, tinand strans banii in pumnul transpirat de bucurie, la doamna care ii vindea. Era in 1991 si, cumva, mama reusise sa rupa de la nevoile casei banutii, ca sa imi faca bucuria pantalonilor atat de doriti de tinerii acelor vremuri. Sa stii ca primii mei blugi nu erau orice fel de blugi: aveau buzunare de piele moale si franjuri…m-am bucurat de ei tot liceul si ceva vreme dupa aceea.

clasa a XI-a, cu Marian si celebrii blugi cu piele
in ’92, in clasa a XI-a, cu Marian si celebrii blugi cu piele

Desi erau vremuri cu mult mai putine posibilitati, mai ales vestimentare, mi-as dori ca Gia si Eva sa aiba sansa unor bucurii atat de simple, sa stie sa aprecieze si sa pastreze lucruri care poate acum, in vremurile astea, par lipsite de importanta. Intr-un dulap in care sunt 10 perechi de blugi si 10 portofele cu Hello Kitty, Monster High, Bradzilla sau Cinderella, nimeni nu va mai observa si aprecia mai mult de 30 de minute o noua pereche de pantaloni sau un nou accesoriu. Sunt sigura ca iti amintesti ce important era pe vremuri sa fii fericitul detinator al unui stilou chinezesc, care avea drept capac un ursulet panda. Cum sa nu ai grija de asa ceva? Gia schimba lunar stilourile si are 5 (cinci!) penare diferite, pe care le rataceste constant.

Nu stiu, poate ca ce traim acum e mai “normal” decat timpurile anilor ’80-’90, cand eram lipsiti de atat de multe, dar simt ca acum suntem saraciti de ceva ce atunci traiam la maxim:  bucuria unei casete inregistrate cu muzica preferata, schimbul de timbre (inca am o colectie frumoasa, in parte mostenita prin ’85 de la o verisoara si intregita de-a lungul anilor), rochita de banchet, croita de vreo vecina dupa tipare din revista Burda, revista Bravo, cumparata de la filatelia din centrul orasului, obtinuta cu greu (ma trezeam la primele ore ale diminetii pentru asta), diminetile racoroase, in care ne adunam la scoala, sa mergem la practica agricola (ce gust bun avea pranzul pe pamant, dupa munca in aer liber, alaturi de colegi!), lecturile de imprumut, cu paginile tocite de atata citit (Shogun sau Elevul Dima dintr-a saptea!), primul blues dansat in discoteca Olteanu’, o noua poza cu idolul meu, Elvis Presley, primii tenisi de Dragasani ori prima geaca “botita” de Macin…

inca sunt mandra de colectia mea de timbre
inca sunt mandra de colectia mea de timbre
colectia cu pozele si articolele despre Elvis...are aproape 30 de ani vechime
colectia cu pozele si articolele despre Elvis…are aproape 30 de ani vechime

elvis2

poze primite de-a lungul vremii de la prieteni, colegi, vecini, rude :-)
din continutul “de aur” al colectiei cu Elvis: poze primite de-a lungul vremii de la prieteni, colegi, vecini, rude; toti stiau ce fericita ma vor face;

N-am sa uit niciodata primele videoclipuri vazute la tv, pe 31 decembrie 1989, imediat dupa Revolutie: George Michael si imaculatul videoclip pentru piesa “A different corner” ori Madonna, cu al ei “Vogue” sau “Lambada”, celebra melodie a celor de la Kaoma…Apoi, cum pot sa uit vreodata videoclipurile vizionate pe casete video, “clandestin”, la prietene sau colege care aveau rude “pe ocean”? Mi-amintesc perfect cum, cu gura cascata a admiratie, il umaream pe Glenn Medeiros in “Nothing gonna change my love for you”, la colega mea din generala, Gabi Oprisor, sau pe Wet, Wet, Wet la matusa colegei dintr-a IX-a, Madalina Cujba, care locuia la “Pelican”; primul film pe caseta video, de care-mi amintesc, e unul cu Johnny Depp, pe care nici celebrul actor nu cred ca il mai stie: Privat Resort, cred ca se chema…era un film cam sexy pentru cei 15 ani, cat aveam cand l-am vazut la Cristina Neata acasa, dar nu cred ca de-asta mi-a ramas in memorie. 🙂

Poate ca si copiii mei isi vor aminti mereu de primul majorat la care merg, dar nu cred ca va fi la fel nevinovat asa cum a fost primul majorat din viata mea. Anita, prietena mea buna, era cea mai mare din gasca, implinea prima 18 ani, dar nu se punea problema sa ne adunam atatia oameni in micul apartament de pe strada Alunisului, asa ca ne-am dus cu toata gasca la Monument, in parc, carand cu noi, veseli nevoie mare, un vin spumant (nu cred ca baietii din gasca gustasera prea des asemenea licoare) si casetofonul verde a lui Doru. Ce poze, ce distractie, ce amintiri! 🙂

vin spumant in gasca
11 iunie ’92, la Monument; vin spumant in gasca, impartit cu darnicie de Catalin “al meu” 🙂

Din toate cate s-au schimbat si sunt fara de intoarcere, cel mai tare regret ca fetele mele nu traiesc muzica acelor ani. Sigur ca stiu si ele cine e Michael Jackson, sunt fani infocati amandoua; si stiu cine sunt Madonna, Beatles, Elvis, Mariah Carey, ABBA sau Queen. Din fericire, muzica deceniilor trecute e MUZICA si copiii recunosc instinctiv acest lucru, iar de cate ori avem ocazia, o ascultam toti cu placere.

Februarie 2011. Gia & Eva (real Michael Jackson fans!)
Februarie 2011. Gia & Eva (real Michael Jackson fans!)

De asemenea, nu cred ca exista tineri care sa nu fi ascultat  numele mari din muzica, mai ales pentru ca unii dintre acesti muzicieni inca sunt prolifici compozitori si interpreti (Phil Collins, Metallica, U2, Depeche Mode, Rolling Stones, Aerosmith, George Michael). Cu toate astea, noua generatie nu va creste, nu va trai cu muzica “mea”, caci muzica adolescentei mele nu a insemnat doar nume sonore care au marcat istoria muzicii si a caror muzica va trai vesnic, ci a insemnat si one hit wonders, care mie mi-au adus multa bucurie.

Azi, muzica inseamna zgomot mult si despuiere. Stiu, nici cu Madonna nu mi-era rusine in “Like a virgin”, sau cu vestimentatia si miscarile scenice ale lui MC Hammer in “Can’t touch this” si exemple mai sunt, insa – in primul rand – asemenea artisti chiar veneau cu ceva nou, ceva doar al lor, care nu supara nici ochiul, nici urechea, desi li se vedea clar buricul. 🙂 In al doilea rand, vedeai actul artistic, intelegeai motivul dezmatului scenic. Azi totul e la fel; toate fatucile canta la fel, au aceleasi implanturi si vestimentatie redusa la minim.

Poate faptul ca gandesc asa o fi un semn clar ca imbatranesc, dar simt asta inca de pe la 25 de ani. De pe la sfarsitul anilor ’90 nu m-am mai regasit in muzica momentului si m-am refugiat, cu cateva exceptii, in muzica “de atunci”. Cred ca muzica buna, cel putin in conceptia mea, a murit pe la jumatatea anilor ’90. Ultimele zbateri au fost, cred eu, Deep Blue Something cu “Breakfast at Tiffany” si Natalie Imbruglia cu al ei “Torn”.

Oricum ar fi, muzica “mea” era atat de energetica si pozitiva, plina de zvac si tinerete, fara tragisme (da, stiu, la inceputul anilor ’90, cei de la Nirvana au lansat un nou curent, dar erau mult prea dramatici pentru firea mea). Mai stii ce dezlantuiti dansam in discoteca cu Dr Alban si ale lui piese? Look who’s talking now, No Coke sau It’s my life; ori Black Box cu Ride on time; Haddaway cu What is love sau Ace of Base, Inner Circle, Vanilla Ice, Kriss Kross, Marky Mark & The Funky Bunch, Prince, London Beat. Ce sa mai zic cand luminile se cuminteau si stiai ca urmeza “un calup” de blues-uri: Richard Max, Paula Abdul, Cutting Crew, White Snake, Alannah Myles, Roxette, Color me Badd, Boys II Man…Ce-mi mai placea sa ascult piese care probabil nu erau capodopere muzicale, dar cu singuranta reprezentau atmosfera si moda anilor ’80- ’90, iar mie si acum mi-e tare drag sa le aud: Right Said Fred (I’m too sexy), Technotronic (Pump up the jam), Nena (99 Luftballons), Falco (Rock me Amadeus), Sinead O’Connor (Nothing Compares to you), Europe (The Final Countdown), Spandau Ballet (True)…Dar Rockoteca de la Olteanu? Pentru asta poate o alta postare. 🙂

afis celebru la vremea lui, cumparat de pe strada Babadag, cu "bani grei"...l-am carat peste tot, pe unde m-am mutat in ultimii 15 ani; acum e la loc de cinste, inramat in biroul casei
The Outsiders 1992: afis celebru la vremea lui, cumparat de pe strada Babadag, cu “bani grei”…l-am carat peste tot, pe unde m-am mutat in ultimii 15 ani; acum e la loc de cinste, in dormitor

Ascultand muzica “mea”, mi-e usor sa reinvii anii in care viata era parca mai simpla, mai putin galagioasa, mai putin alerta…sau poate asa o simtea sufletul meu de adolescent netrecut prin viata; cum ziceam, poate ca peste ce a fost mai putin placut in acea perioada, a avut grija timpul sa-si astearna uitarea…si e mai bine asa.