Anul trecut, pe vremea asta, Eva stia ca nu exista Mos Craciun. Colegii o convinsesera ca parintii sunt cei care pun in Ajun de Craciun cadourile, sub brad. “In plus, zicea ea, stiu ca nu exista pentru ca uite cati oameni se prefac ca sunt Mosi Craciun!” Tin minte ca am intrebat-o: “Dar Dumnezeu exista?” “Daaaaa, a raspuns ea repede”. “De unde stii”? zic eu. ” Pai pe El nimeni nu-l poate imita”!

Nu am insistat sa o fac sa se razgandeasca in privinta lui Mos Craciun si am acceptat cu tristete ca, da, cu varsta, magia din vietile noastre dispare.

Spre surprinderea si bucuria mea, anul asta, ca si cum anul trecut nu s-a intamplat nimic, Eva este in valtoarea pregatirilor, inainte de sosirea Mosului. Curioasa, am intrebat-o cum de s-a razgandit. Mi-a declarat ca ea s-a gandit cu o prietena ca, printre cei multi care il imita, sigur se gaseste si Adevaratul Mos Craciun! Nu poate fi altfel! E asa de convinsa de acest lucru, incat stie ca tati va primi incaltari de alergat (habar n-am cum ii stie Mosul lui Catalin marimea la picior, cand nici el insusi nu si-o prea nimereste), iar mami o rochie, ciorapi si cercei. Asadar, anul acesta, Eva e pregatita de sosirea lui Mos Craciun, asa cum, candva, eu si frate-miu il asteptam nerabdatori pe Mos Gerila. Vremurile erau altele si in afara de vesnicele pijamale si de cateva bomboane invelite in staniol,  nu imi amintesc ce primeam de Sarbatori.

Tin minte insa cu exactitate ce-mi doream de la Mosu’, sperand ani de-a randul ca voi primi: role, o maimuta (!) si un…cart, cu care sa ajung mai usor in capatul celalalt de oras, la Scoala de Muzica. Niciuna dintre dorinte nu mi s-a implinit. Poate ca daca as fi primit ce imi doream, uitam, asa cum am uitat si de restul darurilor. Dar nimic nu imi poate sterge din amintire Sarbatorile de Iarna petrecute la mamaia si la tataia, parintii mamei, la Valea Nucarilor. Nu pot uita mirosul sobei si al gerului puternic de afara, zgomotul asurzitor al buhaiului, cu care umblau in Ajun baietii mai mari din sat, inclusiv verii mei si nu pot uita dorul de mama, ramasa la Tulcea, cat eu copilaream in vacante, la bunici. Dorul de mama nimic nu-l ostoia, nici cele mai frumoase daruri!

Cand crestem, uitam nu doar de darurile primite in copilarie, dar mai ales, uitam sa credem. Si cumva, cand ne pierdem credinta si increderea, pierdem si ceva esential din viata, din noi insine. Pana si dorul de parinti nu mai e la fel ca cel din copilarie, caci, la un moment dat, parintii inceteaza a mai fi eroii nostri si nu mai credem ca acestia ne pot salva din orice situatie.

Da, viata de adult si-a pierdut demult magia, dar eu aleg sa cred ea poate fi creata, prin felul in care alegem sa iubim. Pe noi insine si pe ceilalti.

Il las, anul acesta, pe dragul meu Savatie Bastovoi, care mie intotdeauna imi incalzeste inima, prin felul in care stie sa povesteasca, sa iti ureze Sarbatori fericite:

“In fiecare an, de Anul Nou, imi amintesc de parintii mei. Am trait sarac, dar cu multe povesti, in varful dealului, la poalele padurii, unde pasarile, Luna si umbrele copacilor care cadeau pe zapada argintie, erau singurii nostri vecini.

In noptile lungi de iarna, tata se intindea pe spate, iar eu si sora-mea ne urcam pe soba si faceam competitie de sarit pe abdomenul lui. Asa stiam noi ca avem un tata puternic, pe care niciun talhar venind din intuneric nu l-ar fi putut birui.

In toata aceasta harmalaie, tata ne oprea si, ridincandu-se, zicea: “Mi se pare ca am azuit ceva afara, ia sa vad daca n-o fi Mos Gerila!” Iesea si se intorcea cu o fata de perna plina cu mandarine si cadouri. “Eh, iar l-am scapat, n-am fost atenti! Dar i-am gasit sacul ascuns in caruta cu fan.”

Aveam zece ani si inca mai credeam ca Mos Gerila doarme in padurea de la Hirjauca, invelit cu vreascuri. Daca ati sti de cate ori l-am cautat, doar ca vara, cand era placut de colindat padurea!

Si cum oare ajungeau mandarinele, care se gaseau in acea vreme doar la Moscova, in casuta noastra saraca? Si un binoclu din cele de dus la spectacol mi-a adus odata Mos Gerila.

Acum, copiii stiu de la trei ani ca nu exista povesti. Eu zic ca cel mai mare dar pe care il puteti face copiilor vostri e sa nu le stricati inocenta de a crede. Are grija viata sa ne invete scepticism.

Odihneste, Doamne, pe tatal meu si da-i sanatate mamei mele! La multi ani tuturor! Si sa stiti: copiii au dreptate, la mall mosii nu sunt adevarati! Cel adevarat doarme in padure la Hirjauca, invelit in vreascuri”. (Ieromonah Savatie Bastovoi. Antiparenting)