Don’t wait for the perfect moment to start moving your body!

About 7 years ago, when I started to be into sports more seriously, it was not by far the perfect moment to do it:  I was still recovering from a complicated abdominal muscles surgery, my hemoglobin was still low, I had just lost my 12 years job, spring was late that year, so outside it was wet, dirty and cold, my kids were still small and needed me a lot, I was already on my late 30’s…

So, at that time, I did not believe it was the perfect time for me to start doing sports consistently. Like I said, I had all the reasons to believe so. Happily, someone else decided that it was the right moment to invest time and energy in myself: my husband, Catalin. In March of that year he challenged me, when he registered me to run, in two months from the signing up moment, my first 10.5 km.

Catalin, my partner in all

From that moment on, there weren’t many days that passed in my life, without doing something physically. At the beginning, it was difficult. Then, after doing it long enough, it became easier and sooner than I thought, sports turned into a daily routine. And then, before I even knew it, it became pleasure, and joy, and passion. It became a wonderful journey.


The most difficult part of all was not the part where I had to wake up each day at 5 a.m. or the part where my legs or my arms hurt or when I lost my breath or when my face was freezing. The hardest thing for me was to realize and accept that I might not be a real athlete, in the sens that I might never have outstanding results and be among the best. Over time, I had to accept that I am actually an average girl, who can only try her best and be happy with the fact that she can move at all. I say that because there were times when I had to slow down, because of my health issues. But I never gave up.

Even now, after all these years I still don’t do a lot of things: I don’t lift more that 10 kg at once (I actually haven’t tried that yet, but I will), I still can’t do extravagant yoga posses, I still can’t swim with my head down into the water, I still run very slow, I still lose my breath, I still haven’t run more than 20 km at once…But the things that I already do are far many than those I don’t do or can’t do (for different reasons, from lack of time, to physical limitations)…And my most important lesson that I keep learning from sports is letting my heart smile and remind me that accepting the fact that I am AVERAGE it takes courage and perseverance and consistency, not to stop.


And really, exactly that feeling, that I am not extraordinary right now, that I haven’t poses yet the right features to be a great athlete, exactly the fact that I might still encounter physical limitations or many rainy days or lack of  trust in what I can do with this mind and this body that I have, exactly that makes me keep doing it. I might not be the best yet, but for sure I can be the average kind of girl who doesn’t give up on trying to be the best version of herself. Every day.


So, don’t let time pass by, while you wait for perfect health, perfect motivation, perfect time or perfect weather, before you start to move your body daily! Don’t wait to start training your mind and body until you think you or the environment around you are ready. You are actually always ready. The only thing that makes you believe otherwise are your expectations on the way things should be. Well, things are like they are, RIGHT NOW. Just decide it’s time. NOW. First  by intending and then by acting.


Acum 7 ani, cand am inceput sa fiu mai serios preocupata de sport, nu era nici pe departe momentul perfect pentru a face acest lucru: inca ma recuperam dupa o interventie chirurgicala complicata a muschilor abdominali, hemoglobina mea era inca mica, tocmai imi pierdusem jobul pe care il aveam de 12 ani, in acel an, primvara se lasa asteptata, așa că afara era umed, murdar și rece, copiii mei erau încă mici și aveau multa nevoie de mine, eu ma indreptam spre varsta de 40 de ani …

Deci, la acea vreme,  nu credeam că era momentul potrivit pentru mine să încep să facă sport în mod consecvent. După cum am spus, aveam toate motivele să cred asa. Din fericire, altcineva a hotărât că este momentul să investesc timp și energie în mine: soțul meu, Catalin. În luna martie a acelui an m-a provocat, inscriindu-ma la o cursa, ce urma sa aiba loc in doua luni de la momentul inscrierii, si unde urma sa alerg primii mei 10,5 km.

Cu Catalin, partenerul meu in toate

Din acel moment, nu au existat multe zile care sa fi trecut în viața mea, fără activitate fizica. La început, a fost dificil. Apoi, după ce am făcut-o destul de mult timp, a devenit mai ușor și, mai devreme decât credeam, sportul s-a transformat în rutină zilnică. Iar apoi, înainte să imi dau seama, a devenit plăcere, bucurie și pasiune. A devenit o călătorie minunată.

Cel mai dificil lucru nu a fost partea în care ma trezeam zilnic la ora 5 dimineața sau partea în care picioarele sau brațele ma dureau tare sau când ramaneam fara suflu sau când imi îngheța fata. Cel mai greu lucru pentru mine a fost să îmi dau seama și să accept că nu sunt un atlet adevarat, în sensul că s-ar putea ca niciodată sa nu am rezultate remarcabile și să fiu printre cei buni. De-a lungul timpului, a trebuit să accept că sunt, de fapt, o fată obișnuită, care face tot ce ii sta in putere și care e bucuroasa că macar, se poate mișca. Spun asta pentru că au fost momente când a trebuit să încetinesc ritmul, din cauza problemelor de sănătate. Dar nu am renunțat niciodată.


Chiar și acum, după toți acești ani, încă sunt lucruri pe care nu le fac: nu ridic mai mult de 10 kg in acelasi timp (de fapt, nici nu am încercat asta, dar o voi face), încă nu pot să execut pozitii extravagante de yoga, inca nu pot inota cu capul in apa, inca alerg foarte incet, inca imi mai pierd suflul, inca nu am alergat mai mult de 20 de kilometri intr-o cursa … Dar lucrurile pe care le fac deja sunt mult mai multe decât cele pe care nu le fac sau pe care nu le pot face (din diferite motive: de la lipsă de timp, pana la limite de ordin fizic) …Dar lecția cea mai importanta pe care inca o învăț de la sport, e aceea de a îmi lasă inima să zâmbească și să imi amintească, că acceptarea faptului că sunt un om OBISNUIT, cand vine vorba de sport, cere curaj și perseverență și consecvență, pentru a nu ma opri.


Și într-adevăr, exact acel sentiment, că nu sunt extraordinara acum, că încă nu posed trăsăturile potrivite pentru a fi un mare atlet, exact faptul că încă intampin limitări fizice  sau multe zile ploioase sau lipsă de încredere în ceea ce pot face cu această minte și cu acest corp pe care le am, tocmai asta mă face să continui. Poate ca nu sunt încă cea mai buna, dar sigur sunt o fată obisnuita, care nu renunță la a fi cea mai bună versiune a ei. In fiecare zi.


Nu lasa, asadar, vremea sa treca, în timp ce aștepti sănătatea perfectă, motivația perfectă, momentul perfect sau o vreme perfectă, pentru a începe să iti misti corpul zilnic! Nu aștepta să începi să iti antrenezi mintea și corpul, până când crezi că tu sau ceea ce te inconjoara sunteți pregatiti. TU ESTI întotdeauna pregatit. Singurul lucru care te face să crezi altfel sunt așteptările tale despre modul în care ar trebui să fie lucrurile. Dar lucrurile sunt asa cum sunt, CHIAR ACUM. Doar decide că este timpul. ACUM. Mai întâi intenționând și apoi acționând.


4 thoughts on “Don’t wait for the perfect moment to start moving your body!

  1. I started my gym training from home, today. I got to say it was exhausting, but I like to keep motivated and continue my journey.
    I am amazed by how good you look and how healthy this experience must be.
    Thanks for being my inspiration!

    Liked by 1 person

    1. Dear Katherine, thanks for sharing your thoughts! You already have done the most difficult part: to start. So, congratulations! Just like you, I also do fitness and yoga training at home, as it so convenient. Good luck on your journey! ❤


      1. That is nice. I just hope I can keep up the good work and exercise… you see I do have a job and I am married, so things sometimes get out of hand. Time seems to not be enough… .
        Thanks, I really appreciate! 😊😍


      2. Almost all people that I know that take sports seriously, me including, have full jobs, kids and very busy lives. We lack the time just because we forget that our first priority should and must be our health and the way we connect to ourselves. When you do that, you will for sure find 15 minutes, 30 minutes or 1 h, few times a week, to do what you need for you and for others. Because when you are well, those you care about and who care about you, are well too! You desirve to do this for you and your dear ones. ❤


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in: Logo

You are commenting using your account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.