Sanatate 5 D (II). DIETA formatoare de aciditate

IMG_0364 1
Linistea naturii. 2012

Zic sa incepem anul 2015 cu un La Multi Ani din inima si Sanatate, ca-i mai buna decat toate! Si daca e SANATATE 5 D , cu atat mai bine, nu-i asa? 🙂

Dr. Sorina Soescu crede ca, in stare de sanatate deplina, nici macar nu simti corpul fizic, iar emotiile si mintea sunt sub stapanirea ta, ci nu invers. Oare acesta este un concept ideal, sau, in orice caz, doar teoretic? Ca intreg, omul este extrem de complex si de fragil, iar alimentatia este doar unul dintre factorii care conteaza in starea de sanatate ori de boala, pe care omul o poate experimenta in decursul vietii. Intr-un fel, alimentatia este atat de importanta, fiindca intervine inca de cand ne nastem si fara mancare noi nu putem trai. Pe de alta parte, si alti factori contribuie la echilibru sau dezechilbru, la alcalinizare ori acidifiere:

viata moderna, cu nerespecatarea ciclurilor naturale ale organismului, in special noptile pierdute, acidifiaza organismul;

-mersul in colectivitate, de la gradinita si scoala si pana la serviciu, cu interactiunile umane dificile inerente, de multe ori bazate pe interes si bani, problemele de familie, dorintele induse de presiunea sociala (cariera, masini, casa, excursii exotice) sunt alte circumstante care produc acidoza;

-nevoia de a face prea multe activitati intr-o singura zi, pentru a ne conforma asteptarilor celorlalti, lipsa de alternanta intre efort fizic, intelectual, emotional si repaus; toate acestea duc la epuizarea glandelor suprarenale, atat de importante in echilibrul emotional si psihic si in eliminarea reziduurilor acide la nivelul rinichilor, rezultand blocarea sistemului limfatic, aparitia de mucus si acidoza la nivelul organelor;  cea mai mare presiune e pusa asupra copiilor, mai ales cei de scoala, din cauza programului extrem de incarcat si a cerintelor continue din partea parintilor si profesorilor; sa nu ne miram deci, daca se imbolnavesc des si au un sistem imunitar extrem de precar;

tratamentele chimice primite de fiinta umana inca de la nastere si, de multe ori, continuate pe durata intregii vieti (vaccinuri, antibiotice, anti-termice, anti-inflamatoare, anestezice, pilule contraceptive, tot felul de suplimente, conservanti alimentari, mercurul si aluminiul din conservantii folositi in industria medicamentelor si nu numai, cadmiul din tigari etc) sunt o alta sursa de acidoza in organism;

expunerea la zeci de campuri electromagnetice perturbatoare, generate de telefonul mobil, aparatele wire-less, aparatura de bucatarie electrica si electronica, este o alta cauza de acidoza; de asemenea, ecografiile repetate, facute mai ales in timpul sarcinii, afecteaza copiii, la fel cum RMN-urile, computer-tomografiile, investigatiile radiologice moderne expun corpul la radiatii semnificative; aeroporturile, avioanele, navele de croaziera sunt campuri electromagnetice care afecteaza functionarea organismului; de asemenea, cu cat etajul la care locuieste o persoana este mai sus, cu atat persoana respectiva pierde mai mult “legatura cu pamantul” si posibilitatea de descarcare electromagnetica, care ne mai usureaza stresul zilnic (“impamantarea”);

sedentarismul, lipsa miscarii fizice duce la acidoza prin lipsa eliminarilor;  miscarea fizica excesiva din salile de fitness si cluburile sportive cauzeaza, pe de alta parte, acidoza de tip lactic, la nivelul muschilor; in plus, expunerea la mediul cu clor si brom din piscine si spa-uri cauzeaza si mai multa aciditate in corp;

Copilaria in actiune. 2014
Copilaria in actiune. 2014

lipsa somnului sau modificarea ritmului de somn/veghe este o stare  producatoare de mare aciditate;

starile emotionale negative (furie, iritabilitate, agresivitate, gelozie, barfa, uneltirile, manipularile, agresarea altei fiintei umane la orice nivel: fizic, emotional, verbal, energetic) creaza o reactie negativa in corp si multa acidoza; s-a demonstrat ca dupa 5 minute de cearta sau discutie in contradictoriu, suprarenalele au nevoie de 6 ore sa revina la nivelul secretiei de adrenalina si noradrenalina de repaus;

-pe lista formatorilor de aciditate in organism nu se regasesec microorganismele (virusi, bacterii, fungi, viermi, paraziti) pentru ca acestea sunt doar OPORTUNISTI care gasesc “terenul” corpului omensc plin de acizi si il ajuta sa-i descompuna pentru a-i elimina; cand mucusul si reziduurile toxice din jurul celulelor devin compacte si ingreuneaza functionarea celulelor, virusii creeaza un raspuns local tip eliminare (febra, secretiile si simptomele de tip inflamatie) (idee expusa si de Noua Medicina Germanica, asa cum povesteam aici si aici);

Concluzia care se desprinde este aceea ca, cauzele principale ale formarii de acizi in organsim, adica motivele imbolnavirii fiintei umane, sunt doua: ALIMENTATIA sI STRESUL, incluzand aici reactiile la stress, emotiile si atitudinele noastre mentale…

IMG_0611
De-ai fi tu salcie la mal… 2012

Da, stiu, nu e treaba usoara sa le ai oranduite toate in viata, astfel incat pacea mintii si a stomacului sa contribuie la starea de bine, dar ma gandesc ca daca avem informatia, vom fi mai constienti ca tot ce mancam, ce respiram si, mai ales, tot ce gandim si vorbim lasa urme. Bune sau rele. Legat de alimentatie, de fapt, avem nevoie de mult mai putina hrana materiala decat credem, mai cu seama ca nu dam la sapa, efortul fizic al vremurilor moderne este aproape inexistent; in schimb, avem nevoie mai ales de hrana sufleteasca, de energie pozitiva, de miscare, de aer si lumina solara, de bunatate si intelegere. Nu stiu daca putem fi desavarsiti; poate ca nici nu trebuie. De exemplu, am aflat ca si din exceptii alimentare se poate invata (exceptia fiind opusul obiceiului si al lipsei de masura) si ca se poate ca aceste exceptii sa ajute in a merge mai departe. In continuare insa, cel mai dificil imi pare de stapanit MINTEA, cu tot ce regizeaza ea.

Ce imi este foarte clar este faptul ca, unde ma aflu eu acum, adica tot pe calea spre autocunoastere si invatare, am sa fiu mereu: nu e un drum care se inchide, care se sfarseste la un moment dat, ci el evolueaza mereu. Sa nu ne oprim niciodata din a invata si aplica cele invatate si, mai cu seamna, din a privi in interior, in inima!

Pentru Noul An, iti doresc ceea ce imi doresc mie insami: sa fiu LIBERA; libera de ingrijorari si temeri inutile, de judecati si de prejudecati; libera sa iau decizii pe care sa mi le asum; libera sa acord atentie lucrurilor cu adevarat importante si cat mai putin…materiale; libera sa fac miscare, sa citesc, sa scriu, sa imi fac timp pentru toate cele care imi fac placere si imi aduc o stare de bine; libera sa daruiesc si sa primesc IUBIRE; libera sa ma bucur de VIATA; libera sa aplic, zi de zi, cat mai multe litere D (DIETA, DETOXIFIERE, DECIZIE, DESCHIDERE, DETASARE).

Tu cate litere D ti-ai propus pentru 2015? 🙂

Viata ca un film…fotografic (III)

Acum vreo 2 ani, am descoperit ca, daca ma apropii tare, tare de imaginea mea din oglinda, ochiul meu se imbuneaza parca, lumina din el se incalzeste si atunci recunosc ochiul meu de copil. Ochiul de copil, cu privirea limpede, fara judecati, frici ori vinovatie. Doar un ochi de om, nimic mai mult. De cand am descoperit asta, atunci cand vreau sa ma reconectez la mine, ma privesc foarte de-aproape, pana ce fruntea mea aproape atinge oglinda. 🙂 Cam acelasi sentiment ma incearca atunci cand desfac portocale; cine si-a vietuit copilaria, asemeni mie, in comunism, stie cat de rara era ocazia de a adulmeca mirosul dulce si exotic al portocalelor venite de peste mari si tari, doar in preajma sarbatorilor de iarna. Cel putin, asa era la Tulcea…asa ca, atunci cand mireasma portocalelor ma invaluie, copilul din mine zambeste. 🙂

Iata una dintre primele mele amintiri, imortalizate fortat la studioul foto din oras: pe la patru ani, cand tata avea nevoie de o poza pentru un document, am facut o criza de plans, fiindca am plecat de la fotograf, fara sa mi se faca poza si mie. Si bine am facut! Altfel, cum as fi stiut cum aratau ochii mei aburiti de lacrimile copilariei? 🙂 Privind poza, imi amintesc cu foarte mare claritate sosetele trei sferturi brodate, tricoul cu masinuta rosie si fustita din catifea maro, ultimele doua primite “de suflet”. Cu putin timp in urma, o fetita din bloc, cu care eram de-o seama, printr-o intamplare nefericita, a cazut de la fereastra apartamentului si a decedat. Am primit atunci cateva hainute ale acestei fetite, de la parintii ei indurerati. Aceasta e si prima mea amintire despre moartea cuiva.

Ver old photos 098
la 4 ani, cu lacrimi in ochi

Mama vine dintr-o familie numeroasa, cu multi frati si surori, asa ca verile la tara erau minunate; aveam atatia unchi, matusi, veri si verisoare, ca abia ii puteam numara. Cand il serbam pe tataia, in curtea din satul Valea Nucarilor, se imprumutau mese si scaune de la vecini, asa de numeroasa era familia! Si ce de mancaruri se puneau pe mese, plus trei feluri de vin adus din beciul de sub magazie, si painea coapta in cuptor de mamaia noaptea-ntreaga, si cornuletele fragede si pudrate, si camionul lui Mastroianni (unchiu’ Mitica), pe care-l escaladau toti nepotii, in nestire…

cu verisoarele Doina, Adela si Mariana in 1980
langa camionul lui Mastroianni, cu verisoarele Doina, Adela si Mariana in 1980…tigancusa cu glezniere sunt eu

Nu stiu cum erau vacantele tale de copil, dar de-ale mele mi-amintesc cu emotie si bucurie, mai ales de cele petrecute la sat, la mamaia si tataia, parintii mamei…Cand noaptea venea prea repede, iarna, peste sat, intrebari stranii prindeau glas in mintea mea: ce e Universul? Cat de mare este el? E infinit, mi se spusese. Nu se termina? Cum vine asta? Ma cuprindea emotia doar gandidu-ma la maretia cerului si la ceea ce se afla dincolo de el…ceva ce mintea mea de copil nu putea intelege si cuprinde, si asta ma tulbura din cale-afara. In noptile senine de vara, tolanita in iarba ori pe prispa joasa a casei, mangaiam cerul cu privirea mea de copil, fascinata de modul cum stelele pareau ca-mi fac cu ochiul, ca intr-o joaca celesta. Si acum, cand aud cantand cocosii, ori cand miroase a lemn ars in soba, a liliac, a cherdele cu verdeata, a cozonac ori a paine proaspat coapta, sufletul meu se bucura, vibrand la amintirea vremurilor copilariei. Toata ziulica ne jucam pe-afara, eu si verii mei, mancand direct din copaci fructe sau din gradina, rosii, castraveti, ardei…Si cel mai bun desert, stii care era? Paine calda, abia scoasa din cuptor, cu coaja crocanta, pe care noi, copiii, o muiam in zahar si vin: deliciul suprem! 🙂 (Azi m-as panica toata daca fetele mele ar manca asa ceva! Si iar: ce vremuri senine, lipsite de griji! Totul era o bucurie la varsta aia, iar in vremurile alea, mai simple si mai curate, se traia fara ingrijorari de tot felul!). Mi-amintesc ca ceilalti copii erau “topiti” dupa untura pe paine. Am incercat si eu de vreo doua ori sa mananc, caci nu voiam sa se creada ca-s vreo sclifosita de la oras, dar abia reusem sa inghit, asa de groaznica mi se parea reteta dupa care se dadeau in vant toti copiii! 🙂

Tin minte cum studiam felul in care, dupa vreo ploaie de vara, cate-un melc molatec isi tara casa prin praful stins al curtii, iar eu, privindu-l, uitam de mine si de orice altceva. Nu cred ca aveam la sat vreo jucarie (las’ ca nici n-aveam decat vreo 3 papusi in total). In schimb, stateam mult pe-afara, studiind florile din curte, comportamentul gainilor, saream coarda ori jucam X si 0 in praful de pe ulita mirosind a musetel si a balega. Vara, jucam cu alti copii de prin vecini, pana noaptea tarziu, noua pietre, lapte gros sau mijita, iar iarna ma jucam de-a gospodinele cu Lucica, vecina, imbracand fustele lungi ale maica-sii, dupa ce inghetam bocna pe-afara, de la atata sanius; dar cel mai mult, cand era frig, citeam; citeam pana oboseam, langa soba care torcea calda, asemeni unei pisici mari si blande. E drept ca nu era chiar totul roz la sat, la Valea Nucarilor: WC-ul era in curte; adica, in fundul curtii! Cand esti mic, si la propriu si la figurat, lumea si tot ce inconjoara are dimensiuni uriase! Drumul pana la WC, mai cu seama iarna, mi se parea o aventura din carti! Ei, si odata ajunsa acolo, in cazemata de lemn, usor inclinata si parca extrem de fragila, fiindca nu exista hartie igienica, ci doar ziare, ma mai uita Dumnezeu pe vine, caci ma prindea vreo lectura interesanta, gasita in cine stie ce vechitura de revista. Vara insa, nu iarna! :-))) Intelegi tu de ce! 🙂

Si azi, cand aud Modern Talking, ABBA ori Boney M, imi vin in minte dansurile pe care le incingeam cu verii mei, Gigel si Mariana, in sala lunga a casei lor. De la ei am invatat sa dansez “fox” si cu ei am petrecut cele mai frumoase revelioane din copilarie! Tot de la Gigel am invatat cea mai frumoasa uratura auzita vreodata, pe care o recitam cu mare emfaza pe la casele din sat, pana tarziu, in noapte, in Ajun de Craciun, inghetati tun, pana la durere, dar fericiti ca adunam covrigi, mere, nuci, bomboane fondante si cativa banuti. Nici in ziua de azi nu am uitat acea uratura si o mai zic fetelor, doar-doar, s-o prinde si de ele. 🙂 …

Vis de iarna. Gia, 2011
Vis de iarna. Gia, 2011

Buna seara la fereastra, gospodari ca dumneavoastra,
Gospodari si gospodine/ Si voi, tinere copile.
De dormiti, de nu dormiti/ Va rugam să va treziti!
Nu stati langa soba!/Apropiati-va de perdele/Si-ascultati vorbele mele!
In noaptea de Vasile Sfantul/Mi-a luat caciula vantul/ Si mi-a dus-o chiar aici, la dumneavoastra, sub fereastra,/ Si venind dupa caciula,/ Sa va spun si-o uratura…
Doi va ura, doi va fura/Iar unul mai hotoman/Hat, gaina de gatlan!/Si o baga in suman/ Si-i mai trage si-una-n cap/Sa nu zica cot-co-dac!

La Anul si Laaaaa Muuuuulti Aaaaaani!!! 🙂

IMG_20141228_103830~2~2
31 Dec. 1990. Catalin, in rol de Capra, alaturi de vecini si sora cea mica, Liliana

 

Primiti cu Colindul?

Draga Cititorule,

Soarele de-afara si lumina asta orbitoare sper sa iti incununeze Craciunul si sa te gaseasca langa oameni dragi, cu inimi calde si rasete sincere.

IMG_20141225_114344
Pace peste sat, in zi de Craciun. 25 Decembrie 2014

Si pentru ca Sarbatorile inseamna si mese imbelsugate, nu-i de mirare ca sunt intrebata, mai ales in perioada asta, daca eu mananc ceva, macar acum. Hi,hi! Mananc, mananc, cum altfel?
Asa ca iti prezint mai jos bucatareala de ieri si de azi a dragului meu Catalin. Da, sunt norocasa, stiu! Sa ne tina Dumnezeu sanatosi pe toti, caci daca sanatate si intelegere e, de toate sunt si multe poti face!

IMG_20141225_131220

Pe masa, la pranzul de Craciun, am avut drob din ciuperci, verdeata si orez integral, noodles din orez cu legume trase in zeama de ciuperci, salata de radacinoase cu ulei de susan si sos de soia. Am mai avut si humus, dar nu a mai fost loc de el in burtici. 🙂 A, da! Si doi carnati, cumparati de la Mega, din care am gustat si eu un colt, da’ mai bun mi s-a parut mustarul, decat carnatul! 🙂

IMG_20141225_121853

IMG_20141225_122513

IMG_20141225_130958

IMG_20141225_130038

IMG_20141225_130714

IMG_20141225_131211

Imaginile cu desertul, sunt de la ziua mea, dar pentru ca abia maine avem musafiri, am zis sa repet tarasenia maine, ca tortul sa fie proaspat si imbietor. Daca se doreste, revin si cu reteta. Varianta de maine, va fi cu blat insiropat. 🙂

tort1

tort5

Acu’ inchei, ca poate ai inca ceva cadouri de despachetat sau impachetat, ori Mos Ene iti da tarcoale pe la gene, dupa masa imbelsugata in familie, sau vrei sa te bucuri de vremea placuta de pe-afara si n-as vrea sa te retin. Trai senin precum cerul de azi sa ai, voie buna si odihna cat cuprinde!

Craciun Fericiiiiit!!! 🙂

IMG_20141225_145726~2~2~2~2~2
De la doua suflete de copii, Craciun Fericit lumii intregi! Gia, 25 Decembrie 2014

Back in time (II)

Lav 4
La 6 anisori, cu fratele, Silviu (1925)
In 1926, tot cu SIlviu, fratele
In 1926, tot cu SIlviu, fratele

IMG_20141221_170621~2

Educatiei primilor mei ani de viata, pe langa contributia celor de care am povestit, s-au adugat si lectiile de limba franceza, lectiile de pian (de la varsta de 5 ani). Primul profesor de pian a fost compozitorul Elly Roman. Am avut bucuria de a-l audia la varsta de 8 ani pe George Enescu in concertul in RE major de vioara al lui Beethoven; retin si bisul pe care l-a facut: Menestrel de Debussy. Cu optica venerabilei varste pe care o am, pot spune ca am avut o copilarie si adolescenta fericite.

Lav 7
Pe la 8 ani, pozand cu seriozitate

Desi nu faceam parte din protipendada evreiasca, parintii mei isi desfasurau viata cu toate ingredientele ei. Tata era mason si membru in diferite organizatii evreiesti, iar mama activa in organizatii de femei. Cercul de prieteni al parintilor mei era format din negustori, intelectuali si artisti. Familia artistului Misu Fotino (tatal lui Mihai) era prezenta la toate sindrofiile din casa noastra. Verile le petreceam in diferite statiuni la mare si la munte impreuna cu Ana. Iarna, parintii mei plecau in strainatate pentru a participa la carnavalul de la Venetia sau la Nisa. Impresiile pe care mi le povestea mama sunt inca prezente in amintirile mele despre locuri pe care, din pacate, eu nu am avut bucuria de a le vizita.

IMAG1279
Vederi primite de la pariniti, din timpul calatoriilor lor, din anii ’30

IMAG1282

Cu mama, prin 1927
Cu mama, prin 1927

Primii ani ai copilariei i-am petrecut intr-o casa vagon iluminata cu lampi cu gaz. Apoi ne-am mutat intr-o vila foarte frumoasa al carei interior a fost mobilat cu mult gust: in hol mobila stil Louis al XV-lea, pe pereti tablouri de Luchian, Bancila, Palade si alti pictori celebri. Intr-unul din saloane, exista un colt cu mobila rustica si ornamente de arta populara. Fundamentul educatiei si culturii mi-a fost completat de scoala. Am avut norocul de a frecventa doua scoli: Pensionul Regina Elisabeta din Ploiesti si Institutul Moteanu din Bucuresti. In ambele scoli au predat profesori daruiti cu harul si dragostea de instruire. Pe vremea aceea, n-am beneficiat de inteligenta tehnicizata. Completarea orelor de curs era realizata de biblioteca, excursii, vizionari de spectacole si diferite organizatii si cercuri stiintifice coordonate de unii profesori.

Lav6
La 8 ani

In timpul cand am fost eleva la Moteanu, am participat la un spectacol pe care l-a dat scoala la ANEF, la care a participat Voievodul Mihai (viitorul rege). Eu am cantat la pian un vals de Chopin. In timpul scolii am cantat si la corul bisericii, ce se afla langa scoala. Am vizitat toate muzeele din Bucuresti. Mentionez ca in scoala am avut colege din protipendada capitalei, fete de ministri, de mari industriasi (cum ar fi Irinel Malaxa) , de medici renumiti… Programul de instructie al orelor de curs era acelasi ca al scolilor de stat, internatul era in limba franceza, obligatorie in relatiile noastre. In tot timpul cat am fost eleva, atat la Ploiesti, cat si la Bucuresti, am fost nominalizata la panoul de onoare al scolilor respective.

Eleva la Insitutul Moteanu din Bucuresti. 1933
Eleva la Institutul Moteanu din Bucuresti. 1933

La terminarea liceului, am tinut cuvantarea omagiala a promotiei mele. Eu nu m-am socotit un elev exceptional, caci am avut colege mult mai inzestrate decat mine. Cand am terminat clasa a VII a de liceu, eram ingrozita de gandul ca voi face clasa a VIII a cu colege si profesori care erau legionari si faceau apologia Legiunii. Fratele meu imi sugereaza ideea de a face clasa a VIII a in particular. Eu urmam sectia Litere si mi-ar fi fost foarte greu sa ma pregatesc singura la latina si greaca. Fratele meu imi propune sa inving aceasta dificultate, recurgand la ajutorul uni prieten al lui, profesor la aceste discipline. In aceeasi zi, ne intalnim cu respectivul profesor, care desi de ani de zile venea in casa la noi, nici nu stia cum ma cheama. Eu eram doar sora mai mica a lui Silviu, fratele meu. Si asa am inceput meditatiile cu Millian Goldsfarb, ore minunate. Millian era licentiat in filologie moderna (germana in principal , romana, franceza in secundar), filologie clasica (latina principal, greaca si arta universala, secundar).

Lav8
Zambetul adolescentei (aprox. 16 ani)

Repet, au fost ore minunate de etimologie comparata si de cultura generala. Din pacate, am interupt aceasta pregatire, intrucat mama voia sa plecam la Paris, la o expozitie universala. La Paris nu am plecat deoarece incepusera tulburarile dinainte de razboi, asa ca am terminat liceul la clasa. In schimb, a inceput povestea mea de dragoste cu Millian, viitorul meu sot, de care m-au legat 63 de ani de viata. Sentimentul de admiratie pentru deosebitele calitati intelectuale si valori culturale au fost completate pe parcurs de dragostea pentru ceea ce il definea pe Millian ca om. Din cauza situatiei politice de atunci, n-am putut urma cursurile universitare dorite. Matusa mea, plecata in Palestina in 1933, mi-a trimis o bibliografie de la Technion (universitate in Israel), in speranta ca voi pleca acolo. Sprerand ca voi putea emigra, am urmat un curs de croitorie la Bucuresti, de unde am primit o diploma. Mi-ar fi fost necesara aceasta calificare pentru a ma putea intretine in Israel. Dar aceste planuri au fost infrante de dragostea ce ma retinea in tara.

Lav10
Cu Millian. 63 de ani de dragoste

 In 1941, m-am casatorit cu Millian. Initial parintii mei nu au fost de acord cu aceasta casatorie; si-ar fi dorit un alt viitor pentru fata lor, un om instarit, nu un profesor, care atunci era dat afara din invatamant (legile legionare discriminatoare pentru evrei). Parafrazand un dicton cunoscut, pot spune ca am trait si rele si bune, aproape tot ce ii e harazit omului. Am supravietuit rebeliunii legionare, holocaustului, razboiului, vicisitudinilor unui domiciliu fortat, foametei si despartirii de familie. 

To be continued…

People, leave the kids alone!

Dec-Ian 2013_ 591
Joaca de-a Alba ca Zapada. Gia&Eva, decembrie 2012

Anul asta, iarna e mult mai putin alba decat Alba ca Zapada. 🙂 Crestini practicanti sau nu, adultii se iau cu treburile, cu pregatirile, cu serviciul si drumurile, cu oboseala de peste an si nu stiu cat mai apuca sa simta sarbatorile de iarna si semnificatia lor. Copiii insa, nu uita ca se apropie vacanta si sarbatorile dalbe, cu multe daruri. Ei se bucura déjà la gandul ca, pentru o scurta vreme, scapa de rutina trezitului cu noaptea-n cap si iesitul afara, in aerul rece si umed al iernii, cand zorii nici n-au mijit inca. Scapa de nesfarsitele teme, cicaleala, nervi si culcatul tarziu. Doua saptamani de libertate pentru copii si parinti !

Continue reading “People, leave the kids alone!”