Sanatate 5 D (III). DIETA formatoare de alcalinitate

IMG_20141104_125645
Amsterdam Zoo. 2014

Desi nu mi-a raspuns nimeni la intrebarea “tu cate litere D ti-ai propus pentru 2015?”, de la postarea Sanatate 5 D (II). :-), deocamdata nu reununt sa-ti povestesc despre cartea doamnei dr. Sorina Soescu. O fac pentru tine, dar mai ales pentru mine, fiindca repetitia e mama invataturii. 🙂 Aud destul de des oameni care imi spun ca eu am avut o puternica motivatie sa schimb modul in care mananc, dar oare este nevoie ca noi sau cei apropiati sa ajungem la probleme de sanatate pentru a ne schimba perspectiva asupra alimentatiei, asupra importantei miscarii fizice si a modului cum alegem sa privim oamenii si viata? Oare nu oricine isi doreste sa fie sanatos, sa fie in forma fizica buna, sa aiba vitalitate si chef de viata, atata vreme cat se afla in acest corp fizic, primit la nastere? Cine oare nu isi doreste sa isi vada copiii plini de energie, sanatosi si sa uite de doctor si medicamente? Cine nu ar vrea sa ramana calm in fata simptomelor, atunci cand se manifesta, la sine ori familia sa, stiind ca durerea e un ajutor, de fapt, ca ea e doar un semnal de alarma pentru care trebuie sa fim recunoscatori? Nu e asta o motivatie destul de puternica, incat sa vrei sa traiesti mai simplu, alegand in cunostinta de cauza sa faci o schimbare?

Cred ca, de multe ori, oamenilor le e greu sa schimbe cu adevarat ceva fiindca li se pare ca trebuie sa renunte la prea multe si, dupa ce ca viata nu e tocmai usoara, ar trebui sa inceteze sa se bucure si de cea mai la indemana placere: mancatul; si statul in fata televizorului. 🙂 Dar eu nu cred ca e chiar asa: poti sa incepi, in primul si in primul rand, sa te informezi si sa treci toate cele ce citesti prin filtrul mintii tale; vezi cu ce rezonezi si propune-ti sa alegi calea care te ajuta sa sustii noua abordare pentru o viata intreaga, ci nu doar pentru o perioada scurta, in care, pe langa ca te vei frustra, nici nu vei avea rezultatele dorite si vei fi dezamagit. Cred ca nu detine nimeni adevarul absolut si de aceea trebuie sa le cantaresti tu pe toate, ca sa iti gasesti propriul adevar; nu lasa pe altcineva sa decida pentru tine si nu te minti ca daca pentru restul lumii NU CONTEAZA, atunci e ok.

Dar ca sa iei o decizie, e musai sa te informezi. Asa cum frumos zicea Valeriu Popa, “in procesul educatiei, esentialul nu este pedeapsa pentru cele infaptuite deja, ci prevenirea repetarii aceleiasi fapte“. Apoi, incepe sa aplici cate putin, nefortandu-ti corpul, dar ascultandu-i semnalele. Spre exemplu, poti incerca sa renunti la proteina animala, pentru inceput, miercurea si vinerea. Poti sa iti propui sa te bucuri de alcool si dulciuri doar de 3 ori pe saptamana, sa zicem. Ai sa vezi ca, atunci cand le consumi mai rar, te bucuri mai  mult de ele. 🙂 Si partea cea mai buna este ca, incet, incet, corpul uita de pofte, se curata si incepe sa isi piarda interesul in stimulentele alimentare. Adica, nu renunti neaparat la ceea ce iti place, ci doar reprogramezi, detii controlul asupra a ceea ce asezi in farfurie, asupra a cat de mult si cat de des consumi. Mai cred ca foamea e si ea mai degraba un tipar mental, ca multe altele, pe care le-am adoptat in decursul vietii. Daca stii ca ai avut o masa fara carne, CREZI ca iti va fi foame repede. Scapa de aceste conditionari si aplica principii simple, care sa nu iti complice viata, ci sa ti-o simplifice: incepe-ti ziua cu fructe (ce poate fi mai simplu si mai gustos?), consuma zilnic macar 50% cruditati, combina corect alimentele, seara mananca alimente usoare, alege meniuri simple. Sper sa te inspire aceasta DIETA CALUGAREASCA. Cu un pic de vointa, poate fi usor de pus in aplicare. Apoi, cand vei fi pregatit, faci si alte schimbari. Vei fi uimit de rezultate si vei avea satisfactia ca faci ceva pentru tine!

In partea a II-a, am scris despre Dieta formatoare de aciditate. In acest articol, sa vedem care este dieta formatoare de alcalinitate:

fructele: daca lactatele sunt in fruntea listei alimentelor formatoare de aciditate, fructele sunt in fruntea listei alimentelor formatoare de alcalinitate; printre cele mai alcaline fructe se numara: pepenele, strugurii,  perele si merele dulci, bananele, cresele, caisele, ananasul (in general, fructele dulci); fructele sunt singurele care realizeaza drenaj limfatic ( spre exemplu, capsunile si fructele de padure, datorita drenajului limfatic instens pe care il realizeaza, determina manifestari pe care medicina alopata le eticheteaza drept alergii, cand in fapt, ele sunt mobilizari puternice, bruste, ale sistemului limfatic, cu descarcare de toxine si acizi circulanti la nivelul pielii sau mucoaselor respiratorii).

IMG_20141115_115703~2
Colours of Life. 2014

Nu uita! Fructele se mananca INTOTDEAUNA pe stomacul gol, de preferat dimineata, deoarece acestea se digera foarte repede, cu consum minim de energie, iar daca se combina cu alt tip de alimente, vor stagna mai mult in stomac, producand fermentatie, deci balonare. Penenii NU se combina cu alte fructe, avand un continut ridicat de apa. De ce sunt atat de importante fructele in dieta? In primul rand, fructele contin FRUCTOZA, principalul combustibil al celulelor nervoase si al ficatului, absorbindu-se in celule cu consum minim de energie. Apoi, consumand fructe, nu ucidem animale nevinovate, ci culegem roadele pe care ni le ofera plantele. Dieta cu fructe curata organismul, oferindu-i vitalitate si o stare generala buna. Persoanele a caror stomac nu mai poate digera niciun fruct crud, din cauza nivelului de intoxicatie al intestinului, orice fruct producandu-le dureri, balonare, colici (simptome care, in fapt, reprezinta doar inceperea unui proces intern, natural de detoxifiere, de eliminare a reziduurilor acide din peretii intestinali), se pot bucura de beneficiile fructelor, consumand sucuri proaspat stoarse prin presare sau melcare. Pentru a fi mai usor suportate de intestin, sucurile pot fi diluate cu apa.

IMG_20141121_185936
Freshness. 2014

legumele: sunt alimentele care asista si ajuta la refacerea masei musculare, continand carbohidratul simplu, numit GLUCOZA, fibre si celuloza; de aceea, organismul consuma mai multa energie, decat in cazul fructelor, pentru a le digera; legumele se pot consuma fie crude (de preferat), fie gatite in cel mai simplu mod cu putinta; studiile arata ca daca hrana unei persoane este de minim 51% cruda, zilnic, corpul nu creaza anticorpi impotriva alimentelor; altfel,organismul incepe sa se apere impotriva  alimentelor preparate termic, considerandu-le agresor. Desi aduc beneficiile lor, persoanele cu intestinul foarte intoxicat, e bine sa fie atente la consumul leguminoaselor (linte, fasole, mazare, naut, soia), deoarece acestea aduc si aciditate, fiind greu de digerat, din cauza proteinei continute. Persoanelor cu intoxicatie cu sulf ori sulfiti (identificabila dupa culoarea depozitelor de culoare galbuie de pe irisul ochilor), le este aproape imposibil sa consume legume din familia cruciferelor (varza, conopida, broccoli, hrean, mustar) ori ceapa, usturoi, praz. Atentie la consumul alimentelor conservate, antibioticelor, vinului, fructelor confiate, care creste riscul acestui tip de intoxicatie!

semintele: sunt foarte bogate in grasimi si proteine si de aceea trebuie consumate cu moderatie, pentru a nu ingreuna sistemul digestiv. Semintele de dimensiuni mici (susan, in) e bine sa fie rasnite, pentru a se usura digestia si absorbtia. Dintre toate semintele, cele mai alcaline sunt migdalele. Semintele contin un factor inhibator al cresterii si multiplicarii (o enzima anti-viata), necesara pentru a permite supravietuirea lor pe perioade lungi, iar in contact cu apa, acest factor este inactivat, semintele incepand procesul de germinare, redevenind …vii. De aceea, trebuie inmuiate cateva ore in apa, inainte de consum. Sigur, este vorba de semintele crude, ci nu de cele prajite, care devin acide, prin prajire.

Asumarea responsabilitatii pentru propria stare de sanatate implica o reintoarcere catre situatia de bun simt si simplitate a realitatii corpului omenesc, a observarii propriilor reactii…si implicarea treptata, in practica, a informatiilor de tipul “bine pentru mine”…Aceste decizii, luate zi de zi, saptamana de saptamana, intr-un proces treptat de asumare a resposabilitatii pentru propria sanatate, ne pot salva viata.” (dr. Sorina Soescu)

Pe data viitoare! 🙂

 

Getting Ironed (VIII). To B or not to …B12

Inorogul de zi. Gia, 2011
Inorog solar (Printesa Celestia). Gia, 2011

Cat a fost Eva mica, n-am prea mai luat seama la mine. Poate nu debordam eu mereu de energie, insa nici nu as fi putut sa ma plang de ceva anume; doar uneori acuzam insomnii, ceva ameteli si palpitatii. Am functionat asa pana am inceput sa fac sport la modul mai organizat; adica am inceput sa alerg de 2-3 ori pe saptamana si sa particip la cateva competitii sportive pe an…Astfel, mi-am dat seama prin aprilie 2013 ca, desi eram mai antrenata decat in anul precedent, oboseam mult prea repede; pulsul urca imediat, desi picioarele ma tineau mult si bine. Asa ca, m-am pus iar pe citit si am aflat (ciudat, abia atunci!), ca la formarea hemoglobinei, pe langa fier, acid folic si alte minerale, contribuie si o vitamina extrem de importanta pentru organism: vitamina B12, strict necesara pentru buna functionare a metabolismului. Adica poti fi anemic nu doar prin carenta de fier, ci si daca nivelul de vitamina B12 scade sub un anumit prag; cand acest lucru se intampla, in timp, se epuizeaza mai repede si depozitele de fier, fiindca fierul va fi folosit in cantitati mai mari, ca organismul sa compenseze lipsa de B12. Wow, mi-am zis, creatie perfecta, organismul uman!  Sigur ca stiam ca vegetarienii au risc de carenta crescut, insa nu mi-am facut probleme niciodata legat de acest subiect, fiindca eu nu eram chiar vegetarian: mancam din cand in cand peste, branza si, mai rar, oua. Ba, de vreo doua-trei ori pe an ajungeam si pe la KFC. Dar ce nu stiam era faptul ca poti avea carente de B12, chiar daca esti consumator de proteina animala. Dar asta e o alta discutie.

In fine, in primavara lui 2013, am hotarat sa imi refac analizele, solicitand de una singura si dozarea vitaminei B12. Soc si groaza! 🙂 Hemoglobina era 7.7, iar B12 era mult sub limita de jos. M-am pus iar pe citit si mi-am explicat imediat toate simptomele care ma incercau de ceva vreme: paloare (eu, care mereu avusesem obraji rosii), astenie, insomnie, pierderea echilibrului, balbaiala, lipsa de concentrare, dereglari hormonale, palpitatii, pielea cu pete maronii. Mi-am dat seama, privind in urma, ca aceste simptome aparusera (sau atunci le-am sesizat eu) dupa nasterea Evei, cand cel mai probabil, din pricina sarcinii, nivelul meu de B12 a scazut si mai tare, avand in vedere nevoile omuletului care crestea in mine.

Investigand mai departe pe subiectul B12, am aflat lucruri care m-au tulburat cu totul: carenta de B12, nedetectata la vreme, poate avea consecinte dramatice, chiar letale. Iata cateva din urmarile serioase ale lipsei vitaminei B12, pe care, din pacate, nu le constientizam, pana ce, de multe ori, poate fi prea tarziu: anemie, proasta functionare a sistemului nervos, scaderea in greutate si astenia musculara, cresterea nivelului de homocisteina in sange (substanta asociata cu risc mare de boala cardiovasculara), tulburari neurologice polimorfe (initial depresie, scaderea puterii de concentrare, iar ulterior, chiar scleroza multipla, manifestata prin distrugerea progresiva a stratului protector de mielina al neuronilor), furnicaturi in extremitati, limba rosie si depapilata si, eventual, anemie megaloblastica (cu hematii mari, tinere, sarace în hemoglobina). Vitamina B12 are un rol extrem de important in dezvoltarea si formarea globulelor rosii din sange si in constructia tesutului osos. Desi omul are nevoie de aceasta vitamina intr-o cantitate infima, doar trei milionimi de gram pe zi, ceea ce, pe durata intregii vieti, abia daca ajunge la greutatea unui bob de grau, totusi, vitamina B12 are efecte incredibile.

Cum ma regaseam in unele simptome, mi-am dat seama repede ca nu-i de gluma! I-am povestit unei prietene, medic de profesie, despre analizele mele. Cred ca am speriat-o, caci m-a trimis de urgenta la un hematolog cunoscut, de la Fundeni. Iar analize multe. Comentariul doctorului cu pricina a fost ca ‘e cam amestecata treaba’, dar ca nu e grav si mi-a prescris de urgenta (iar!) fier, 2 pastile pe zi si, pentru ca s-a dovedit ca aveam anticorpi anticelula parietala si antifactor intrinsec (nu stiam atunci ce insemna asta), mi-a prescris si injectii cu Milgamma M de 1000 de unitati, de 2 ori pe saptamana! Dupa o luna de tratament, aveam analize perfecte. Mi s-a recomandat sa continuu cu fierul (2 tablete zilnic) inca minim 5 luni, dar B12 sa nu mai fac. Deocamadata…Pe raportul medical, medicul a scris ca raman sub observatia medicului de familie. Atat. Ce imi ramanea de facut? Am trecut iar pe investigat problema de una singura si am aflat ca prezenta anticorpilor aratau ca sufar de o boala autoimuna, numita anemie pernicioasa. Din cauza prezentei celor 2 anticorpi, vitamina B12 nu se putea absorbi din intestinul subtire. De aceea doctorul recursese la injectii.

Inorogul de noapte. Gia, 2011
Inorog nocturn (Printesa Luna). Gia, 2011

Se parea ca, carenta de B12 este un subiect pe cat de controversat, pe atat de…neelucidat. Am gasit tot felul de opinii: unele m-au speriat (mai ales cele legate de carenta la cei mici si urmarile acesteia), altele m-au determinat sa citesc si mai mult. In acest punct, m-am intrebat cum de nu ajunsese mai devreme informatia la mine si, mai mult, cum, in atitia ani de mers la doctor, niciun medic nu se gandise sa investigheze cum stau cu B12, avand in vedere ca , dupa cate mi-am dat eu seama, vitamina B12 este principalul factor anti-anemic din organism?! Atunci am simtit o mare neputinta si frustrare ca, iata, pe de-o parte, nu foloseste la nimic sa te duci la doctor, iar pe de alta parte, poti citi si invata ani intregi, dar esentialul sa-ti scape! Ma intoxicasem atatia ani cu fier, cand adevarata problema si explicatie a anemiei mele cronice parea sa fie nivelul scazut de B12, din cauza prezentei anticorpilor. Abia ceva mai tarziu, mi-a trecut prin minte ca poate nu intamplator abia la acel moment am aflat ca aveam o boala autoimuna, ca poate, asa cum citisem eu in carti, totul e bine asa cum e si ca toate-s spre folosul nostru. Poate ca abia la acel moment eram pregatita sa schimb, sa aflu si sa invat mai mult. Caci oare se poate imbratisa schimbarea de buna voie? Se pot oare invata lectiile despre sine si despre lume fara efort si durere? Nu prea cred; caci vorba cantecului:

 …You cry, you learn – you lose, you learn
You bleed, you learn – you scream, you learn
You grieve, you learn – you choke, you learn
You laugh, you learn – you chose, you learn 
You pray, you learn – you ask, you learn 
You live, you learn…(You Learn, Alannis Morisette)

Learning to fly

Mi se intampla. Poate nu prea des, dar mi se intampla sa fiu fericita din…aproape nimic. Ieri, in drum spre munca, afara ningea, apoi ploua si iar ningea, de parca natura nu se hotara daca sa reverse pe pamant stropi de ploaie, ori fulgi de nea, si atunci sufla din toti rarunchii cu vant peste noi. Cand am trecut pe langa Manastirea Ghighiu, aceasta parea desprinsa dintr-un documentar de pe Discovery, zgribulita si aproape invizibila in vajaiala de la marginea drumului. Dar griul de afara si supararea naturii s-au risipit cu totul cand la radio, Dobrovolschi a pus piesa lui Tom Petty, Learning to fly. Nu doar ca este o piesa care mie-mi place mult, dar mi s-a parut ca mi-era cu totul dedicata:-)

Well, I started out, down a dirty road

Started out all alone

And the sun went down as I crossed the hill

And the town lit up, the world got still

I’m learning to fly, but I ain’t got wings

Coming down is the hardest thing

Well the good ol’ days may not return

And the rocks might melt and the sea may burn.

Ca intotdeauna, muzica ce-mi place reuseste sa imi zbarleasca pielea, sa-mi linisteasca mintea si sa imi bucure inima. Ca si cum nu ar mai fi nimic altceva. Ca si cum, eu as fi muzica. In momente de-astea, ma simt pe de-a-ntregul eu, de parca esenta mea umana iese la iveala; artificii interioare ma lumineaza, orice gand inceteaza sa rasune in minte, iar timpul nu mai exista. Ramane doar momentul prezent. Adevarata magie!

Magic Eye. Eva, 2015
Magic Eye. Eva, 2015

Ce simplu e sa fii fericit! Cel putin, uneori…Cand sufletul e usor si in minte e liniste, natura este frumoasa, indiferent cum alege sa se manifeste. Atunci cand, macar pentru putina vreme, mintea tace si atentia e absorbita cu totul de ceva atat de frumos, precum muzica, egoul adoarme si nimic nu te mai separa de tine insuti, de viata si de lume. Abandon total. Pret de o…melodie. Destul totusi cat sa simti, chiar daca doar pentru cateva clipe, ca asta inseamna bucurie pura, izvorata nu din evenimente, nu din a obtine ceva, nu din a avea ceva sau pe cineva, ci din neidentificarea cu forma, cu exteriorul. Fiindca muzica doar se percepe. Fara judecati, fara interpretari. Cel putin asta mi s-a intamplat mie, vineri, cand tot ce am facut a fost sa simt muzica. And so, for a short while, I was learning to fly…

Cu aripi. Olimp, 2012
Cu aripi. Olimp, 2012

Back in time (IV)

 

Anii '40, cu parintii
Anii ’40, cu parintii

In martie 1946, cand s-a nascut fata noastra, Rodica, am devenit mama.  In august 1946, ne-am mutat la Ploiesti, unde Millian a fost numit director la Scoala Evreiasca, care a functionat pana la reforma invatamantului din 1948.

16 mai 1946, cu Rodica
16 mai 1946, cu Rodica
Iubitilor mei unchi, le trimit nebunia unei veri. Cu dragoste, Gigi (8 martie 1947)
“Iubitilor mei unchi, le trimit nebunia unei veri. Cu dragoste, Gigi” (8 martie 1947)

Pana in 1951, eu am activat la organizatia de femei UFDR, apoi am urmat cursurile Scolii Jdanov, la terminarea acestora, fiind repartizata la ziarul Romania Libera. Intrucat n-am vrut sa primesc acest post, care presupunea sa ma mut la Bucuresti, am fost numita inspector la Sectia Regionala de Invatamant.

Multi blameaza astazi scolile superioare ale Comitetului Central al Partidului Comunist. Nu vreau sa fiu suspectata de nostalgia comunismului, dar vreau sa amintesc ca programul scolii Jdanov includea, pe langa cursurile de doctrina ale partidului, cursuri de istorie, filozofie, limba si literatura romana, la care predau profesori de la Universitate. Eu am dat niste examene de diferenta si am obtinut diploma de la Universitate in stiinte sociale.

In perioada cat eu am fost la studii, indatoririle mele de mama au fost suplinite de soacra mea. Trebuie sa ma opresc putin pentru a vorbi despre faptul ca soacra mea a fost un om deosebit, pe care am iubit-o si care m-a iubit, poate mai mult decat mama mea. Cu mama am trait 22 de ani, dar cu Mutter (asa ii spuneam mamei lui Millian) am convietuit 40 de ani. Era un om bland, bun si intelept. Ea, de fapt, a crescut-o pe Rodica, de care eu, din cauza functiilor pe care le-am avut, m-am ocupat mai putin, ceea ce regret mult.

IMG_20150110_201444~2
In familie. Nov. 1946, Ploiesti

Desi n-am avut nicio zi in invatamant, la o catedra, m-am straduit sa fiu un inspector constiincios si drept. Am fost inspector intr-o perioada foarte grea in invatamant. Se produceau o serie de ilegalitati, carora eu nu am vrut sa le fiu partasa. Eram trimisa sa fac inspectie unor cadre didactice care erau in vizorul Securitatii si pe care eu trebuia sa le consider ca nu sunt apte a fi in invatamant. Aveam insa o constiinta, de la care nu puteam sa ma abat. Eu imi faceam datoria de a evalua competenta celui inspectat in domeniul materiei pe care o preda, a tactului pedagogic si nu al politicii pe care, eventual, ar fi avut-o. In 4 ani cat am fost inspector, nu m-am abatut niciodata de la normele legale ale invatamantului. Dupa ani de zile, fostii mei sefi (Rusu Ion si Nicolae R. Ion) mi-au spus : ‘Ce inspector ai fost tu, ca nu am avut nicio reclamatie la adresa ta!”. Ei n-au avut reclamatii, dar eu m-am imbolnavit de nervi.

In 1956, am fost numita director la o institutie nou infiintata: Casa Regionala a Creatiei Populare. Am primit aceasta functie, desi eu nu aveam nicio pregatire artistica, folclorica. Cand m-am dus acasa, in ziua numirii, Millian mi-a spus: “Daca tu ai fost aleasa in aceasta functie, probabil ca nu competenta profesionala a fost criteriul; poate ca alte considerente au determinat alegerea ta”. Recent, l-am intrebat pe cel care m-a recrutat pentru aceasta functie (Alexandru Badulescu), care au fost criteriile in alegerea mea. Raspunsul a fost: faptul ca ati cunoscut si ati lucrat cu multi oameni. Asadar, Millian a avut dreptate. 🙂

Am fost director al unei institutii care avea ca obiect cercetarea si valorificarea pretiosului tezaur al creatiei artistice a poporului roman. Cat a functionat, institutia respectiva a fost considerata fruntasa pe tara.

De curand, mai exact in 20.09.2014, am primit o diploma de excelenta in cadrul sarbatoririi mele la Muzeul Memorial Paul Constantinescu, in care se stipuleaza acordarea acestei diplome pentru prestigioasa activitate in domeniul invatamantului preuniversitar si in domeniul miscarii artistice de amator, in cercetarea, valorificarea si promovarea valorilor perene ale artei populare. Toate acestea nu mi se datoreaza mie, ci grupului de profesionisti care au alcatuit colectivul Casei de Creatie. Am avut norocul sa am langa mine oameni care isi iubeau profesia si si-o exercitau in mod ireprosabil. Am avut o secretara care era si mandatara, care nu ma lasa sa gresesc din punct de vedere financiar, eu fiind total in necunostinta de cauza.

Legat de colectivul cu care am lucrat, vreau sa ma opresc putin. Eu ma mandresc ca aproape toti partenerii mei de munca au fost si sunt personalitati care si-au pus amprenta in cultura: Sandu Anastasescu – textier, Gheorghe Ionescu – valoros dirijor, Parvu Dumitru – coregraf, Zefi Alsec si Ion (Mot) Negoescu – actori, Ovidiu Pastina – pictor (recent numit cetatean de onoare al Ploiestiului), Corneliu Serban – poet, Cristian Safirman – critic si producator de film, colaborator al filarmonicii de la Ierusalim, Eugen Bleotiu – muzician.

In colectivul nostru, exista o atmosfera minunata, liantul colectivului constituindu-l nu numai obligatiile determinate de profilul muncii, ci si sentimente de respect si, nu exagerez afirmand, de prietenie si dragoste. In preocuparile noastre se inscria si atentia pentru problemele de viata ale fiecaruia dintre noi. Toate acestea au facut posibil ca, dupa ce m-am pensionat, sa raman prietena cu fostii colaboratori. Despre aceste legaturi ar trebui sa scriu multe, dar am sa ma refer acum doar la Cornel Serban. Un poet sensibil, Cornel este o personalitate cu o coloana vertebrala stabila a principiilor si convingerilor de viata. Despre omul Cornel vorbesc mai bine decat mine versurile ce mi le-a dedicat, pe care le redau mai jos:

“De la o vreme, tot mai des, o presimtire ma apasa

In acea zi, in acel ceas, n-as vrea sa ma gasesc acasa.

Sa nu raspunda telefonul, sa cheme soneria-n van,

Si oricine m-ar cauta sa spuna: inseamna c-a plecat Serban.”

(Familiei Milian, cu dragoste si tristete, Cornel Serban.

vara’62-toamna ’89, si pana la sfarsitul sfarsitului) unnamed

Mancarica de hrisca, care nu…pisca :-)

IMG_20150117_132114~2

Ce mi-ar placea ca aici, unde eu si familia mea traim,  sa existe tot anul fructe si legume proaspete! Ce n-as da sa avem mereu fructe si legume variate, de toate aromele si culorile, care sa ne daruiasca ceea ce lumina unui soare cald si  bogatia pamantului le-a dat lor, cu darnicie. Fiindca nu am nicio indoiala ca hrana vie este cea de care organismul nostru se bucura si care ii e de folos! Nu ma hazardez sa zic cat mi-ar placea sa am o gradina cu livada a mea, a noastra (am facut noi ceva incercari, dar…), caci parca indraznesc prea mult, dar visez la un moment in timp, in care gatitul mancarii sa ma preocupe rar, iar mancatul de alimente vii sa nu ma ingrijoreze, din cauza faptului ca acestea vin de peste mari si tari ori pentru ca sunt tratatate cu tot felul de chimicale nocive. Dar pana cand visul meu se va implini,  incerc sa le povestesc copiilor mei cat de importanta e hrana vie, sperand ca, intr-o zi, toate astea sa conteze. Rozand la un mar (pe care, de putin timp, a acceptat sa-l consume intreg, ci nu smoothie), Eva m-a intrebat: Mami, dar cand mestecam si inghitim marul, el ramane viu, sau il omoram? 🙂

Sambata trecuta, in pana de idei, mi-am amintit de hrisca. De obicei, o folosesc de 2-3 ori pe saptamana, dimineata, la smoothie sau in salata de fructe, asa cum povesteam aici. De asta data, am fiert-o alaturi de legume si a iesit o mancarica hranitoare si buna, buna!

Sa iti povestesc intai cate ceva despre hrisca: aliment folosit de mii de ani in Asia, in Europa hrisca e mai populara in tari precum Rusia, Ucraina, Franta si Polonia, la noi fiind folosita mai cu seama in Bucovina, ca ingredient traditional pentru sarmale. Bogata in vitaminele E, B1 si B2, dar si in proteine, carbohidrati, fibre, fosfor, magneziu, cupru, zinc, mangan, seleniu si fier, aceasta planta are si nenumarati antioxidanti. N-as fi zis, dar cica hrisca nu e cereala, ci este o planta ierboasa, inrudita cu rubarba, macrisul si stevia creata. Ba cica ar fi net superioara graului,  prin elementele nutritive, dar si pentru ca, spre deosebire de grau, hrisca nu contine gluten, lucru esential pentru suferinzii de boala celiaca . Ce se mai zice despre hrisca:

  • mentine nivelul de glucoză din sange in limitele normale
  • previne instalarea diabetului de tip II
  • vitaminele si mineralele din boabele de hrisa scad probabilitatea de a face numeroase forme de cancer (gastric, pulmonar, esofagian sau colo-rectal)
  • mentine tanar sistemul nervos
  • imbunatateste capacitatea de retinere si memorare
  • contine substante cu efect diuretic, care reduc excesul de apa din corp
  • protejeaza impotriva accidentelor vasculare
  • scade colesterolul
  • tine sub control tensiunea arteriala si greutatea corporala
  • previne aparitia pietrelor la bila
  • poate vindeca hepatita
  • ajuta la mentinerea rezistentei vaselor capilare, datorita vitaminei P continuta

“Gurile rele” zic ca hrisca contine si fagopyrina, subtstanta toxica ce provoaca, la unele persoane, fenomenul de fotosensibilizare.

Iata cum am procedat: am lasat la hidratat o cana de hrisca (cateva ore), apoi am spalat-o bine (eu cumpar din cea neprocesata, cu boabe verzui), si am pus-o la fiert, cam in 3 cani de apa. Se fierbe relativ repede, cam in 20 de minute, pana se moaie bine boabele si apa in care a fiert se absoarbe cu totul. Pentru ca suntem 6 guri la masa (:-)) si nu aveam destul hrisca in casa,  in alta cratita,  am pus 3-4 cartofi la fiert, dupa ce i-am decojit. Separat, in wok, am pus 4 rosii date pe razatoare, 2 morcovi taiati cubulete, o bucata generoasa de telina, maruntita si ea cu cutitul, 2 cepe potrivite si 2 ardei, tot bucatite.

IMG_20150117_125641~2~2

Am lasat totul sa fiarba in suc propriu, la foc mic, pana legumele s-au muiat, dar au ramas totusi un pic crocante. La final, am pus totul laolalata, adaugand cimbru si marar uscat, nitica sare, si, dupa ce s-a mai racit mancarea, ulei de masline extra virgin. Am insotit mancarica cu o salata generoasa si cu…ganduri bune. 🙂

IMG_20150117_131517~2~2

IMG_20150117_132114~2~2~2~2

Alimentele, medicamentele, medicii nu vindeca. Dar ceea ce introducem in organism, daca facem sau nu miscare, daca ne odihnim, modul cum gandim, toate determina daca corpul va reusi sau nu sa isi foloseasca energia, cu care Dumnezeu ne-a inzestrat pe toti, pentru refacere, regenerare si vindecare.