Back in time (III)

IMG_20150110_202515~2~2

Sotul meu, avand statut de orfan de razboi, n-a facut munca obligatorie, dar a fost in lagar si apoi a avut domiciliu fortat la Buzau, apoi la Galati. In toate momentele grele ale vietii noastre, am fost insa ocrotiti de oameni de omenie.  In timpul rebeliunii legionare, cand in jurul casei noastre suierau gloantele legionarilor, Ionel (despre care am scris in prima parte a povestii mele) a venit sa ne ia la el acasa. La Galati, am fost tratati cu multa caldura de comunitatea evreiasca. Impreuna cu familia viitorului pianist Radu Lupu, am fost ocrotiti de preotul Taune. Dupa bombardamentele din 4-5 aprilie 1944, preotul mai sus mentionat, ne-a pus la dispozitie casa parohiala (biserica Sfantul Gheorghe), familia sa fiind plecata din Ialomita. Prin curajul si omenia sa, Preotul Taune, care mi-a lasat pe mana camara incarcata de conserve si gradina de zarzavat, mi-a dat posibilitatea sa-l hranesc pe Millian, care venise din lagar cu 44 de kilograme.

Pe 24 august 1944, cand Galatiul era bombardat de nemti, ne-am adapostit intr-o pivnita a unei carciumi care era langa biserica. Cand am iesit din adapost de dimineata, casa parohiala era nelocuibila, fara usi, fara geamuri. Pe o platforma de camion, pe care am gasit-o la carciuma, am pus geamantanele cu bruma de lucruri pe care le aveam. Preotul Taune imi aratase o camera secreta in care se gaseau odoarele bisericii, care fusesera salvate din biserica ce fusese afectata de cutremurul din 1940. Parintele mi-a zis sa nu dezvalui nimanui acest secret pe care mi-l incredinteaza, ceea ce am si facut. Insa, cand am incarcat lucrurile noastre, mi-am amintit de acest secret si l-am impartasit sotului meu, care a venit cu ideea sa luam cu noi si pretioasele bunuri ale bisericii. Cand preotul s-a intors in Galati, ne-a cautat si a fost foarte bucuros ca am scapat cu viata si fericit ca i-am salvat obiectele sfinte. Urarile pe care mi le-a facut, cred ca m-au intovarasit in viata pe care am avut-o pana in prezent.

N-am sa detaliez toate suferintele indurate in timpul razboiului. Tineretea si dragostea cu care am fost daruita mi-au dat puterea sa inteleg ca trebuie sa induri suferinta pentru a fi om adevarat. Nu stiu daca ma pot numi om adevarat, dar am cunoscut foamea, groaza terorii legionare, teama de bombardamente, despartirea de sot si de restul familiei si toate umilintele “oferite” de statutul de evreu. Analizandu-ma in mod obiectiv, cred ca am capacitatea de a ma adapta in orice situatie. Eu intotdeauna cand ma aflu intr-o situatie grea, ma gandesc la cei ce patimesc mai mult decat mine.

Repet, am avut fericirea de a impartasi bucuriile si toate meandrele ce ti le ofera viata, timp 63 de ani, cu un om deosebit, care a fost tovarasul meu de viata. Eu nu am in vocabularul meu cuvintele care l-ar putea defini pe cel ce a fost Millian. A fost un om daruit cu bunatate, intelepciune, care a reusit sa acumuleze la cote maxime valorile culturale ale vietii. A fost un prieten, un sot, un tata, un bunic care si-a pus amprenta asupra familiei si a celor care au venit in contact cu el. Recent, un cunoscut mi-a spus ca e fericit ca a putut sa se infrupte din pomul de intelepciune al lui Millian. Cred ca aceasta apreciere spune mai mult decat am putut sa definesc eu.

Cu Milian, la sfarsitul anilor '40
Cu Milian, la sfarsitul anilor ’40

Am avut perioade in care am dus-o greu din punct de vedere material, dar Millian m-a invatat sa nu ma las coplesita de acest aspect al vietii. Banii te ajuta sa traiesti, nu-ti dirijeaza insa existenta si nu constituie un scop, ci un mijloc de a trai. Dupa 23 August, casa parohiala a fost bombardata, iar noi, salvati ca prin minune, ne adaposteam unde gaseam o casa in care se putea dormi si ai carui proprietari se refugiasera. Pana la inceputul iernii, am locuit in case care nu aveau geamuri, caci acestea fusesera sparte de bombardament. Dupa razboi, am mancat 2 ani la cantina Apararii Patriotice (o organizatie din care faceam parte). Millian era profesor la Scoala Evreiasca si la Liceul de Stat, iar eu am fost director la Casa de Cultura, ce s-a infiintat la Galati. Tot la Galati, am condus si un curs de puericultura, ce s-a infiintat pe langa Spitalul Municipal. Tot atunci am devenit si membru al Partidului Comunist.

Galati, 1946. Primul 1 Mai liber
Galati, 1946. Primul 1 Mai liber

4 thoughts on “Back in time (III)

  1. Lioara, mi-e greu sa spun ce simt cand citesc aceste randuri. Chiar daca stiu ce relatie deosebita au avut bunicii mei, cand citesc cuvintele bunicii mele despre Tataie ma rascoleste si mi se face un dor teribil. Imi dau seama cat de norocoasa sunt cu asa o bunica si asa o prietena. Iti multumesc pentru faptul ca ai incurajat-o sa scrie.

    Like

    1. Draga L, si eu sunt norocoasa si mandra sa pot “gazdui” o asa “poveste”; sa iti traiasca multi ani Mamaie, cu aceeasi luciditate si bucurie de viata in privire, ca astazi! Iar noi, cei care ne plangem de oboseala si de vremuri grele, sa luam aminte la taria si determinarea de a depasi greutatile vietii, ale acestei femei deosebite!

      Like

  2. Cât despre mine, sunt recunoscător soției si prietenei ei, ca m-au primit la masă, unde i-am cunoscut pe tataie si pe mamaie. Așteptăm, cu răbdare si recunoștință, continuarea!

    Andrei

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s