Educatiei primilor mei ani de viata, pe langa contributia celor de care am povestit, s-au adugat si lectiile de limba franceza, lectiile de pian (de la varsta de 5 ani). Primul profesor de pian a fost compozitorul Elly Roman. Am avut bucuria de a-l audia la varsta de 8 ani pe George Enescu in concertul in RE major de vioara al lui Beethoven; retin si bisul pe care l-a facut: Menestrel de Debussy. Cu optica venerabilei varste pe care o am, pot spune ca am avut o copilarie si adolescenta fericite.
Desi nu faceam parte din protipendada evreiasca, parintii mei isi desfasurau viata cu toate ingredientele ei. Tata era mason si membru in diferite organizatii evreiesti, iar mama activa in organizatii de femei. Cercul de prieteni al parintilor mei era format din negustori, intelectuali si artisti. Familia artistului Misu Fotino (tatal lui Mihai) era prezenta la toate sindrofiile din casa noastra. Verile le petreceam in diferite statiuni la mare si la munte impreuna cu Ana. Iarna, parintii mei plecau in strainatate pentru a participa la carnavalul de la Venetia sau la Nisa. Impresiile pe care mi le povestea mama sunt inca prezente in amintirile mele despre locuri pe care, din pacate, eu nu am avut bucuria de a le vizita.
Primii ani ai copilariei i-am petrecut intr-o casa vagon iluminata cu lampi cu gaz. Apoi ne-am mutat intr-o vila foarte frumoasa al carei interior a fost mobilat cu mult gust: in hol mobila stil Louis al XV-lea, pe pereti tablouri de Luchian, Bancila, Palade si alti pictori celebri. Intr-unul din saloane, exista un colt cu mobila rustica si ornamente de arta populara. Fundamentul educatiei si culturii mi-a fost completat de scoala. Am avut norocul de a frecventa doua scoli: Pensionul Regina Elisabeta din Ploiesti si Institutul Moteanu din Bucuresti. In ambele scoli au predat profesori daruiti cu harul si dragostea de instruire. Pe vremea aceea, n-am beneficiat de inteligenta tehnicizata. Completarea orelor de curs era realizata de biblioteca, excursii, vizionari de spectacole si diferite organizatii si cercuri stiintifice coordonate de unii profesori.
In timpul cand am fost eleva la Moteanu, am participat la un spectacol pe care l-a dat scoala la ANEF, la care a participat Voievodul Mihai (viitorul rege). Eu am cantat la pian un vals de Chopin. In timpul scolii am cantat si la corul bisericii, ce se afla langa scoala. Am vizitat toate muzeele din Bucuresti. Mentionez ca in scoala am avut colege din protipendada capitalei, fete de ministri, de mari industriasi (cum ar fi Irinel Malaxa) , de medici renumiti… Programul de instructie al orelor de curs era acelasi ca al scolilor de stat, internatul era in limba franceza, obligatorie in relatiile noastre. In tot timpul cat am fost eleva, atat la Ploiesti, cat si la Bucuresti, am fost nominalizata la panoul de onoare al scolilor respective.
La terminarea liceului, am tinut cuvantarea omagiala a promotiei mele. Eu nu m-am socotit un elev exceptional, caci am avut colege mult mai inzestrate decat mine. Cand am terminat clasa a VII a de liceu, eram ingrozita de gandul ca voi face clasa a VIII a cu colege si profesori care erau legionari si faceau apologia Legiunii. Fratele meu imi sugereaza ideea de a face clasa a VIII a in particular. Eu urmam sectia Litere si mi-ar fi fost foarte greu sa ma pregatesc singura la latina si greaca. Fratele meu imi propune sa inving aceasta dificultate, recurgand la ajutorul uni prieten al lui, profesor la aceste discipline. In aceeasi zi, ne intalnim cu respectivul profesor, care desi de ani de zile venea in casa la noi, nici nu stia cum ma cheama. Eu eram doar sora mai mica a lui Silviu, fratele meu. Si asa am inceput meditatiile cu Millian Goldsfarb, ore minunate. Millian era licentiat in filologie moderna (germana in principal , romana, franceza in secundar), filologie clasica (latina principal, greaca si arta universala, secundar).
Repet, au fost ore minunate de etimologie comparata si de cultura generala. Din pacate, am interupt aceasta pregatire, intrucat mama voia sa plecam la Paris, la o expozitie universala. La Paris nu am plecat deoarece incepusera tulburarile dinainte de razboi, asa ca am terminat liceul la clasa. In schimb, a inceput povestea mea de dragoste cu Millian, viitorul meu sot, de care m-au legat 63 de ani de viata. Sentimentul de admiratie pentru deosebitele calitati intelectuale si valori culturale au fost completate pe parcurs de dragostea pentru ceea ce il definea pe Millian ca om. Din cauza situatiei politice de atunci, n-am putut urma cursurile universitare dorite. Matusa mea, plecata in Palestina in 1933, mi-a trimis o bibliografie de la Technion (universitate in Israel), in speranta ca voi pleca acolo. Sprerand ca voi putea emigra, am urmat un curs de croitorie la Bucuresti, de unde am primit o diploma. Mi-ar fi fost necesara aceasta calificare pentru a ma putea intretine in Israel. Dar aceste planuri au fost infrante de dragostea ce ma retinea in tara.
In 1941, m-am casatorit cu Millian. Initial parintii mei nu au fost de acord cu aceasta casatorie; si-ar fi dorit un alt viitor pentru fata lor, un om instarit, nu un profesor, care atunci era dat afara din invatamant (legile legionare discriminatoare pentru evrei). Parafrazand un dicton cunoscut, pot spune ca am trait si rele si bune, aproape tot ce ii e harazit omului. Am supravietuit rebeliunii legionare, holocaustului, razboiului, vicisitudinilor unui domiciliu fortat, foametei si despartirii de familie.
To be continued…
Liorisme 