Cum sambata e zi dedicata gospodariei, nu prea e timp de gatit doua mese, asa ca sambata trecuta, pentru cina, am facut repejor aceasta budinca. Doar Eva a cam strambat din nas; in rest, s-a mancat pe nerasuflate. Imi place ca se face repede, este cu mei, despre care am povestit la reteta de chiftelute si da satietate.
Ingrediente:
-300 gr de mei
-3 maine de stafide deshidratate (eu am folosit din cele jumbo, fara zahar: minunate)
-carob
-3 banane bine coapte
-miere sau alt indulcitor
-lapte vegetal, facut dintr-o nuca de cocos si un litru de apa
-5 linguri fulgi nuca de cocos (partea uscata ramasa dupa fabricarea laptelui)
Mod de preparare: am lasat vreo 30 de minute meiul la hidratat. Apoi l-am spalat bine si l-am pus la fiert, la foc mic, in laptele din nuca de cocos, din care am pus de-o parte o canita mica (pentru crema si pentru topping).
In mei am adaugat 2 maini generoase de stafide. Dupa vreo 25 de minute, timp in care am avut grija sa amestec din cand in cand meiul, sa nu se prinda de cratita, semintele au absorbit tot laptele si s-au muiat. Am oprit focul si am lasat la racit compozitia; intre timp, am pregatit o crema din 3 banane coapte bine, date la blender cu un pic din laptele ramas, 1 mana de stafide si 4 linguri fulgi de nuca de cocos. Crema am pus-o peste meiul racit, amestecand bine. Pentru deliciul fetelor, am facut si un topping din 3 lingurite de pudra de roscove (carob), o lingura de miere, o lingura fulgi nuca de cocos si vreo 4-5 linguri de lapte de nuca de cocos. Dupa ce am asezat in castronele budinca, am decorat cu topping-ul si cateva bucatele de nuci.
In istoria umanitatii, poate nu surprinzator, minti luminate au propovaduit si experimentat vegetarianismul. In vremuri in care acest “curent” nu era nicicum la moda, au existat oameni care au vorbit si sustinut acest mod de viata extrem (pentru multi dintre noi).
Believe it or not, Platon, marele filozof grec, a fost vegetarian, alimentele sale preferate fiind maslinele si…ceapa. Spunea ca, cu cat societatea va consuma mai multa carne, cu atat va fi nevoie de mai multi doctori. “Zeii au creat un anumit tip de fiinte pentru a completa nevoile corpului nostru…acestea sunt copacii, plantele si semintele”.
“Chiar simt ca progresul spiritual cere, intr-o anumita etapa, ca noi sa incetam sa ne omoaram prietenii-creaturi, pentru a ne satisface poftele corporale”, declara Gandhi. In copilarie, fiind curios din fire, Gandhi a experimentat si mancatul carnii, desi traditia hindusa si, drept urmare, familia sa, imbratisau vegetarianismul. Odata cu maturizarea, Gandhi a devenit un vegetarian strict, sustinand vegetarianismul si ideea ca o dieta vegetariana nu numai ca ar satisface cerintele corpului, dar ar servi si unui scop economic, deoarece carnea era si inca este mai scumpa decat cerealele, legumele si fructele.
Voltaire a fost o alta personalitate care, pe langa faptul ca a luptat pentru drepturile civice si pentru libertate, avea incredere deplina in virtutile vegetarianismului. Iata ce declara: “Oamenii care se hranesc cu carne si care consuma bauturi tari au sangele otravit, ceea ce ii innebuneste in multe feluri”. Altfel zis: esti ceea ce mananci.
Vegetarianismul lui Lev Tolstoi, cunsocutul romancier rus, a dus la o stransa legatura de prietenie cu Mohandas Gandhi. Tolstoi considera consumul de carne profund imoral si de neinteles pentru un om si era practicant al resrtictiei calorice si al postului negru, declarand ca “nu poti sa doresti ca pe pamant sa fie pace si prosperitate, in timp ce corpurile noastre sunt niste morminte, in care sunt ingropate animale moarte”.
Franz Kafka, una dintre cele mai influente personalitati ale secoulului 20, a fost un mare sustinator al consumului de mancare vegetala si cruda. Se spune ca, odata, privind un peste in acvariu, i-a declarant acestuia: “Acum te pot privi linistit; nu trebuie sa te mai mananc”.
Talking to a creature just like me. Eva, 2012
La varsta de 25 de ani, George Bernard Shaw, celebrul scriitor irlandez, devenea vegetarian. Iata ce declara: “Am fost vreme de 25 de ani canibal. Dupa aceea, am devenit vegetarian”. „Animalele sunt prietenii mei, iar eu nu obisnuiesc sa-mi mananc prietenii”
Se crede ca genialul Albert Einstein a consumat carne cam toata viata lui, dar a devenit vegetarian spre sfarsitul vietii, afirmand: “Am mancat mereu carne de animal, avand constiinta incarcata.” Credea ca evolutia omului catre o dieta bazata pe plante va fi cel mai mare beneficiu pentru sanatatea umana.
Marele inventator Tesla, nu a fost doar inginer, dar si un vizionar adevarat. Gradual, Tesla a renuntat intai la carne, continuand sa consume peste, apoi a renuntat si la acesta.
Englezul Charles Darwin, celebru pentru teoria lui privind evolutia umana, dar cunoscut si pentru cercetari in domenii precum biologie, geologie, anatomie si geografie, avea o teama viscerala de sange. Se crede ca acesta frica l-a impins catre vegetarianism, in vremuri in care consumul de carne era considerat a fi un “must”.
Ultimul, dar nicidecum cel din urma, Leonardo Da Vinici, mare iubitor de animale si vegetarian convins, cumpara pasari in colivie, pe care ulterior le elibera, spunand: ”Daca omul doreste libertate, de ce sa tinem pasarile si animalele in custi si colivii? Cu adevarat, omul este rege peste alte vietuitoare, caci brutalitatea umana o depaseste pe cea a animalelor. Noi, oamenii, traim, omorand alte fiinte”.
Desi se mananca rar carne ori lactate la noi, nu toti membrii familiei noastre au renuntat cu totul la proteina animala; insa cumva, cu totii tindem spre asta, fiecare in ritmul lui. Dar cea mai mare surpriza a venit de la tata, care a mancat toata viata “traditional”. De curand, a facut “schimb de tura” cu mama pentru o perioada si sta cu noi. L-am intrebat zilele trecute daca nu-i lipseste carnea. Raspunsul a venit prompt: “Absolut deloc!” Nu doar ca ii place ce mancam, dar, pentru prima data in viata lui, Capitanul Gheorghe, “lasat la vatra” de curand, s-a apucat de bucatarit zilnic, pentru toti cei cinci membri ai familiei. Recunosc ca m-a luat cu totul prin surpindere implicarea lui totala in a gati zilnic si cat de gustoasa e mancarea facuta de el! Inca o data, mi se confirma ca raspunsul e in inima. 🙂 Cand faci ceva cu drag, chiar daca pentru prima data, minuni se intampla! Si cat de important este sa ramai deschis si altor optiuni!
Mie nu imi plac etichetele si, cand sunt intrebata, ma feresc sa zic ca sunt vegetarian ori vegan. In primul rand, pentru ca nu sunt (spre exemplu, uneori se intampla sa consum miere si, in opinia unora, mierea nu e produs vegan; in schimb, zaharul este; la fel margarina! 🙂 ) Apoi, acestea sunt notiuni care implica tot felul de interpretari si reguli rigide, iar eu nu rezonez cu toate. In plus, am mai spus ca nu cred ca exista retete 100% valabile pentru sanatate si fericire. Mai ales daca, cautarea lor se indreapta doar catre exterior. Dar cred ca avem datoria ca fiecare dintre noi sa le afle si sa le traiasca: si sanatatea, si fericirea. Si pentru asta, cred ca merita sa luam aminte si la predecesorii nostri faimosi si sa ramanem deschisi intreaga viata catre nou si schimbare. 🙂
Mi-a fost greu sa ma adaptez statutului de pensionar, dar am reusit sa inving tristetile determinate de inactivitate. Golul lasat de indeletnicirile profesionale a fost umplut de alti factori care mi-au completat existenta: repetatele calatorii in Israel, pe care le voi detalia in alt capitol, prieteniile, muzica, lectura, lucrul de mana si indeletnicirile casnice.
Moartea lui Mutter, mama lui Millian, a fost un soc pentru mine, am suferit si psihic si fizic,astfel ca nevroza s-a agravat. Fiind toata ziua singura, Millian la serviciu, iar Rodica la facultate, ma lasam coplesita de pierderea suferita. Mutter, repet, a fost fiinta care m-a iubit, poate, mai mult decat mama biologica. Fac o paranteza: cand am intrat in viata lui Millian, Mutter era ingrozita de perspectiva unei nurori rasfatate, cum ma credea ea. Viata i-a dezmintit temerile incat, odata mi-a marturisit ca”‘parca ma iubeste mai mult decat pe copilul ei” . Mutter a fost un om deosebit. In cei 40 de ani, cat am convietuit, mi-a daruit bunatatea si intelepciunea ei.
Eu nu sunt o credincioasa fanatica, dar cred intr-o forta divina care-ti dirijeaza viata. In situatia de descumpanire in care ma aflam a aparut in viata mea Mihaela.
Mihaela era colega de scoala a Pusicai, fiica vecinei si prietenei mele, Aurelia Popescu (tanti Pope, cum ii spuneau nepotii mei, pentru care a fost ca o a treia bunica). La insistentele Aureliei, am luat-o in gazda pe Mihaela.
Mihaela
Prezenta unei tinere, care se gasea in ultima clasa de liceu, necesita o ingrijire atenta, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Ma simteam obligata sa-i asigur Mihaelei un climat de viata normal, corespunzator cerintelor materiale si spirituale. Nu incerc sa cosmetizez comportarea mea fata de Mihaela, dar am socotit-o ca pe fiica mea. Datorita acestui fapt, Mihaela, astazi, ma numeste a doua sa mama. Eu simt aceasta afectiune din comportamentul ei. Am sa amintesc aici onoarea pe care mi-a facut-o la nunta lui Dragos, baiatul ei, cand mama sa nu a putut veni si m-a invitat sa stau la masa alaturi de ea si de parintii miresei.
Convietuirea cu Mihaela m-a fortat sa imi reiau obligatiile casnice, printre care gatitul; astfel, am reinceput sa mananc regulat, dar ceea ce a fost mai important, convietuirea cu aceasta tanara m-a constrans sa imi reiau si postura de consumator de frumos, de arta.
Cu Mihaela am inceput sa merg la concerte, la teatru, la simpozioane literare, ceea ce a avut ca rezultat satisfacerea setei mele de hrana spirituala, precum si completarea educatiei estetice a Mihaelei.
Tratamentul uman oferit de prezenta Mihaelei a dat rezultate mai bune decat cel medicamentos. 🙂
Primavara asta, atat de asteptata, ne picura in suflete si in privire raze de soare, drag de viata, culori si pofta de mancare simpla, care nu necesita timp, insa care da satisfactie maxima papilelor gustative, iesite din iarna lunga si mohorata. 🙂
Pentru azi, o mini reteta simpla si foarte gustoasa: palarii de ciuperci champignon, umplute cu mamaliga ramasa de la pranz, branza tofu (desarata in prealabil cateva ore), cu verdeata multa si mirodenii, fulgi de drojdie si cu maaaaare bucurie! 🙂
Dupa ce ai framantat binisor compozitia si ai asezat-o in palarii, da ciupercile, vreme de 20 de minute, la cuptor, cat sa prinda culoare si mireasma. Dupa ce se racesc un pic, se pot stropi cu ulei de masline.
Hristos a Inviat, draga Cititorule! Sper ca Pastele ce tocmai a trecut sa-ti fi adus liniste, vreme buna si timp petrecut langa oameni cu ochi luminosi si suflete calde, precum soarele ce ne-a bucurat sfarsitul de saptamana…:-)
N-am fost demult acasa (caci Tulcea inca semnifica asta pentru mine), asa ca Pastele petrecut in locuri cunoscute, langa oameni pe care ii stiu de-o viata, respirand aerul Dunarii, a fost o bucurie.
In drum spre Tulcea, ne-am oprit pe la Babadag, oraselul unde bunica lui Catalin isi traieste batranetele si pe la Satu Nou, unde locuieste sora mai mare a mamei lui Catalin, Dadica, cum ii spunem toti. Fiecare din cele doua opriri a fost un amestec de tristete, nostalgie si uimire. Bunica lui Catalin, la cei 89 de ani pe care-i numara, isi poarta singura de grija, in casuta veche, in care a crescut 3 baieti, toti plecati mult prea repede “dincolo”. Ne-a intampinat cu ochii in lacrimi de mirare si bucurie stapanita, soptind printre cei cativa dinti ramasi: “Parca l-am vazut pe Dumnezeu!” 🙂 Slabuta, cu pielea arsa de soare, isi tine mainile impreunate mai tot timpul cat stam pe langa ea. Eva s-a facut una cu bunica. Nu se dezlipeste de langa ea si o mangaie mereu, desi este a doua oara in viata ei, cand o vede. Ce exemplu pretios de iubire pura, instantanee! In masina, un pic mai tarziu, Eva declara simplu: “Eu iubesc mult oamenii de la care simt iubire!”
La Satu Nou, acum vechi si aproape parasit, cam aceeasi atmosfera: case cazute, gradini in paragina, ulite, care aduc mai degraba a transee, cate un batran la poarta incovoiata de vreme, pe ici, colo cate-un caine amarat, ce-si incalzeste blana in soarele de aprilie. Apa baltii salcii inainteaza, incercand sa puna stapanire pe casutele amarate, pe curti, animale si pe oasele celor care traiesc acolo. In rest, o tacere care te face sa pastrezi linistea ori sa vorbesti in soapta si pomi fructiferi, care vor parca sa alunge tristetea si aerul de lume uitata, prin explozia lor de culoare si parfum.
In capul ulitei, se zareste Dadica, care vine de la o ruda din sat, parca presimtind ca are musafiri. O vedem de departe cum merge agale, pe drumul brazdat de gropi adanci, ajutata de un toiag. Intram toti in curticica, surprinzator, plina cu floricele de primavara.
Nu poti sa crezi ca aici locuieste cineva! Totul e umed, gata parca sa se prabuseasca! Insa Dadica Marica, o pisica frumoasa si cativa puisori de gaina nu se dau plecati de la locul lor. Isi accepta soarta, caci nu cunosc alta viata si nu isi doresc alt ritm, oricat incearca rudele sa ii explice matusii ca e bine sa plece de-acolo. Ce atitudine diferita, daca te gandesti la agitatia orasenilor, care-s vesnic nemultumiti, mereu pe fuga, nerabdatori si incrancenati. Aici e pace si tihna, e acceptarea senina a ceea ce a oranduit viata, Dumnezeu pentru oamenii acestia.
In camaruta unde doarme Dadica, langa soba incalzita cu o noapte in urma, special pentru ei, vreo 10 puisori piuie navalnic, de-ti tiuie urechile. Fetele sunt incantate sa ii dezmierde. Gia observa ca unul dintre pui sta lungit si nemiscat, pe fundul cutiei. Il ia in palma si ii mangaie cu degetul capul mic, auriu. Ochii raman inchisi si trupusorul cu pene moi pare fara viata. Gia ridica ochii spre mine, a mirare si teama: a murit?…pare ea sa intrebe, fara vorbe. O indemn sa iasa cu puiul afara, in soare. Luam toata cutia si o punem pe o bancuta, la lumina calda a astrului solar. Mi-e teama de pisica, dar aceasta nu pare sa bage in seama puisorii aurii, mici vietati fragede, precum primavara.
Gia mangaie in nestire puiul, parca rastignit in palma ei de copil. Ii zic sa continue ceea ce face, caci puiul va simti caldura palmei ei miloase si inima ei calda, de copil. Dupa vreo 5 minute, puisorul deschide pliscul. Gia e tare incantata. Continua sa-l incalzeasca si sa ii vobeasca si dupa inca vreo 5 minute, puiul pare strabatut de viata, caci intinde si picioarele, insa ochii ii raman inchisi. Ii spun Giei sa il lase langa fratii lui, in cutie o vreme, poate-l ajuta. Gia-l intinde cu grija alaturi de ceilalti pui si, dupa alte 5 minute, spre incantarea tuturor, puiul topaie fericit, alaturi de celelalte mogaldete impanate. Eva si Gia salta ca zaludele, fericite ca viata s-a intors in puiul de gaina. 🙂
La Tulcea am revazut, dupa multa vreme, cativa prieteni vechi, desi parca, intr-un fel, ne-am fi vazut si ieri. Poate asa e cand te regasesti cu oameni pe care-i stii de-o viata. 🙂
Aventura noastra a continuat a doua zi la Valea Nucarilor, satul mamei mele si a surorii ei mai mici, Aurelia, sau Mama Ola, cum ii spun fetele si care locuieste acum in casa parinteasca. Am stat mult la aer, lasandu-ne mangaiati de razele soarelui, care parca incerca sa-si ia revansa pentru indelunga perioada cat a lipsit de pe la noi. Am privit iar si iar detalii ale casei, ale prispei, beciului, curtii si magaziei, cautand cotloane uitate ale copilariei…S-au schimbat multe, caci casa a mai trebuit carpita, consolidata, dar cate-un mic detaliu a ramas, bucurandu-mi sufletul si amintirile.
Aventura noastra a continuat a doua zi la Valea Nucarilor, satul mamei mele si a surorii ei mai mici, Aurelia, sau Mama Ola, cum ii spun fetele si care locuieste acum in casa parinteasca. 
Liorisme 