Someone wrote me, not too long ago, that “we easily lose and hardly win back our inner harmony”. Same person was asking me: “How do you keep your inner harmony?”

So, I asked myself: “How do I keep my inner harmony?” I try always to pay attention to the first answer that arises in my mind, without too muck thinking, as that first answer comes, most likely, from the heart, from the intuition and not from mind patterns or from judgmental thinking. The answer I got was: “You can not lose or win something that is always, but always within you“. I then said to myself: “Wait! But I do lose my balance sometimes!” The answer came right back to me: “That is what your mind wants you to believe.” I said: Right! So, that is why, each time I don’t feel o.k. with myself or with what is around me, I train my mind (because she stands in the way), not my inner harmony! That makes sense!

What I understand from the experiences I live is that inner harmony does not mean to live a life of no surprises (pleasant or unpleasant), to be always in comfort with yourself and those around you, to have no challenges of any sort. That is not life! That may be an image we have created about life. In reality, life is so different from that image. To me, inner harmony is that state of being when, each time a “problem” or a changeling situation occurs, I just know and I am capable of looking at that situation (or person) like an opportunity to grow. That does not mean I am always able to handle things out the way I would like to, but I have definitely learned a lot over the years and I am certainly getting better at it. And the more I practice, the more I succeed.

For many, many years, I used to live only in my head, so to speak, without stopping to notice how my thoughts controlled me, how they drove my emotions, how they fed my feelings and changed my behavior. So often I got overwhelmed by what it was going on outside me, feeling that I had no control over my life. No one ever taught me that I could change the way I see the world, by only changing the way I thought!

In time, I could see that my mind can not be actually controlled. It was impossible! If it’s impossible to stop this mind of mine from creating thoughts, I said to myself, it means that I actually don’t have to do it.  I understood that my mind, by its nature, needs to process a lot of information each moment and it really cannot be fully controlled. But something can be done (and this I learned from the many books I read over the years): I can always take short pauses for at least a few moments in my busy life, to suspend any judgement and to get back to me (I do it, for example, while washing dishes, while walking or driving, while dusting or while taking a shower, right before going to sleep or before getting out of bed, in the morning, by simply paying attention to what I do and how it feels; at least for a few moments). I can decide at any given moment to be aware. It’s in my power to pay attention to where I am and to what’s going on, to be aware of my body, of the way I feel, of the sensations I experience. Inside and outside. I can’t stop the mind, but I do have  control over the return of the mind. Whenever I choose to observe that the mind starts to wander again, I just need to  witness that and to bring my attention back to the present moment.

Bringing the attention in the present moment allows me to observe with curiosity, acceptance and understanding the thoughts as they arise in the mind; when I stop for a moment the thinking process, I can just watch, without struggling to get rid of the thoughts/situations that occur and without getting attached to them. It’s not difficult to observe and realize that thoughts come and go all the time and then to see that, in essence, I stay; so, I am not my thoughts. I do have the ability to watch how thoughts appear in the mind, how they move in my heads like clouds on a summer blue sky and then, how they disappear.

When we learn and practice observing our mind and thoughts, we then have a choice about whether to act on them or not, as we realize that thoughts are mental events that do not have to control us. Unless we let them to. We don’t need to get attached to any form of thought or image that come into our mind, because that it’s just like getting attached to…dreams; attachment will create patterns that can then lead to mind stagnation. Being mindful challenges us to awaken from the mind-habits and be aware of the potential of our being.

Most of the time, all we need to do, to get out of the mind, is to simply…breath. Since we are born, the act of breathing is with us; and it stays with us until the last moment of our life. When we are small kids, we know by intuition how to breath. Then, time passes by and we lose that ability, somehow. 

Like sleep, although breathing is a natural act and our life depends on it, we do it in a shallow manner and without paying attention to it. So, it’s important to take over the rhythm of the breath. When we focus on the breathing, we live, at least for a few seconds, in the present moment, which means that for a short while we “forget” about the regrets of the past and the worries for the future. This simple act eases the mind and the soul. Because the only moment we actually have to face and solve is the present moment, which conscious breathing brings us to. And the more we do it, the more we get in contact with our own body and we learn how to relax. We always have our breathing with us. No need to complicate things out.

Another way, for me at least, to bring the mind in the present moment is by practicing yoga and by taking cold showers, because my attention is fully absorbed in what I do and in the way my body feels, while I practice. No thinking…well, almost no thinking. 🙂

All we must do is to remind ourselves to deeply breath, observe the thoughts (what am I thinking right now? are these thoughts making me feel good or not? are they at any use to me?), then let them go, take a look at the outside and inside and…relax. A few minutes a day of connection with our body, mind and soul can remind us that we actually are harmony. We don’t need much from the outside world to feel good. Only when the mind takes the driver sit and we disconnect from ourselves we feel we lose the inner harmony. So, at least from time to time, lose your mind to find your peace.

Dear Reader, may you have a Happy New Year, filled with Mindfulness, Trust and Love!…the rest will follow, I have no doubt…

---

Cineva mi-a scris, nu cu mult timp în urmă, ca “pierdem cu ușurință și greu recâștigăm armonia interioară”. Aceeași persoană mă întreba: “Tu cum iti pastrezi armonia interioară?”

Asadar, m-am întrebat: “Cum îmi păstrez armonia interioară?” Încerc mereu să acord atenție primului răspuns care îmi vine in minte, fără a ma gândi prea mult, deoarece primul răspuns vine, cel mai probabil, din inimă, din intuiție și nu din tiparele minții sau din judecătă mentala. Răspunsul pe care l-am primit a fost: “Nu poti pierde sau câștiga ceva care este întotdeauna, dar întotdeauna în tine“. Apoi mi-am spus: “Stai asa! Totusi, uneori îmi pierd linistea!” Răspunsul a venit înapoi la mine: “Asta vrea mintea ta să crezi”. Am spus: Corect! De aceea, de fiecare dată când nu mă simt bine cu mine sau cu ceea ce este în jurul meu, îmi antrenez mintea (care sta in cale), nu armonia interioară. Are sens!

Ceea ce înțeleg din experiențele pe care le trăiesc este că armonia interioară nu înseamnă a trai o viață fără surprize (plăcute sau neplăcute), a fi mereu în confort cu noi insine și cu cei din jur, a nu avea niciun fel de provocare. Aceasta nu este viața! Aceasta poate fi o imagine pe care am creat-o despre viață. În realitate, viața este atât de diferită de aceasta imagine. Pentru mine, armonia interioară este acea stare in care, atunci când apare o “problemă” sau o situație ce ma provoaca, știu și sunt capabila să privesc acea situație (sau persoană) ca pe o oportunitate de a “crește”. Asta nu inseamna ca sunt mereu capabila sa ma descurc asa cum mi-ar placea, dar cu siguranta am invatat foarte mult de-a lungul anilor si clar ma descurc din ce in ce mai bine. Și cu cât practic mai mult, cu atât e mai usor.

Vreme de multi ani, am trait doar în capul meu, ca să spun așa, fără să mă opresc pentru a observa cum mă controlau gândurile mele, cum imi conduceau emoțiile, cum imi alimentau sentimentele și cum imi schimbau comportamentul. De multe ori, eram copleșita de ceea ce se întâmpla în afara mea, simțind că nu aveam control asupra vieții mele. Nimeni nu ma invatase că pot schimba modul în care văd lumea, schimbând modul în care gandesc!

În timp, mi-am dat seama că mintea mea nu putea fi controlată, de fapt. Era imposibil! Dacă este imposibil să opresc mintea mea din a crea gânduri, mi-am spus, înseamnă că de fapt nu trebuie să o fac. Am înțeles că mintea mea, prin natura ei, trebuie să proceseze o mulțime de informații în fiecare moment și într-adevăr nu poate fi controlată pe deplin. Dar ceva poate fi făcut (și acest lucru l-am învățat din numeroasele cărți pe care le-am citit de-a lungul anilor): pot să fac întotdeauna pauze scurte pentru cel puțin câteva momente în viața mea aglomerată, să suspend orice judecată și să mă întorc la mine (de exemplu, în timp ce spăl vase, în timp ce merg pe jos sau în timp ce conduc, în timp ce sterg praful sau în timp ce fac duș, sau înainte de a merge la culcare ori înainte de a ma ridica din pat, dimineața, pur și simplu acordând atenție la ceea ce fac și cum ma simt, cel puțin pentru câteva momente). Pot să decid în orice moment să fiu conștienta. Este în puterea mea să acord atenție locului unde sunt și la ceea ce se întâmplă, să fiu conștienta de corpul meu, de felul în care mă simt, de senzațiile pe care le am. Înăuntru și in afară. Nu pot opri mintea, dar pot controla sa o aduc inapoi. Ori de câte ori aleg să observ că mintea începe să rătăcească din nou, trebuie doar să vad asta și să-mi aduc atenția înapoi la momentul prezent.

Aducerea atenției în momentul de față imi permite să observ cu curiozitate, acceptare și înțelegere gândurile, pe măsură ce apar în minte; când opresc pentru un moment procesul de gândire, pot sa vad, fără să mă lupt sa scap de gândurile / situațiile care apar și fără a fi atașata de ele. Nu este greu să observ și să realizez că gândurile vin și pleacă tot timpulă si ca, în esență, eu raman; așa că eu nu sunt gândurile mele. Am capacitatea de a privi cum gândurile apar în minte, cum se mișcă în cap ca niște nori pe un cer albastru, de vară, și apoi cum dispar.

Atunci când învățăm și practicăm observarea minții și a gândurilor, avem posibilitatea de a alege dacă să acționăm asupra lor sau nu; ne dăm seama că gândurile sunt evenimente mentale, care nu trebuie să ne controleze. Ele o vor face, doar dacă noi permitem asta. Nu trebuie să ne atașăm de nicio formă de gândire, de nicio imagine care vine în mintea noastră, pentru că este ca și cum ne-am atașa de…vise; atașamentul va crea modele care pot duce apoi la stagnarea minții. A fi total constient ne provoacă să ne trezim din obiceiurile minții și să realizam potențialul ființei noastre.

De cele mai multe ori, tot ce trebuie să facem pentru a “ieși din minte”, este pur și simplu  sa… respiram. Din momentul in care ne nastem, actul respirației este cu noi; și rămâne cu noi până în ultimul moment al vieții noastre. Când suntem copii mici, știm din intuiție cum să respiram. Apoi, timpul trece și ne pierdem cumva această abilitate.

Ca și somnul, deși respirația este un act natural și viața noastră depinde de ea, respiram totusi într-o manieră superficială și fără să-i acordăm atenție. Deci, este important să preluam controlul aspura respirației si a ritmului ei. Când ne concentrăm asupra respirației, constientizand-o, trăim cel puțin câteva secunde în prezent, ceea ce înseamnă că pentru puțin timp “uităm” de regretele trecutului și de îngrijorările pentru viitor. Acest act simplu ușurează mintea și sufletul. Singurul moment cu care trebuie să ne confruntăm și pe care e nevoie să il rezolvăm este momentul prezent, in care ne aduce respirația conștientă. Și cu cât o facem mai mult, cu atât intrăm mai mult in contact cu corpul nostru și învățăm cum să ne relaxăm. Întotdeauna avem respirația  cu noi. Nu este nevoie să complicam lucrurile.

Un alt mod, cel puțin pentru mine, de a aduce mintea în prezent, este yoga și dușurile reci, deoarece atenția mea este pe deplin absorbită de ceea ce fac și de modul în care simte corpul meu. Nu mă gândesc… Sau aproape…. 🙂