Atunci cand iti doresti ca azi sa fii macar un pic mai bun decat ai fost ieri, te uiti mai des la tine. Te observi cu mai multa grija si vezi ce dificil este sa iti stapanesti gandurile, sa nu le lasi sa o ia razna; intuiesti cate tipare mentale iti conduc viata, fara macar sa realizezi; te caznesti sa renunti la etichete, la judecati, la a despica firul in patru si la a pastra, cu orice pret, controlul.
Sunt zile care curg firesc si altele in care trebuie sa fac un efort sa raman prezenta si atenta la ceea ce este in launtrul si in jurul meu. Nu stiu de ce este atat de dificil doar sa traiesti, sa te bucuri de ce iti ofera viata de zi cu zi. Poate pentru ca prea des mentalul ia locul simtirii. Imbratisarea fara lupta a tot ce ne aduce viata zilnic, vine din iubire si acceptare, nu din analiza si impotrivire. Bucuria vine doar din impacarea cu sine si cu toate, ci nu din teama. Nimic bun nu cred ca poate veni din frica.
Cand e liniste si noaptea cuprinde Pamantul si vietuitoarele lui, eu raman doar cu mine, cu urechile ciulite catre interior, spre a surprinde ce se aude si nu se vede, acolo, in adancul meu. Sunt pregatita sa renunt, macar pentru o vreme, la identitatea mea formala, pentru ca egoul sa ma lase o vreme doar…sa fiu. Luni de zile, inainte de a ma baga in pat, la momentul acestui exercitiu, simteam cu stupoare ca inima mea o lua razna, de indata ce inspiram adanc, observand cum abdomenul meu primeste oxigen. Imediat ce hotaram ca e momentul sa eliberez mintea de ganduri si sa-mi relaxez corpul, inima mea o lua la galop, de parca n-ar fi suportat sa ramana doar ea, fara minte. O panica reala punea stapanire pe mine si nu ma puteam linisti, decat tarziu, in noapte. Pulsul urca in pavilioanele urechilor, innebunindu-ma cu zgomotul lui de tren deraiat. Saptamani bune, luni chiar, am incercat sa imi potolesc inima, asigurand-o ca totul este ok, ca ea, inima, nu are nevoie de minte ca sa existe! He, he! Si de curand alta idee mi-a incoltit in minte: de fapt, nu inimii ii e teama ca ramane singura, ci mentalul meu este de-a dreptul terifiat ca il trimit la plimbare! 🙂 Pai da, caci frica vine doar din mental! Din fericire, tot ceea ce se naste in minte este precum fumul: nu dureaza si este iluzoriu. Ce e vesnic este in inima; acolo este esenta, caci daca inima are pace, mintea se preda, nereusind sa ma mai convinga ca eu sunt povestea vietii mele.
Atunci cand inima mea a incetat sa se mai zbata la gandul ca vreau sa o simt, ca vreau sa imi cuprind esenta, ca vreau sa-mi lepad mintea, macar pentru o vreme, am stiut ca sunt pe drumul cel bun, iar panica a inceput sa se risipeasca. Mintea a tacut, in sfarsit, iar inima, draga de ea, si-a continuat, in liniste, perpetua menire: aceea de a ma tine in viata; fara efort si fara ingrijorare, fara implicarea mea. Da, cand omul si felul in care se percepe pe sine, renunta la control, forta inteligenta din fiecare fiinta aliniaza totul, lasand viata sa curga firesc. Atunci, inima si mintea nu se mai divid. Sunt parte din acelasi Intreg si aceiasi Constiinta. Si atunci, odata cu noaptea, ma predau si eu somnului, acceptand ca toate-s asa cum trebuie sa fie. Si daca nelinistea imi mai da tarcoale uneori, stiu ca toate trec; stiu ca toate sunt circumstante care cersec ca eu sa reactionez, dar depinde de mine ce aleg: acceptare si constientizare ca fara intuneric nu e lumina, ca fara zbatere nu exista calm, ca fara exterior nu exista interior sau lupta si impotrivire, in incercarea de a prelua controlul, spre a nu suferi.
Pentru acest Paste si pentru fiecare clipa de vietuire, iti urez sa curgi precum apa izvorului vesel si racoros: fara efort, bucuros si viu! Si asa, in drumul tau, sa te bucuri de viata, de oameni, de tot ce are miez sau e nesemnificativ! 🙂
“In Biblie se spune ca Dumnezeu a creat lumea si a vazut ca era buna. Acelasi lucru il vezi si tu cand privesti in liniste, fara ganduri”. (Ekhart Tolle)
Liorisme 