Hristos a Inviat, draga Cititorule! Sper ca Pastele ce tocmai a trecut sa-ti fi adus liniste, vreme buna si timp petrecut langa oameni cu ochi luminosi si suflete calde, precum soarele ce ne-a bucurat sfarsitul de saptamana…:-)
N-am fost demult acasa (caci Tulcea inca semnifica asta pentru mine), asa ca Pastele petrecut in locuri cunoscute, langa oameni pe care ii stiu de-o viata, respirand aerul Dunarii, a fost o bucurie.
In drum spre Tulcea, ne-am oprit pe la Babadag, oraselul unde bunica lui Catalin isi traieste batranetele si pe la Satu Nou, unde locuieste sora mai mare a mamei lui Catalin, Dadica, cum ii spunem toti. Fiecare din cele doua opriri a fost un amestec de tristete, nostalgie si uimire. Bunica lui Catalin, la cei 89 de ani pe care-i numara, isi poarta singura de grija, in casuta veche, in care a crescut 3 baieti, toti plecati mult prea repede “dincolo”. Ne-a intampinat cu ochii in lacrimi de mirare si bucurie stapanita, soptind printre cei cativa dinti ramasi: “Parca l-am vazut pe Dumnezeu!” 🙂 Slabuta, cu pielea arsa de soare, isi tine mainile impreunate mai tot timpul cat stam pe langa ea. Eva s-a facut una cu bunica. Nu se dezlipeste de langa ea si o mangaie mereu, desi este a doua oara in viata ei, cand o vede. Ce exemplu pretios de iubire pura, instantanee! In masina, un pic mai tarziu, Eva declara simplu: “Eu iubesc mult oamenii de la care simt iubire!”
La Satu Nou, acum vechi si aproape parasit, cam aceeasi atmosfera: case cazute, gradini in paragina, ulite, care aduc mai degraba a transee, cate un batran la poarta incovoiata de vreme, pe ici, colo cate-un caine amarat, ce-si incalzeste blana in soarele de aprilie. Apa baltii salcii inainteaza, incercand sa puna stapanire pe casutele amarate, pe curti, animale si pe oasele celor care traiesc acolo. In rest, o tacere care te face sa pastrezi linistea ori sa vorbesti in soapta si pomi fructiferi, care vor parca sa alunge tristetea si aerul de lume uitata, prin explozia lor de culoare si parfum.
In capul ulitei, se zareste Dadica, care vine de la o ruda din sat, parca presimtind ca are musafiri. O vedem de departe cum merge agale, pe drumul brazdat de gropi adanci, ajutata de un toiag. Intram toti in curticica, surprinzator, plina cu floricele de primavara.
Nu poti sa crezi ca aici locuieste cineva! Totul e umed, gata parca sa se prabuseasca! Insa Dadica Marica, o pisica frumoasa si cativa puisori de gaina nu se dau plecati de la locul lor. Isi accepta soarta, caci nu cunosc alta viata si nu isi doresc alt ritm, oricat incearca rudele sa ii explice matusii ca e bine sa plece de-acolo. Ce atitudine diferita, daca te gandesti la agitatia orasenilor, care-s vesnic nemultumiti, mereu pe fuga, nerabdatori si incrancenati. Aici e pace si tihna, e acceptarea senina a ceea ce a oranduit viata, Dumnezeu pentru oamenii acestia.
In camaruta unde doarme Dadica, langa soba incalzita cu o noapte in urma, special pentru ei, vreo 10 puisori piuie navalnic, de-ti tiuie urechile. Fetele sunt incantate sa ii dezmierde. Gia observa ca unul dintre pui sta lungit si nemiscat, pe fundul cutiei. Il ia in palma si ii mangaie cu degetul capul mic, auriu. Ochii raman inchisi si trupusorul cu pene moi pare fara viata. Gia ridica ochii spre mine, a mirare si teama: a murit?…pare ea sa intrebe, fara vorbe. O indemn sa iasa cu puiul afara, in soare. Luam toata cutia si o punem pe o bancuta, la lumina calda a astrului solar. Mi-e teama de pisica, dar aceasta nu pare sa bage in seama puisorii aurii, mici vietati fragede, precum primavara.
Gia mangaie in nestire puiul, parca rastignit in palma ei de copil. Ii zic sa continue ceea ce face, caci puiul va simti caldura palmei ei miloase si inima ei calda, de copil. Dupa vreo 5 minute, puisorul deschide pliscul. Gia e tare incantata. Continua sa-l incalzeasca si sa ii vobeasca si dupa inca vreo 5 minute, puiul pare strabatut de viata, caci intinde si picioarele, insa ochii ii raman inchisi. Ii spun Giei sa il lase langa fratii lui, in cutie o vreme, poate-l ajuta. Gia-l intinde cu grija alaturi de ceilalti pui si, dupa alte 5 minute, spre incantarea tuturor, puiul topaie fericit, alaturi de celelalte mogaldete impanate. Eva si Gia salta ca zaludele, fericite ca viata s-a intors in puiul de gaina. 🙂
La Tulcea am revazut, dupa multa vreme, cativa prieteni vechi, desi parca, intr-un fel, ne-am fi vazut si ieri. Poate asa e cand te regasesti cu oameni pe care-i stii de-o viata. 🙂
Aventura noastra a continuat a doua zi la Valea Nucarilor, satul mamei mele si a surorii ei mai mici, Aurelia, sau Mama Ola, cum ii spun fetele si care locuieste acum in casa parinteasca. 
Am stat mult la aer, lasandu-ne mangaiati de razele soarelui, care parca incerca sa-si ia revansa pentru indelunga perioada cat a lipsit de pe la noi. Am privit iar si iar detalii ale casei, ale prispei, beciului, curtii si magaziei, cautand cotloane uitate ale copilariei…S-au schimbat multe, caci casa a mai trebuit carpita, consolidata, dar cate-un mic detaliu a ramas, bucurandu-mi sufletul si amintirile.
