Pe Corina nu o cunosc personal (dar se poate ca ziua aia sa fie aproape:-) ), insa e ca si cum o stiu bine. Daca ii citesti blogul (http://corinabacalu.blogspot.co.uk/), vei avea si tu acelasi sentiment:, atat de deschisa, sincera si plina de vibratii pozitive este Corina! Genul acesta de om, care se deschide precum o floare, cred ca este pe cale de disparitie. Si pot sa inteleg de ce: asa vremuri tulburi traim, atat din punct de vedere material, existential, dar si emotional si relational, incat ne este extrem de frica sa ne mai deschidem unii fata de ceilalti; ne-am pierdut dorinta de a ne apropia si de a ne face prieteni noi, caci parca peste tot si toate planeaza invidia, interese de tot felul, grijile, lipsa de timp, egoismul. Ei, Corina este din alt film: ea a ales sa povesteasca in vazul tuturor, despre viata ei si experientele prin care trece, atat cele alimentare, dar si cele fizice si emotionale. Te invit deci sa ii cunosti povestea si sa te insipiri din ea! 🙂
Liorisme: Corina, povesteste-mi te rog un pic despre copilaria ta, despre ce visai ca vei fi atunci cand vei creste…
Corina: Am avut o copilarie fericita. Am crescut la bunici, la curte, alaturi de gaini, pisici, catei si alte animale domestice. Am alergat pe coclauri, am mancat cirese direct de la sursa, m-am jucat cu prietenii, ascunzandu-ne dupa garduri, prin mormane de fan si ciucaleti de porumb. Mergeam in caruta cu bunica la vie sau la prasit porumbul. Ma jucam impreuna cu fratiorul meu mai mic, ne alergam si abia asteptam sa fim strigati la masa, cand o paturica se asternea pe jos la umbra, iar bunica ne dadea cu toata dragostea o bucata de mamaliga cu un ou fiert moale, sau o bucatica de branza, o tocanita de cartofi. Ne lingeam degetele si apoi iar ne fugaream in joaca noastra. Beam apa proaspata de la izvor si eram cei mai mandri cand ne intorceam seara spre casa, cocotati in varful carutei, pe care bunicul o umplea uneori cu fan pentru animalele de acasa.
Mama a fost casnica pana am inceput scoala si ne-a oferit tot ce a putut ea: atentie, dragoste si hrana, chiar daca pe atunci totul se gasea la ratie si la cartela. Dragostea ei ne umplea sufletul si nu simteam nevoia de alte “atentii” materiale. Craciunul mirosea a portocale pentru ca doar atunci se gaseau de cumparat si desenele animate de pe televizorul nostru alb negru, “Diamant”, totul din preajma Sarbatorilor ma facea sa ma simt peste masura de incantata. Copilaria mea a fost simpla, dar fericita. Nu am simtit lipsa la nimic, chiar de erau foarte multe lipsuri in jur. Nu tin minte sa imi fi dorit sa profesez intr-un mediu anume, cand eram mica, asa ca am sunat-o pe mama sa imi spuna. Se pare ca doream sa fiu educatoare/invatatoare/profesoara. Si inainte de asta doream, ca orice fetita, sa fiu printesa. Se pare ca asta mi-a reusit! Pentru ca sunt o printesa! 🙂
Liorisme: Ai fost mereu preocupata de sanatate in general si de nutritie, in special?
Corina: Am fost o gurmanda. Mi-a placut mereu mancarea si mancam cu drag tot ce imi pregatea mama. Nu am invatat sa gatesc deoarece ea era (si inca este) vesnic printre blide si farfurii, iar bucataria este domeniul ei. Nu am fost preocupata de sanatate sau nutritie pentru ca eram tanara, energica, frumoasa si imi era bine. Dar, o data cu varsta, lucrurile s-au schimbat: am inceput sa ma ingras, sa duc o viata sedentara si sa incep sa realizez abia atunci importanta alimentatiei noastre. A urmat transformarea si adoptarea unui stil de viata si a unui mod de gandire total diferit.
Liorisme: Cum s-a produs SCHIMBAREA pentru tine? Ce a fost cel mai greu, atunci cand ai ales sa schimbi modul de alimentatie?
Corina: La intalnirea de 10 ani de la sfarsitul liceului, un coleg mi-a facut o fotografie. Cand am vazut-o, nu m-am recunoscut. Atunci a fost momentul in care am decis sa pun punct, sa o iau de la zero si sa incep sa am grija de corpul meu, de persoana mea. Am renuntat treptat la orice fel de mancare de origine animala, iar schimbarile au inceput sa apara foarte repede. Cel mai greu lucru a fost perceptia celorlalti asupra deciziei mele de a fi vegana. Toti au devenit nutritionisti peste noapte si s-au ingrijorat peste masura de aportul de proteine pe care nu il mai aduc organismului, prin renuntarea la carne. Dar tot ei s-au convins ca sunt bine, sanatoasa, cumpatata si grijulie. Majoritatea mi-au urmat sfaturile si au renuntat si ei la consumul de carne.
Liorisme: Ai simtit ca social ai de pierdut, renuntand la orice fel de proteina animala si la mancare gatita?
Corina: Am ajuns intr-un moment in care sincer, nu imi pasa de ceea ce crede societatea in privinta consumului de carne. Mie mi-a fost de ajuns sa simt efectele dietei vegane pe pielea mea si sa stiu ca nu voi mai consuma niciodata fiinte lasate pe Pamant cu aceleasi drepturi ca si noi. Mitul proteinelor este exagerat. Proteine gasim in vegetale din belsug. Si mai gasim vitamine, antioxidanti, enzime, fibre, grasimi sanatoase; ceea ce nu gasim in produsele de origine animala. Sau daca sunt, cantitatile sunt infime si vin la pachet cu multe alte rele : conservanti, coloranti, chimicale, antibiotice, etc… Si aici trec si teroarea animalului pe care o simte acesta inainte sa fie sacrificat, printr-o revarsare de adrenalina, ce ramane in aliment si pe care noi o asimilam. E o energie negativa ce, acumulata, duce la furie, frustrari, ura, frica. Prefer sa consum hrana vie fara sa stau pe ganduri. Natura este perfecta si, prin alimentele vii, ne furnizeaza tot pachetul de care avem nevoie pentru a fi sanatosi.
Liorisme: Tu faci si exceptii culinare? Daca da, de ce le faci si in ce consta acestea? Ulterior, reusesti sa depasesti sentimentul de vinovatie ca… “ai calcat stramb”? 🙂
Corina: La inceput, eram foarte restrictiva si extremista in ceea ce priveste hrana mea. Consumam numai crud, fara nimic gatit. Mai apoi, lucrurile s-au schimbat si am inceput sa fiu mai permisiva. Mi-am dat seama ca pot consuma si mancare gatita, daca o fac cu grija si nu renunt la cruditati. Am mai consumat si cate o pizza in oras cu prietenii (fara carne si, la cat de procesate sunt alimentele in ziua de azi, cred ca nici branza nu avea, desi era cu mozarella). Mancare gatita mananc mai des in ultima vreme, dar preparata de mine sau de mama. Am grija insa si compensez cu sucuri naturale, alge marine, polen crud, ca sa imi asigur in acest fel nutrientii care se pierd prin procesarea terminca a alimentelor. Iar salatele raman foarte importante in meniul meu zilnic: gust bun, fibre si enzime. Sentimentul de vinovatie exista la inceput, cand am inceput sa fac tranzitia catre mancarea vegana gatita. Dar acum, a disparut. Mananc ceea ce imi cere corpul si sufletul, fara niciun regret. Stiu sa am grija de mine.
To be continued…:-)
Liorisme 