“It’s not whether you get knocked down; it’s whether you get up.”
Dupa nasterea Evei, desi facusem miscare pana la 8 luni de sarcina, urcand scari zilnic (si scapand astfel de dureri crancene de spate), am observat ca burta mea arata ciudat, chiar si dupa 6 luni de la nastere. Ramasese bombata, iar buricul nu se retrasese. Asta nu se intamplase dupa sarcina cu Gia, desi atunci “luasem” 23 de kg, fata de 9, la sarcina cu Eva. Incepusem sa fac si miscare in mod constant, dar degeaba. Eram slaba, dar abdomenul era ciudat. Am cautat pe Net informatii si am aflat ca era posibil sa am diastazis al muschilor drepti abdominali, un defect al peretelui abdominal anterior. Am fost la vreo 3 doctori, care mi-au confirmat separarea celor doi muschi, cauzata, cel mai probabil, de cele doua sarcini. Orice contractare a musculaturii abdominale ducea la exteriorizarea anselor intestinale intre cei doi muschi drepti, care pareau separati de o “cocoasa” inestetica. In plus, tot din cauza diastazisului, aveam si hernie ombilicala. De aceea nu se retrasese buricul dupa nastere. Mi s-a spus ca hernia, odata instalata, nu se corecteaza, decat prin interventie chirurgicala.
De teama unei hernii intestinale si pentru ca de la an la an, distanta dintre muschi parea ca se accentueaza, in februarie 2012, am hotarat sa corectez diastazisul. Cu cateva luni inainte de operatie, desi parerile erau impartite (unii doctori spuneau ca e bine sa lucrezi musculatura abdominala, ca sa o intaresti, altii ca asta ar fi agravat diastazisul), m-am apucat de Insanity, un program alert de fitness; nu am pus accent prea tare pe abdomene, dar nici nu am exclus complet exercitiile care il solicitau. Cert este ca, la consultul preliminar operatiei, doctorul chirurg s-a crucit. Mi-a zis ca hernia ombilicala parea ca se micsorase mult, desi medical nu era posibil asa ceva. M-a intrebat ce am facut. I-am spus de programul meu de sport. A ridicat din sprancene, inca circumspect, si a zis ca va vedea cat de herniat e ombilicul, in timpul interventiei chirurgicale. Din fericire, nu a fost nevoie de plasa de sustinere, nici pentru muschi, nici pentru ombilic, fiind suficienta reapropierea muschilor si coaserea lor “zdravana”. Hernia ombilicala s-a rezolvat tot prin coasere. Buricul a fost readus in lacasul lui. “Am scapat ieftin”, ca sa zic asa, mai ales ca aveam o prietena careia diastazisul si operatia de corectie ii afectasera mult existenta. Eu eu am fost convinsa ca miscarea fizica, constanta si sustinuta, ajutase mult situatia mea.
La nici doua luni de la operatie, Catalin m-a inscris, fara sa ma intrebe, la Semimarathonul Bucuresti, la 10.5 km. Cand am auzit de isparava lui, m-a umflat rasul. In conditiile in care ma resimteam si cand conduceam masina si inca purtam corset de sustinere a abdomenului, nu imi imaginam cum as fi putut sa alerg asemenea distanta! La inceput de aprilie, inca purtam corsetul, dar, cu acordul doctorului, am inceput sa ma antrenez, alergand intai 1 km, apoi 2, 3, 5, pana ce, cu doua zile inainte de cursa, am alergat 8.5 km. Nu alergasem atat in viata mea! Cam o luna am avut la dispozitie sa ma pregatesc. Facusem sport in ultimii ani, dar niciodata in mod organizant sau constant. Incepand cu primii mei 10.5 km, alergati la Semimarathonul Bucuresti in mai 2012, sportul nu a mai lipsit din viata mea. Nu cred ca, in ultimii patru ani, au trecut mai mult de 2-3 zile fara sa fac miscare: alergare, coarda, fitness, inot. Tot din 2012, vacantele noastre includ sport zilnic, asa ca, conceptul de all inclusive nu ne mai sperie! Doua ore zilnice de sport ard orice eventual rasfat culinar. 🙂
Poate daca as fi facut sport si inainte de nasterea copiilor, muschii abdominali ar fi fost pregatiti de modificarile la care i-a spus sarcina. Sau poate nu. Cert este ca, luni de zile dupa operatia de diastazis, o operatie complicata, care a durat mai mult de 3 ore, nu am putut sa imi folosesc deplin abdominalii si a fost tare greu. Dar a trecut si, cand am putut sa ma misc complet fara dureri, am apreciat mai mult sanatatea si integritatea fizica si am stiut ca nu voi neglija miscarea toata viata mea.
Ti-am povestit toate acestea pentru ca sportul constant, mie mi-a schimbat viata. Pur si simplu, de cand fac sport in fiecare dimineata, privesc altfel ziua ce se asterne inainte; o incep cu nerabdare, indiferent daca am avut o noapte grea. Caci am avut multe astfel de nopti, in ultimii doi ani. Eu cred ca sportul, indiferent de forma de miscare aleasa, ne poate salva de multe ori. Ne poate salva de afectiuni fizice, de depresie, de kilograme in plus, de plictiseala si chiar de…noi insine. Miscarea fizica ne poate salva copiii de la sedentarism si tot ce aduce acesta. Si ce ii poate motiva mai mult pe copii, decat exemplul parintilor? Sportul mi se pare ca este printre putinele lucruri pe care un om le poate face pentru el insusi, cu minimum de cheltuiala. Nu ai nevoie de sala, de aparate sofisticate sau de alte ingrediente, daca nu ti le poti permite sau nu ti se potrivesc. De exemplu, pentru mine, YouTube si miile de filmulete cu tot felul de programe de sport, sunt mai mult decat motivante. Cand ma plictisesc de un program, caut altul, care sa mi se potriveasca si cu care sa rezonez. Cand ma satur de fitness, alerg sau sar coarda, ori inot. Tot ce ai nevoie este doar vointa si constanta. Rezultatele apar aproape imediat. 30 de minute zilnic pot fi alocate de oricine. Inseamna atat de putin, daca te gandesti la cat alocam altor activitati, si, in acelasi timp, atat de mult pentru corpul si psihicul nostru! Cel mai important e sa ne antrenam creierul, fiindca daca mentalul crede ca poate, corpul il va urma. Intotdeauna! In vacanta asta la mare, am inotat primii mei 1000 m, dintr-o bucata. Acum 5 ani, nu doar ca nu stiam sa inot, dar eram timorata de apa! Imi era frica si cu colacul sa intru la apa ceva mai adanca!
Filmuletele, pe care la postez astazi, sunt filmate de Gia si desi nici programul, nici discursul pe care le gandisem inainte nu prea “mi-au iesit”, iar postura fizica a mai avut de suferit pe ici, pe colo, mi-am dorit sa iti faci o idee cu ce ma ocup in fiecare dimineata, de la 5.15 la 6, impartasindu-ti cateva din exercitiile la care lucrez zilnic. In week-end, aloc macar o ora miscarii fizice, iar cand copiii sunt martori sau, si mai bine, actori la randul lor, asa cum s-a intamplat duminica trecuta, bucuria si satisfactia sunt mai mari! Nu fac nimic iesit din comun sau complicat, dar cu siguranta ma straduiesc mereu sa fac lucruri care sa imi impinga corpul si mentalul la noi provocari. No chalenging, no changing, zice Jillian Michaels. 🙂 Caut mereu sa invat din experienta altora, dar adaptez exercitiile in functie de ce simte corpul meu. Nimic nu se compara cu sentimentul pe care il ai dupa ce faci miscare sustinuta! Si nu uita, singurele limite pe care le ai, sunt cele pe care tot tu ti le setezi! Daca ai nevoie de inspiratie, te rog sa citesti aici povesti ale unor oameni ca mine si ca tine, dar care au decis sa scoata la suprafata frumusetea corpului prin miscare si nutritie. Iar daca ti-au placut exercitiile, revin si cu altele. Sper ca data viitoare sa fim un pic mai “profi” si mai organizati, iar eu sa fiu mai relaxata si totusi concentrata la ce am de facut… si sa nu ma mai las distrasa de gasca de copii sportivi.:-)
Acestea fiind zise, te invit sa vizionezi cele 2 filmulete si sa imi spui daca are dreptate Adam Rosante (one of my favorites): “If I own my morning, I own my day. Here’s how it goes: Wake Up With Gratitude, Give, Meditate, Workout, Eat, Work. That’s it. Those 6 keys help me fire off the starting line like Usain Bolt. And once I start, I’m relentless. Unstoppable. You can be too“.
P.S. Cand faci sport, nu uita de incalzire si, mai ales, de stretching. Acorda-le cat mai mult timp, ca sa nu risti sa te accidentezi. Asadar, SPOR LA SPORT! YOU CAN DO IT! 🙂
Liorisme 