Reiau filmul vietii mele pentru a va relata cele traite in perioada cea mai bogata in bucurii si tristeti din existenta mea.
Despre Casa Regionala a Creatiei Populare putina lume stia cu ce se ocupa si care era scopul pentru care a fost creata. Pornind pe drumul descoperirii, cercetarii si promovarii valorilor inestimabile ale tezaurului creatiei populare, eu si colegii mei ne-am angajat sa nu facem nici un compromis ilustrarii frumosului autentic. Pentru cei ce nu stiu sau celor ce stiu, dar au uitat, vreau sa le reamintesc ce greutati se intampinau in acea perioada in lupta cu cenzura, cu prostul gust, cu impostura, cu nestiinta, necunoasterea adevaratelor valori. Deviza colectivului nostru era sa depunem dragoste si toate eforturile si cunostintele noastre, repet, pentru a promova frumosul autentic.
Nu aveam atunci cunostinta despre psihologia maselor, dar simteam ca aveam datoria sa contribuim prin ceea ce prezentam, prin cuvant, prin joc, cantec sau port, la educarea maselor.
Mi se va reprosa poate, ca in spectacolele pe care le indrumau membrii colectivului nostru, au fost cazuri dedicate partidului, potrivit indicatiilor. Nu neg acest fapt, dar vreau sa reamintesc ca unii compozitori, pentru a-si promova creatiile muzicale, permiteau ca acestea sa fie insotite de texte dictate momentului politic din acele vremuri.
Din activitatea de peste 10 ani, cat am condus Casa de Creatie, voi aminti cateva actiuni pe care le consider reprezentative: prima parada a portului si jocului popular s-a desfasurat la Ploiesti, la initiativa colectivului nostru; am alcatuit o orchestra din toate instrumentele populare, de la frunza la cimpoi; un indragostit al flautului din Catina (imi scapa numele lui) a redat prin sunete tragedia din Baltagul lui Sadoveanu; traditia jocului popular transmis din generatie in generatie a fost prezentata de formatia alcatuita din trei generatii de la Gura Teghii.
Intr-o perioada cand corurile patriotice au fost inlocuite cu cantece dedicate partidului si “iubitului Conducator”, noi am publicat un album cu minunatele creatii ale profesorului si compozitorului Ioan Cristu Danielescu. Am avut curajul sa prezentam in “Dialog la distanta” imnul Vointa Neamului (I Cr.Danielescu, I.Nenitescu). In acelasi context, am promovat versurile poetilor autentici, un exemplu fiind montajul literar pe versurile lui Miron Radu Paraschivescu.
Ma bucur ca trei nume care au ajuns celebre in cultura tarii noastre au fost cunoscute prin intermediul institutiei pe care am pastorit-o. Este vorba de Passionaria Stoicescu, scriitoare, Eugenia Moldoveanu, soprana, Ion Dolanescu, cantaret de muzica populara. Desigur ca celebritatea lor nu ni se datoreaza noua, ci talentului lor.
Daca activitatea mea a fost dirijata de “indicatii pretioase”’ si cenzura, as recomanda celor ce lucreaza azi in cultura sa fie indrumati de un singur crez, si anume cel al bunului simt.
Inchei capitolul dedicat activitatii mele la Casa de Creatie, cu concluzia ca, personal, am realizat putine lucruri importante, fata de ceea ce mi-a daruit institutia mie. Viata mea s-a imbogatit cu cunoasterea frumusetilor regiunii in care traiesc, a tarii si a minunatilor ei oameni. Deasemeni, am avut ocazia sa cunosc si sa fiu ajutata de personalitati importante din bogata paleta culturala a tarii.
Nu in ultimul rand, am avut norocul sa am sefi deosebiti, pe care i-am stimat si admirat: Traian Comanici, Gheorghe Bosovei, Alexandru Badulescu.
A existat si un revers al medaliei. La varsta de 49 de ani m-am imbolnavit de nevroza si am fost nevoita sa ma pensionez. Astfel, am pus punct vietii active in societate.
Particip cu reteta “Cartofi la cuptor in culcus de varza” la “Concursul Condimente delicioase pentru o masa reusita de Pasti” , organizat de 
