Draga Cititorule, iata inca o reteta, de care sunt tare incantata: naut la cuptor, insotit de salata, cum altfel?
Ingrediente:
-1 cana si jumatate cu naut uscat, pus la hidratat de cu seara
-2 rosii mari, taiate rondele si inca 1, fara pielita, taiata marunt
-2 morcovi, dati pe razatoare
-2 ardei, taiati cubulete
-1 ceapa mare, taiata marunt
-2 catei de usturoi, pisati
-verdeata / condimente uscate
-sare neiodata, dupa gust
Mod de preparare:
Nautul se fierbe in oala “minune”, timp de aproximativ 45 de minute. Intre timp, morcovii, rosia decojita, ardeii si ceapa, se calesc in suc propriu, la foc mic, pana se inmoaie putin.
Apoi, se adauga nautul fiert si scurs de apa, verdeata si usturoiul si, dupa ce stau toate ingredientele de vorba in tigaie si se infratesc, se pune totul intr-un recipient rezistent la temperaturi inalte si se adauga deasupra feliutele de rosii, taiate cu gratie. Se da totul la cuptor pentru cam 45 de minute, pana scade apa.
Se lasa la racit si cand se pune in farfurie, mancarea se poate stropi cu un pic de ulei de masline. Se mananca impreuna cu o salata generoasa, ca de fiecare data. Pofta mare! 🙂
Up-date 16 August 2015: Dragii mei, dupa Sf. Maria, ne dregem cu un ghiveci de legume si naut? 🙂 De data asta, am folosit mai multe rosii si am adaugat vinete si nitica mamaliguta. Am exclus etapa finala, cu cuptorul. Un pranz deliciooos!
Pentru alergarea de la Moeciu, m-am pregatit din timp; mai cu seama cu cazarea, si mai putin cu antrenamentul fizic. 🙂 …caci mai mult de 2 alergari pe saptamana, din martie pana acum, nu am reusit sa fac….Revenind la cazare si mancare, din experienta, stiu cat de greu gasesti ceva de mancare la munte, daca nu esti mancator de carne, lapte si branzeturi. Asa ca, cu vreo doua luni in avans, am dat o cautare scurta pe Google si am contactat prima pensiune care se lauda ca ofera meniu vegetarian. Desigur, nu m-am dus cu multe asteptari. Discutand cu gazda telefonic, i-am spus ca noi nu prea mancam carne, dar ca nu suntem foarte pretentiosi: ne multumim cu un orez, o fasole, o salata de vinete…Ei bine, meniul pe care doamna Isabela Stan, gazda Casei Stan din Moeciu de Jos, ni l-a pregatit, ne-a luat cu totul prin surprindere! E drept ca sotul dumneaei imi spusese la telefon ca sotia sa urmeaza “Inalta Scoala de Gastronomie”, dar eu am luat-o doar ca pe o gluma. 🙂
Am ajuns la penisune vineri, pe seara, dupa cateva ratari, caci casa e bine ascunsa pe o potecuta. 🙂 Desi o pensiune modesta ca infatisare, decorata simplu, in stil rustic, ne-a impresionat caldura cu care am fost primiti in casa familiei Stan. Ne-au placut din prima curtea din lateralul casei, inverzita crud de iarba proaspata, dealul care strajuia in spate, paraul care susura in imediata apropiare a curtii, merii cu florile stranse inca in boboci si dispusi in cel mai ciudat mod cu putinta, ca niste evantaie.
Gia si Eva, explorand curtea familiei Stan
Crengile merilor porneau de jos, dezvoltandu-se doar pe lateral, ca niste brate minunate, incarcate cu frunze si sarutari roz de boboci, invocand cerul si soarele. Cred ca atunci cand fructele sunt coapte, esti ca la market: intinzi mana si le culegi, ca din raft. Pentru ca ocupau putin spatiu, domnul Stan a aliniat vreo 20 de meri pe doua randuri. Ne-a mai povestit si de un prun, care nu rodea de ani buni si, tocmai cand isi pusese in gand sa il taie, un vecin batran l-a sfatuit sa infiga un piron in tulpina pomului. Asa a facut domnul Stan si prunul a rodit! 🙂 Mare-i gradina lui Dumnezeu! 🙂
Familia Stan are 3 caini, toti frumosi rau: un Haski cu ochi azurii si doi caini-lup. Gazda se mira ca nici unul nu se da la noi. 🙂 Mai au si alte cateva animale si pasari, flori, solar, balanosar, foisor si gratar, iar in casa au strans obiecte vechi, pline de farmec si poveste: ulcele de lut, fiare de calcat, cu carbuni, costume de port popular, icoane, farfurii din lut ars, pictate manual, fotografii foarte vechi, cu strabunii domnului Stan. Singurul minus pe care l-am gasit, cat am fost cazati la Casa Stan, au fost blanurile de animale. Nu doar ca nu imi place sa calc pe animale moarte, dar blanurile lasa par, aduna praf si pentru mine acesta a fost un disconfort.
Paravan stravechi, mascand unelte de curteVedere de la balconul camerei. Lumina de dimineata este vie, ca o respiratie abia trezita din somnOrnamente vechi se gasesc peste tot, in casa
La sosire, doamna Stan ne-a intampinat in curte cu turtite coapte chiar atunci, cu rosii cherry si branza tofu. Asta a fost prima surpriza, dintr-un sir de alte surprize culinare. 🙂 Ne-am asezat la masa un pic mai tarziu si intai am fost serviti cu o supa crema din hribi, insotita de pachetele de primavara (ca nu stiu cum altfel sa le zic), umplute cu legume (am ghicit ca aveau varza, rosii, verdeata). O bunatate! Desi bucatele gatite de domna Stan, pregatite special pentru noi, “incalcau” o parte din obieceiurile noastre culinare (faina alba, orez alb, alimente prajite, desert cu zahar, la finalul mesei…), mi-am calcat pe inima fara mari remuscari; nu doar pentru ca tot ce a gatit era foarte bun, dar implicarea gazdei si dorinta acesteia de a ne pregati specialitati pe care nu le gatise niciodata pana atunci, ne-au dat gata! Pur si simplu ne-a depasit cu mult asteptarile, mai ales ca totul a fost facut la initiativa Doamnei Stan. Era clar ca si-a pus mintea sa gaseasca ingrediente 100% vegetale si retete sofisticate de-a dreptul! Iata ce a mai continut meniul in cele doua zile petrecute la Casa Stan: supa crema de ceapa (nu mai mancasem asa ceva, o bunatate!), dovlecei si rosii umplute cu orez, tarta cu spanac. alune si mazare, chiftelute din fasole, musaca din dovlecel, branza tofu si ciuperci, conopida gratinata, frigarui din cartofi, ceapa, varza si seminte de mac, salata din avocado si ceapa, desert din spuma de capsuni, Panacotta:-) Si e posibil sa imi scape memoriei toate bunatatile pe care le-am mancat. 🙂 Imi pare rau ca nu m-am gandit de la inceput sa fac poze tuturor preparatelor, caci meritau cu prisosinta. Insa, asa cum am mai zis, am fost luata pe nepregatite! 🙂
A fost atata mancare, incat o parte am luat-o acasa, duminica. 🙂 Si ce bine ne-a prins, caci am ajuns cotliti de foame! Doar am facut o mamaliga si am mancat ca la Paste! 🙂
Ehehe, dar gata cu distractia si dezmatul culinar! 🙂 Iata-ne sambata dimineata, pe terasa din fata pensiunii. Mancam banane si cateva smochine, dupa care o pornim la drum, catre Moeciu de Sus, doar eu si Catalin. E o dimineata superba de mai. Aer curat, priveliste ce-ti bucura retina, neobisnuita cu atata deschidere si cu o astfel de frumusete, oameni animati de acelasi suflu sportiv. Una peste alta, atmosfera perfecta pentru o zi de petrecut in plina natura si in miscare.
Putin inainte de start, ochii mei ii intalnesc pe cei ai unei vechi prietene, Mihaela. Pe langa bucuria revederii (dupa vreo 7 ani!), am surpriza sa aud ca, printr-o intamplare, tine locul unei cunostinte care a trebuit sa renunte la cursa si ca va alerga, pentru prima data, maratonul de 42 de km. Wow! Abia astept sa ne revedem, sa imi povesteasca impresii de pe traseu! 🙂
Incepe numaratoarea inversa. Ma incarc cu energia celor din jur si cu aerul inca rece al diminetii. Ma trece un fior de emotie si ma simt mai…om ca niciodata. Da, ma simt bine in pielea mea, desi stiu ca, ca de fiecare data, nu-mi va fi deloc usor. Dupa cateva sute de metri de alergare. ma opresc si fac prima poza. Coama dealului pare ca ar cobori direct din cer. Peste iarba proaspata a nins cu floricele delicate, albe. Clipesc des, caci norul tocmai s-a imprastiat din calea soarelui si o lacrima se strecoara la vale, pe obraz. Localnici si turisti stau prin curti, pe la porti, pe marginea drumului. Incurajarile lor tin loc de energizant. 🙂
Drumul urca si iar urca. Kilometri intregi de urcat. Poza de mai jos e facuta cred pe la km 5. Peisajul (si ascensiunea) iti taie respiratia. Trebuie sa fii cu bagare de seama: un pas gresit spre stanga, si te poti pravali la vale. Te simti mic si insignifiant pe langa maretia naturii. Esti stapanit de ea, nu se poate altfel. Pe alocuri, pare ca sunt singura. Zabovind cu fotografiatul, simt cum tricoul ud de transpiratie ma strange, rece ca gheata, semn ca ar fi bine sa iutesc pasul.
Traseul te poarta prin locuri in care te simti ca intr-o biserica. Nu vrei sa curmi sub nicio forma linistea din jur si pacea care mangaie pietrele roase de vreme, brazii batrani care aproape se unessc, undeva sus si umbra blanda ce te fereste de soare. Sageata roz, pictata ca un strigat de atentionare pe o piatra mai mare, te readuce in simtiri. Esti in cursa, grabaeste-te! 🙂 Scot din buzunar o smochina si o mestec tacticoasa, sa mai recapat forta.
Iata, intalnim si cateva case razlete, in cale. Nenea din poza de mai jos, striga catre mine: “Cat e cursa asta?” Ii spun ca sunt doua: una de 14 km si cealalta, maratonul, de 42. Si el ma intreaba retoric: “Si care-i maratonul asta?” 🙂
Urcam si iar urcam. Inima mea alearga ca nebuna; practic, sunt toate o inima; nu ma pot impiedica sa gandesc ca nu am nici antrenament potrivit, nici rezistenta. Noroc cu vointa si cu natura care bucura sufletul si incarca picioarele cu energie. Ne apropiem de finalul urcusului. Cred ca ce a fost mai greu, se apropie de final. Ma surprind multumindu-i inimii mele si picioarelor ca m-au sustinut pana aici. 🙂
In sfarsit, traseul se domesticeste si eu reincep sa alerg, dupa ce, la al doilea si ultimul punct de alimentare, inhat 3 bucati de portocala si ii sug cu nesat sucul dulce si revigorant. Ma simt ciudat de usoara. Zbor si ma mir de mine; am reusit chiar sa depasesc cativa concurenti. 🙂
Natura asterne in calea ochilor nostri muntii indepartati, cu crestele stralucind de zapada. Contrastul dintre verdele crud al ierbii si albul orbitor al norilor este aproape coplesitor. Poza de mai jos nu reda nici pe departe frumusetea poienitei cu mici narcise galbene, licarind ca niste flacari de lumanare, in stanga si in dreapta cararuii ce coboara. Imi tremura un pic mana, in timp ce incerc sa focusez imaginea. Daca nu as alerga la Eco Marathon, ce sansa as avea sa ma bucur de privelistea din jur? Multumesc, multumesc, multumesc! 🙂
Drumeagul se ingusteaza. Ne miscam in sir indian. Oricum, suntem rasfirati. Pe alocuri este mocirla. Am luat apa la piciorul stang. Terenul este extrem de inclinat, asa ca ma las si eu spre stanga, ca sa pot inainta mai repede, neriscand sa pic la vale.
Tabloul naturii este desavarsit. Ma opresc sa mai fac cateva poze. Este atat de frumos!
Se aud strigate, muzica, galagie mare din vale. Ne apropiem de final. Inca un hop de depasit; panta este extrem de abrupta. Picioarele se incordeaza la maxim. Acum se vede rodul exercitiilor mele matinale si mai cu seama, al genoflexiunilor si fandarilor. Si totusi, e o panta nesfarsita, pe bune! 🙂 La un moment dat, o tipa ma inhata de brat. Cateva secunde, stam suspendate parca, gata sa ne pravalim la vale. Imi revin repede si reusesc sa imi trag mana si, odata cu ea, si pe domnisoara care s-a agatat, din instinct, de mine. Isi cere scuze, zambind incurcata. O asigur ca totul e ok. 🙂 Ne continuam cu grija coborarea, pana in vale, cand o rupem iar la fuga, pe ultimele sute de metri.
La finis, ma asteapta medalia si Catalin, aproape plictisit. El a terminat cu o ora inaintea mea, cursa! 🙂
Mergem la Pasta Party, unde ne revedem cu restul echipei “Traiesc Sanatos“. Se servesc paste (cele mai albe pe care le-am vazut vreodata), cu sos picant. Gust si eu, dar parca sunt prea obosita sa si mananc. Stabilim cu gasca sa ne revedem dupa cursa copiilor, care are startul la ora 16. Incepe sa ploua. Din ce in ce mai tare. Masina noastra e departe. Catalin fuge sa aduca masina, iar eu ma retrag la marginea drumului, sub un sopron de lemn, in constructie. Profit de respiro ca sa pozez frumusete de medalie. 🙂
La pensiune ne asteapta Bunicul si fetele. Luam masa si ne odhnim vreo 30 de minute, apoi facem cale intoarsa, cu toata gasca, de asta data: Gia, Eva, Bunicul si noi doi. Doamne, ce de copii! Cred ca sunt cateva sute de suflete mici, ce asteapta sa intre in cursa! Eva alearga la categoria ei de varsta. Doar 300 de metri. O bagatela, pare ea sa zica la final! 🙂 E randul Giei sa alerge cei 1.200 metri. Vine destul de obosita, caci au avut si o panta de escaladat. 🙂 Cursa copiilor mi se pare de fiecare data emotionanta. Concentrarea si incordarea de la start, ambitia care li se citeste pustilor in ochi si entuziasmul lor sunt de nepretuit! 🙂 Gata, colectia medaliilor este completa. Avem 4! 🙂
Duminica, dupa ce ne mancam fructele, ne pregatim de plecare. Aflu ca dna Isabela Stan a fost colega de munca cu Andrei Rosusi ca, acum, este consultant financiar, dar urmeaza si cursuri de gastronomie si nutritie in Bucuresti. Wow! 🙂 Le multumim gazdelor si plecam la drum. Cerul este acoperit de nori grei, dar miroase inca a vacanta, asa ca ne hotaram sa ne oprim in Sinaia si sa vizitam Pelesul, pe care nu l-am vazut niciodata la interior. Bunicu’, care revede muntele dupa vreo 25 de ani, e tare incantat de lectia de istorie ce urmeaza sa ii fie predata! 🙂 Vizita la castel a facut toti banii si tot timpul petrecut acolo. Ne-am reincarcat efectiv bateriile, cu atmosfera din castel si din imprejurimi. Life is good to us! 🙂
“REALITATEA ESTE ASA CUM O PERCEPEM IN INTERIORUL NOSTRU. NU EXISTA ”O SINGURA REALITATE”, CI SUNT MILIARDE DE PERCEPTII. PUNETI-VA ”OCHELARII” PENTRU FRUMOS SI IUBIRE – IN ACEASTA PRIMAVARA – SI PRIVITI TOTUL PRIN LENTILELE LOR DE LUMINA SI CALDURA!” (Dr. Dorina Soescu)
Al cincilea D vine de la DESCHIDERE, desi nu acesta e subiectul articolului de astazi. Azi iti vorbesc despre “STIL DE VIATA ALCALIN“. Dar toate se leaga, caci dieta e doar o componenta a intregului numit SANATATE, iar in ultimii doi ani am simtit pe piele mea ca rigiditatea si absolutizarea unor principii nu duc intotdeauna la ceva bun.
De curand, m-am inscris pe cateva grupuri, care impartasesc interesele mele: cele legate de nutritie, sport, dezvoltare personala (ah, ce pretentios suna!)… Am avut surpriza sa observ, inca o data, cat de rigizi suntem in gandire si cat de tare ne place sa etichetam totul, catalogand cu mare usurinta oamenii, alimentele, opiniile, trairile in “bune”, “rele”, “vegane”, “nevegane”, “corecte”, “gresite” si tot asa. E ca si cum abia asteptam sa ne simtim ofensati, ca sa simtim ca traim cu adevarat! Punem imediat la punct persoana care a incalcat codul intern al grupul si apostrofam administratorii acestuia, ca nu-si fac treaba si ca accepta astfel de postari! Eu inteleg necesitatea unui cadru de reguli intr-un grup, insa de cateva ori mi s-a intamplat sa simt ca parca m-as fi inscris intr-o secta, unde trebuie sa fiu obedienta politicilor interne, sau voi fi exclusa! Eu doar mi-am dorit sa fiu intr-un loc unde impartasesc cu ceilalti si de la care primesc informatii pe subiecte care sa ne imbogateasca pe toti. Fiecare cred ca e capabil sa decida daca i se potriveste sau nu ceva ce citeste pe internet, fara sa se simta atacat, jignit in mod direct. Exista atatea teorii, mai mult sau mai putin verificate, cand vine vorba de nutritie, spiritualitate, sport si altele, incat cred ca, de multe ori, ne luam prea in serios! “Viata nu este atat de serioasa, precum o face mintea sa para”, spune Ekhart Tolle. 🙂 Sanatate fara deschidere nu se poate. Si nu vorbesc din carti, ci din experienta. Nu poti fi alcalin, cand emiti atat de usor judecati, sloganuri si discursuri rigide, intr-un context cu totul nepotrivit: acela al internetului, unde fiecare crede ca le stie pe toate si e specialist in toate. Da, credem ca doar noi detinem adevarul absolut! Ei bine, nu exista asa ceva, caci totul e relativ…mai putin Dragostea si Bunatatea. 🙂
“Deschiderea interioara este esentiala pentru drumul nostru catre sanatate. Reconsiderareaa tuturor miturilor si legendelor despre alimentatie, despre stilul de viata, despre succesul in viata si destinul fiintei umane, sunt procese individuale esentiale pentru orice om care deoreste sa redevina si sa ramana sanatos.” (Dr. Sorina Soescu)
Ce inseamna sa ai un “stil de viata alcalin”, pentru ca organismul nostru sa faca fata provocarilor lumii moderne, cu presiunile si ritmul nebunesc, pe care, de multe ori, nici nu le mai sesizam? Iata cateva sfaturi de bun-simt, din cartea doamnei doctor Soescu, care ne aduc mai aproape de o Sanatate 5 D:
-alternanta intre perioadele de activitate si cele de repaus fizic sau de repaus intelectual, alternativ cu perioade de activitate si creatie. “Creati-va un stil de viata relaxant, fara a ceda presiunilor sociale de a introduce prea multe in vietile dumneavoastra, mai multe decat aveti nevoie si decat puteti gestiona fara epuizare,” ne indeamna doctorul Sorina Soescu.
Gata de actiune. Vara 2013
-respectarea ciclului zilnic (8 ore activitate creatoare, 8 ore de relaxare si impartasire cu ceilalti, 8 ore de som), ciclului saptamanal (5-6 zile active si mai dinamice si 1-2 zile de odihna si retragere, meditatie), ciclului anual (9 luni de activitate mai dinaminca si mai prelungita-de la Echinoctiul de primavara din martie, pana la Solstitiul de iarna, din decembrie si apoi 3 luni de “hibernare” a corpului, mintii si sufletului, cand activitatea componentelor corpului fizic este redusa la minim; nu este vorba de o stopare a activitatii, ci de o micsorare a ritmului de solicitare); cand nu respectam aceste cicluri naturale, are grija cate o “boala” sa ne dea pauza de care corpul are nevoie, in anumite perioade, mai ales iarna;
In hiberbare. Dec. 2014
-intelegerea naturii ciclice a evolutiei umane, ceea ce duce la usurarea fricilor si anxietatilor de care sufera multi oameni si mai ales la intelegerea mortii, cea mai mare teama pe care omul o incearca pe intreaga perioada a vietii; dar moartea este doar o trecere catre o alta parte a existentei;
-somnul, odihna, relaxarea, activitatile creative, care fac placere, rasul, muzica, toate duc la alcalinizarea corpului, in timp ce acidoza este creata de supra-stimulare si supra-solicitare exterioara (activitati multiple) si interioara (emotionala); sa ne intoarcem spre SIMPLITATE, ACCEPTARE, minimizand consumul energetic al organismului pentru procesarea prea multor actiuni, activitati; energia salvata astfel va fi folosita pentru vindecare, refacere, regenerare.
-renuntarea la o dieta complicata si complexa, de o diversitate uriasa, la aceeasi masa; organismul are nevoie de HRANA SIMPLA, cat mai putin sau deloc preparata; astfel, organismul va folosi minimul de energie pentru digestie, asimilare, folosire a nutrientilor si eliminare; frica de carente este o teama indusa si intretinuta de paradigma LIPSURILOR din medicina si viata sociala; paradoxul societatii moderne sta in “lipsuri” induse, de fapt, de prea multe reziduuri, omul zilelor noastre fiind flamand si, in acelasi timp, supra-alimentat; corpul este flamnd, in ciudata abundentei si varietatii alimentelor, fiindca CELULELE NU PRIMESC SUBSTANTELE DE CARE AU NEVOIE PENTRU A FUNCTIONA OPTIM;
Natura…vie…invie! Byala. Sept. 2014
-inlocuirea paradoxului lumii civilizate (EXCESE care determina CARENTE) cu un alt paradox, insa unul aparent: SIMPLIFICARE, care determina ABUNDENTA.
“Schimbarile dietei, stilului de viata, a modului in care intelegem realitatea din jur, determina o mare DESCHIDERE mentala si sufleteasca, in a privi lucrurile si din alte puncte de vedere, decat ne-au fost noua preazentate; in a sti ca exista si alte posibilitati decat cele existente. In aceasta consta UNICITATEA si MAGIA fiintei umane: in abilitatea lui de deschidere catre nou si catre necunoscut.”
Cum sambata e zi dedicata gospodariei, nu prea e timp de gatit doua mese, asa ca sambata trecuta, pentru cina, am facut repejor aceasta budinca. Doar Eva a cam strambat din nas; in rest, s-a mancat pe nerasuflate. Imi place ca se face repede, este cu mei, despre care am povestit la reteta de chiftelute si da satietate.
Ingrediente:
-300 gr de mei
-3 maine de stafide deshidratate (eu am folosit din cele jumbo, fara zahar: minunate)
-carob
-3 banane bine coapte
-miere sau alt indulcitor
-lapte vegetal, facut dintr-o nuca de cocos si un litru de apa
-5 linguri fulgi nuca de cocos (partea uscata ramasa dupa fabricarea laptelui)
Mod de preparare: am lasat vreo 30 de minute meiul la hidratat. Apoi l-am spalat bine si l-am pus la fiert, la foc mic, in laptele din nuca de cocos, din care am pus de-o parte o canita mica (pentru crema si pentru topping).
In mei am adaugat 2 maini generoase de stafide. Dupa vreo 25 de minute, timp in care am avut grija sa amestec din cand in cand meiul, sa nu se prinda de cratita, semintele au absorbit tot laptele si s-au muiat. Am oprit focul si am lasat la racit compozitia; intre timp, am pregatit o crema din 3 banane coapte bine, date la blender cu un pic din laptele ramas, 1 mana de stafide si 4 linguri fulgi de nuca de cocos. Crema am pus-o peste meiul racit, amestecand bine. Pentru deliciul fetelor, am facut si un topping din 3 lingurite de pudra de roscove (carob), o lingura de miere, o lingura fulgi nuca de cocos si vreo 4-5 linguri de lapte de nuca de cocos. Dupa ce am asezat in castronele budinca, am decorat cu topping-ul si cateva bucatele de nuci.
In istoria umanitatii, poate nu surprinzator, minti luminate au propovaduit si experimentat vegetarianismul. In vremuri in care acest “curent” nu era nicicum la moda, au existat oameni care au vorbit si sustinut acest mod de viata extrem (pentru multi dintre noi).
Believe it or not, Platon, marele filozof grec, a fost vegetarian, alimentele sale preferate fiind maslinele si…ceapa. Spunea ca, cu cat societatea va consuma mai multa carne, cu atat va fi nevoie de mai multi doctori. “Zeii au creat un anumit tip de fiinte pentru a completa nevoile corpului nostru…acestea sunt copacii, plantele si semintele”.
“Chiar simt ca progresul spiritual cere, intr-o anumita etapa, ca noi sa incetam sa ne omoaram prietenii-creaturi, pentru a ne satisface poftele corporale”, declara Gandhi. In copilarie, fiind curios din fire, Gandhi a experimentat si mancatul carnii, desi traditia hindusa si, drept urmare, familia sa, imbratisau vegetarianismul. Odata cu maturizarea, Gandhi a devenit un vegetarian strict, sustinand vegetarianismul si ideea ca o dieta vegetariana nu numai ca ar satisface cerintele corpului, dar ar servi si unui scop economic, deoarece carnea era si inca este mai scumpa decat cerealele, legumele si fructele.
Voltaire a fost o alta personalitate care, pe langa faptul ca a luptat pentru drepturile civice si pentru libertate, avea incredere deplina in virtutile vegetarianismului. Iata ce declara: “Oamenii care se hranesc cu carne si care consuma bauturi tari au sangele otravit, ceea ce ii innebuneste in multe feluri”. Altfel zis: esti ceea ce mananci.
Vegetarianismul lui Lev Tolstoi, cunsocutul romancier rus, a dus la o stransa legatura de prietenie cu Mohandas Gandhi. Tolstoi considera consumul de carne profund imoral si de neinteles pentru un om si era practicant al resrtictiei calorice si al postului negru, declarand ca “nu poti sa doresti ca pe pamant sa fie pace si prosperitate, in timp ce corpurile noastre sunt niste morminte, in care sunt ingropate animale moarte”.
Franz Kafka, una dintre cele mai influente personalitati ale secoulului 20, a fost un mare sustinator al consumului de mancare vegetala si cruda. Se spune ca, odata, privind un peste in acvariu, i-a declarant acestuia: “Acum te pot privi linistit; nu trebuie sa te mai mananc”.
Talking to a creature just like me. Eva, 2012
La varsta de 25 de ani, George Bernard Shaw, celebrul scriitor irlandez, devenea vegetarian. Iata ce declara: “Am fost vreme de 25 de ani canibal. Dupa aceea, am devenit vegetarian”. „Animalele sunt prietenii mei, iar eu nu obisnuiesc sa-mi mananc prietenii”
Se crede ca genialul Albert Einstein a consumat carne cam toata viata lui, dar a devenit vegetarian spre sfarsitul vietii, afirmand: “Am mancat mereu carne de animal, avand constiinta incarcata.” Credea ca evolutia omului catre o dieta bazata pe plante va fi cel mai mare beneficiu pentru sanatatea umana.
Marele inventator Tesla, nu a fost doar inginer, dar si un vizionar adevarat. Gradual, Tesla a renuntat intai la carne, continuand sa consume peste, apoi a renuntat si la acesta.
Englezul Charles Darwin, celebru pentru teoria lui privind evolutia umana, dar cunoscut si pentru cercetari in domenii precum biologie, geologie, anatomie si geografie, avea o teama viscerala de sange. Se crede ca acesta frica l-a impins catre vegetarianism, in vremuri in care consumul de carne era considerat a fi un “must”.
Ultimul, dar nicidecum cel din urma, Leonardo Da Vinici, mare iubitor de animale si vegetarian convins, cumpara pasari in colivie, pe care ulterior le elibera, spunand: ”Daca omul doreste libertate, de ce sa tinem pasarile si animalele in custi si colivii? Cu adevarat, omul este rege peste alte vietuitoare, caci brutalitatea umana o depaseste pe cea a animalelor. Noi, oamenii, traim, omorand alte fiinte”.
Desi se mananca rar carne ori lactate la noi, nu toti membrii familiei noastre au renuntat cu totul la proteina animala; insa cumva, cu totii tindem spre asta, fiecare in ritmul lui. Dar cea mai mare surpriza a venit de la tata, care a mancat toata viata “traditional”. De curand, a facut “schimb de tura” cu mama pentru o perioada si sta cu noi. L-am intrebat zilele trecute daca nu-i lipseste carnea. Raspunsul a venit prompt: “Absolut deloc!” Nu doar ca ii place ce mancam, dar, pentru prima data in viata lui, Capitanul Gheorghe, “lasat la vatra” de curand, s-a apucat de bucatarit zilnic, pentru toti cei cinci membri ai familiei. Recunosc ca m-a luat cu totul prin surpindere implicarea lui totala in a gati zilnic si cat de gustoasa e mancarea facuta de el! Inca o data, mi se confirma ca raspunsul e in inima. 🙂 Cand faci ceva cu drag, chiar daca pentru prima data, minuni se intampla! Si cat de important este sa ramai deschis si altor optiuni!
Mie nu imi plac etichetele si, cand sunt intrebata, ma feresc sa zic ca sunt vegetarian ori vegan. In primul rand, pentru ca nu sunt (spre exemplu, uneori se intampla sa consum miere si, in opinia unora, mierea nu e produs vegan; in schimb, zaharul este; la fel margarina! 🙂 ) Apoi, acestea sunt notiuni care implica tot felul de interpretari si reguli rigide, iar eu nu rezonez cu toate. In plus, am mai spus ca nu cred ca exista retete 100% valabile pentru sanatate si fericire. Mai ales daca, cautarea lor se indreapta doar catre exterior. Dar cred ca avem datoria ca fiecare dintre noi sa le afle si sa le traiasca: si sanatatea, si fericirea. Si pentru asta, cred ca merita sa luam aminte si la predecesorii nostri faimosi si sa ramanem deschisi intreaga viata catre nou si schimbare. 🙂
Apoi, se adauga nautul fiert si scurs de apa, verdeata si usturoiul si, dupa ce stau toate ingredientele de vorba in tigaie si se infratesc, se pune totul intr-un recipient rezistent la temperaturi inalte si se adauga deasupra feliutele de rosii, taiate cu gratie. Se da totul la cuptor pentru cam 45 de minute, pana scade apa.
Se lasa la racit si cand se pune in farfurie, mancarea se poate stropi cu un pic de ulei de masline. Se mananca impreuna cu o salata generoasa, ca de fiecare data. Pofta mare! 🙂
Liorisme 