Daca in Cap. I al cartii “Sanatate 5 D“, dr. Sorina Soescu ne vorbeste despre Dieta, al doilea D se refera la Detoxifiere, subiect tratat in Cap. II.
Iata cateva idei principale despre acest proces, atat de important in refacerea sanatatii:
-pentru organism, eliminarea este mai importanta decat nutritia celulelor, caci in lipsa bunei functionari a acesteia, corpul se intoxica cu propriile deseuri;
-majoritatea problemelor de sanatate ale oamenilor moderni sunt determinate de acidoza generalizata a organismului, si anume de ACIDOZA DIN SISTEMUL LIMFATIC;
“Un copil poate sa invete oricand un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stai locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste“. ( Paulo Coelho)
Oare cat de firesc s-ar desfasura totul in viata, daca acceptarea, bunatatea, inocenta copilariei ar mai vietui in noi? Oare ar mai exista rupturi definitive, drumuri fara intoarcere, tristeti fara sfarsit, daca cumva, sufletele noastre si-ar aminti, macar din cand in cand, de copilarie si esenta acesteia: iubirea?
Pentru ca e inca iunie, luna copiilor, m-am gandit sa impartasesc cu tine cateva din perlele copiilor mei, care ne-au incantat urechile si sufletele de-a lungul anilor. De fapt, pentru ca Eva a vorbit greu, asa cum povesteam aici, cele mai multe exprimari “buclucase”, ii apartin Giei. 🙂
-despre barbierit: Tati, te-ai barbat? …ca mirose ca te-ai barbat!
-despre globul pamantesc: Mami, mingea asta mare este Romania?
-despre Paste: Eu: Hristos a-nviat! Gia: De cozonac a-nviat!
-despre cartea “Doamna si Vagabondul”: In seara asta citim “Doamna si Bagongul”?
-despre frica: Tati, baietii nu se sperie! Doar fetele si bunicii se sperie!
-despre un Ferrari rosu ca focul: Ce masina gigantica!
-declaratie pentru mami: Imi place pielea ta, si buricul tau, si machiajele tale; tot imi place!
-despre faptul ca am intarziat de la munca: Mami, am fost ingrijorata de tine!
-despre o sperietura serioasa: Mi s-a speriat viata!
-despre baseball: As vrea sa stiu sa joc beizgol…
-despre o cazatura si o buza zdrelita: Mami, oare se infecta?
-despre boala: Mai bine la bal, decat la spital!
-depsre mami, care gateste: Mami, tu esti Buni?
-despre durerea de gat: Ma doare osul din piele.
-despre trezitul de dimineata: Ah, nu ma lasi sa imi fac somnul de frumusete!
-despre sughit: Amandoua ghituim!
Paparazzo. Gia, ianuarie 2011
-despre Cercul Militar National: Oare aici locuieste Presedintele?
-despre cartea “Aladin si lampa fermecata”: Imi place “Aladin si laba fermecata”!
-despre statul la soare: Acum as vrea sa ma bronzesc putin.
-despre trezitul de dimineata: Nu am am mai putut dormi, fiindca am auzit pasarelele cum ieseau din cuburi!
-despre o insecta, stalcita pe perete: Asta a fost o fucitanie, care s-a dat cu capul de perete si a murit.
-despre iubire: Iubirea este o dragoste mare.
-declaratie: Steaua mea, imi indeplinesti toate dorintele, ca sa am aripi. Imi dai voie sa zbor cu ele?
-despre ploaie: O, ploaie frumoasa! Imi dai apa ta din cer? Ca vreau sa ud florile mele putin, ca sa creasca…
-despre inima: O, inima mea! Tu faci ca dragostea noastra sa se indragosteasca de cineva!
-despre tricotat: Eu stiu sa fricotez!
-despre alegerile prezidentiale: Nu inteleg ce are toata lumea cu Basescu?! Mie mi se pare simpatic!
-despre ingeri: Dupa ce murim, ne facem ingeri? Da. Si ingerii vad totul? Da, probabil. Aha, inseamna ca nu putem deveni ingeri, pentru ca inca nu am murit.
-despre papile gustative: Papile dezgustative
-despre Dumnezeu: Sa ne bucuram de Dumnezeu, adica sa avem liniste si pace…
Daca ai perle culese de la copiii tai sau ai altora, si vrei sa le impartasesti, le astept cu drag, ca sa ne luminam un pic sufletele si sa ne descretim fruntile de adulti plini de preocupari…:-)
Together. Forever. Gia&Eva, mai 2012
“Cand nu mai esti copil, ai murit demult“. (Constantin Brancusi)
“Everything we fight weakens us and everything we support empowers us“. (Dr. Wayne Dyer)
Stiam sigur ca nu vreau sa fac toata viata injectii cu cianocobalamina, mai ales ca, asa cum aveam sa aflu in curand, methylcobalamina este forma activa de vitamina B12. Ficatul nu poate converti cianocobalamina, forma comuna de suplimentare a vitaminei B12, in cantitati adecvate de methylcobalamina, de care organismul ar avea nevoie pentru a functiona. Si, in orice caz, nu sufar sa iau medicamente, ce sa mai zic de injectii! Nu suport sa fiu dependenta de ceva. De aceea am renuntat si la cafea, desi nu beam multa nici inainte, dar fara ea ma durea ingrozitor capul, asa cum am povestit aici. Gandul ca infuzia zilnica de cafeina imi dicteaza starea fizica si psihica, nu era de acceptat pentru mine.
Apoi, citisem ca excesul brusc aparut prin suplimentarea cu fiole de B12 (de 50 mcg sau 1000 mcg), creste riscul de a stimula dezvoltarea anumitor tumori latente existente in organism, a caror existenta nu se cunoaste. De asemenea, prin administrarea injectabila a vitaminei B12 se pot declansa / accentua eventuale crize de astm bronsic. Apoi, daca se ia o doza mare dintr-o data, sunt toate sansele ca vitamina sa nu se poata absorbi la un nivel adecvat, surplusul fiind eliminat prin urina. Pentru o absorbtie maxima, alimentele/suplimentele cu B12 e bine sa fie repartizate pe toata durata zilei.
Deci nimic de bine! Nu doar ca ma speria ideea de a fi dependenta mereu de niste injectii si de cineva care sa mi le administreze, dar nu as fi putut sa accept ca am o boala si ca trebuia sa o iau ca atare! (Neacceptarea asta…rau mi-a facut…mult mai rau decat boala in sine…dar aveam sa inteleg asta un pic mai tarziu).
Tot citind, am mai aflat ca aceasta carenta poate fi prezenta si la persoanele care consuma proteina animala, mai ales la persoane in varsta, fiindca cu cat imbatranim, absorbtia din intestinul subtire de vitamine si minerale, sufera. Pentru ca acesta vitamina sa se absoarba, este nevoie de o aciditate gastrica normala, de o secretie adecvata de factor intrinsec in stomac, de un aport corect de calciu si de un intestin subtire integru si functional. Apoi, zaharul, dulciurile in general si bauturile dulci, lactatele, alimentele acre, toate perturba flora intestinala sensibila si astfel, impiedica absorbtia vitaminei B12 sau o incetinesc. La fel si uzul de laxative, dar si prezenta gastritei atrofice ori a rezectiei de stomac. Deci nu mai conteaza daca esti vegan sau ba. Am mai aflat ca stocul hepatic de B12 se termina ( teoretic ) dupa 3 ani de carenta.
Cum ziceam, subiectul este controversat si, pe alocuri, informatiile mai mult deruta, decat ajuta. Dupa unii, singura sursa de B12 este proteina animala; dupa altii, exista in natura si surse vegetale, cum ar fi algele (spirulina, in special), fulgii de drojdie inactiva, tataneasa, cerealele integrale, polenul, soia etc.
Oricare ar fi fost sursele, in cazul meu, existenta anticorpilor anti factor intrinsec si anti celula parietala, nu permitea absorbtia acestei vitamine, oricate alimente as fi mancat. Aceasta pentru ca vitamina B12, ca sa se absoarba din intestinul subtire, trebuie sa se cupleze cu o proteina, numita factor intrinsec. Cel putin, asta era teoria. Asa ca am cautat sa vad daca exista suplimente care sa nu fie injectabile, care totusi sa ajunga direct in sistemul sanguin, ci nu in stomac, unde nu se puteau folosi. Am aflat ca exista si suplimente orale, atat sub forma de cianocobalamina, cat si methylcobalamina, care se administrau sublingual. In vara lui 2013, eu nu am gasit pe piata romaneasca acest tip de administrare de vitamina B12 (acum sunt si la noi, din fericire), asa ca le-am comandat pe net din alte tari. Dupa cateva saptamani de administrare, nivelul de B12 era in limite normale la analizele de sange, deci pastilele functionau. Cel putin scapasem de injectii! Doar ca, nu stiam inca, eram abia la inceputul unui drum sinuos, plin de provocari; nu atat fizice, cat mai ales de ordin emotional si psihic. Si desi stiam atatea, eram inca destul de departe de intelegerea a ceea ce mi se intampla: “Daca un om a inteles diferenta dintre BOALA si SIMPTOM, atitudinea sa fundamentala si raportul sau cu boala se modifica rapid. El nu mai considera simptomul ca fiind cel mai mare dusman al sau, a carei combatere si nimicire sa fie telul sau cel mai inalt, ci despcopera in simptom UN PARTENER, care il ajuta sa gaseasca ceea ce ii lipseste si sa invinga, in felul acesta, boala propriu-zisa. Acum, simptomul devine un fel de INVATATOR, care ne ajuta sa ne ingrijim de propria noastra EVOLUTIE si de devenirea noastra CONSTIENTA si care poate dovedi si multa severitate si duritate, atunci cand noi nu dam atentie acestei legi supreme. BOALA ARE UN SINGUR TEL: ACELA DE A NE FACE SA DEVENIM SANATOSI“. (Thorwald Dethlefsen. Ruediger Dahlke. Puterea vindecatoare a bolii).
Tarta asta e o alta vraja facuta de Catalin in bucatarie. Mie nu-mi prea plac foetajele si placintele, in general. Dar cele facute de mama si de Catalin sunt de exceptie: nu doar ca sunt bune la gust, dar au si ingrediente “normale” si sunt facute de maini dragi mie. 🙂
Ingredinete:
300 g faina integrala
2 linguri ulei de masline extravirgin
apa rece
sare roz de Himalaya
mere, cat sa acopere aluatul integral
scortisoara
dulceata
Mod de preparare
Faina si sarea se pun intr-un bol, impreuna cu uleiul de masline. Se amesteca cu degetele; apoi se adauga apa rece, framantand compozitia, pana ce se omogenizeaza. Dam la racit alauatul, pana se pregatesc merele, care se taie feliute.
Dupa vreo 15-20 de minute de stat la frigider, aluatul se intinde in strat cat ma uniform intr-o tava si se da la cuptor, cam la 180 de grade, sa se coaca vreme de 15 minute (pana incepe sa prinda culoare). Se scoate apoi tava, se aseaza merele peste aluat si se pudreaza cu scortisoara. Tava se da iar la cuptor inca vreo 15 minute, diminuandu-se temperatura la 150 de grade.
BeforeAfter
Cand e gata, se lasa tarta sa se raceasca, se taie si se unge cu dulceata preferata. Pofta sa ai! 🙂
Poza de mai jos marcheaza un alt moment istoric, atat pentru mine, cat si pentru verisorul Catalin, un fel de frate un pic mai mare, caci am impartit acelasi lapte matern o vreme. 🙂 Mama lui Catalin, Mama Aurelia, cum ii spunem cu totii, e sora mai mica a mamei, mezina din cei sapte copii ai familiei Banescu. Pe Catalin l-a nascut cu sase luni inainte de a veni eu pe lume. Pentru ca la scurt timp, Mama Aurelia a trebuit sa isi reia munca, mama il hranea pe Varu’ intai, ca era mai mare si stia sa ceara, si apoi pe mine. Mai tarziu, in vacantele la sat, ni se facea baie in aceeasi copaie si mancam aceeasi bataie de la tataia pentru prostiile pe care le facea Varu’. 🙂 Intelegi deci de ce nu puteam lipsi de la serbarea lui de final de gradinita. Dar poza imortalizeaza si altceva: prima si singura mea bataie cu un alt copil. Un baietel m-a impins la gradinita, eu am cazut, iar ochiul drept mi s-a invinetit pe loc si asa a ramas si cand fotograful ne-a facut poza. Eu am ripostat, imbrancindu-l zdravan, dar altceva nu am reusit sa ii fac. Varu’ Catalin a comentat: “Pai daca nu mi l-ai aratat mie, ca il umpleam de bulion”. Si nu erau doar vorbe. Stia sa se bata, nu gluma! De altfel, in copilarie si in adolescenta, a fost paznicul meu de nadejde, intai in cartier, apoi pe la discoteci, prin oras. 🙂 No surprise, de ani buni, e politist in Tulcea. 🙂
1980, cu varu’ Catalin; eu grupa mare si cu ochiu’ vanat, el la final de gradinita, iedul cel mic al caprei
In anul urmator, era randul meu sa serbez sfarsitul gradinitei, alaturi de colegi si de tovarasa educatoare Boghea, cea mai blanda educatoare dintre cate sunt! In afara de educatoarea mea, de dulapiorul unde imi puneam lucrurile si de fundele crete, albe precum laptele, pe care mama mi le lega in par, nu imi amintesc mare lucru legat de gradinita. O fi normal?
1981, final de gradinita
Mama povesteste ca, in drum spre serbare, ne-am inatalnit cu Varu’, care se juca in fata blocului. Era prafuit si ciufulit, dar voia sa mearga cu noi, asa ca mama l-a trimis in casa sa se spele si sa se imbrace cu ceva frumos. Ghici cu ce s-a intolit Varu’? Cu uniforma scolara de-a-ntaia! Nu a uitat sa se incinga cu o centura de pionier, care nu era a lui in mod sigur, ca abia dintr-a doua te faceau pionier la scoala. Pentru el, probabil, uniforma de elev era maximul elegantei baietesti! :-)))
Iata, incet si pe nesimtite, ma apropiam de sfarsitul copilariei. Eu cred ca, odata cu scoala, copiii nu mai sunt copii pe de-a-ntregul. Dupa ce esti inregimentat la scoala, incep grijile: trezitul de dimineata, statul in banca cu orele, temele, testele, notele, rautatile copiilor. Nici vacantele nu mai erau doar pentru joaca. Tin minte ca aveam tone de teme din tot felul de culegeri, fise de lecturi obligatorii, pentru care mergeam des la Casa Cartii, ca sa fac tot felul de conspecte. Acum, privind in urma, as fi putut sa cer mai putin de la mine, sa nu ma stresez de la o varsta atat de frageda, desi nu ma presa nimeni, dar eram atat de constiincioasa! Daca fetele mele ar fi asa, m-ar speria de-a dreptul! 🙂
Tarta asta e o alta vraja facuta de Catalin in bucatarie. Mie nu-mi prea plac foetajele si placintele, in general. Dar cele facute de mama si de Catalin sunt de exceptie: nu doar ca sunt bune la gust, dar au si ingrediente “normale” si sunt facute de maini dragi mie. 🙂
Liorisme 