“Everything we fight weakens us and everything we support empowers us“. (Dr. Wayne Dyer)

Stiam sigur ca nu vreau sa fac toata viata injectii cu cianocobalamina, mai ales ca, asa cum aveam sa aflu in curand, methylcobalamina este forma activa de vitamina B12. Ficatul nu poate converti cianocobalamina, forma comuna de suplimentare a vitaminei B12, in cantitati adecvate de methylcobalamina, de care organismul ar avea nevoie pentru a functiona. Si, in orice caz, nu sufar sa iau medicamente, ce sa mai zic de injectii! Nu suport sa fiu dependenta de ceva. De aceea am renuntat si la cafea, desi nu beam multa nici inainte, dar fara ea ma durea ingrozitor capul, asa cum am povestit aici. Gandul ca infuzia zilnica de cafeina imi dicteaza starea fizica si psihica, nu era de acceptat pentru mine.

Apoi, citisem ca excesul brusc aparut prin suplimentarea cu fiole de B12 (de 50 mcg sau 1000 mcg), creste riscul de a stimula dezvoltarea anumitor tumori latente existente in organism, a caror existenta nu se cunoaste. De asemenea, prin administrarea injectabila a vitaminei B12 se pot declansa / accentua eventuale crize de astm bronsic. Apoi, daca se ia o doza mare dintr-o data, sunt toate sansele ca vitamina sa nu se poata absorbi la un nivel adecvat, surplusul fiind eliminat prin urina. Pentru o absorbtie maxima, alimentele/suplimentele cu B12 e bine sa fie repartizate pe toata durata zilei.

Deci nimic de bine! Nu doar ca ma speria ideea de a fi dependenta mereu de niste injectii si de cineva care sa mi le administreze, dar nu as fi putut sa accept ca am o boala si ca trebuia sa o iau ca atare! (Neacceptarea asta…rau mi-a facut…mult mai rau decat boala in sine…dar aveam sa inteleg asta un pic mai tarziu).

Tot citind, am mai aflat ca aceasta carenta poate fi prezenta si la persoanele care consuma proteina animala, mai ales la persoane in varsta, fiindca cu cat imbatranim, absorbtia din intestinul subtire de vitamine si minerale, sufera. Pentru ca acesta vitamina sa se absoarba, este nevoie de o aciditate gastrica normala, de o secretie adecvata de factor intrinsec in stomac, de un aport corect de calciu si de un intestin subtire integru si functional. Apoi, zaharul, dulciurile in general si bauturile dulci, lactatele, alimentele acre, toate perturba flora intestinala sensibila si astfel, impiedica absorbtia vitaminei B12 sau o incetinesc. La fel si uzul de laxative, dar si prezenta gastritei atrofice ori a rezectiei de stomac. Deci nu mai conteaza daca esti vegan sau ba. Am mai aflat ca stocul hepatic de B12 se termina ( teoretic ) dupa 3 ani de carenta.

Cum ziceam, subiectul este controversat si, pe alocuri, informatiile mai mult deruta, decat ajuta. Dupa unii, singura sursa de B12 este proteina animala; dupa altii, exista in natura si surse vegetale, cum ar fi algele (spirulina, in special), fulgii de drojdie inactiva, tataneasa, cerealele integrale, polenul, soia etc.

Oricare ar fi fost sursele, in cazul meu, existenta anticorpilor anti factor intrinsec si anti celula parietala, nu permitea absorbtia acestei vitamine, oricate alimente as fi mancat. Aceasta pentru ca vitamina B12, ca sa se absoarba din intestinul subtire, trebuie sa se cupleze cu o proteina, numita factor intrinsec. Cel putin, asta era teoria. Asa ca am cautat sa vad daca exista suplimente care sa nu fie injectabile, care totusi sa ajunga direct in sistemul sanguin, ci nu in stomac, unde nu se puteau folosi. Am aflat ca exista si suplimente orale, atat sub forma de cianocobalamina, cat si methylcobalamina, care se administrau sublingual. In vara lui 2013, eu nu am gasit pe piata romaneasca acest tip de administrare de vitamina B12 (acum sunt si la noi, din fericire), asa ca le-am comandat pe net din alte tari. Dupa cateva saptamani de administrare, nivelul de B12 era in limite normale la analizele de sange, deci pastilele functionau. Cel putin scapasem de injectii! Doar ca, nu stiam inca, eram abia la inceputul unui drum sinuos, plin de provocari; nu atat fizice, cat mai ales de ordin emotional si psihic. Si desi stiam atatea, eram inca destul de departe de intelegerea a ceea ce mi se intampla: “Daca un om a inteles diferenta dintre BOALA si SIMPTOM, atitudinea sa fundamentala si raportul sau cu boala se modifica rapid. El nu mai considera simptomul ca fiind cel mai mare dusman al sau, a carei combatere si nimicire sa fie telul sau cel mai inalt, ci despcopera in simptom UN PARTENER, care il ajuta sa gaseasca ceea ce ii lipseste si sa invinga, in felul acesta, boala propriu-zisa. Acum, simptomul devine un fel de INVATATOR, care ne ajuta sa ne ingrijim de propria noastra EVOLUTIE si de devenirea noastra CONSTIENTA si care poate dovedi si multa severitate si duritate, atunci cand noi nu dam atentie acestei legi supreme. BOALA ARE UN SINGUR TEL: ACELA DE A NE FACE SA DEVENIM SANATOSI“. (Thorwald Dethlefsen. Ruediger Dahlke. Puterea vindecatoare a bolii).