Category: Spending my time

Candva, demult, varsta de 40 de ani mi se parea la ani lumina distanta de fiinta mea. Acest prag era atat de indepartat, incat nu merita sa ma gandesc nici cinci minute la cum va fi cand eu voi fi…batrana; in copilarie, oamenii de 40 de ani, cel putin in ochii mei, erau deja batrani. Chiar si pe adultii de doar 30 de ani ii vedeam maturi rau! Cand esti foarte tanar, traiesti deplin fiecare clipa si crezi ca boala, batranetea si, in general, necazurile tie nu ti se vor putea intampla. Desi nu iti bati capul cu asa ceva constient, cand esti copil ori adolescent, STII ca poti ramane vesnic tanar; pentru ca, in acea etapa a vietii, CHIAR TRAIESTI. Apoi uiti cu desavarsire ceea ce stiai atat de bine in tinerete.

Continue reading ““In curand implinesc 40 de ani. 40! Si nimeni nu isi va aminti de mine vreodata…” (Elvis Presley)” →

Desi sunt plecata din orasul natal de aproape 25 de ani, oriunde am locuit, am considerat ca radacinile mele au ramas la Dunare, in apa careia, pe la trei ani, spun ai mei, am aruncat suzeta, de care eram indragostita peste masura. Jur ca imi amintesc momentul: ma aflam intr-o barca cu mama si cu tata (tata era marinar pe o draga dunareana, pe vremea aia), si am hotarat ca eram prea mare sa mai am suzeta. Am aruncat-o in apa, iar apoi am urlat dupa ea ore in sir.

Continue reading ““Ziua de ieri nu mai exista. Ziua de maine inca nu a sosit. Astazi e tot ce avem. Sa incepem, deci. (Maica Teresa)”” →

„Femeia a fost făcută din coasta lui Adam. Ea nu a fost făcută din acelaşi pământ din care a fost el plăsmuit, ca noi să putem înţelege că firea trupească a bărbatului şi a femeii este Aceeaşi, şi că este o Singură obârşie a înmulţirii neamului omenesc. Din această pricină, nici nu s-a făcut bărbatul odată cu femeia, nici s-au făcut la început doi bărbaţi şi două femei, ci întâi un bărbat şi apoi o femeie. Dumnezeu a voit ca firea omenească să fie aşezată ca Una”, scria Sfantul Ambrozie.

Continue reading “In Cautarea Paradisului Pierdut” →

Februarie 2021, de dimineata. Astept rabdatoare sa mi se puna perfuzia cu fier la Spitalul Municipal din Reading. E o zi friguroasa, dar in salonul de spital in care ne aflam eu si alti cativa pacienti, e chiar placut. Ma fac comoda in fotoliul larg, caci stiu ca urmeaza sa stau acolo vreo 40 de minute. O asistenta tanara si frumoasa imi pregateste medicatia. Catalin e inca in usa salonului, iar eu ii fac semn din ochi ca sunt ok. Ma uit la lichidul maro din punga de perfuzie si o senzatie de rece imi picura in vena. Asistenta e inca pe langa mine, verificand una, alta si imi spune incet sa o chem daca ceva nu e in regula. Zambesc si incuviintez. E doar o perfuzie, ce poate sa fie? 5 minute mai tarziu, o minge de foc pare ca imi creste in abdomen, si urca ca un val greu, spre inima. Sangele alearga prin vene ca nebunul, simt ca obrajii imi ard ca focul; nu am aer si inima nu mai incape in lacasul ei, iar eu simt cu claritate ca o sa explodeze. Un gand imi strabate mintea: am sa mor si nu il mai vad pe Catalin; asta ma face sa imi intorc capul spre stanga, dar la usa nu mai e nimeni. Inghit in sec si cu o ultima farama de putere, ridic mana si mai mult in soapta, reusesc sa spun: Excuse me, I don’t feel well. Apoi valul de foc pornit din stomac imi inunda tot corpul, iar eu nu mai stiu de mine.

Continue reading “Chemarea vietii” →

Articolul de azi e publicat dupa multa cugetare, caci stiu ca e posibil sa para ca arat cu degetul spre altii ori ca judec sau ca intentionez sa ii fac pe unii sa se simta vinovati ca si-au spus parerea. Incerc mereu sa nu fiu nici moralizatoare, nici superioara, insa pe mine, se pare, nu ma menajeaza lumea. Pe de alta parte, in cei 8 ani de blogging, ce scriu imi este in special mie dedicat, caci scriind, imi reamintesc ce fiinta complexa e omul si ca avem nevoie unii de altii, pentru a putea vedea si o alta perspectiva: perspectiva celuilalt. Asa ca m-am hotarat sa public si perspectiva mea pe o tema complet lipsita de importanta (mai ales in asa vremuri), si totusi, ceva ce preocupa mai ales mintile femeilor, fie ca admitem, fie ca nu: ambalajul.

Continue reading ““We see only that which we are”(Debbie Ford)” →