Cand eram la gradinita, si chiar si mai tarziu, locul meu preferat de observare a lumii, unde ma simteam in siguranta orice ar fi fost, era pervazul lat al ferestrei dormitorului meu de la etajul 4. Cand priveam in sus, catre nori si cer, ca prin magie, lumea se defacea sub privirea mea si incepeam sa ametesc placut, visand la cum va fi viata mea; cand ma uitam in jos, catre pamant, lumea se ingusta si totul devenea real, material.
Continue reading “Window With A View”
Intamplarea asta trebuie sa fi avut loc pe la mijlocul anilor ’80, in satul bunicilor din partea tatalui. De prietena mea, Carmen, ma desparteau trei etaje in blocul unde locuiam, la Tulcea, si doar un gard din stuf in satul Iazurile, unde amandoua ne petreceam vacantele de vara, la bunici. Casa bunicilor era la marginea satului, iar in doar doi pasi ajungeam la o miriste plina de trifoi, unde, in mijlocul verii, praful dobrogean ajungea de trei palme.
Continue reading “Actoria este despre a avea curajul sa ratezi in fata altor oameni (Adam Driver)”
Mutarea in Anglia mi-a confirmat, inca o data, ca poti schimba locul unde traiesti, poti sa-ti gasesti alt job si alta gasca de oameni, dar oriunde te duci, orice faci si cu oricine esti, de tine insuti nu poti fugi. Poti sa te duci la capatul lumii sau sa traiesti cu calugari budisti, sa mananci zilnic icre negre sau pere malaiete, dar daca aplici iar si iar aceleasi procese de gandire, daca functionezi dupa aceleasi tipare mentale, daca discursul din capul tau, despre tine si despre lume e acelasi, atunci, mai devreme sau mai tarziu, viata te ajunge din urma si vei fi (iar) nemultumit si stresat. Filmul vietii tale e blocat pe “repeat“.
Continue reading “Stresul: realitate sau punct de vedere?”
Chestiunile cele mai dificile de facut in viata (dupa ce ai asigurate nevoile de baza) imi par a fi acceptarea si permiterea, traduse in puterea de a ierta si de a te ierta. Exista mereu in noi o rezistenta si o forta de opunere canalizate catre ceea ce ni se intampla, cand ni se intampla si motivul pentru care ni se intampla, ce ne consuma zi de zi teribil, ne epuizeaza si practic ne face dusmanii propriei vieti. Masuram si proiectam continuu asupra propriei persoane si asupra vietii standarde mostenite si invatate in timp, de care nu suntem constienti si de care este aproape imposibil sa ne scuturam. Astfel, mecanismul creat pe nesimtite in procesul existentei de om devine sinonim cu “a fi”, adica traim zilnic cu vesnica razvratire catre ceva sau cineva care ne incalca propriile standarde si asteptari.
Continue reading “Iluminarea – acceparea tacuta a ceea ce este (Wayne Dyer)”
Se implinesc 10 ani de scris pe Liorisme. Desi acum scriu mult mai rar decat o faceam in primii ani, sunt bucuroasa ca nu am renuntat cu totul la a scrie aici. Recunosc ca am avut momente cand m-am intrebat de ce mai pun timp si energie in blog, dar scrisul ramane pentru mine un mijloc inedit si autentic de a ma conecta cu ceilalti si de a ma exprima, asa cum, de multe ori, mi-e greu sa o fac prin viu grai.
Continue reading “10 ani de Liorisme”
Liorisme 