Chestiunile cele mai dificile de facut in viata (dupa ce ai asigurate nevoile de baza) imi par a fi acceptarea si permiterea, traduse in puterea de a ierta si de a te ierta. Exista mereu in noi o rezistenta si o forta de opunere canalizate catre ceea ce ni se intampla, cand ni se intampla si motivul pentru care ni se intampla, ce ne consuma zi de zi teribil, ne epuizeaza si practic ne face dusmanii propriei vieti. Masuram si proiectam continuu asupra propriei persoane si asupra vietii standarde mostenite si invatate in timp, de care nu suntem constienti si de care este aproape imposibil sa ne scuturam. Astfel, mecanismul creat pe nesimtite in procesul existentei de om devine sinonim cu “a fi”, adica traim zilnic cu vesnica razvratire catre ceva sau cineva care ne incalca propriile standarde si asteptari.

Acceptarea, si deci iertarea a tot si toate, prin deschidere absoluta si prin ne-identificare, duce practic la moartea mecanismului interior, mecanism care insa sta la baza supravietuirii psihilogice si emotionale a fiecaruia dintre noi (si de aceea e atat de greu de oprit) si care ne conduce viata din umbra, intr-un mod subtil, scapand iar si iar (ce convenabil!) propriei atentii. Abia cand intrezaresti cat de prins esti in povestea vietii tale, pe care ti-o repeti macar de cateva ori pe zi, si pe care o validezi si o intaresti la fiecare razvratire, incepi sa realizezi de ce este asa de greu sa ierti ce e in jur, dar mai ales, cat de imposibil e sa te ierti pe tine insuti. Pentru acceptare deplina, urmata de iertare, alta decat cea auto-dictata la nivel de forma, de mental, e musai sa existe o sinceritate interioara, care sa priveasca dincolo de propria poveste, de standardele individuale, si care sa duca la smerenie si la lipsa de…impotrivire.

Cea mai mare inselatorie din lume pare a fi cea traita de fiecare dintre noi, prin refuzul de a ne vedea pe noi insine asa cum suntem (perfect de imperfecti); si, prin aceasta, refuzam sa privim si viata exact asa cum e (adica, ceva ce nu se raporteaza vesnic la noi insine). Ne plangem si ne lamentam continuu, dar ne e frica de ceea ce suntem in spatele aparentelor pe care (ni) le servim si in spatele povestii personale. Iar tot ceea ce tinem in umbra proprie nu ne permite sa fim asa cum am putea fi: iubitori si iertatori fata de altii si fata de noi insine, fata de ceea ce ni se intampla sau nu ni se intampla.

La fel cum e imposibil sa ne vedem fizicul intreg, daca nu ne privim in oglinda in intregime, asa e si cu partea psihica; exista in fiecare om o orbire interioara, ca mecanism de auto-protectie perfectat in timp cu grija si cu mare migala, care ne fereste de a ne vedea si de a ne cunoaste pe noi insine in cele mai adanci cotloane, in intregul care suntem si cu tot ce contine acesta; sa te privesti onest si sa apoi sa le accepti pe toate ca fiind ale tale e o chestiune de curaj suprem, care te schimba si schimba totul in jur. Mai mult, cand te accepti pe tine insuti, pe cineva sau o situatie fix asa cum esti si cum este, devine usor sa observi si sa hotaratesti, fara telenevole, ca e timpul sa te desprinzi de parti din tine insuti ori de unele relatii sau de unele conjuncturi, care nu iti mai sunt de folos (caci, vorba inteleptului: “Pacea vine cu o multime de…goodbyes”).

Cred ca daca ne-am vedea fix asa cum suntem (toti cu lupte interioare, toti adulti cu rani de copii, toti fiind elevii acelorasi profesori in viata -familia, educatia, religia, bagajul genetic, dar si cel emotional etc-, toti cautand linistea si bucuria, toti dorind control, acceptare si siguranta), atunci ar fi usor sa fim iertatori si sa renuntam la pretentiile pe care le avem fata de noi insine si fata de viata; am vedea ca toti avem umbre si lumini in noi, ca unii se uita doar la umbra (fie victimizandu-se, fie blamandu-i pe altii) si ca viata, pana la urma, ne ofera ceea ne lasa propria poveste sa vedem si sa alegem.

Mai jos, din scrierile lui Paul Ferrini, despre Iertare, ca drum catre Iubire:

Iertarea este calea de a ne oferi iubire si acceptare noua insine si celorlalti. Este un aspect esential din procesul de vindecare. Atunci cand refuzam sa iertam, nu ne putem vindeca. In schimb, nu dam drumul ranii. Ne agatam de plangerile aduse impotriva celorlalti sau de rusina ori de vina pentru propriile actiuni. Oricum ar fi, ne cladim o identitate de a fi raniti.

Procesul de iertare incepe cu acceptarea a ceea ce s-a intamplat si cu procesarea tuturor sentimentelor asociate cu ce a fost. Daca procesam profund si pe deplin, ne vom intalni cu propriul sentiment de nevrednicie, cu ura de sine si cu mania pe care o simtim fata de ceilalti. Vom aduce totul la nivelul constientizarii.

Este un curaj sa aduci acest material subconstient la lumina. Luam torta constientei si intram in catacombele sufletului, penbtru a vedea toata suferinta, toata rusinea, toate personificarile si proiectiile fricii. Facand astfel, declaram ca ele nu vor ramane ascunse vederii noastre. Vor fi aduse la lumina, intelese, acceptate, iubite si, in cele din urma, integrate. In acest fel, dragonii interiori sunt imblanziti, iar energia lor poate fi folosita intr-un mod constructiv.

Multi oameni cred ca iertarea are de-a face cu iertarea celorlalti. Acesta este doar inceputul procesului. Iertarea adevarata, profunda, transformatoare, are de-a face cu a ne ierta pe noi insine, si nu pe ceilalti.

Iertarea face parte dintr-un proces de ispasire. Ne permitem sa trecem de la frica la iubire, de la rusine la acceptare, de la izolare la apropiere si de la separare, la unime. Atunci cand ne ispasim, suntem din nou in armonie cu Sinele nostru esential, cu ceialalti si cu Dumnezeu.

Inertandu-ne pe noi insine, ne asumam resposnabilitatea de a ne iubi. Nu mai dam vina pe ceilalti si, in schimb, ne indreptam privirea spre propriile noastre ganduri, sentimente si actiuni. Vedem cum atragem anumite experiente bazate pe parerile pe care le avem despre noi. Constientizand aceste pareri, vedem cum ele ne dirijeaza experientele si intelegem ca acest lucru nu trebuie sa continue. Constientizarea tiparelor de reactie ne ofera potentialul de a face alegeri diferite.