Iata un pranz tare bun si usor de facut, care are multe in comun cu reteta clasica de ciorba de burta, insa aceasta varianta e mult mai delicioasa (nu e doar opinia mea!) si mult mai sanatoasa. E adevarat ca eu nu ma topeam nici inainte dupa ciorba de burta clasica (cred ca am mancat de vreo 4 ori in viata mea); si nu pentru ca gustul nu ar fi fost ok, dar ideea ca mancam bucati de burta de porc, nu ma incanta, ce sa mai!
Draga Cititorule, te indemn cu toata inima sa incerci aceasta reteta gatita de Catalin! Ai sa fii uimit! Gustul preparatului, culoarea data de morcov si textura ciupercilor sunt o bucurie culinara! 🙂 Si, foarte important, declara bucatarul, se pregateste in doi timpi si trei miscari. 🙂
Ingrediente:
-300 g ciuperci Pleurotus
-1 morcov mare, dat pe razatoare mica
-1 capatana usturoi
-sare neiodata
-ulei de masline
-100 g caju crud
-lamaie
Mod de preparare:
Morcovul, impreuna cu ciupercile Pleurotus, taiate in fasii, se pun intr-o tigaie cu un pic de ulei de masline (un mic compromis, pentru un gust demential). Cand se rumenesc ciupercile, se adauga si usturoiul si se mai lasa un pic la foc mic. Separat, se pun in blender boabele de caju si apa, cat sa le acopere, impreuna cu un pic de sare. Blenduim, pana se sfarama boabele de caju si apoi mai adaugam apa (cam 1 l, in total), blenduind din nou, pana se omogenizeaza compozitia. “Supa” de caju se toarna apoi intr-o cratita si se adauga morcovul si ciupercle calite. La final, am incalzit un pic ciorba, cat sa fie calduta, nu pana la punctul de fierbere. Ciorba se poate drege cu lamaie si mujdei. Noi am folosit doar lamaia. Ne-a placut la nebunie! 🙂
O parte din gasca nepotilor, cu tataia Simion si mamaia Ioana. 1980
Una dintre cele mai vii amintiri pe care le am legate de copilarie, este despre tataia Simion si diminetile friguroase de duminica, cand ma trezeam in “casuta” (cum ii ziceam camarutei in care dormeam si in care dormise si mama, copil fiind). Duminica, tataia se aseza langa fereastra mica, sa vada mai bine, si isi incepea ritualul barbieritului. Parca vad castronelul cu apa in care muia pamatuful si inca pot simti mirosul sapunului pe care-l folosea. Cu miscari de prestidigitator, tataia Simion manuia briceagul pe obrazul slab si aspru, apoi pe gat. Cand ajungea la marul lui Adam, eu imi tineam rasuflarea. Si acum mi se pare periculos sa umbli pe-acolo cu aparatul de ras, darmite cu ditai lama de briceag! Dar nu cred ca l-am vazut vreodata sa se taie. 🙂 Dupa ce fata era curata si obrazul imberb, tataia isi rasucea sprancenele extrem de dese, ireal de lungi (stii tu, ca ale actorului Mircea Albulescu), privindu-se atent in oglinda. Eu ma uitam pe furis, pana ce tataia se ridica ca bradul de pe scaun, indreptandu-si spatele.
Mamaia Ioana si tataia Simion erau la a doua casnicie amandoi, cand si-au legat destinele. De la mama stiu ca mamaia ramasese vaduva de la 20 de ani si cu doi baietei gemeni. Sotul ei, la fel de tanar, pierise pe front. Abia avusesera vreme sa se cunoasca! Lui tataia, pe de alta parte, ii murise “muierea” tare tanara, lasandu-l cu 2 fete si 2 baieti. Avea si o mama bolnava, care isi cam pierduse mintile. Despre ea, Simion nu i-a spus Ioanei, ca sa n-o sperie de tot. Si abia dupa ce “s-au luat”, mamaia a “descoperit-o” pe strabunica in “casuta” din fata. A ingrijit-o cativa ani. Grei ani, caci strabunica isi lua campii si fugea cu plapuma pe umeri pe ulita.
Familia in plina actine, in curtea casei din Valea Nucarilor, Tulcea; stanga sus, mama si tata, foarte tineri
Tataia a fost stupar. In tinerete, avusese probleme serioase cu stomacul, iar un doctor ii recomandase sa consume multe produse apicole. Asa s-a inconjurat el de albine si toata copilaria mea am avut in nari mirosul de fagure, dulce-acrisor, de floare “coapta” la soare. Tataia s-a facut bine, asa ca a iubit albinele pana la sfarsitul vietii, le-a ingrijit si le-a respectat. Cred ca tot problemele cu stomacul l-au facut sa fie tare cumpatat cu toate, pana la 83 de ani, cand s-a stins: nu manca nici mult, nici putin, nu suporta grasimea, nu bea fara masura niciodata. Si nu doar atat: era mereu activ (a folosit bicicleta pana la finalul vietii), citea, era fan Vocea Americii (nu sufla nimeni, cand se dadea emisiunea, seara), era mereu ingrijit (chiar daca a trait 10 ani singur, dupa moartea mamaiei Ioana). Desi un om strict, sever chiar, cu alura de neamt, pe tataia l-am iubit mult. In vacante, desi mamaia nu mai era, tot mergeam la el, mai ales iarna. Gatea foarte bine, spala, deretica, fara sa se planga vreodata. Si avea cel mai interesant mod de a desena literele. Marturie stau scrisorile pe care mi le trimitea si pe care le-am pastrat cu mare drag. Toate incepeau cu: “Scumpa mea Nepoata”…
Una din scrisorile de la tataia Simion. 1988
Nici pe mamaia Ioana, mama mamei, nu am uitat-o. Mi-o amintesc punand mamaliga pe masa rotunda si foarte joasa (tataia manca cu genunchii la gura, ca era destul de inalt), in timp ce noi, nepotii, care ne gaseam pe-acolo la ora mesei, ne asezam pe scaunele de lemn, facute de tataia. Ceaunul cu mancare de mazare si cartofi era plin, dar se golea intotdeauna, asa de multe guri asteptau a fi hranite, mai mereu. 🙂 Inca mai stiu mainile ei cu pielea extrem de subtire, si tousi fina, cu pete maronii. Seara, inainte de culcare, imi placea sa ii mangai mana si sa i-o sarut adanc (azi, mama mea are mainile la fel, draga de ea). Am plans-o mult pe mamaia Ioana, cand s-a dus. Si asta mi-amintesc. Asa de dor mi-era de ea, ca o tot visam nopti in sir. Ba se ascundea in dulap, ba dupa usa, ba voia sa imi fure pantofii; in vis, mi-era frica de ea, caci stiam ca murise. O vreme, mama a tot dat cate ceva “de sufletul ei” si, dupa cateva luni, am incetat sa o mai visez. Dar a ramas dorul de mainile ei muncite. Aveam doar 9 ani cand s-a dus.
Pe bunicii din partea tatalui ii stiu mai putin, caci vacantele de obicei le petreceam la parintii mamei; dar mi-amintesc de bunica Maria ca de o femeie hotarata si frumoasa. Se casatorise cu bunicul Petre, desi intre ei era o diferenta de varsta destul de mare. Bunica Maria avea 23 de ani, iar bunicul Petre, doar 18. Au crescut si insurat 3 baieti, toti sprancenati, cu ochi negri, de carbune si par des, pe care si fetele il invidiau. Bunicii mei s-au iubit si ajutat toata viata, pana s-a stins bunica, la doar 60 si ceva de ani.
Bunica Maria si bunicul Petre, prin ’46
Bunicul Petre venea rar la Tulcea, dar niciodata nu venea fara un mic dar, pentru fiecare nepot: o bluza, o carte, ceva. Firav, mic de statura, dar cu ochii vii si buni, vesnic muncit, asta era bunicul. Tot el e cel care mi-a marcat copilaria, fiindca prima mea vioara, de bunicul de la Iazurile a fost cumparata. Ma si vad in vacanta de vara, leganandu-mi copilaria intr-un scranciob de sub nucul din fata casei bunicilor. Toata familia era la masa, in curte. Tata ii spunea bunicului ca mie mi s-a nazarit ca vreau sa cant la vioara, desi, spunea el nedumerit, “neam de neamul nostru n-a fost lautar!” (Ciudat, caci el insusi e mare iubitor de muzica si a cantat ani de-a randul la chitara :-))…Bunicul trebuie ca a bagat la cap ce-a zis tata si probabil ca a inteles durerea din ochii mei, caci ai mei nu ma luau in serios si, spre sfarsitul vacantei de vara, m-am trezit cu el in fata blocului, la Tulcea. M-a luat de mana si m-a dus tocmai in centru, la magazinul Diana. Acolo, m-a lasat sa aleg. Cat de vie e amintirea momentului cand am atins prima data corzile viorii de culoarea apusului! La vioara aceea, am cantat ani buni, pana ce tata, printr-un prieten, Nea Marin, lautarul, mi-a cumparat alta, de la Bucuresti. Pe vioara de la Bucuresti, tata a dat o avere. Probabil ca, intre timp, ii dovedisem ca vioara nu era doar o toana. 🙂
Copilaria si parfumul ei: nu am uitat multe din cele intamplate, dar ce vreau eu sa imi amintesc mai mult si mai mult este ceea ce simteam, copil fiind. Si asta nu se vede intotdeauna in fotografii…:-) Cred ca, reconectandu-ma la sufletul meu de copil, imi voi aminti sa traiesc mai deplin fiecare zi. Asa cum doar copiii stiu s-o faca: fara judecati ori prejudecati, fara incercari de a eticheta si explica totul, fara tristeti si griji inutile. Altfel spus: un copil nu incerca sa detina controlul asupra vietii; se abandoneaza, fara sa incerce sa-si explice ceva. Un copil doar traieste, acceptand tot ce ii iese in cale: oameni, situatii, pisici, pietre, jucarii, lacrimi, zambete…viori. 🙂
De curand, din bucatareala noastra, a iesit o noua reteta gustoasa, taman buna pentru masa de Paste, dar nu numai. Am realizat, inca o data, ca gustul bun al preparatelor care au in compozitie carne tocata (chiftelute, droburi, sarmalute), este dat, de fapt, de legume (morcovi, ceapa, rosii), dar mai ales de verdeata. Incearca preparatele de care pomeneam, fara verdeturi de primavara (ceapa verde, usturoi verde, patrunjel, marar etc.) si vei vedea ca mancarea e fada, “fara niciun Dumnezeu”…cum zice mama. 🙂 Asa ca, daca totusi folosesti carnea, pune cat mai multe verdeturi: acolo e gustul si savoarea! 🙂
Sa trecem la treaba!
Ingrediente:
-500 grame ciuperci fresh
-2 cepe mari
-2 legaturi de patrunjel proaspat
-2 legaturi de ceapa verde si una de usturoi verde
Ciupercile se curata, se spala si se taie bucatele. Se pun intr-o cratita sau intr-o tigaie, la foc mic, pana ce lasa apa, apoi se adauga ceapa, taiata cubulete. Se lasa la foc mic, pana ce apa din legume s-a evaporat. Cat stau ciupercile si ceapa pe foc, se marunteste verdeata, se adauga condimentele si se amesteca totul intr-un bol generos. Dupa ce oprim focul, adaugam la verdeata, ciupercile si ceapa, impreuna cu vreo 5 linguri de faina integrala, pentru omogenizarea compozitiei. Am uitat, dar ar fi mers si vreo 2 lingurite de turmeric. Nu doar pentru calitatile sale, dar si pentru culoarea pe care o da preparatelor culinare. Si ar fi mers si morcov ras, dar timpul a fost scurt. 🙂
Asaaaaa….compozitia se pune intr-o forma de chec sau cozonac ori paine ori ce ai prin casa, tapetata cu hartie de copt. Se da la caldurica (la 180 de grade Celsius) cam pentru 40 de minute. Cand s-a rumenit drobul, l-am lasat sa se raceasca si apoi l-am uns cu drag cu un pic de ulei de masline. Drobul se scoate apoi cu grija din tava, se taie in portii mai maricele, sa nu se sfarame si se serveste cu salata verde, ridichi sau ce mai gasesti prin frigider ori…gradina. A doua zi, nu mai ramasese nici urma de drob! Spor la bucatarit! 🙂
Particip cu reteta “Drob vegan din ciuperci si verdeturi” la “Concursul Condimente delicioase pentru o masa reusita de Pasti” , organizat de Laura Adamache Retete culinare si pastaidevanilie.ro“.
Mie imi plac toate anotimpurile. Iubesc tristetea Toamnei, dar si infrigurarea Iernii. Fara dogoarea Verii, viata ar fi mai rece, dar parca bucuria pentru tot ce e viu o simt cel mai tare Primavara, amintindu-mi cum sa redevin, dupa lunga hibernare, a human fish bird….
Anotimpul asta imi pare asa, ca o mireasa, ce-si scutura delicat valul peste Pamant. In vazduh, mireasa diafana imprastie parfum de viata, noi inceputuri si melancolie impletita cu speranta.
Primavara, copiilor li se reaprind obrajii si stelutele din privire, parul le straluceste mai tare, zambetul le infloreste mai usor si chiar daca vreo ploicica mai spala aerul, umbrele norilor pe Pamant nu mai dor. Se simte ca viata mocneste peste tot si maine va izbucni la suprafata.
Primavara inteleg mai bine ca peste tot si toate vegheaza Cineva, fiindca atunci cand soarele incalzeste inimi, case, pietre, strazi, pomi si ape…te simti ocrotit, ranile prind coaja si stii ca TOTUL VA FI BINE. Fiindca si tu, fiinta umana, esti o farama mica din ceea ce a creat Cineva.
Cu bucurie si recunostinta pentru viata si tot ce-ncape in ea, MULTUMESC!
Copilarie…in drumetie. Martie 2015Ninge cu primavara…Lan de clopotei dalbiSorcove de martieResting moment…I’ll keep my eyes shut, till I feel I am just a tree:-). Martie 2014Incantatie.Snowing with happiness
Liorisme: Legat de detoxifiere, dupa parerea ta, clismele sunt benefice? Am citit tot felul de opinii, unele de-a dreptul contradictorii, altele chiar inspaimantatoare. Tu ce poti sa imi spui despre acest subiect, din experienta ta?
Calin: Clismele nu sunt un procedeu natural si ar trebui sa fie evitate. O alimentatie bogata in fibre si o hidratare adecvata va curata in timp colonul. Oamenii trebuie sa aiba rabdare. Nu e nici normal, nici placut sa ne introducem diverse lichide pe partea cealalta. Fireste, daca situatia e disperata, si e nevoie de o detoxificare rapida, orice procedeu poate fi folosit, iar clisma e unul dintre ele.
Liorisme: Care e cea mai extrema chestie pe care ai incercat-o pana acum, din punct de vedere alimentar? Dar sportiv?
Calin: Pentru oamenii care maninca standard, regimul meu este extrem. Pentru mine este doar… natural. Sportiv, au fost trei incercari pe care le-as numi extreme. Am alergat un maraton in plina vara, pe o pista de atletism de doar 400 m. A fost o provocare mentala extrema sa ma invart de mai mult de 100 de ori in cerc. Nici nu eram in vreo cursa oficiala. Ma puteam opri oricand doream, dar nu am facut-o.
Marathon in cerc. August 2014
Celalalt eveniment extrem a fost o cursa din Bucegi: 7500. Cursa trebuia sa fie de 90 de kilometri, cu 7500 metri diferenta pozitiva de nivel. A fost o vreme caineasca, aproape de iarna, desi eram în iulie. Cursa a trebuit sa fie oprită din aceste motive, dar tot am apucat sa fac 53 de kilometri si sa urc 3600 de metri. A treia incercare extrema a fost drumul dus intors de la Bucuresti la Brasov cu bicicleta. Ma apucasem de curand de sport, deci nu eram foarte antrenat, asa ca drumul a fost foarte dificil. A durat cate 10 ore in ambele sensuri.
Bucegi. Iulie 2014
Liorisme: M-am intrebat multa vreme ce cantareste mai mult: o alimentatie cat mai corecta, sport, aer curat sau un psihic echilibrat, alaturi de constientizarea ca raspunsul la toate se afla in modul cum gandim, cum simtim si cum privim tot ce ne inconjoara. Care este parerea ta?
Calin: Un psihic echilibrat. De aceea sunt oameni ce functioneaza foarte bine pe diete mai putin naturale, sau chiar junk de-a dreptul. Atunci cand “seful” (mintea) este in ordine, totul este in ordine, inclusiv corpul. Acesta are o capacitate foarte buna de a contracara efectele unei diete nesanatoase. Insa, cu putina atentie, se pot face schimbari simple in alimentatie, ajutand astfel organismul sa functioneze optim, fara a-l „lovi” la aproape fiecare masa.
No Religion, by Buddhadasa Bhikkhu (“…those who have penetrated to the highest understanding will feel that the thing called ‘religion’ doesn’t exist after all. There is no Buddhism; there is no Christianity; there is no Islam. How can they be the same or in conflict when they don’t even exist?”)
Liorisme: Am citit ca, din punct de vedere spiritual, te-ai regasit cel mai bine in invataturile buddhiste. De ce?
Calin: Poate m-a atras simplitatea practicii, poate m-a atras factorul autodidact. Desi sunt mii de pagini de scrieri buddhiste, conceptul se poate explica in cateva propoziții. Chiar daca exista calugari, in buddhism se pune accent pe practica personala a fiecaruia. Esti indemnat sa nu accepti si sa nu crezi ce ti se spune, sau ce ai citit, ci sa cercetezi singur, sa experimentezi cu propria ta minte realitatea.
Liorisme: Ce presupune, in opinia ta, a fi o persoana spirituala?
Calin: Presupune capacitatea de a experimenta universul la nivel holistic; constientizarea existentei mentalului, intelegerea felului in care mintea actioneaza si reactioneaza; trecerea peste conceptul de „eu”, „al meu” si identificarea cu notiunea de „tot”.
Liorisme: Am vazut ca ai vizitat si chiar locuit in diferite colturi ale lumii. Unde ti-a placut cel mai mult si unde ti-ar placea sa te stabilesti? De ce?
Calin: Mi-ar placea sa ma stabilesc la tropice. Pentru ca vremea acolo este perfecta pentru specia noastra. Mi-ar placea sa stau intr-o tara plina de fructe (nu toate tarile tropicale pun accent pe productia de fructe), ospitaliera cu strainii (sa nu aiba prea multe piedici, sub forma de taxe si vize) si rata criminalitatii sa fie mica. Pana acum, Thailanda a fost cea mai aproape de ceea ce caut, dar din pacate, acum au un regim de vize destul de restrictiv. Se gasesc cu greu metode de a locui acolo mai mult de 3 luni. Eu am stat doua luni. Acum sunt intr-un turneu prin mai multe tari tropicale si probabil voi avea noi idei despre o tara potrivita pentru mine. Voi vizita Mauritius, Reunion, Seychelles, Sri Lanka, apoi poate Myanmar, Vietnam si Filipine.
Franta. Oct 2014Hey, you! Leave the coconuts there and nobody gets hurt! 🙂 Mauritius. Martie 2015
Liorisme: Stiu ca ai un fiu. El ce tip de alimentatie are? Iti urmeaza exemplul? Si daca nu, nu e frustrant pentru tine, stiind unde poate duce alimentatia “normala”?
Calin: Din pacate, nu-mi urmeaza exemplul. Odata ce a descoperit mancarea gatita, e foarte greu pentru un copil sa renunte la mancarurile pe care le iubeste. Mancarurile standard sunt facute special pentru oameni, de aceea dau adictie. Fiul meu constientizeaza ca anumite mancaruri nu-l ajuta, sunt nocive si il ingrasa, iar acesta e un prim pas. Sper ca pe viitor va urma pasul doi, in care va decide sa inlocuiasca anumite mancaruri nocive, cu variante raw vegane sanatoase. Ii plac unele salate picante pe care le fac, si cateodata mai mananca fructe, in special banane.
Cu Vlad. 2013
Liorisme: De ce crezi ca pentru cei mai multi dintre noi, desi suntem constienti de importanta miscarii si alimentatiei in viata noastra, schimbarea e atat de greu de aplicat? Ce ne opreste sa actionam?
Calin: Confortul. Ne-am creat in timpul vietii un anumit grad de confort, iar acesta depinde de un ritual zilnic. Schimbarea acestui ritual presupune un disconfort temporar, iar asta ne impiedica sa actionam, desi stim ca ne vom simti mai bine pe termen lung. In cazul alimentatiei, ne-am obisnuit cu confortul anumitor mese. Acestea ne calmeaza, ne linistesc, ne anesteziaza dupa o zi grea. Putine mancaruri naturale neprocesate pot concura cu asa ceva. Alimentatia proasta secatuieste insa organismul de resurse. Asa ca trebuie sa ai o motivatie mare sa faci sport in aceste conditii.
Liorisme: Care au fost lucrurile pe care a trebuit sa le reconsideri de-a lungul drumului, legat de regimul tau alimentar? Dar in activitatea sportiva?
Calin: O, sunt foarte multe. Sunt intr-un continuu proces de invatare, pentru ca absolut totul este nou pentru mine. Acest regim alimentar, desi ancestral, necesita atentie pentru a fi pus in aplicare in timpurile noastre moderne. Am avut tot felul de simptome de detoxificare, momente in care nu m-am simtit prea bine, momente in care am crezut ca regimul nu merge, momente in care am schimbat regimul temporar, pentru a reveni apoi. E greu, pentru ca suntem foarte putini in lume care practicam asa ceva. In sport e mai simplu, pentru ca alergatul de lunga distanta este un sport popular si se pot gasi destule resurse dupa care poti invata. Acolo insa e mai dificil, avand in vedere ca ma apuc de sport la 37 de ani si nu la 12.
Liorisme: Care crezi ca au fost cele mai mari beneficii pe care le-ai castigat ca si frugivor?
Calin: Am castigat corpul pe care mi l-am dorit intotdeauna, mentinut fara niciun fel de efort sau grija. Am castigat o sanatate de fier. Nu am mai avut probleme medicale, in 4 ani de cand am schimbat regimul. Am castigat un surplus de energie, gata de investit în activitati utile si placute.
Liorisme: Daca ar fi sa recomanzi niste titluri de lectura ori de filme revelatoare, ca sprijin pentru cei ce doresc o schimbare, care ar fi acestea?
Calin: „801010 Diet” Douglas Graham, „Left in The Dark” Tony Wright, „Zen Mind, Beginner’s Mind” Shunryu Suzuki, „The Detox Miracle” Robert Morse, „The Sunfood Diet” David Wolfe, „Handbook for Mankind” Buddhadasa Bhikkhu.
Liorisme: Povesteste-mi un pic despre muzica ta.
Calin: Mi-e greu sa vorbesc despre muzica, mai ales despre a mea. Prefer sa cant. Cine doreste sa ma asculte cantand, o poate face pe site-ul meu (www.cyfer.ro), sau cautand „Călin Cyfer” pe youtube.
Liorisme: Ne impartasesti cateva din visele si planurile tale de viitor?
Calin: Anul acesta doresc sa fac marele pas catre exterior, adica sa fac in plan international ceea ce fac cu proiectul „Haplea Fructaliu” la nivel local. Proiectul nou se numeste Frugivore Nomad (frugivorenomad.info). Doresc sa promovez un regim de viata ce mi se pare mult mai potrivit pentru noi, oamenii, ca specie. Sunt mai multe capitole pe care as vrea sa le abordez:
Cultivarea mintii si a atentiei prin diverse metode, in special meditatie, pentru ca fara constienta, suntem doar niste fiinte adormite, intr-o stare de suspensie.
Promovarea alimentatiei sanatoase; cu cateva schimbari simple, se pot obtine rezultate miraculoase, asa cum am observat la cativa prieteni pe care i-am ajutat in acest demers.
Promovarea miscării, mai ales sub forma practica sau de joc. Atunci cand miscarea este incorporata in ritualul nostru zilnic si e practica (de exemplu, mers cu bicicleta la serviciu), ne e mult mai usor sa o practicam. Cand miscarea este sub forma de joc: basket, fotbal, alergare dupa copii mici, dans, este atractiva si nici nu simtim ca depunem un efort.
Dezvoltarea unei libertati si a unui spirit aventuros, nomad. Calatoriile in alte zone ale lumii ne vor ajuta sa intelegem mai bine lumea in care traim. Cred ca este total artificial traiul pentru multi ani intr-un singur loc. Oamenii au fost obligati la acest regim, din cauza civilizatiei, iar civilizatia serveste interesele celor mari, nu ale oamenilor de rand.
Liorisme 