Desi prefer sa gatesc retete cat mai simple, care nu necesita timp si combinatii prea multe, uneori imi place sa ma complic un pic cu tot felul de chiftelute. E ca o joaca: combin, amestec culori si texturi, modelez…Copiii participa cu bucurie la bucatareala, si asta e un bonus.
Meiul mi se pare ideal in retete. Nu doar ca nu contine gluten si este plin de nutrienti (nu degeaba in bucataria stramosilor nostri, dacii, era la loc de cinste), dar are gust bun si omogenizeaza compozitia chiftelutelor, asa ca nu este nevoie de trucuri, pentru a nu se imprastia. Iata ce se zice despre mei: contine substante care previn si trateaza indigestia cronica, ulceratiile stomacale, hiperaciditatea, respiratia urat mirositoare. Compresele cu mei combat guta si artroza. Meiul este o sursa excelenta de vitamine, din grupul B. Persoanelor anemice li se recomanda sa consume preparate din mei pentru refacerea cantitatii de fier din organism, fiindca acest mineral atat de important este prezent in compozitia meiului. De asemenea, meiul este bogat in magneziu si silicon, substante absolut necesare pentru sanatatea parului, a dintilor, pielii si unghiilor. Femeile care vor sa aiba un par frumos si sanatos pot face, extern, cure cu decoct de mei si urzica. Not bad, right? 🙂
Si pentru ca Lavinia, prietena mea, mi-a trimis de curand link-ul cu concursul de retete de pe blogul Laurei Adamache, sugerandu-mi sa ma inscrieu si eu, m-am decis sa particip (reteta Liorisme este la nr. 23, in lista participantilor). Just for fan. 🙂 Regula concursului spune ca trebuie sa mentionez ca: “Particip cu reteta “Chiftelute din mei (nu doar pentru porumbei)” la “Concursul Condimente delicioase pentru o masa reusita de Pasti” , organizat de Laura Adamache Retete culinare si pastaidevanilie.ro“. Asadar, m-am conformat si am precizat. Ce zici, am sanse sa castig? 🙂
Dupa ce a fost spalat bine, meiul se pune la fiert intr-o cantitate de apa dubla fata de volumul sau. Dupa aproximatv 15-20 de minute, cand lichidul a fost absorbit de catre mei, se opreste focul. Apoi, morcovii se dau pe razatoarea mare, iar ceapa se curata si se taie bucatele. Se combina cu usturoiul maruntit si restul ingredientelor, adaugandu-se si meiul racit.
Se trece apoi la modelat compozitia, sub forma de bilute si se aseaza pe gratar, tapetat in prealabil cu hartie de copt. Dam chiftelutele la cuptor cam 20 de minute, la 150 de grade Celsius, pana ce se rumenesc. Cat stau la dospit, la caldurica, pregatim si o salata, plina de culoare si viata, cu care incepem masa noastra. Dupa ce se racoresc, chiftelutele se pot unge cu un pic de ulei de masiline extravirgin.
Eu am combinat chiftelutele cu cartofi copti sau cu ghiveci de legume ori cu fasole verde. Nu conteaza. De fiecare data au fost excelente! 🙂
Pe Calin il citesc de ceva vreme si pot spune ca mi-a captat atentia din prima: nu doar ca se pricepe la scris, dar are cateva calitati, pe care nu le gasesti des pe net: e un autodidact temerar, e un tip pozitiv, fara pic de aroganta sau dorinta de a-si impune propriile teorii si, cel mai important in opinia mea, scrie din experienta proprie. Si nu povesteste doar despre experientele placute, dar si despre cele negative sau mai putin placute, cu care se confrunta pe calea pe care merge. Si asta nu e tot: Calin este si muzician cu experienta (gasesti aici o mostra din muzica lui Cyfer: un amestec de blues, rock si…dar mai bine asculta! :-)). Chiar daca esti sau nu raw vegan ori sportiv, iti recomand cu caldura cele doua bloguri, unde Calin impartaseste din ce il preocupa, din ce experimenteaza si din tot ce citeste (Cyfer si Haplea Fructaliu). Cu siguranta ai sa vrei sa revii, sa afli mai multe. Caci asta fac oamenii precum Calin: INSPIRA. 🙂
Liorisme: Calin, ai avut preocupari “altfel” inca din copilarie, nu-i asa? De ce ai fugit de-acasa? 🙂
Calin: Imi doream sa fac muzica rock, dar în Romania anilor ’90 nu exista o cale clara, batatorita catre aceasta meserie. Ajunsesem in ultimul an de liceu, trebuia sa aleg o facultate, deci o meserie viabila. N-aveam nicio idee ce sa aleg. Presiunea familiei atinsese cote maxime. N-am mai suportat si am fugit de acasa. N-a durat mult. M-am intors, mi-am terminat liceul si am intrat la Facultatea de Informatica. Am dat examen acolo, pentru ca matematica era singura materie la care ma pricepeam.
Liorisme: Ai mers tu catre muzica sau muzica a venit la tine?
Calin: Am fost fascinat de muzica inca de la 5 ani, de la primele amintiri. Ceva se misca in interiorul meu cand auzeam rugaciunile din moscheele din Istanbul, rock and roll-ul Beatles-ilor sau al lui Elvis Presley, hard rock-ul celor de la Led Zeppelin sau metalul celor de la Obituary. Muzica mi s-a parut tot timpul ceva magic, ceva departe de posibilitatile mele. Cand am intrat la liceu, am luat contact cu o chitara si mi-am dat seama ca nu e chiar asa greu sa inveti. Asa ca incet, ardeleneste si autodidact, m-am apucat sa studiez.
Impartasind muzica pentru…fructe
Liorisme: Am citit pe blogul tau ca schimbarea ta a plecat de la o carte. Cartea avea legatura cu nutritia sau mai mult cu spiritualitatea? Tot de la acea carte a venit si dorinta de a face sport?
Calin: Cartea se numeste „Maiestrie fara efort” de Kenny Werner. Nu are nicio legatura cu dieta. Kenny explica acolo ce deosebeste un muzician obisnuit de un maestru. Este vorba de capacitatea celui din urma de a canta dintr-un spatiu sacru, spiritual, reusind astfel sa ofere o bucatica de sublim celui care il asculta. Pentru a explica felul in care acel „spatiu” poate fi accesat, Kenny face apel la diverse religii: Buddhism, Crestinism, Sufism. Dupa ce am citit cartea, viata mea s-a schimbat total. Am devenit din nou interesat de spiritualitate si am luat calea Buddhism-ului. Schimbarile de dieta si apoi reinceperea unei vieti sportive, au survenit ulterior, ca urmare a schimbarii mental-spirituale.
Liorisme: Ai simtit ca social ai de pierdut, renuntand la orice fel de proteina animala, la alcool, mancare gatita, nicotina?
Calin: Sunt un tip destul de retras, activ social mai mult virtual. Din aceasta cauza, schimbarile mele alimentare nu au produs vreo schimbare semnificativa in ceea ce priveste socializarea. Mentionez ca nu am fumat niciodata, dar am fost fumator pasiv. Toate concertele mele se desfăsurau intr-un fum gros de tigara. In 2011, am renuntat sa mai cant in locurile in care se fumeaza.
Liorisme: Stiu ca rar faci exceptii culinare. In ce consta acestea? Stiu oameni care se abtin de la orice mica alunecare, de teama ca nu vor fi apoi capabili sa tina “drumul drept”. La tine cum e?
Calin: Este greu de mentinut un echilibru din punct de vedere mental. Un regim foarte strict mentinut artificial poate creea un dezechilibru din care vor rezulta zile de exceptii in care se pot face abuzuri alimentare. Gustatul ocazional poate duce la cresterea treptata a alimentelor exceptionale, pentru ca mancarea gatita da dependenta. Constientizarea poftelor e cea mai importanta in aceste cazuri. De ce avem nevoie de un anumit aliment din afara dietei pe care o consideram sanatoasa? Ce ofera acesta in plus? Exista in dieta raw vegana ceva ce poate inlocui acel element? Slabiciunea mea sunt produsele din faina alba. Am crescut cu ele. Covrigi, pateuri, paine proaspata, sunt alimente pe care le-am avut an fiecare zi, pana sa schimb dieta. Faina alba e un drog. Daca te uiti atent la ea, seamana foarte bine cu cocaina. Este un produs artificial, procesat, fibra este înlaturata, iar prin preparare devine foarte usor accesibil prin digestie. Produsele de panificatie au o incarcatura glicemica uriasa, din aceasta cauza pot fi considerate stimulente. Cand le consumam, corpul este stimulat sa lucreze la un regim ridicat, fiind invadat cu o cantitate mare de glucoza. Am trait în fiecare zi cu această stimulare, iar corpul s-a obisnuit cu ea. Renuntarea la faina alba e aproape similara cu renuntarea la orice drog. Important e sa o luam incet, sa nu fim dezamagiti atunci cand calcam gresit. Sa cautam alimente care ne hranesc si nu alimente ce ne stimuleaza.
Liorisme: Care au fost schimbarile suferite la nivel fizic, produse de noul mod de a te alimenta? Dar pe plan mental?
Calin: Pe plan fizic, am slabit 20 kg. Am ajuns la un aspect fizic pe care mi l-am dorit intotdeauna si pe care puteam sa-l pastrez fara nicio problema, fara sa fiu atent la volumul alimentatiei. Am beneficiat de o energie debordanta, iar aceasta m-a transformat dintr-un „cartof de canapea” intr-un maratonist, fara sa am o intentie clara in acest sens. Pe plan mental, schimbarile au survenit inainte de schimbarea dietei, dar cred ca o dieta sanatoasa mentine creierul alert si nu il „anesteziaza” artificial, prin mancaruri grele, ce induc o stare de satietate somnolenta.
Liorisme: Daca mancarea cruda este cea mai potrivita pentru organismul uman, crezi ca existenta pe Pamant a alimentelor, care pentru a fi comestibile, au nevoie de pregatire termica (leguminoasele, spre exemplu), este intamplatoare?
Calin: Pe acest pamant exista niste legi, dupa care viata, respectiv animalele si plantele se dezvolta. Un animal inteligent, cum este omul, a reusit sa securizeze resurse de hrana in zone straine de mediul natural in care s-a dezvoltat ca specie. Asta l-a ajutat sa supravietuiasca in afara padurilor tropicale, mediul sau nativ. Acum, in timpurile moderne, odata cu dezvoltarea comertului si a transportului, oamenii pot avea acces la fructe pe tot parcursul anului. Se pune problema: ar fi indicat sa alegem un aliment ce trebuie procesat pentru a fi consumat, deci nu este un aliment natural pentru om, sau fructe si legume aduse din import, de o calitate mai proasta din cauza transportului, dar naturale, consumabile in stare neprocesata?. Eu mi-am facut alegerea.
Liorisme: Performantele tale sportive sunt remarcabile. O buna organizare, ambitie si perseverenta sunt clar elemente importante in atingerea obiectivelor propuse. Ce loc ocupa nutritia si mentalul, atunci cand ai de parcurs zeci de km? Cum faci sa continui, atunci cand esti la limita?
Calin: Performantele mele nu sunt remarcabile, dar sunt foarte multumit de ele, avand in vedere ca m-am apucat de sport la 37 de ani, dupa aproape 20 de ani de pauza. Nutritia joaca rolul cel mai important. Mi se pare perfecta. Am un nivel de energie foarte mare, muschii mei se refac foarte repede, n-am avut febra musculara. Dupa cum am mentionat mai sus, alimentatia frugivora m-a impins, fara sa vreau, catre sport, prin surplusul de energie creat. Mentalul este un subiect separat. In timpul alergarilor foarte lungi, ai nevoie de motivare pentru a merge mai departe. Studii recente au aratat ca nu corpul este cel care cedeaza in timpul efortului fizic. El ar mai rezista fara probleme. Motivatia este cea care te poate face sa incetinesti sau sa te opresti. Pentru mine, alergarile sunt o meditatie. Sunt eu singur, cu corpul si cu respiratia mea. Sunt atent la fiecare parametru al corpului si incerc sa fiu in momentul prezent. Kilometrii parcursi sau viteza sunt parametri secundari.
Liorisme: In conditiile in care alergi atat de multi km, cum ramane cu ideea ca miscarea fizica excesiva cauzeaza, pe de alta parte, acidoza de tip lactic, la nivelul muschilor si deci mai multa aciditate in corp?
Calin: Secretul este nivelul de efort in care se desfasoara exercitiile. 90% din alergarile pe care le fac sunt in zona aerobica, ceea ce inseamna „cu oxigen”. Alerg la o intensitate ce mi-ar putea permite sa vorbesc lejer in acelasi timp, fara prea mare efort. Asta inseamna ca organismul functioneaza in regim aerobic. La acest nivel de efort, majoritatea proceselor din organism se desfasoara normal, iar acidul lactic este procesat fara probleme. Recuperarea este rapida, iar acidoza e mentinuta la un nivel mic, usor de balansat de alimentatia mea preponderent alcalina. Doar 10% din antrenamente se desfasoara intr-un regim de efort ridicat, pentru imbunatatirea modului in care organismul meu proceseaza acidul lactic si pentru cresterea capacitatii de efort. Foarte multi oameni, care se apuca de sport, se antreneaza taman invers. 90% din efort e la nivel anaerob. Coroborat cu diete inadecvate, acest regim poate duce in timp la accidentari si pauze cauzate de suprasolicitare, deci un progres mult mai lent.
Liorisme: Legat de suplimentele pe care un sportiv de anduranta trebuie sa le consume, pentru a putea face fata efortului fizic si pentru a micsora riscul de accidentari, ce parere ai despre ele? Tu consumi asa ceva si daca da, sub ce forma?
Calin: Ca vegan, vietuitor intr-un mediu foarte salubru, trebuie sa consum B12. Cei care traiesc in zonele temperate au nevoie de Vitamina D, din lunile noiembrie, pana in martie, pentru ca pielea nu poate produce atunci Vitamina D. Eu acum stau la tropice, deci desi este iarna, nu am nevoie din fericire de Vitamina D. In afara de aceste doua suplimente, nu cred ca mai este vreunul necesar pentru un vegan. Poate doar sarea. Eu nu consum sare in mod obisnuit, dar in timpul curselor lungi, in soare puternic, cand intervine deshidratarea, este nevoie de un surplus de sodiu. Am experimentat cu cateva grame si m-am simtit mult mai bine. Am o regulă. Eu in timpul curselor consum stafide sau curmale. Presar sare peste ele. Daca mi se pare ca au un gust bun, inseamna ca aveam nevoie de sodiu, daca mi se par dezgustatoare, inseamna ca sunt ok la acest aspect.
Tata si nepotii (Rodica, fiica mea si Cornel, fiul fratelui meu)Ploiesti, 1951 (cu fetita mea, Rodica, Leny si Toby, cumnata si cumnatul meu, a doua zi de Paste)
Reiau filmul vietii mele pentru a va relata cele traite in perioada cea mai bogata in bucurii si tristeti din existenta mea.
Despre Casa Regionala a Creatiei Populare putina lume stia cu ce se ocupa si care era scopul pentru care a fost creata. Pornind pe drumul descoperirii, cercetarii si promovarii valorilor inestimabile ale tezaurului creatiei populare, eu si colegii mei ne-am angajat sa nu facem nici un compromis ilustrarii frumosului autentic. Pentru cei ce nu stiu sau celor ce stiu, dar au uitat, vreau sa le reamintesc ce greutati se intampinau in acea perioada in lupta cu cenzura, cu prostul gust, cu impostura, cu nestiinta, necunoasterea adevaratelor valori. Deviza colectivului nostru era sa depunem dragoste si toate eforturile si cunostintele noastre, repet, pentru a promova frumosul autentic.
Febr. 1958
Nu aveam atunci cunostinta despre psihologia maselor, dar simteam ca aveam datoria sa contribuim prin ceea ce prezentam, prin cuvant, prin joc, cantec sau port, la educarea maselor.
Mi se va reprosa poate, ca in spectacolele pe care le indrumau membrii colectivului nostru, au fost cazuri dedicate partidului, potrivit indicatiilor. Nu neg acest fapt, dar vreau sa reamintesc ca unii compozitori, pentru a-si promova creatiile muzicale, permiteau ca acestea sa fie insotite de texte dictate momentului politic din acele vremuri.
Din activitatea de peste 10 ani, cat am condus Casa de Creatie, voi aminti cateva actiuni pe care le consider reprezentative: prima parada a portului si jocului popular s-a desfasurat la Ploiesti, la initiativa colectivului nostru; am alcatuit o orchestra din toate instrumentele populare, de la frunza la cimpoi; un indragostit al flautului din Catina (imi scapa numele lui) a redat prin sunete tragedia din Baltagul lui Sadoveanu; traditia jocului popular transmis din generatie in generatie a fost prezentata de formatia alcatuita din trei generatii de la Gura Teghii.
Intr-o perioada cand corurile patriotice au fost inlocuite cu cantece dedicate partidului si “iubitului Conducator”, noi am publicat un album cu minunatele creatii ale profesorului si compozitorului Ioan Cristu Danielescu. Am avut curajul sa prezentam in “Dialog la distanta” imnul Vointa Neamului (I Cr.Danielescu, I.Nenitescu). In acelasi context, am promovat versurile poetilor autentici, un exemplu fiind montajul literar pe versurile lui Miron Radu Paraschivescu.
Ma bucur ca trei nume care au ajuns celebre in cultura tarii noastre au fost cunoscute prin intermediul institutiei pe care am pastorit-o. Este vorba de Passionaria Stoicescu, scriitoare, Eugenia Moldoveanu, soprana, Ion Dolanescu, cantaret de muzica populara. Desigur ca celebritatea lor nu ni se datoreaza noua, ci talentului lor.
Daca activitatea mea a fost dirijata de “indicatii pretioase”’ si cenzura, as recomanda celor ce lucreaza azi in cultura sa fie indrumati de un singur crez, si anume cel al bunului simt.
Inchei capitolul dedicat activitatii mele la Casa de Creatie, cu concluzia ca, personal, am realizat putine lucruri importante, fata de ceea ce mi-a daruit institutia mie. Viata mea s-a imbogatit cu cunoasterea frumusetilor regiunii in care traiesc, a tarii si a minunatilor ei oameni. Deasemeni, am avut ocazia sa cunosc si sa fiu ajutata de personalitati importante din bogata paleta culturala a tarii.
Nu in ultimul rand, am avut norocul sa am sefi deosebiti, pe care i-am stimat si admirat: Traian Comanici, Gheorghe Bosovei, Alexandru Badulescu.
A existat si un revers al medaliei. La varsta de 49 de ani m-am imbolnavit de nevroza si am fost nevoita sa ma pensionez. Astfel, am pus punct vietii active in societate.
Zi de marti, putin trecut de ora 18. Se potolise in sfarsit ploia. Incetasera si tunetele si fulgerele. Statuse si ninsoarea. Intru pe Centura de Est a Ploiestiului. Dupa vreo 5 minute, simt in oglinda retrovizoare ca peste mine vine o lumina puternica. Cu gandul ca e vreun 4×4 grabit, arunc o privire si inmarmuresc de-a binelea: asfintitul aprinsese Cerul si Pamantul. Crepusculul tremura parca, imprastiind un colorit orbitor, de la rosu aprins si pana la portocaliu stins. Am tras pe dreapta, am deschis geamul masinii, incercand sa imortalizez cu telefonul macar o farama din explozia cromatica, pe care apusul soarelui o regiza in spatele meu. Cerul era precum o inima inflacarata de o dragoste arzatoare, vesnica. Soseaua uda oglindea aceleasi culori, intr-un mod aproape nepamantean. Ciudat, vreme de secunde bune, nu a trecut nici macar o masina care sa tulbure tabloul. Doar eu si cateva ciori de pe firele de telegraf eram martore la atata frumusete.
Am pornit din nou la drum si dupa vreo 10 minute, in fata mea, cerul indragostit s-a preschimbat in vazduh manios si amenintator. Norii intunecati se oglindeau in ochiurile de apa din dreapta mea intr-un mod atat de dramatic, incat am oprit din nou masina. Doar furnalele din zare parca mai sustineau norii, inainte ca acestia se se pravaleasca peste mine si peste drumul singuratic.
Intorc capul si privesc spre Manastirea Ghighiu. Tot timpul anului, indiferent de anotimpul pe care il strabat cu masina, locul asta are o incarcatura, o atmosfera speciala. Daca e ceata pe drum, deaspura Manastirii soarele arunca sulite de lumina, spargand negura; daca e furtuna, cerul e altfel deasupra Manastirii, mai luminos. Acum, prin tumultul noros, o lumina ca de rasarit se chinuia sa strapunga cerul, in spatele turlelor triste. In aer mirosea a Paste, a Craciun, a Dragobete…Doamne, frumoase lucruri se intampla in Cer si pe Pamant! Am stat cu gura cascata, zgaindu-ma la show-ul de pe cer, pana ce un camion a trecut pe langa mine in tromba. Uitasem ca am geamul masinii deschis, asa ca stropii reci de apa de pe sosea m-au trezit, obligandu-ma sa o pornesc din nou la drum, spre casa.
Cand am repornit masina, George Michael a inceput sa-mi cante cald, Jesus to a child. Perfect timing, I’d say…:-)
…Kindness in your eyes I guess You heard me cry You smiled at me Like Jesus to a child…
“Caci nu poti trai, fiindu-ti frica. Poti ori sa traiesti, ori sa-ti fie frica. Nu depinde decat de tine.” (Osho)
Zilele trecute am auzit la radio ca FRICA ne este necesara, caci datorita ei specia umana a supravietuit. Tot zilele astea, inca o data, realitatea mi-a aratat altceva: FRICA este cea care pune in pericol specia umana. Timp de mai bine de o saptamana, Gia mi-a tot povestit ca jumatate din colegii ei de clasa sunt acasa, bolnavi. Imi zice la un moment dat: “Sigur ma imbolnavesc si eu, caci toata lumea are febra, dureri de cap…ce mai! Sigur asta ma asteapta si pe mine”! Pentru ca am si uitat cum e sa aiba Gia o problema de sanatate, m-am mirat de ea si i-am zis povestea cu Pasteur, care se spune ca, pe patul de moarte, ar fi recunoscut ca: “Le microbe n’est rien, le terrain e tout”! S-a uitat la mine neincrezatoare si ghici ce? De a doua zi, a zis ca o doare un pic capul, ca e ametita, ca o arde in gat…Dupa inca doua zile a facut febra. Imi spune, pe un ton aproape triumfator: “Vezi, ti-am spus eu ca am sa ma imbolnavesc”!
Acum vreo 2 zile, imi povesteste cea mica, ca, fiind in curtea gradinitei, a mangaiat o pisicuta “dragutaaaaaa foc”. Educatoarea, vazand-o, i-a zis Evei sa alunge pisica, ca e purtatoare de boli. Zic: “Si tu ce ai facut”? “Pai, raspunde Eva, eu i-am zis doamnei ca nu exista asa ceva! Nu exista boala”! Dupa care a adaugat, pe un ton soptit, de parca ma facea partasa la un mare secret: “Nu stie nimic, doamna mea”! 🙂
Cu intuitia ei de copil inca inaripat, Eva stie ca, convingerile noastre se materializeaza in…fricile noastre, caci frica este o emotie, o forma de energie extrem de puternica, si atunci cand o emitem, ea atrage energii similare, de aceeasi frecventa. Adevarul este ca ne imbuibam copiii cu atatea tipare mentale, cu credinte care mai de care mai apocaliptice, incat nu e de mirare ca ei ajung sa creada ca daca stau cateva minute dezbracati (in camera, nu in zapada si ger), racesc; ca daca stau langa un geam deschis, ii trage curentul; ca daca nu au 3 perechi de sosete in casa, se imbolnavesc; ca daca se urca pe gard, isi rup gatul; ca daca nu-si asculta partinii, ii vede Dumnezeu si ii pedepseste; ca daca nu invata bine la scoala, vor ajunge maturatori; ca daca surioara e bolnava, e bine sa se tina departe de ea, ca altfel sigur capata acelsi microb/virus/bacterie. Astfel, ii invatam pe copiii nostri ca suntem victime permanente, ca suntem expusi hazardului. Cat sunt inca bebelusi, celor mici nu prea le pasa de temerile noastre. Atunci cand invata mersul in picioare, de oricate ori ar cadea, tot de atatea ori se vor ridica si vor incerca iar, si iar sa retraiasca minunea de a se desprinde de pamant. Pentru ei, probabil ca mersul in picioare este ca un zbor, dupa ce, vreme de saptamani bune, s-au tarat pe jos. Daca le-ar fi teama, cum s-ar mai desprinde de hainele parintilor, de mobila sau de orice alt punct de sprijin care le iese in cale? Ce ii ajuta oare sa incerce iar si iar? Instinctul, cu care ne nastem toti si care inca nu a fost anihilat de informatii pline de teama.
Alex, in ascensiune, fara frica. Babele & Sfinxul. August, 2014
Frica este o forma de energie foarte puternica. La fel ca Iubirea. In timp ce una creaza stagnare, chiar regres, cealalata aduce evolutie, lumina, bucurie, incredere. Energia pe care frica o emite blocheaza, prin contractie, fluxul energiei noastre vitale, facandu-ne mult mai expusi la “rele”. Iata de ce toti marii maestri spirituali vobesc despre Iubire, ca forma de vindecare pe toate planurile.
Hand in hand. Gia&Eva. August 2014
Cand Gia a inceput sa se simta rau, am mai suspectat ca si-a si dorit sa fie si ea un pic bolnava, caci cui ii strica o pauza de la scoala, intr-o zi de luni? 🙂 In fine, i-am spus sa nu isi faca griji; daca a racit, inseamna ca avea nevoie de asta, ca ea o sa treaca in 2 zile peste orice simptom, fiindca organismul ei stie sa faca fata la o mica viroza. Nimic nu se compara cu increderea pe care parintele o citeste in ochii copilului lui! Am vazut ca ma crede si am stiut atunci ca nu va boli prea mult. 🙂 Aliati ne-au fost uleiul de cimbru, diluat in ulei de masline, pe care i l-am dat vreo 3 zile, tantum verde in gat si spalaturi nazale cu lampa fermecata a lui Aladin, pe care o recomand cu toata inima. Te scapa si de sinuzita, nu doar de un nas infundat! Vorbesc din experienta proprie.
Stiu ca pe diferentele de temperatura si pe virozele care circula, mai ales in perioada asta din an, se da vina si ca, poate, au importanta lor, dar eu te indemn sa nu iti fie frica daca vreo viroza poposeste la copilul tau: o curatire interna de primavara nu strica nimanui. Odihna, hidratare, la nevoie remedii blande si INCREDERE. Drept pentru care, la inceput de primavara, propun sa inlocuim celebra vorba romaneasca “De ce ti-e frica, nu scapi”, cu…”Don’t worry, be happy”! 🙂
Don’t worry! Be HAAAPYYY! Gia, Eva&Alex. August 2014
Dam chiftelutele la cuptor cam 20 de minute, la 150 de grade Celsius, pana ce se rumenesc. Cat stau la dospit, la caldurica, pregatim si o salata, plina de culoare si viata, cu care incepem masa noastra. Dupa ce se racoresc, chiftelutele se pot unge cu un pic de ulei de masiline extravirgin.
Liorisme 