Cred ca oricarui om ii place sa dea sfaturi, mai ales atunci cand i se cer. 🙂 Nu doar ca sfatuitorului i se gadila usor egoul, dar poate arata ca ar avea oarecare expertiza pe tema pe care i se cere opinia. La fel de bine stiu ca nu e usor sa urmezi sfatul altora, oricat de competent ar fi acesta, pentru ca, in primul rand, nimanui nu ii place sa i se spuna ce are de facut si, in al doilea rand, oricat de bine intentionat si de folositor ar fi acel sfat, persoana care-l ofera nu e in locul celui care cere sfatul. Doi oameni, pusi fix in acelasi context, pot reactiona, simti, gandi cu totul diferit, legat de situatia respectiva.

Dar pentru ca prietena mea “vituala”, Simona, mi-a scris de curand, rugandu-ma sa o sfatuiesc in cateva probleme cu care se confrunta in ultima perioada, ii scriu randurile de mai jos.

Draga Simona, te rog sa nu iei cele scrise de mine drept sfaturi ori principii pe care eu reusesc intotdeauna sa le aplic (pentru ca, nu, nu “imi iese” mereu), ci te rog sa le primesti doar ca pe o experienta persoanala impartasita cu tine si cu alti cititori, in speranta ca randurile mele vor fi totusi de folos macar un pic. Am inserat in cateva locuri si link-uri cu trimitere la alte articole pe aceeasi tema.

Asadar, imi scrii despre faptul ca acum cateva luni ai facut o schimbare profesionala, trecand de la un program destul de lejer, la unul incarcat, stresant, si ca, desi esti mai bine platita, noul job te solicita mult. In plus, colega cu care imparti biroul este o persoana inchisa in sine, necomunicativa si, aparent, impasibila. Toate astea te-au epuizat si ai inceput sa experimentezi tot felul de simptome mai mult decat neplacute, de la stari de anxietate si pana la stari de greata si dureri de cap acute.

As vrea sa stii, in primul rand, ca eu cred ca orice om se confrunta cu astfel de probleme, nu doar cand schimba job-ul, dar ori de cate ori alege sau este fortat de imprejurari sa faca o schimbare in viata sa. Schimbarea e perceputa de minte ca ceva riscant si chiar periculos (vezi te rog acest articol), iar cand mintea crede, corpul o urmeaza. Asadar, si la tine, schimbarea vine cu multa framantare si incordare si tot felul de simptome, care, am incredere ca vor trece. Poate ca nu intotdeauna timpul le rezolva pe toate, dar de obicei, asa este…Cu cat inaintam in varsta, vedem ca viata nu este doar despre pene roz si nori albi, pe un cer perfect bleu. Viata are de toate in ea si a trai inseamna a sti cum sa reactionezi si cand esti sus, si cand esti jos.

Apoi, sa nu uiti te rog ca schimbarea asta, care iti da acum atatea batai de cap, a fost ceva dorit si ales de tine. Cred ca intotdeauna e mai usor sa trecem peste situatii mai putin placute, cand ni le asumam, in sensul ca stii ca tu ti-ai dorit ca ceva sa se schimbe, actionand ca aceasta schimbare sa survina (ai cautat un nou job, ai mers la interviuri, te-ai rugat ca ceea ce este pentru tine sa se implineasca). Asumarea si acceptarea situatiei, asa cum este ea in acest moment, duce de cele mai multe ori la alinierea lucrurilor, si fie incepem sa simtim diferit, linistindu-ne, fie ne dam seama ca rezultatul schimbarii, daca e de nesuportat, se poate transforma in alta schimbare. Adica, atunci cand realizezi ca nu e totusi ce ti-ai dorit, nu trebuie sa ramai acolo; intotdeauna poti alege sa schimbi din nou (fie ca vorbim de un job, de o conjunctura ori de o relatie), chiar daca nu e foarte usor.

Orice alegem (sa cautam altceva/pe altcineva sau sa ramanem), depinde doar de noi insine. Doar mintea si fricile ei ne fac sa credem ca nu putem face o noua schimbare.

Legat de colega ta…Nu stiu cum e la tine, dar in viata mea, relatia cu cei foarte apropiati (cu copiii mei, cu sotul, cu parintii si cu fratele) nu e mereu asa cum mi-as dori. Ce sa mai vorbesc de celelalte relatii (colegi, prieteni)… Sincer, mi se pare greu cu oamenii, inclusiv cu cei pe care ii iubesti; chiar foarte greu uneori. Am insa doua metode, pe care incerc le aplic, cand devine dificil. In primul rand, imi reamintesc ca desi suntem Una/Unul, suntem diferiti. Nu pot eu sti cum a evoluat persoana care ma supara, de la momentul in care se dezvolta in pantecele mamei si pana azi, cand iata, nu actioneaza deloc asa cum mi-as dori eu! In al doilea rand, cand ceva nu imi convine la celalalt, ma uit in mine. Cand in mine gasesc resurse de compasiune si iubire de Sine si de ceilalti, un val se ridica si neintelegerea de mai devreme mi se pare un nimic. In plus, intre o colega certareata sau clevetitoare si o colega tacuta, o aleg pe a doua. 🙂

Nu mai stiu unde am auzit vorba asta: exista trei treburi pe lume. Treaba altuia, treaba lui Dumnezeu si treaba mea. Daca fiecare si-ar vedea de treaba lui, lumea ar fi un loc in care s-ar putea trai mai usor. Nu trebuie sa schimb eu pe nimeni. Doar pe mine. Si nu pentru ca eu as fi defecta sau pentru ca mi-ar lipsi ceva ca sa fiu un intreg, ci pentru ca sunt dese momentele in care mintea nu se mai aliniaza cu sufletul si trebuie schimbat ceva; e nevoie atunci fie de o situatie din exterior (neplacuta, de cele mai multe ori), care sa ma aduca la realitate (aceea ca atunci cand una gandesc si alta simt, ceva se rupe), fie de autoimputernicire, auto observare si lucru interior, care sa imi reaminteasca, ca toti suntem oameni in drumul nostru catre bine si ca toti facem ce putem, cu ce avem. Apoi, e de ajuns sa vad un cersetor sau sa aud o stire la radio, ca sa imi dau seama cat de norocoasa sunt pentru atat de multe lucruri! Oare merita sa ma framant pentru chestiuni care nu tin, pana la urma, de mine?

Ma intrebi ce poti face ca sa scapi de toate simptomele care te chinuie de cateva luni si ce cred eu ca a dus la aparitia acestora. Din tot ce am scris mai sus, cred ca ai inteles ca eu nu cred ca ceva sau altcineva din afara iti poate face rau sau bine, decat daca permiti acel lucru. Asadar, tot ce experimentam neplacut (in cazul tau, starea de rau, data de situatia stresanta de la noul job) POATE cauza un raspuns interior, fizic si emotional. La fel, o situatie pe care noi o percepem ca fiind una placuta, ne poate face bine, dar tot daca noi permitem acest lucru. Tot ce lasam sa intre in noi zilnic (de exemplu, energii de tot felul, mancare ce ne coboara sau ne sustine), ne poate cauza probleme sau stare pozitiva, de bine.

“Binele” sau “raul” au loc in interiorul nostru. Asadar, acolo trebuie actionat. Si nu ma refer la analize de sange. Ma refer la lucru interior continuu, practica zilnica: dezvoltarea unui simt autentic de sine, prin conectarea permanenta la interior (la farama de pace ce salasluieste adanc in interior, orice s-ar intampla in afara, la observarea respiratiei si a fluxului de energie care ne strabate corpul continuu, ceea ce ne va aduce in momentul prezent) si dobandirea independentei de evenimentele externe (ce imi lipseste, de fapt? de ce ma identific cu suferinta? chiar nu am nicio putere?), constientizarea cu compasiune pentru sine si pentru ceilalti, ca toti facem ce putem cu ce avem (“Se intampla destul de des ca ceea ce noi numim un om “rece” sa fie doar un om trist”― Henry Wadsworth Longfellow), ca fara sa iesim din confort (fizic, emotional) e greu sa evoluam, ca mereu putem schimba situatia in care suntem si felul in care o percepem, actionand altfel decat suntem obisnuti sa o facem, ca suntem datori sa avem grija de trupul nostru, care ne poarta prin lume, oferindu-i tot ce e mai bun (odihna, aer, mancare vie, miscare etc), mancand intr-un anume fel si facand sport nu de teama bolii, ci pentru bucuria de a ne simti bine in corpul nostru. Eu cred ca e la fel de important sa ne dam sema si ca de cele mai multe ori problemele care ne epuizeaza si ne scurg de energie, la finalul zilei, sunt rar probleme adevarate.Ce ne lipseste, de fapt? Poate doar intelegerea profunda ca totul e o decizie interioara, ca noi suntem Sursa, inclusiv cand vine vorba de sanatate, de boala, iubire sau ura, ca noi suntem creatorul a tot ce experimentam, noi dam inteles la tot si toate (circumstante, persoane, stari), prin atitudinea, judecata, punctul nostru de vedere.

Sa ne intrebam la finalul fiecarei zilei daca chiar am facut si facem tot ce ne sta in putere ca sa fim bine cu noi insine si cu lumea in care traim. Oricare ar fi raspunsul, inainte de culcare, sa le lasam, zic, pe toate in urma, stiind ca a doua zi vom fi mai intelepti si mai buni, in primul rand cu noi insine.

“Finish each day and be done with it. You have done what you could. Some blunders and absurdities no doubt crept in; forget them as soon as you can. Tomorrow is a new day. You shall begin it serenely and with too high a spirit to be encumbered with your old nonsense. / Incheie fiecare zi și las-o in pace. Ai făcut ce ai putut. Cateva greseli și absurdități s-au strecurat de-a lungul zilei, fără îndoială; dar uită-le cât de repede poți. Maine este o zi noua. O vei începe senin și cu un spirit prea înalt pentru a fi împiedicat de vechile tale prostii. ”― Ralph Waldo Emerson