Liorisme: Rafael, baietelul vostru, are, cred, 5 ani acum. El cum s-a acomodat? Ii sunt de ajuns natura si tovarasii de joaca? Copiii de varsta lui se cam plictisesc fara tableta, televizor, calculator, mall. El nu tanjeste dupa asemenea tehnologii si distractii?

Andreea: Pot să spun că îl văd cum înflorește aici. E împlinit și ochii îi strălucesc mereu. E trist când plecăm de acasă. Aici are prieteni, iar parcurile lui de plastic s-au transformat în dealuri pline de fructe, animale, pământ. Nu are timp să se plictisească. E atât de entuzismat de ceea ce îl înconjoară. E mult mai independent, mai curajos, mai curios, e fascinat! Inventează mereu cu prietenii lui tot felul de jocuri. Uneori mi se face dor de el. Petrece așa mult timp în joc liber…Se vindecă atât de ușor aici! Poate că ajunge și la el ispita tehnologiei, dar ca părinți suntem și consilieri…și încercăm să îi explicăm ce îi face bine și ce îi daunează și el înțelege.

Liorisme: Stiu ca Rafael nu a mers pana acum la gradinita. Care sunt beneficiile faptului ca a stat toti acesti ani langa tine, langa voi? Crezi ca sunt si minusuri, fiindca nu l-ai “inregimentat” in sistem pana acum?

Andreea: Nu văd nici un minus. Nici unul. Îți spun asta cu toată sinceritatea inimii mele. Cred că e rodul iubirii mele și a soțului meu, un rod peste care Dumnezeu a suflat viață. Și când Dumnezeu suflă viață peste iubirea a doi oameni, o înveșnicește. Așa că, mie Dumnezeu mi-a dat o veșnicie în mâini și mi-a zis: Crește-o! Fă-o a Mea! Modeleaz-o! Iubește-o! Și asta vreau să fac cu Rafael și cu toate veșniciile pe care Dumnezeu le va așeza în casa noastră.

Liorisme: V-ati gandit cum veti proceda cand Rafael va implini anii pentru scoala?

Andreea: Da. 🙂 Vrem să facem homeschooling.

Liorisme: Nu va e teama ca lui Rafael, traind atat de “altfel”, fara dresajul social si fara traiul nebun de la oras, fara spiritul competitiv, fara luciul material, fara ambitii de tot felul, ii va fi greu sa inteleaga si sa traiasca intr-o lume atat de diferita de cea in care creste el acum? Lumea de la oras si nu numai, in mare parte, s-a dezlipit demult de traiul in lumina lui Dumnezeu…

Andreea: Nu am nici o teamă pentru viitorul lui. Am așa o pace și o liniște. Cu toată ființa simt că am ales bine pentru el. Ziua de mâine e a Domnului. Ajunge zilei necazul ei. La ce mi-ar folosi să mă îngrijorez pentru un viitor, când eu trăiesc doar în prezent? Eu cer putere și ajutor de Sus…ca să fiu lumina în casa mea. El e un ucenic pe care il am. Fiecare copil e un ucenic, care va imita și va face ca cei care l-au crescut (părinți, bunici, sistem). Știind că am ca ucenic o bucată de Veșnicie, mă simt responsabilă pentru sufletul lui, mai mult decăt pentru cariera lui sau pentru averile materiale pe care să i le las. Așa cum am încredere în el acum, când taie un cartof cu un cuțit ascuțit, așa am încredere că va face și va alege bine pentru viața lui, dacă Îl poartă pe Dumnezeu cu el prin lume. Vreau să îi las moștenire dragostea de Dumnezeu. De restul, se va ingriji Cel pe care Îl iubim.

Liorisme: Cum facem sa ne tinem copiii aproape de Dumnezeu, cand totul e ancorat intr-o realitate materialista si atat de saracita, totusi? Cum sa ii tinem departe de lumescul asta, care ne fura libertatea si linistea? Cum ii ajutam sa ramana fiinte iubitoare si iertatoare, ca atunci cand vin pe lume?

Andreea: Stând noi aproape de Lumină, fiind noi ancorați în Dumnezeu și în cuvintele LUI, făcând noi ceea ce am vrea să facă copiii noștri, trăindu-ne viața frumos. Ei fac ceea ce văd, ei imită și, prin natura lor, sunt ucenici. Văd ură devin ură, văd nemulțumire devin nemulțumire, văd minciună devin mincinoși. Arătați-le ceea ce doriți să fie!

Liorisme: Stiu ca ai avut probleme de sanatate in trecut. Ce au insemnat ele pentru tine? Cum ai facut sa le depasesti: te-ai luptat cu ele sau le-ai imbratisat ca sa te vindeci?

Andreea: Da, am avut probleme de sănătate. Au fost căteva etape de boli fizice (extirparea unui ovar, …) de boli psihice: depresii, atacuri de panică, psihoze. Acestea au fost cele mai grele văi ale vieții mele. Am dus multă vreme cu mine amintirea cămășii de forță în care am stat legată și am urât nespus de mult medicii. I-am considerat criminalii copilului meu (dupa internare am pierdut sarcina). Am vrut să mă răzbun, să ridic arme…aveam multe arme….Una din ele era ecografia pruncului ce a murit in pântece. Am făcut din ea o icoană.

Am lăsat jos armele. Am ales să iert și Dumnezeu mi-a dat puterea…Eu nu aș fi avut puterea asta…Cămașa de forță cu care am stat legată de pat îmi ținea mâinile încrucișate și multă vreme mi-a ținut și sufletul așa. Până am înțeles ce se întâmpla, de fapt… Acum am iertat și fac din ea aripi de înger, ca să pot îmbrățisa pe toți, așa cum m-a îmbrațișat pe mine Dumnezeu. Acolo m-am simțit părăsită și abandonată de toți. Eu credeam că sunt legată…eram de fapt îmbrațisată strâns…de Dumnezeu. Și El mi-a spus că nu mă va părăsi niciodată. Acum mi-e mai drag Dumnezeu, decât toate cele ce am, decât prietenii și cei dragi ai mei. M-a strâns tare în brațe timp de doua ore și după aceea mi-a luat pruncul din pântece și mi-a dat un vis la un an distanță…Că îmi va dărui alți doi copii.

Ce absurdă am fost….Să mă zbat ani la rând și să urăsc îmbrățisarea lui Dumnezeu, fără să înțeleg că Dumnezeu mă ținea strâns în brațe ca să mă elibereze de fricile mele ce le purtam din pântecele mamei mele, de frica de moarte și de frica de viață….Acum, mă rog pentru fiecare om pe care l-am considerat vinovat de moartea pruncului meu si vreau ca fiecare sa ajunga sa se întâlnească personal cu Dumnezeu. Am fost ca o mare agitata într-o furtuna nimicitoare. La Șoapta Lui m-am liniștit. Nu ne putem vindeca dacă nu iubim, dacă nu iertăm, dacă nu ne bucurăm.

Bolile mele, toate câte sunt, sunt într-un continuu proces de vindecare și am credința că se vor vindeca pe rând. Am învățat ceva! Putem mânca extrem de sănătos, putem face exercitii spirituale, putem face multe și totuși să fim bolnavi. Însănătoșirea e un proces și implică întraga ființă: minte, trup și suflet. Ura, neiertarea, lăcomia aduc boli trupești. Nu suntem doar ce mâncăm. Suntem și ce gândim, ce simțim…

Liorisme: Ai fost mereu o traitoare in credinta? Poti sa imi povestesti putin?

Andreea: Dintotdeauna am avut dragoste pentru Dumnezeu, dar am fost copil în credință și Dumnezeu mă tot crește dacă Îi dau voie. Pe Dumnezeu L-am aflat în biserica ortodoxă, lângă bunicile mele care mă duceau la biserică, apoi prin tatăl meu care L-a cunoscut și l-a adus în casa noastră. L-am cunoscut în profunzime în biserica baptistă și în adunarea Oastei Domnului și acum mă simt așa bogată. Din fiecare biserică am luat lucruri prețioase. Acum, suntem parte dintr-o comunitate minunată de credincioși baptiști, dar merg cu aceeași dragoste în Biserica Ortodoxa (de cate ori am ocazia) si in alte biserici, de alte confesiuni. Mi-e asa draga partașia cu frații mei! (pentru mine, ei nu sunt etichetati cu o confesiune, ci cu Hristos care locuiește in ei). Am întâlnit oameni minunati in fiecare confesiune. Încerc sa traiesc fiecare zi pentru Dumnezeu si il rog să mă aducă pe Cale când rătăcesc printre nimicurile acestei lumi.

Liorisme: De ce crezi ca astazi am uitat de “dragostea indelung rabdatoare”? De ce oamenilor le este din ce in ce mai frica de responsabilizare, de casatorie, de copii, de ei insisi? Ce cautam?

Andreea: Pentru că am uitat de Dumnezeu. Pentru că nu mai deschidem Biblia să ne amintim cuvintele Lui. Îl căutăm pe Dumnezeu….

Liorisme: Traind la sat, unde vesnicia s-a nascut, isi mai au rostul planurile, asteptarile, dorintele?

Andreea: Da, își au rost acestea, mai ales când le pui în palma lui Dumnezeu și te gândești cum poți lărgi Împărăția Lui…În încheiere, vreau să vă las câteva cuvinte din draga mea Biblie si o melodie, ca dedicatie pentru cei ce citesc articolul….și vă doresc tuturor marele confort: Liniștea!

,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; si nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, si viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.”