Viata ca un film…fotografic (II)

Si totusi, ce greu trebuie sa fi fost acum 40 de ani sa iti casatoresti copiii! Pentru ca totul se facea din curtea omului si implicarea era maxima: si sufleteasca, si materiala. Nunta tinea aproape o saptamana, presupunea multe pregatiri, multime de nuntasi, mancare si bautura, toate facute si oranduite prin munca proprie, dupa cum putea fiecare. Nu stiu cum se intampla la oras, dar la sat, nu te faceai de ras in asemenea momente! Sambata, la “Margele”, veneau tinerii la mire sau la mireasa acasa; taraful le canta pana pe la miezul noptii, dupa care toata lumea se retragea acasa, pentru a se pregati pentru a doua zi. Duminica, cavalerul de onoare si alti flacai mergeau cu caii sa ia nasii de-acasa. Pe la pranz, ajunsi la mireasa, nasa si fetele gateau mireasa, in acompaniamentul tarafului si al chiuielilor tinerilor. Dupa cununia religioasa, nasii si o parte din nuntasi se asezau la masa, dar fara tineri. La masa participau doar rudele casatorite si cavalerul de onoare. Nunta continua din nou pana la miezul noptii, cand nasii erau dusi de cavaler si o parte din nuntasi, acasa; unde continuau petrecerea. A treia zi, luni, o luau de la capat; era ziua darului pentru tinerii casatoriti. Din nou masa si dans, pana la miezul noptii. Ehehe, grea treaba!

Parintii tinerilor faceau eforturi mari atunci cand li se casatoreau copiii. Si nici nu se pomenea altfel! Cred ca era de neconceput, asa cum se intampla de multe ori azi, ca parintii sa fie doar invitati la nunta copiilor lor, fara putere de decizie sau sprijin material in organizarea acesteia! Atunci era o mandrie si un lucru de la sine inteles ca parintii sa se implice in acest moment atat de important in viata unui om: nunta si intemeierea unei familii.

Mama mireasca, pe prispa casei, in asteptarea alaiului de nunta
Mama, mireasa, si prietena ei, domnisoara de onoare, pe prispa casei parintesti, in asteptarea alaiului de nunta

Coronita de mireasa a mamei am purtat-o la serbarea de final de clasa a IV-a. Ce surpriza am avut sa constat ca mare parte din colegele mele aveau coronite asemanatoare! 🙂 Nasturii de la rochia de mireasa a mamei erau cu adevarat deosebiti; perlati si tare delicati. Stiu asta pentru ca la final de liceu, o croitoreasa mi-a facut o rochie turcoaz si acesti nasturi s-au potrivit perfect! 🙂

Si ce dificil trebuie sa fi fost atunci sa ai copii, sa ii cresti cu putin, sa nu ai scutece de unica folosinta, bona, masina de spalat, concediu maternal mai lung de 3 luni! Dar nu se gandeau tinerii acelor ani in felul asta la viata. Lucrurile erau necomplicate inutil: copiii veneau, erau crescuti dupa puteri si nu se plangea nimeni. Viata era cum era si mergea inainte. Asa a fost si cand am venit eu pe lume, intr-o noapte de toamna ploioasa, cu rafale in geamuri si vant puternic (exact ca astazi!). N-aveam par deloc (!), zice mama. Au trecut fix 40 de ani din noaptea aceea. 🙂

Si daca, la implinirea unei asa varste…rotunde, ma intrebi ce mi-as dori, cel mai bun raspuns e un citat din Thorwald Dethlefsen: “Oamenii doresc mereu sa modifice lucrurile si, de aceea, inteleg cu greu ca singurul lucru care i se cere omului este capacitatea de a contempla. Telul suprem al omului – fie ca il numim intelepciune sau iluminare – consta in capacitatea de a putea contempla totul si de a recunoaste ca este bine asa cum este. Asta inseamna o adevarat cunoastere de sine“.

la 11 luni; in fundal, covorul din zestrea mamei, tesut de ea
la 11 luni; in fundal, covorul din zestrea mamei, tesut de ea si de sora ei, Stefana

6 thoughts on “Viata ca un film…fotografic (II)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s