Andreea Stanciu. Oameni traindu-si vesnicia la sat (II)

12020457_10153209558468546_758247424_o
“Nu ne putem vindeca dacă nu iubim, dacă nu iertăm, dacă nu ne bucurăm”. (Foto: Be Light)

12041521_10153209562663546_1050422976_oLiorisme: Rafael, baietelul vostru, are, cred, 5 ani acum. El cum s-a acomodat? Ii sunt de ajuns natura si tovarasii de joaca? Copiii de varsta lui se cam plictisesc fara tableta, televizor, calculator, mall. El nu tanjeste dupa asemenea tehnologii si distractii?

Andreea: Pot să spun că îl văd cum înflorește aici. E împlinit și ochii îi strălucesc mereu. E trist când plecăm de acasă. Aici are prieteni, iar parcurile lui de plastic s-au transformat în dealuri pline de fructe, animale, pământ. Nu are timp să se plictisească. E atât de entuzismat de ceea ce îl înconjoară. E mult mai independent, mai curajos, mai curios, e fascinat! Inventează mereu cu prietenii lui tot felul de jocuri. Uneori mi se face dor de el. Petrece așa mult timp în joc liber…Se vindecă atât de ușor aici! Poate că ajunge și la el ispita tehnologiei, dar ca părinți suntem și consilieri…și încercăm să îi explicăm ce îi face bine și ce îi daunează și el înțelege.

12050456_10153209588348546_1840898293_o
Copilaria traita in candoare si natura, alaturi de prieteni. (Foto: Andreea Stanciu)

12050542_10153209583518546_2008817916_o

12043750_10153209578383546_1455010932_o

Liorisme: Stiu ca Rafael nu a mers pana acum la gradinita. Care sunt beneficiile faptului ca a stat toti acesti ani langa tine, langa voi? Crezi ca sunt si minusuri, fiindca nu l-ai “inregimentat” in sistem pana acum?

Andreea: Nu văd nici un minus. Nici unul. Îți spun asta cu toată sinceritatea inimii mele. Cred că e rodul iubirii mele și a soțului meu, un rod peste care Dumnezeu a suflat viață. Și când Dumnezeu suflă viață peste iubirea a doi oameni, o înveșnicește. Așa că, mie Dumnezeu mi-a dat o veșnicie în mâini și mi-a zis: Crește-o! Fă-o a Mea! Modeleaz-o! Iubește-o! Și asta vreau să fac cu Rafael și cu toate veșniciile pe care Dumnezeu le va așeza în casa noastră.

12020752_10153209574978546_1592800023_o
“Cred că Rafael e rodul iubirii mele și a soțului meu, un rod peste care Dumnezeu a suflat viață”. (Foto: Be Light)
12037785_10153209578348546_2065919527_o
Respirind Iubire si Lumina. (Foto: Andreea Stanciu)

Liorisme: V-ati gandit cum veti proceda cand Rafael va implini anii pentru scoala?

Andreea: Da. 🙂 Vrem să facem homeschooling.

Liorisme: Nu va e teama ca lui Rafael, traind atat de “altfel”, fara dresajul social si fara traiul nebun de la oras, fara spiritul competitiv, fara luciul material, fara ambitii de tot felul, ii va fi greu sa inteleaga si sa traiasca intr-o lume atat de diferita de cea in care creste el acum? Lumea de la oras si nu numai, in mare parte, s-a dezlipit demult de traiul in lumina lui Dumnezeu…

12055065_10153209575003546_1021017831_o
“Ziua de mâine e a Domnului. Ajunge zilei necazul ei”. (Foto: Be Light)

Andreea: Nu am nici o teamă pentru viitorul lui. Am așa o pace și o liniște. Cu toată ființa simt că am ales bine pentru el. Ziua de mâine e a Domnului. Ajunge zilei necazul ei. La ce mi-ar folosi să mă îngrijorez pentru un viitor, când eu trăiesc doar în prezent? Eu cer putere și ajutor de Sus…ca să fiu lumina în casa mea. El e un ucenic pe care il am. Fiecare copil e un ucenic, care va imita și va face ca cei care l-au crescut (părinți, bunici, sistem). Știind că am ca ucenic o bucată de Veșnicie, mă simt responsabilă pentru sufletul lui, mai mult decăt pentru cariera lui sau pentru averile materiale pe care să i le las. Așa cum am încredere în el acum, când taie un cartof cu un cuțit ascuțit, așa am încredere că va face și va alege bine pentru viața lui, dacă Îl poartă pe Dumnezeu cu el prin lume. Vreau să îi las moștenire dragostea de Dumnezeu. De restul, se va ingriji Cel pe care Îl iubim.

12020574_10153209583603546_407229170_o
” Fiecare copil e un ucenic, care va imita și va face ca cei care l-au crescut (părinți, bunici, sistem)”. (Foto: Andreea Stanciu)

12019343_10153209587923546_1467650718_o

Liorisme: Cum facem sa ne tinem copiii aproape de Dumnezeu, cand totul e ancorat intr-o realitate materialista si atat de saracita, totusi? Cum sa ii tinem departe de lumescul asta, care ne fura libertatea si linistea? Cum ii ajutam sa ramana fiinte iubitoare si iertatoare, ca atunci cand vin pe lume?

Andreea: Stând noi aproape de Lumină, fiind noi ancorați în Dumnezeu și în cuvintele LUI, făcând noi ceea ce am vrea să facă copiii noștri, trăindu-ne viața frumos. Ei fac ceea ce văd, ei imită și, prin natura lor, sunt ucenici. Văd ură devin ură, văd nemulțumire devin nemulțumire, văd minciună devin mincinoși. Arătați-le ceea ce doriți să fie!

11995373_10153209578403546_1026163474_o
” Lui Rafael vreau să îi las moștenire dragostea de Dumnezeu. De restul, se va ingriji Cel pe care Îl iubim”. (Foto: Andreea Stanciu)

12016355_10153209588698546_1088723173_oLiorisme: Stiu ca ai avut probleme de sanatate in trecut. Ce au insemnat ele pentru tine? Cum ai facut sa le depasesti: te-ai luptat cu ele sau le-ai imbratisat ca sa te vindeci?

Andreea: Da, am avut probleme de sănătate. Au fost căteva etape de boli fizice (extirparea unui ovar, …) de boli psihice: depresii, atacuri de panică, psihoze. Acestea au fost cele mai grele văi ale vieții mele. Am dus multă vreme cu mine amintirea cămășii de forță în care am stat legată și am urât nespus de mult medicii. I-am considerat criminalii copilului meu (dupa internare am pierdut sarcina). Am vrut să mă răzbun, să ridic arme…aveam multe arme….Una din ele era ecografia pruncului ce a murit in pântece. Am făcut din ea o icoană.

Am lăsat jos armele. Am ales să iert și Dumnezeu mi-a dat puterea…Eu nu aș fi avut puterea asta…Cămașa de forță cu care am stat legată de pat îmi ținea mâinile încrucișate și multă vreme mi-a ținut și sufletul așa. Până am înțeles ce se întâmpla, de fapt… Acum am iertat și fac din ea aripi de înger, ca să pot îmbrățisa pe toți, așa cum m-a îmbrațișat pe mine Dumnezeu. Acolo m-am simțit părăsită și abandonată de toți. Eu credeam că sunt legată…eram de fapt îmbrațisată strâns…de Dumnezeu. Și El mi-a spus că nu mă va părăsi niciodată. Acum mi-e mai drag Dumnezeu, decât toate cele ce am, decât prietenii și cei dragi ai mei. M-a strâns tare în brațe timp de doua ore și după aceea mi-a luat pruncul din pântece și mi-a dat un vis la un an distanță…Că îmi va dărui alți doi copii.

11999376_10153209574898546_1214729364_o
“Eu credeam că sunt legată… eram de fapt îmbrațisată strâns…de Dumnezeu. Și El mi-a spus că nu mă va părăsi niciodată”. (Foto: Be Light)

Ce absurdă am fost….Să mă zbat ani la rând și să urăsc îmbrățisarea lui Dumnezeu, fără să înțeleg că Dumnezeu mă ținea strâns în brațe ca să mă elibereze de fricile mele ce le purtam din pântecele mamei mele, de frica de moarte și de frica de viață….Acum, mă rog pentru fiecare om pe care l-am considerat vinovat de moartea pruncului meu si vreau ca fiecare sa ajunga sa se întâlnească personal cu Dumnezeu. Am fost ca o mare agitata într-o furtuna nimicitoare. La Șoapta Lui m-am liniștit. Nu ne putem vindeca dacă nu iubim, dacă nu iertăm, dacă nu ne bucurăm.

Bolile mele, toate câte sunt, sunt într-un continuu proces de vindecare și am credința că se vor vindeca pe rând. Am învățat ceva! Putem mânca extrem de sănătos, putem face exercitii spirituale, putem face multe și totuși să fim bolnavi. Însănătoșirea e un proces și implică întraga ființă: minte, trup și suflet. Ura, neiertarea, lăcomia aduc boli trupești. Nu suntem doar ce mâncăm. Suntem și ce gândim, ce simțim…

Liorisme: Ai fost mereu o traitoare in credinta? Poti sa imi povestesti putin?

Andreea: Dintotdeauna am avut dragoste pentru Dumnezeu, dar am fost copil în credință și Dumnezeu mă tot crește dacă Îi dau voie. Pe Dumnezeu L-am aflat în biserica ortodoxă, lângă bunicile mele care mă duceau la biserică, apoi prin tatăl meu care L-a cunoscut și l-a adus în casa noastră. L-am cunoscut în profunzime în biserica baptistă și în adunarea Oastei Domnului și acum mă simt așa bogată. Din fiecare biserică am luat lucruri prețioase. Acum, suntem parte dintr-o comunitate minunată de credincioși baptiști, dar merg cu aceeași dragoste în Biserica Ortodoxa (de cate ori am ocazia) si in alte biserici, de alte confesiuni. Mi-e asa draga partașia cu frații mei! (pentru mine, ei nu sunt etichetati cu o confesiune, ci cu Hristos care locuiește in ei). Am întâlnit oameni minunati in fiecare confesiune. Încerc sa traiesc fiecare zi pentru Dumnezeu si il rog să mă aducă pe Cale când rătăcesc printre nimicurile acestei lumi.

12041329_10153209579113546_426251928_o
“Dumnezeu mă tot crește, dacă Îi dau voie”. (Foto: Andreea Stanciu)

Liorisme: De ce crezi ca astazi am uitat de “dragostea indelung rabdatoare”? De ce oamenilor le este din ce in ce mai frica de responsabilizare, de casatorie, de copii, de ei insisi? Ce cautam?

Andreea: Pentru că am uitat de Dumnezeu. Pentru că nu mai deschidem Biblia să ne amintim cuvintele Lui. Îl căutăm pe Dumnezeu….

12025896_10153209562623546_1877794691_o
“Il cautam pe Dumnezeu…” (Foto: Be Light)

12055191_10153209558168546_1370065745_o

11996487_10153209574948546_802607847_o12020531_10153209562738546_458557207_o

Liorisme: Traind la sat, unde vesnicia s-a nascut, isi mai au rostul planurile, asteptarile, dorintele?

Andreea: Da, își au rost acestea, mai ales când le pui în palma lui Dumnezeu și te gândești cum poți lărgi Împărăția Lui…În încheiere, vreau să vă las câteva cuvinte din draga mea Biblie si o melodie, ca dedicatie pentru cei ce citesc articolul….și vă doresc tuturor marele confort: Liniștea!

,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; si nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, si viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.”

Andreea Stanciu. Oameni traindu-si vesnicia la sat (I)

12043796_10153209574943546_1320849322_o
De mana cu Vesnicia. (Foto: Be Light)

In lumea asta, in care oamenii cauta aproape cu disperare confortul material, emotional si spiritual, cand comoditatea si dragostea pentru material si lux fac regulile acestei lumi, eu nu credeam ca mai exista oameni precum Andreea si familia ei. Acum cativa ani, Andreea si ai ei au ales sa se mute departe de “lumea dezlantuita”, la sat, intr-o casuta veche, dar insufletita atat de frumos de omenie, bucurie, tinerete, credinta si multa, multa rabdare.

Te invit sa citesti mai jos prima parte a povestii Andreei si a oamenilor dragi ei. Si pentru ca Andreea il iubeste pe Dumenzeu, iubind astfel toti oamenii, cred ca povestea ei ne cauta si ne gaseste, macar un pic, pe fiecare dintre noi. Iar daca vrei sa iti linistesti mintea, sa iti luminezi inima si sa iti colorezi ziua, citeste-i blogul minunat, plin de cuvinte si fotografii de lumina. In mine se misca ceva, ori de cate ori Andreea impartaseste cu noi emotiile, imaginile, gandurile ei. Si de aceasta data, citind randurile Andreei, asternute pentru Liorisme, m-am minunat (ce frumos ne putem lasa amprenta asupra vietii si a celor ce ne inconjoara, cand exista intelegere!) si m-am intristat, in acelasi timp: vecinii de care Andreea povesteste cu atata drag, oameni simpli, de la sat, dar gata sa ajute, sa ierte si sa miluiasca, nu au nimic in comun cu vecinii din spatele curtii mele, pe care am incercat sa nu ii deranjam niciodata cu nimic si care, totusi, nu ne vorbesc de un an si jumatate, pe motiv ca pisica noastra (care, de altfel, intr-o zi, nu s-a mai intors acasa), le mai calca prin curte; aceiasi vecini, care le-au spus copiilor mei ca isi vor lua caine (ceea ce au si facut), ca sa ne omoare pisica; aceiasi vecini, ce mi-au etichetat copiii drept “needucati”, fiindca sunt galagiosi cand se joaca si fiindca Eva plangea mult, cand era mai mica; aceiasi vecini, care taie “mana Maicii Domnului” de pe gardul comun, ce ne desparte curtile si care ne-au acuzat ca furnicile noastre le-au invadat curtea! Atitudinea lor, desprinsa dintr-un film prost regizat, m-a “inspirat” sa scriu articolul “Tu ce emiti in Univers?” , fiindca nu poti sa ramai netulburat, cand te confrunti cu lipsa de respect si de iertare si, mai ales, cu atata ego, azvarlit peste gard. Insa stiu ca toate ne pot fi lectii in viata, iar noi incercam cu toata puterea sa descifram aceste lectii si sa nu judecam neputintele altora. Revenind la Andreea si oamenii cu care-si imparte vecinatatea, nu pot decat sa fiu bucuroasa ca oamenii pot trai si astfel: in liniste si pace, in si prin natura, cu gandul si inima la Dumnezeu, IMPREUNA.

12041484_10153209558218546_691618592_o
In familie, pe drumurile satului si ale vietii. (Foto: Be Light)

Sunt mandra ca Andreea a acceptat sa isi scrie aici povestea, ca s-a deschis in acest fel minunat, desi nu ne cunoastem personal. Cum se apropie oamenii, chiar si despartiti de km! 🙂 Iar urarea ei, mi-a incalzit inima: “Azi am finalizat interviul si ti-l trimit cu toata dragostea si multumirea mea. Mi-ai facut un mare bine prin el, mi-am reamintit cine sunt si incotro merg. Dumnezeu sa te rasplateasca si sa se foloseasca de blogul tau pentru a imbogati lumea cu LuminăCand unul se vindeca…toti ne vindecam.”

12020574_10153209574933546_1235546844_o
Iubirea intrupata in 3 suflete. (Foto: Be Light)

Liorisme: Andreea, cand si de ce ati parasit orasul, alegand sa traiti la sat?

Andreea: Am părăsit orașul de două ori și vreau să cred că, de data asta, la sat rămânem! Vreau și am nădejdea că nimic din ce are orașul nu ne va mai ademeni ca să locuim acolo. Nu îmi amintesc de unde a venit acest gând în noi, gândul de a pleca la sat. Cineva a pus o sămânță și ea a crescut. Așa e cu semințele. Tu le așezi în alții și Dumnezeu le crește în taină. Apoi am fugit din nou la oraș, ca să ne realizăm și noi ca tot omul. 🙂 Și eu nu mai voiam cu nici un chip să mă întorc la țară. Orașul și tot ce îmi oferea el deveniseră o patimă grea. Într-o zi, am făcut o vizită prietenilor noștri din satul vecin și, când am coborât din mașină, în satul lor m-a cuprins liniștea, m-a învăluit întru totul și am simțit în toată ființa mea că locul meu e la țară. Că locul meu e printre dealuri și oameni simpli, printre animale și ogoare, printre pomi fructiferi, cu ochii țintă la frumusețea ce mă înconjoară. Am știut că fericirea mea nu e la capăt de lume, ci e în simplitate și în a trăi clipa cu toate ale ei, ca pe o mare și prețioasă MINUNE.

12055204_10153209563063546_1995772267_o
“Traind clipa, cu toate ale ei”. (Foto: Be Light)

Liorisme: Unde locuiti si cum e la voi? Aveti tot ce va trebui intr-o gospodarie? Aveti apa curenta, curent electric, caldura, gaze?

Andreea: Locuim în satul în care au trăit bunicii mei.  Am închiriat o casă veche de piatră și am făcut din ea un cămin. Avem atât de multe, atât de multe bogății! Nicicând nu am fost mai bogați. Avem cel mai mare confort: Liniștea. Și liniștea am mobilat-o cu bucurie, cu mulțumire, cu nadejde. Doresc tuturor acest confort imens: LINIȘTEA. Avem apă, curent și o ogradă plină cu lemne ce așteaptă să fie puse în șură și să ne încălzească întreaga iarnă.

In prag. (Foto: Be Light)
In prag. (Foto: Be Light)

Vara, gătesc la butelie și la aragaz. Iarna, gătesc asemeni bunicii mele, la plită, cu lemne, în camera în care dormim. 🙂 Am ocazia să îmi trezesc pruncul așa cum mă trezea bunica: cu miros de mâncare. Acesta îmi pătrundea în nări în diminețile de iarnă, în casa bunici mele și ieșeam de sub așternutul de lână aspră cu o bucurie rară. Nu bogăția aduce bucuria! De-am înțelege asta ne-am opri din a alerga atât de mult pentru a strânge bunuri materiale.

11996482_10153209579103546_66004545_o
“Și liniștea am mobilat-o cu bucurie, cu mulțumire, cu nadejde”. (Foto: Andreea Stanciu)

12016204_10153209579183546_1062576212_oLiorisme: Am eu o impresie, poate gresita, ca barbatii iau lucrurile mai usor si le integreaza, le accepta altfel; femeile, poate si fiindca gospodaria, in mare parte, “le apartine”, au nevoie de lucruri care sa le usureze munca. Tie nu ti-e greu? Cum te descurci cu treburile casei si gradinii?

Andreea: 🙂 La oraș, îmi era mult mai greu decât aici. Acolo, totul era de-a gata. Dacă aveam bani, aveam totul și nu puteam să manifest creativitatea. Toate au rezolvare. Absolut toate. Am învățat să găsesc soluții la problemele ce apar. Dacă nu am bani de butelie, aprind focul cu lemne, daca nu avem curent, aprindem lumânări, dacă nu am alimente în casă, mă duc prin grădină, pe dealuri și tot găsesc ceva pentru a umple farfuriile. Dacă nu am rafturi, agăț cutii de carton pe pereți, dacă nu am dulapuri, îmi iau colecția de traiste și genți și bat cuie pe pereți și îmi țin lucrurile. Am învățat să prețuiesc cuiele și sârmele găsite pe drum. Am ajuns să îmi înțeleg bunicul, care strângea cuie și sârme de pe drum, pentru ca aici mereu ai nevoie să improvizezi ceva. O minunată aventură e viața mea aici!

12019333_10153209582823546_789401607_o
“Avem cel mai mare confort: Liniștea”. (Foto: Andreea Stanciu)

12041053_10153209582758546_1853021_o

12055286_10153209579233546_2097371448_o

Liorisme: Presupun ca nu aveti la indemana super market, mall sau magazine de tot felul. Cum va descurcati cu aprovizionarea?

Andreea: Ne aprovizionăm de la oraș, atunci cănd avem drumuri acolo, cu ceea ce avem nevoie și avem mici provizii. Lucrurile de bază le găsim și la cele două magazine din satul nostru, dacă e să rămânem fără ele. Avem o mare bogăție aici: vecinii noștri. La țară, cănd rămâi fără ceva, întrebi vecinii daca nu cumva au ei. Ne ajutăm unii pe alții. Nu trebuie să avem totul. E așa mare lucru să te smerești și să ceri ajutor de la cei din jurul tău! Suntem o comunitate, ce nu am eu are vecina, ce nu are vecina, am eu. Și așa începem să ne amintim câtă nevoie avem unii de alții în umblarea noastră pe sub soare.

img_1525
Lelea Vironcuta si Omu’ ei. “Vecinul bun e mila dumnezeiasca.” (Proverb romenesc) (Foto: Andree Stanciu)

Liorisme: Poti sa imi spui cum va castigati voi existenta? Este dificil, avand in vedere ca sunteti departe de oras?

Andreea: Facem lucuri de mână, suntem si fotografi și avem internet. Avem o grădină pe care o cultivăm și mulți vecini buni care ne dăruiesc ceea ce au prin grădini. Dumnezeu nu are nevoie de bani ca să ne poarte de grijă și acest gând e eliberator. S-a întâmplat să nu am bani în casă și să rămân fără pâine. Îmi doream așa mult o coajă de pâine în acea zi…. Și nu au trecut decât câteva minute de la dorința mea și până în momentul în care vecina mea a venit cu pâine proaspăt scoasă din cuptor, ca să îmi dăruiască. A trimis-o Dumnezeu! Și zilnic trăim minuni ca acestea, aici, la sat.

12037832_10153209583623546_1834620771_o
“…am simțit în toată ființa mea că locul meu e la țară”. (Foto: Andreea Stanciu)

Liorisme: Iti lipseste vreodata ceva din “viata cealalta”, cand traiati la oras?

Andreea: Nimic!

Liorisme: In ce fel ti-a schimbat viata traiul la sat? Mutarea a venit si cu parti mai putin bune?

Andreea: Viața aici e o continuă modelare a adâncimilor mele. Mă simt alt om. Nu-mi vine nimic rău în minte. Chiar și cele ce mi-au părut rele s-au dovedit a fi bune. 🙂

12019304_10153209578398546_140305489_o
“Nu bogăția aduce bucuria! De-am înțelege asta ne-am opri din a alerga atât de mult pentru a strânge bunuri materiale”. (Foto: Andree Stanciu)

Liorisme: In mentinerea curateniei noastre interioare, ce rol joaca alimentatia?

Andreea: Alimentația e un aspect important, dar nu esențial (din punctul meu de vedere). Ea nu trebuie sa ne devină idol. O vreme, nu mâncam decât ceea ce credeam că e sănătos. Apoi, am realizat că mai importantă și mai esențială decât hrana e mulțumirea, bucuria, iubirea, liniștea, pacea. Le prefer pe acestea, dacă trebuie să aleg între ele și între a mânca numai mâncăruri ecologice. Mai tare ne îmbolnăvesc nemulțumirea, suspiciunea, judecata, decât o bucată de ciocolată sau un cartof prăjit.

Aici, mâncăm  natural. Sunt fructe, frunze, legume la îndemână. Noi nu mai cumpărăm carne, ouă, lapte și le consumăm foarte rar (atunci cănd ne invită cineva la masă sau dacă mai primim de la oamenii din sat). Oamenii s-au obisnuit cu gândul că suntem vegetarieni și, chiar dacă nu ne ne înțeleg, ne aduc în dar legume și fructe. Cred că oamenii trudesc prea mult pentru o bucată de carne și un litru de lapte. Dacă ar cultiva legume și zarzavat pentru ei și nu pentru animale (hectare întregi de porumb, cartofi…), și-ar ușura viața și munca și le-ar mai rămâne timp și pentru suflet. Eu încerc să gătesc cât mai sănătos și binecuvintez mâncarea cu o rugăciunea sau cu semnul crucii. Mă rog să aducă vindecare în trup și așez dragostea mea în tot ce fac. Am un verset care l-am luat ca motto de câteva luni: ,,Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios”. (Timotei 5:8). Noi, cele ce suntem soții și mame trebuie să purtăm de grijă casei noastre, mai mult decât altora. Adesea, cu gândul la o carieră, ne dăruim energia în alte direcții și devenim mai rău decât necredincioșii. A purta de grijă cred că implică și aspectul alimentar.

12016361_10153209578388546_1491335682_o
“Dumnezeu nu are nevoie de bani ca să ne poarte de grijă și acest gând e eliberator”. (Foto: Andreea Stanciu)
12050740_10153209579193546_375552433_o
“…mai importantă și mai esențială decât hrana e mulțumirea, bucuria, iubirea, liniștea, pacea”. (Foto: Andreea Stanciu)

Va urma…:-)