Category: Spending my time

In salbaticie, sanatatea este firescul. In societate insa, suntem mai suferinzi ca niciodata, de la varste din ce in ce mai fragede.

Oamenii iubesc confortul. De orice fel. Si e firesc sa fie asa. Umanitatea a depus o munca imensa vreme de milenii, ca sa supravietuiasca si sa ajunga unde este azi. De aceea, oamenii isi doresc mai mult decat orice sa isi conserve energia si sa traiasca fara sa depuna prea mare efort, toata viata, daca se poate. Noi, oamenii, nici nu ne mai dam seama in cat de mult confort traim (desi asta nu ne impiedica sa ne plangem constant de vietile noastre).

Continue reading ““We are what we repeatedly do.” (“Suntem ceea ce facem in mod repetat”) (Aristotel)” →

Acum cativa ani, am avut ocazia sa iau parte, ca fotograf neprofesionist, la cateva evenimente organizate de o prietena. Unul dintre evenimente avea ca tematica Osteoporoza. Doctorul, care era si “maestrul de ceremonii”, a deschis evenimentul, povestind cum la inceptul discutiei cu pacientii sai (nu toti de varsta inaintata), incerca sa afle daca acestia practica miscarea fizica; in cazul in care (de cele mai multe ori), raspunsul primit era negativ, atunci doctorul le explica persoanelor care erau diagnosticate cu osteoporoza cat de important este sa isi mentina oasele si muschii activi, astfel incat acestia sa nu isi piarda densitatea si functionalitatea. Daca nu ne folosim muschii si oasele, le pierdem, sublinia doctorul, explicand ca, atunci cand orice mica dezechilibrare produce fracturi, e pentru ca oasele au devenit rigide si au pierdut calciul, mai ales din cauza lipsei de exercitiu fizic.

Continue reading “La coada la proteine si la calciu” →

Pentru ca munceam in orasul natal, era o adevarata aventura sa ajung la cursuri sau in sesiuni la Bucuresti. In anul I, avusesem noroc sa pot sta in gazda, pe perioada celor doua sesiuni, la familia unor prieteni din Tulcea. Din anul II insa, am fost nevoita sa fac naveta. Luam din Tulcea, la miezul noptii, trenul Personal (adica o omida intunecata, lunga si murdara, care se tara ore interminabile, pana la destinatie) si soseam spre dimineata, dupa vreo 6-7 ore, in Gara Obor. De-acolo, luam autobuzul si fuga la scoala, unde fie dadeam un examen, fie participam la vreun curs mai important, iar seara, ma intorceam la Tulcea, caci nu aveam decat o zi libera de la munca.

Continue reading “Viata ca un film…fotografic (XIII). Doamna Olga” →

De cate ori ma identific cu gandurile mele, ma identific cu povestea mea, indepartandu-ma, de fapt, de mine insami. Cand am senzatia ca am pierdut sau ca exista sansa sa pierd ceva (confortul, de obicei), apare frica. De cate ori emit o parere despre mine, despre ce ma inconjoara, despre lume, despre ce mi se intampla, ma complic inutil, fiindca totul este relativ. Chiar si povestea mea. Oricat as crede eu in ea, tot o poveste este. Uneori foarte frumoasa, alteori, tare neplacuta. Dar e doar o poveste omeneasca, ca atatea altele.

Continue reading “Gandul ca Poveste” →

Anul trecut, pe vremea asta, Eva stia ca nu exista Mos Craciun. Colegii o convinsesera ca parintii sunt cei care pun in Ajun de Craciun cadourile, sub brad. “In plus, zicea ea, stiu ca nu exista pentru ca uite cati oameni se prefac ca sunt Mosi Craciun!” Tin minte ca am intrebat-o: “Dar Dumnezeu exista?” “Daaaaa, a raspuns ea repede”. “De unde stii”? zic eu. ” Pai pe El nimeni nu-l poate imita”!

Continue reading “I believe” →