Author: liorisme

Email: lioara.clemente@gmail.com

Getting Ironed (V). Febra, aliat de nadejde

Published on by liorisme1 Comment
Spring. Eva, 2014
Spring. Eva, 2014

In capul meu incepuse sa se faca un pic de lumina. Iata de ce, mi-am zis, in caz de boala, contagioasa sau nu, in cadrul aceleiasi familii sau comunitati, unele persoane se imbolnavesc, altele, nu. Tine de gradul de vitalitate al fiecarui organism in parte, daca va putea sa “tina departe” boala, chiar daca intra in contact cu ea, ori sa o contacteze, dar sa “scape” usor de ea sau sa se pricopseasca cu o indelunga suferinta, prelungita de medicamente si alte interventii brutale.

Ajunsa in acest punct, am cautat sa aflu, fiind din ce in ce mai sigura ca aceasta ar putea fi sursa deselor imbolnaviri ale Giei, ce poate intoxica organismul. Concluzia a fost ca, consumul excesiv de alimente acide, care nu lipseau nici din alimentatia noastra, precum produsele de origine animala, mai cu seama lactatele, zaharul, produsele procesate, medicamentele, va duce la intoxicatia organismului, obligandu-l să apeleze des la rezervele alcaline, în scopul de a menține un pH alcalin. De asemenea, stresul puternic, supararile de tot felul, lipsa de somn si de miscare fizica, vor fi tolerate pentru o perioada de timp, dar în cele din urmă, organismul nu va mai fi capabil sa suporte aceasta supraincarcare si se va imbolnavi.

Imi era din ce in ce mai clar ca starea de boala nu este opusul sanatatii, ci este o criza declansata de corpul nostru in scopul de a se purifica si repara. Tot ce trebuie sa facem este sa mentinem nevoile simple ale vietii, care construiesc si sustin sanatatea: sa ne hidratam constant, mai ales in caz de boala, sa consumam fructe coapte, legume, nuci si seminte, sa petrecem timp la aer curat, sa ne lasam mangaiati de soare, sa ne odihnim si, mai ales, sa ne intovarasim cu persoane care ne ridica energetic si spiritual si ne ofera echilibru emotional. Sa invatam sa ne controlam gandurile si sa ne cunoastem bine, fiindca atunci cand nu mai esti in armonie deplina cu tine si cu ce e in jurul tau, organismul va reactiona, imbolnavindu-se.

Dupa aproape doi ani de mancat, hai sa zicem, “controlat”, starea de sanatate a Giei a inceput sa dea semne de imbunatatire. Racea mult mai rar, fara complicatii; si asta cred ca si din cauza ca lactatele erau o raritate in alimentatia ei. Fara aciditatea cauzata de acestea, organismul nu mai producea atata muscus, care trebuia apoi eliminat (cum altfel?), prin raceli. Cu toate astea, cand se intampla de se mai imbolnavea, desi nu mai recurgeam la antibiotic ca in trecut, daca facea febra mai mare de 38 de grade C, ma panicam si ii dadeam negresit antitermice.

Citisem cativa doctori “altfel” (dr. Laza, Sorin Nicola, dr. Christa Todea -Gross) si stiam, cel putin in teorie, ca febra :

– este un simptom si un semn ca sistemul imunitar al organismului lupta cu o infectie;

– este influentata de alimentele si lichidele consumate, medicamente, de activitatea fizica, de somn;

– atunci cand se situeaza intre 37-39 grade C, insoteste de obicei o infectie virala, inflamatii, infectii microbiene nesemnificative;

– atunci cand depaseste 40 de grade C, reflecta de obicei o infectie microbiana cu streptococ ori stafilococ;

– in caz de infectie, uneori poate fi absenta, reflectand inabilitatea bolnavului de a reactiona;

– in cazul varstnicilor, desi mica, nu trebuie neglijata, acestia putand fi purtatori de boli mult mai grave decat o arata febra;

– in cazul copiilor, la infectii chiar minore, aceasta poate prezenta ascensiuni rapide;

– este o reactie de dorit, fiind dovada ca organismul incearca sa respinga invazia substantelor straine sau sa combata o stare toxica;

– ajuta la inhibarea cresterii sau la distrugerea virusurilor, a bacteriilor daunatoare, care au o plaja ingusta de temperatura optima de supravietuire;

– nu trebuie combatuta imediat, urmarindu-se, in primul rand, hidratarea corecta cu apa, sucuri din fructe proaspat stoarse, limonada, suc de rosii sau alte zarzavaturi, in functie de toleranta;

– atunci cand se manifesta, e bine sa se aiba in vedere repaus alimentar total si repaus fizic;

– cand se mentine mai mult de 3-5 zile de la debut sau cand trece de 40 de grade C, trebuie luata in considerare combatarea ei, cu mijloace blande: baie cu apa calaie la picioare; cand extremitatile sunt fierbinti si in incapere nu este prea frig, comprese din bumbac, niciodata din material sintetic, care se inmoaie in apa la temperatura camerei si se storc, aplicandu-se pe ceafa, frunte, subsuori, talpile picioarelor, incheieturile mainilor; bandaje umede la picioare, cu apa si otet de mere, cat sa acopere piciorul de la glezna la genunchi (nu aplica carpe pe ambele picioare odata, pentru ca febra sa nu scada brusc); frectie cu prosop cu apa rece;

– cand nu cedeaza cu mijloace blande, se pot folosi, cu atentie, proceduri mai drastice: cura cu ulei esential de cimbru/lavanda, baia intregului corp in apa neutra si apoi racita treptat, impachetarea corpului in cearsaf sau prosop ud si rece, si apoi intr-o patura calduroasa, clisma cu 1,5 l infuzie de plante;

– nu se combate folosind alcool (spirt), deoarece, mai ales la copii, se pot absorbi cantitati mari de alcool prin piele, producand amorteala, durere de cap, lesin;

– nu se combate cu aspirina sau orice forme de salcilat sau acetaminophen, existand risc crescut, mai ales pentru copii, sa faca sindromul Reye, o tulburate neurologica acuta;

– poate indica probleme mai serioase, mai ales la copii, daca e insotita de:

  • dureri puternice de cap, greata, sensibilitate la lumina, somnolenta, rigiditate a cefei, cand barbia este impinsa in piept, sau ridicata in aer (posibil caz de meningita);
  • miscari spasmodice sau convulsii (caz posibil de epilepsie);
  • eruptie sau puncte rosii pe piele (rubeola, rujeola, varicela);
  • deteriorare a auzului;
  • tras de ureche (caz de posibila infectie a urechii)
  • respiratie anormala (posibila bronsita, pneumonie)
  • tumefactie intre urechi si maxilar (oreion)
  • lipsa de reactie sau agitatie (posibila pneumonie, meningita)

Eheee…dar cine avea atata incredere ca organismul stie ce are de facut ca sa se curate si sa elimine? Cine sa aiba, in primul rand, atata rabdare? Eu nu aveam. Nu inca.

In 20 august 2009, venea Eva in lumea noastra, aducandu-ne multa, multa bucurie. De la ea aveam sa invat si increderea, si rabdarea. 🙂

Domnia sa, Cartoful

Published on by liorisme3 Comments

Cui nu-i plac cartofii, sa ridice mana! Nimeni? Ma gaaaaandeam eu…. 🙂

Azi iti povestesc despre doua retete cu cartofi noi, usor de facut si buneeeee, de te lingi pe degete! 🙂

Cartofi noi la cuptor, crestati miseleste si ciuperci pleurotus, tavalite in fulgi de drojdie

cartofi2

Iata ce usor se pregateste totul: am spalat bine de tot cartofii galbiori. Coaja am pastrat-o, caci ea e tot deliciul si, in plus, contine fier. Am crestat apoi cu cutitul suprafata cartofilor; astfel, caldura din cuptor ii patrunde mai usor, iar ei sa fragezesc si prind o culoare minunata. I-am pudrat cu putina sare neiodata, condimente, fulgi de drojdie inactiva si i-am lungit pe toti in tava cuptorului. Si ca sa nu se plictiseasca, i-am insotit cu ciuperci pleurotus, peste care am pus, de asemenea, nitica sare, condimente si fulgi de drojdie. Aratau ca niste petale de flori exotice.

cartofi3

cartofi1

Ciupercile se scot cand sunt rumenite, iar cartofii i-am incercat de vreo doua ori cu furculita, sa ma asigur ca-s copti. Intai ne-am umplut burtile cu o salata uriasa. Cartofii si ciupercile pleurotus au fost mancati cu mujdei.

Cu alta ocazie, am taiat cartofii pe jumatate sau i-am taiat ca pe un burduf de acordeon. Doamne, ce bunatate! 🙂

IMG_20141221_131726~2

IMG_20141221_132051~2

11063609_864627136914251_5071125054715847680_n

11102846_864627166914248_8805949679045671623_n

Nu contenesc sa ma mir cum mancaruri atat de simple si usor de gatit pot fi asa de gustoase! Ciupercile pleurotus au consistenta si gustul carnii, dar in varianta soft. 🙂 Iar cartofii noi…ah, nu m-as opri din mancat!

salata

Chiftelute puerile din orez integral si cartofi noi

Chiftelutele astea le-am facut asa, pe ghicite, in lipsa de alta idee, dar am fost incantata de rezultat. Asadar:

  • 8 cartofi noi, fierti in coaja

  • 1/2 cana de orez integral, fiert

  • 2 morcovi razuiti maruntel

  • 2 cepe mari, tocate marunt

  • 2 legaturi de marar

  • condimente, dupa gust (eu am pus busuioc uscat)

  • un pic de sare neiodata

  • o mana de fulgi de drojdie inactiva

cartofi4

Toate ingredientele se amesteca pana se omogenizeaza, apoi se construiesc chiftelutele in forma de bilute sau turtite (am incercat ambele forme), se pun in tava si se dau in cuptor vreme de vreo 20-30 de minute, la 150 de grade Celsius. Cand prind culoare, se scot, se lasa sa se raceasca si se ung cu ulei extravirgin, de masline. Sunt molcute la consistenta, insa cand se racesc, se mai intaresc putin. Nu au lipsit salata uriasa si ajutorul copiilor in modelarea chiftelelor. 🙂

Spor la gatit si imbucat! 🙂

Iunie. Cu I de la Iubire de copil

Published on by liorisme5 Comments
fluturi de copil
fluturi de copil (Eva. 2014)

Indiferent daca ti-ai programat sau nu sa fii parinte, daca esti sau nu esti pregatit sufleteste si material, fara sa conteze daca esti abia iesit din adolescenta sau in plina maturitate, cand copiii tai vin pe lume, ei par a fi o specie miraculoasa, aproape infricosatoare, care iti invadeaza viata, coplesindu-te pentru tot restul vietii cu sentimente, trairi, stari amestecate, profunde, unice. Oricate carti ai citi, oricate documentare si filme ai viziona, oricate discutii ai purta pe subiect, nu stii niciodata cu adevarat ce te asteapta si ce inseamna sa fii parinte. Si nu vei sti multa vreme. Intai si intai, e greu sa concepi ca altcineva, si nu tu, va fi l’ombelico del mondo, ca nu vei mai putea tine cont intai si intai de tine, ci de altcineva, ca nu vei mai fi…liber. Nici macar dupa ce esti parinte nu stii ce ti se intampla. La inceput, esti lovit de tren, de fericire, de griji, cele mai multe inutile, esti depasit, coplesit, din nou fericit si inca nedumerit de ceea ce ti s-a intamplat: ai devenit parinte. Pe viata. Si fiecare zi iti aduce noi provocari si noi bucurii, noi griji si noi nelinisti. Apoi, incet, incet, inveti, alaturi de copilul tau, sa fii mai rabdator, mai bun, mai cald, mai disponibil, inveti sa ierti, sa-ti depasesti limitele, ba chiar sa uiti ce a fost greu, asa incat sa te incumeti sa mai aduci pe lume inca un copil. 🙂 Si invatarea asta nu se termina nicicand.

Inveti in timp ca, atunci cand ti-e bolnav copilul, tu stii si simti mai bine decat doctorul, ce il doare si ce are nevoie; inveti in timp ca mangaierea ta de parinte este cel mai sigur si mai eficient medicament. Orele de nesomn si de oboseala se risipisesc ca printr-o vraja, cand copilul te priveste adanc in ochi, fara ganduri, fara vorbe, in afara timpului si spatiului, iar tu stii ca asta e raiul pe pamant. Nu mai ai nevoie de nimic.

Odata cu copilul tau, inveti din nou sa razi fara motiv, sa plangi usor, fara sa-ti fie jena, inveti sa te maimutaresti, sa te joci, sa mergi si sa vorbesti. Inveti ca regulile copilariei sunt altele decat cele in care traiesti tu, ca o privire rece sau o vorba grea pot provoca adevarate tragedii in lumea copilului tau si asa iti reamintesti ce poate uitasei de ceva vreme: sa fii atent la cum privesti, ce vorbesti si ce faci. Copilul tau e acolo, cu ochii pe tine, gata sa te imite si sa raspunda inapoi.

Gia si zambetul ei senin (2005)
Zambetul copilariei (Gia, 2005)

In timp, inveti ca cea mai privata si mai costisitoare gradinita nu va putea sa ofere copilului tau nimic din ceea ce el are cu adevarat nevoie si doar tu ii poti oferi: hrana sufleteasca. Inveti ca oricate jucarii i-ai cumpara, copilul tau tot compania ta o va dori si il va ferici, ca dincolo de mustrari, de cate o palma la fund, dincolo de faptul ca nu iti petreci destul timp cu el, ca de multe ori se simte poate neinteles, copilul tau te accepta si te iubeste neconditionat, exact asa cum esti, fiindca pentru el tu esti perfect. Ce pacat ca nu invatam destul de la copiii nostri, aratandu-le cumva iubire de fiecare data, indiferent daca urla cand noi vrem liniste, daca nu fac ce le cerem, daca strica, daca vorbesc urat si se razvratesc, daca iau note mici, indiferent daca continua sa fie EI INSISI, cand noi, parintii, am vrea sa ii preschimbam in fiinte ascultatoare, supuse.

Like a prayer (Eva, 2011)
Like a prayer (Eva, 2011)

Desi noi, parintii, suntem parinti pentru copiii nostri o viata-ntreaga, dupa o vreme, cand copilaria s-a incheiat, copiii nostri nu mai sunt copii. Si cand copilaria lor se va incheia, eu sper ca ei ne vor iubi in continuare neconditionat, exact asa cum suntem, chiar daca, intre timp, vor fi aflat ca nu suntem perfecti. Si mai presus de toate, sper ca noi, parintii, sa fi invatat la timp sa le aratam copiilor nostri Iubirea pentru ceea ce sunt si ce aleg sa devina, lasandu-i si ajutandu-i sa evolueze, sa caute, sa desluseasca viata si bucuria de a trai. Doar asa ii putem pastra copii pe copiii nostri. Pe viata.

“Numele pe care il scrijelesti pe scoarta unui copac se va mari, va creste odata cu el. La fel si inima copilului tau. Ceea ce scrijelesti in anii lui de gingasie, vei citi in cei care vor urma.” (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Oct 2010 814

Sisterhood (Eva si Gia, 2010)
Sisterhood (Eva si Gia, 2010)

Noua Medicina Germanica. Adevar sau Provocare? (II)

Published on by liorisme4 Comments
Impreuna. Gia, 2012
Impreuna. Gia, 2012

Am mai pomenit despre faptul ca mediul intern al fiecarui individ permite microorganismelor sa se manifeste si sa se inmulteasca, insa mai mult de-atat, Noua Medicina Germanica sustine nu doar ca microbii nu sunt vinovati de declansarea bolilor infectioase, dar ca acestia sunt optimizatori in cadrul procesului de vindecare! Odata incetat conflictul intern, creierul da comanda microbilor prezenti in absolut toate organismele vii sa se activeze, facand curatenie acolo unde boala s-a manifestat si ajutand astfel la eliminarea tesuturilor necrozate, vatamate de boala. Ceea ce medicina alopata considera “infectie”, Noua Medicina Germanica declara a fi un proces fiziologic normal, declansat de creier in faza de vindecare; cu conditia sa se fi rezolvat conflictul intern care a dus la criza biologica initiala. Dupa ce microbii si-au facut treaba, acestia sunt eliminati la randul lor de catre ceea ce numim ”sistem imunitar” (leucocite, anticorpi). Asta stii ce inseamna? Ca de cate ori esti diagnosticat cu o “infectie” sau o alta problema si esti tratat cu medicamente, se reprima faza de vindecare a bolii, iar tu treci, mai devreme sau mai tarziu, inapoi in faza de stres (asa se explica probabil infectiile repetate, tot felul de boli cronice sau “incurabile”, cum sunt cele autoimune, ori cancerul, care “reapare in alt loc”).

Aceasta teorie, conform careia nu microorganismele sunt declansatoarele bolilor de tot felul si deci nu de ele trebuie sa ne pazim, nu este deloc noua. Sunt atatea lucruri cu adevarat importante care nu ajung la noi, desi ele se cunosc de mai bine de 100 de ani si mi se pare nedrept sa fie asa; in cunostinta de cauza, am avea macar sansa de a discerne, fiecare dintre noi, ce e credibil si ce nu, ce e bun si ce e rau, ce e adevarat si ce e fals. Spre exemplu, toti stim cine a fost Pasteur (concernele farmaceutice au avut grija sa ne informeze), dar putini stiu cine a fost Pierre Jacques Antoine Béchamp (1816 –1908). Nascut in Franta si traind in primii ani ai vietii in Bucuresti, Béchamp a fost un fervent oponent al mult mai celebrului Pasteur, rivalitatea lor fiind cunoscuta in epoca, pe teme legate de microbiologie, teoria germenilor si a agentilor patogeni. Profesor la Universitatea din Strasbourg, ulterior la Univeristatea din Montpellier, decan al Catholic Faculty of Medicine at Université Lille Nord de France, doctor in stiinte, chimist si biolog, Béchamp credea, spre deosebire de Pasterur, ca nu bacteriile sunt cauza directa a bolilor, ca acestea nu pot invada o “gazda” sanatoasa si ca boala survine atunci cand un dezechilibru (subnutritie, intoxicatii, stres fizic si moral) perturba functionarea normala a unei particule denumite microzima, care activeaza in interiorul fiecarui organism viu. In urma acestei perturbari, microzima se transforma in bacterie, cu rolul de a curata locul bolnav. Altfel spus: nu bacteria produce boala, ci dezechilibrul la nivelul metabolismului celular.

Desi Medicina Germanica, din ceea ce am citit eu pana acum, se concentreaza pe socurile emotionale, ca fiind cauza principala a bolilor cronice si degenerative, iata ca inaintasii doctorului Ryke Geerd Hamer, “parintele” Noii Medicine Germanice, el insusi suferind de cancer, aduc in discutie si o alta cauza de imbolnaviri, si anume cea legata de nutritie. Intoxicarea prelungita a organismului cu substante toxice sau cu alimente care nu constituie hrana, poate duce la un puternic dezechilibru biologic. Drept urmare, se va activa programul de supravietuire natural, organismul incercand sa scape de toxinele care-l invadeaza. Stiu pe pielea mea ca, de multe ori, migrenele mi se declansau cand saream calul (dulce in exces, alcool, tutun, culcat tarziu, stres prelungit).

Indiferent de cauza care a provocat boala (simptomul), vorbim tot despre tulburarea echilibrului acid-alcalin din organism. Nu e nicio indoiala ca, cu cat e socul emotional mai puternic, cu atat aciditatea creste, iar alcalinitatea scade; mai mult, cu cat stresul afecteaza mai tare linistea interioara, cu atat faptul ca o persoana se hraneste corect, isi va pierde din insemnatate.

Dar oare cat pierde din importanta ceea ce mancam, versus ceea ce simtim si ce gandim? Oare poti manca orice, atata vreme cat CREZI ca iti face bine ce mananci? Si invers: cand mananci “corect”, orice mica exceptie pe care o faci, atunci cand te simti vinovat si CREZI ca exceptia iti face rau, realmente iti va face rau? Adica nu alimentul in sine, ci credinta ca tocmai ai gresit iti va produce neplaceri. Ok. Ai ghicit, vorbesc de mine aici. 🙂 Sau poate ca cele doua componente in discutie (alimentatia si constienta) nu trebuie sa aiba, ca importanta, o anumita ierarhie, caci e clar ca fiecare isi are impactul ei asupra sanatatii, dar la modul cum sunt eu construita, simt nevoia sa atribui fiecareia din cele doua o importanta mai mare sau mai mica. Fiindca am nevoie sa stiu daca rasturnand aceasta ierarhie (pana acum, recunosc, importanta a ceea ce mancam cantarea mai greu), voi afla mai multe despre mine si, drept urmare, poate voi reinvata sa traiesc “altfel”. Oare reactivandu-mi cu adevarat constienta, pe langa un mod sanatos de a manca, voi putea sa ma reechilibrez interior si astfel, ceea ce medicina alopata numeste boala autoimuna (adica ceva nevindecabil), sa fie de fapt manifestarea unor emotii nerezolvate? Adica, atunci cand voi rezolva aceste dezechilibre emotionale (prin constientizare, iertare, acceptare), simptomele nu vor mai avea suport? Suna bine, nu? 🙂

Atunci cand sau daca (!) exista diagnostic de boala autoimuna, medicina descrie mecanismul acesteia astfel: sistemul autoimun pune în circulatie limfocite ce reactioneaza la tesuturile proprii ca la un corp strain. Astfel iau nastere inflamatii care nu se mai resorb, tesutul nu-si mai poate indeplini functiile si in cele din urma se distruge. Urmeaza apoi complicatiile posibile, pana la cancer si alte boli autoimune “ascunse”, la pachet cu cea “diagnosticata”. Acceptand ca asta e boala de care suferi, primul lucru pe care-l faci e sa te intrebi DE CE se intampla asta? De ce o ia natura razna? DAR: Natura, creatia lui Dumnezeu, nu da rasol, nici macar atunci cand noi credem ca o face; este doar o impresie. Medicina alopata nu stie sa raspunda la misterul declansarii bolilor autoimune. Omul e victima hazardului, putand fi atacat oricand si fara motiv de cate o boala. Medicina alternativa vine insa cu mai multe posibile cauze ale declansarii unei boli autoimune: vaccinuri, consum exagerat de proteina animala (mai ales lactate), abuz de medicamente, stres etc. Deci tot motive externe. Ok. Daca e asa, solutia e sa scapi de ceea ce te-a intoxicat si sa duci o viata cat mai curata, mancand simplu si echilibrat, consumand multa hrana vie, apa, facand miscare si gandind pozitiv. Dar DACA, cel putin in unele cazuri, boala autoimuna nu apare (numai) din motive externe, logic ca nu poate fi vindecata DOAR din afara, prin alimente hranitoare si miscare. Odata cu schimbarea alimentatiei, beneficiile vin negresit, o stiu din experienta, dar pare ca nu e de ajuns. Daca adevarata cauza, cel putin in cazul meu, e in mine, de multa vreme, cauza nedeslusita inca, mocnind si manifestandu-se prin pierderi inexplicabile de fier si B12, asociate cu insomnii severe, ameteli si palpitatii? Daca NU E DE AJUNS ce am facut pana acum?

Ma gandeam la expresia “a avea cei sapte ani de-acasa”, de care ne amintim tot timpul, mai ales atunci cand ii privim pe altii (adulti sau copii). Expresia asta se refera mai cu seama la educatia pe care o primeste o persoana in primii ani de viata si care, in functie de cat de bine si-a facut treaba familia, persoana respectiva este considerata fie un om manierat, cu bun simt si principii sanatoase de viata, fie, dimpotriva, un om lipsit de respect fata de altii, egoist si nesimtitor.

Si totusi, aceste etichete pe care ni le pune societatea in general (bun/rau, egoist/altruist, frumos/ urat, sanatos/bolnav etc), ne sunt cumva impuse din afara si ne obliga, pe nesimtite, sa traim si sa (ne) judecam conform lor. Inca din copilarie, parintii ne invata ce e rau si ce e bine, ce e voie si ce nu e voie, ce putem si ce nu putem, cine sa fim si cine sa nu fim; toate astea, desi bine intentionate, pleaca de la ideile, dorintele, credintele, temerile parintilor nostri, care la randul lor, le-au preluat de la familiile lor si din societatea in care si-au trait viata. Astfel, ajunsi la maturitate, noi suntem, in mare masura, produsul a ceea ce am invatat de-a lungul vietii, a ceea ce ni s-a spus (despre noi, despre ceilalti, despre viata), rezultatul a ceea ce si-au dorit altii pentru noi si, de la un punct, poate ce am crezut noi ca ne dorim. Daca la toate astea adaugam si faptul ca, avand acelasi mediu si mod de viata cu al familiilor noastre, preluam atat de mult de la acestia, incat ajungem sa ne identificam cu tot ce ne-au invatat si au trait ei; ajungem sa credem inclusiv faptul ca am mostenit bolile lor. De fapt, mostenim trasaturile, credintele, fricile membrilor familiei si de aceea, traind dupa aceleasi tipare, ne afecteaza aceleasi boli (asa-zis “genetice”).

Toate astea imi par logice si, intr-o mare masura, simt ca asa este. Si totusi, unde este Dumnezeu in aceasta ecuatie? Imi pare mie ca a te increde doar in puterea omeneasca pentru a depasi toate incercarile vietii, e o mare aroganta. Daca doar prin puterea mintii sale omul poate sa-si creeze singur existenta si astfel sa obtina cam tot ce isi doreste, inclusiv sanatatea fara de pret, unde e smerenia, virtutea cea mai importanta, conform invataturilor crestin-ortodoxe? E omul propriul sau Dumnezeu? Oare asta inseamna ca, indiferent ce faci in viata, tie sau altora, totul o sa fie bine, atata vreme cat nu te lasi afectat de exterior, iubindu-te si acceptandu-te asa cum esti? Nu inseamna asta ca faci mereu doar voia ta, cea omeneasca, fara sa mai ai nevoie de Dumnezeu in viata ta? Tu ce crezi?

Noua Medicina Germanica. Adevar sau Provocare? (I)

Published on by liorisme3 Comments
Pace in Cer si pe Pamant. Eva, 2014
Pace in Cer si pe Pamant. Eva, 2014

“Calmul este singura atitudine care ne permite sa privim formele de manifestare fara sa le evaluam, fara sa implicam un pasional DA sau NU, fara identificari. Acest calm nu trebuie confundat cu acea atitudine care se numeste in general indiferenta, ca amestec intre lipsa de participare si dezinteres, si pe care o are Iisus in vedere atunci cand vorbeste despre cei <<caldicei>>”. (Puterea vindecatoare a bolii. Importanta si semnificatia bolii. Thorwald Dethlefsen, Ruediger Dahlke. Editura Adevar Divin)

Intrerup putin sirul evenimentelor, pentru ca vreau sa impartasesc cu tine ganduri noi si vechi, legate de constient, subconstient si importanta armoniei interioare in mentinerea sanatatii fizice si psihice.

De multi ani tot citesc despre forta gandurilor si a cuvintelor, despre tiparele si credintele, de multe ori false, dupa care oamenii isi traiesc viata si despre cat de important este sa iesi din aceste tipare; despre necesitatea de a ramane treaz, lucid, constient cu tot ce gandesti, vorbesti si faci, pentru pastrarea echilibrului interior si pentru a ramane mereu conectat la CINE ESTI CU ADEVARAT. Astfel, ai sanse mari sa nu te imbolnavesti si sa nu te tulburi la cea mai mica adiere de vant.

“Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de „pacat originar”. Cuvantul “pacat” a fost foarte gresit inteles şi interpretat; in traducere literala din greaca veche, in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei umane, inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi şi a provoca suferinta. Si de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural si de interpretari gresite, trimite inspre disfunctia inerenta conditiei umane”. (Ekhart Tolle. Un pamant nou”. Editura Curtea Veche)

Au fost perioade, mai lungi sau mai scurte, cand am incercat sa raman atenta la semnalele si vocea din interiorul meu, sa imi conduc gandurile, fara a le lasa sa puna stapanire pe mine si a ma identifica cu ele. Dar viata zilnica, cu tot ce inseamna ea, ma smulge iar si iar din astfel de preocupari, aruncandu-ma din nou in exterior si tinandu-ma acolo prizoniera, fortandu-ma sa vietuiesc in afara mea.

Ei bine, de la o vreme, ajung din nou la mine tot felul de informatii, auzite fie la radio, in drumul zilnic spre si de la munca, citite pe internet sau aflate intr-o convorbire “intamplatoare” cu cineva, informatii legate de faptul ca omul si ceea ce il inconjoara este ceea ce gandeste si, mai ales, ca devine ceea ce CREDE el ca este. Sigur, nimic nou pana aici, caci toata lumea a auzit si stie ca un psihic puternic te scoate din multe belele, ca trebuie sa iti invingi fricile de orice fel, caci “de ce ti-e frica, de-aia nu scapi”, ca atragi ceea ce gandesti, ca creierul uman, folosit la adevarata lui capacitate, muta muntii din loc si altele asemenea. Insa, informatiile de care vorbesc, dincolo de faptul ca nu sunt noi, au venit pe fondul unor intrebari mai vechi, a preocuparii mele legate de sanatate si echilbru interior si a credintei ca suntem, in mare parte, ceea ce mancam; ce am tot auzit, ce am citit si recitit in ultima vreme, nu a contrazis nimic din ce stiam si ce credeam, dar cumva a reasezat totul; POATE altceva cantareste mai mult decat alimentele si tot ce inseamna ele. Alcalinitatea, conditie esentiala pentru ca un “teren” sa ramana sanatos, se obtine din exterior, hranind corpul cu hrana adevarata, dar si (sau mai ales) din interior, pentru ca intreg echilibrul se strica precum un joc de carti atunci cand ne suparam, gandim, vorbim si simtim “acid”. Boala incepe atunci când tesuturile noastre alcaline devin acide, iar stresul, grijile si temerile intoxica la fel, sau poate mai rau decat cea mai “stricata” alimentatie. As vrea sa pot raspunde la intrebarea: cat de mult cantareste psihicul, modul cum gandim si felul cum ne raportam la evenimentele exterioare in mentinerea acestui echilbru interior, atat de fragil?

Noua Medicina Germanica, caci despre ea este vorba, ridica la nivel de rang superior si considera drept cauza a tuturor lucrurilor bune sau rele din viata omului interactiunea dintre psihic, creier si organele interne, creierul avand rol de calculator al tuturor functiilor comportamentale, ariilor de conflict si organelor corespunzatoare acestora. Conform principiilor Medicinei Germanice, boala evolueaza pe baza unor programe ale naturii, proiectate in scopul de a ajuta individul să coopereze cu evenimentele sale de viata si de a elimina individul care nu se conformeaza anumitor principii de viata, pe baza mecanismelor de selectie necesare evolutiei speciei. Astfel, in functie de reactiile unui individ la o anumita situatie in care este pus, un anume program se va declansa. In cazul unui eveniment fizic urmat de un soc psihic, daca sunt indeplinite anumite conditii, acesta se va transforma in soc conflictual biologic, care se va manifesta prin transformari vizibile ale creierului, putand conduce la schimbari masurabile ale parametrilor sistemului nervos. La randul lor, schimbarile pot produce cresterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze si alte perturbari functionale ale organelor specifice fiecarui tip de conflict biologic. INSA: daca respectivul conflict declansator este constientizat si rezolvat, se trece la faza de vindecare, in care procesele canceroase sau necrotice sunt inversate, pentru a se repara tesuturile. Altfel spus, cand boala s-a declansat. vindecarea reprezinta tot un program initiat de individ, prin constientizarea si rezolvarea conflictului interior, eliberarea de teama şi panica ce apar odata cu manifestarea simptomelor si diagnosticarii. In conceptia Noii Medicine Germanice, manifestarea simptomelor ne arata ca suntem in faza de vindecare, adica a doua faza a bolii, prima fiind faza activa, precedata de un stres emotional foarte puternic.

Asadar, la baza oricarei boli sta un soc emotional puternic, care surprinde individul total nepregatit. Socul influentează o zonă craniana specifica, determinând leziuni vizibile pe tomografie, spune Noua Medicina Germanica. Celulele cerebrale transmit unda socului catre organul fizic corespondent zonei craniene afectate, si acesta, la randul sau, manifesta reactii de raspuns sub forma unor modificari biochimice specific. Psihicul defineste deci locul unde se va manifesta boala.

In mod clar, emotiile, trairile puternice declanseaza un raspuns fizic, de multe ori imediat. Imi vine acum in minte o intamplare de anul trecut. Gia se afla cu cativa vecini pe malul lacului si a vazut cum unul dintre baietii vecinilor a cazut in apa aproape inghetata. Baietelul a fost scos imediat de parintii prezenti acolo; se udase pana la brau, dar parea ca nu se speriase prea tare. In schimb, Gia a avut o reactie foarte ciudata pe piele: i-au aparut aproape instantaneu niste pete foarte rosii pe mana stanga, in apropierea degetelor si pe obrazul stang. In urmatoarele doua zile, petele s-au extins, aratand ca semnele din nastere, de un rosu violent. Initial, am vrut sa mergem la dermatolog, dar apoi am facut legatura cu intamplarea baietelului din vecini si ne-am dat seama ca aparitia petelor se leaga de acest eveniment, care a impactat-o foarte tare. Am tot vorbit cu ea in urmatoarele zile despre asta, am pus-o sa povesteasca ce simtise si cat de tare se speriase. Incet, incet, petele s-au retras si pielea a revenit la culoarea normala.

Inca o data aflu ca, cauzele bolilor nu trebuie cautate in exterior si ca raspunderea pentru propria sanatate e la noi; ca rezolvarea, in cele mai multe cazuri, nu sta in teste de laborator si in tratamente invazive, ci in noi insine. Noua Medicina Germanica ne invata ca a fi sanatos nu inseamna a avea analize de laborator perfecte, ci a fi curat psihic, detasat de influentele perturbatoare din exterior. Daca in interior nu ne lipseste nimic, nu exista motiv sa ne imbolnavim, fiindca suntem un intreg, aflat in armonie deplina cu sine si cu exteriorul. Intotdeauna, simptomul ne arata ca exista o destabilizare energetica interioara si boala ne ajuta in restabilirea echilibrului natural, fiind o chestiune strict personala. Ei bine, probabil de aceea, in orice “epidemie”, vor fi oameni pe care nu ii va atinge nicio boala “contagioasa”, acestia fiind indivizii care raman martori la mediul inconjurator, mereu constienti ca modul cum percep ce e in exterior poate deveni interiorul lor.

“Subconstientul nu este interesat daca gandurile noastre sunt bune sau rele, ci pur si simplu raspunde in deplina conformitate cu natura acestor ganduri. El nu ne va contrazice niciodata, ci va accepta mereu ceea ce afirmam in mod constient. Prin urmare, trebuie sa fim decisi sa alegem viata, sanatatea si iubirea. Renuntand la vechile tipare inradacinate in subconstient, vom castiga o viata sanatoasa.” (Valeriu Popa )