Pe Andrei Rosu nu l-am cunoscut personal, insa l-am vazut la mai toate competitiile la care am participat. Sau, mai bine zis, el e prezent peste tot si, accidental, ne intersectam la cele cateva evenimente sportive la care particip si eu. 🙂
Stiam despre Andrei ca a facut parte din trupa Gaz pe Foc, mai stiam de la Catalin cate ceva despre activitatea lui sportiva, fiind colegi de club sportiv, dar ce m-a facut sa vreau sa aflu mai multe a fost dorinta de a sti cum reuseste un om sa le faca pe toate, ce il motiveaza, cat de greu e sa isi depaseasca limitele, cum isi organizeaza timpul pentru a cuprinde toate activitatile si a se dedica, in acelasi timp, si familiei, job-ului.
Desi declara ca nu a fost niciodata o fire sportiva, pentru un om care face sport doar de cativa ani, Andrei are un palmares impresionant: primul maraton l-a parcurs la Polul Nord, urmand apoi alte 7 maratoane si 7 ultramaratoane, pe 7 continente diferite. Aceasta performanta este omologata de catre Guinness Book si World Records Academy. Si acesta a fost doar inceputul. Wow!
Ma bucur mult ca Andrei a raspuns pozitiv la propunerea mea de a raspunde la cateva Liorisme, ca sa pot impartasi cu tine experientele unui om de inspiratie. 🙂
Liorisme: Andrei, am citit pe blog-ul tau (andreirosu.org) pasii pe care i-ai urmat, pentru a trece de la visare si plan, la actiune. Vreau sa te intreb, cum ai inceput tu sa visezi? Asa cum spuneai chiar tu, asta e partea cea mai grea: sa visezi. 🙂
Andrei: In copilarie aveam o multime de vise, ca toti ceilalti copii. Nu cred ca exista copii care evita sa viseze, de teama de a nu esua in demersul lor ulterior…. Cartile lui Jules Verne imi stimulau imaginatia si ma faceau sa calatoresc, cu mintea, pe toate continentele, in spatiu, in centrul Pamantului si asa mai departe… Din pacate, dorinta mea de a calatori a disparut, treptat, sub influenta mediului si a ‘oamenilor mari’ din jurul meu, care m-au adus cu picioarele pe pamant. Asta pana intr-o zi, cand toate visele mele de calatorie s-au reactivat. Un mare merit l-a avut venirea pe lume a primului nostru copil, fapt ce m-a determinat sa devin un model pentru el si, de asemenea, mi-a amintit de perioada copilariei mele. Da, cred in continuare ca “a visa” este destul de dificil pentru multi dintre noi, pentru ca avem tendinta de a inventa obstacole si scuze inainte de a vedea daca visul are sanse de reusita…
Liorisme: Credeam ca o cariera muzicala poate fi visul oricarui tanar. Am facut o socoteala, iar tu, la nici 25 de ani, stiai ca nu acesta este visul tau. Vreai sa imi povestesti putin?
Andrei: Aveam 14 ani cand, proaspat intrat la liceu, petreceam zilnic cateva ore inchis in camera mea, ascultand muzica, scriind versuri si visand sa ajung pe scena, sa am fani, succes si, astfel, sa devin mai atractiv pentru persoanele de sex opus… 🙂 Am fost (si sunt) un introvert (chiar daca, intre timp, am devenit unul extrovertit…), asa ca muzica a fost o modalitate excelenta de a imi exprima sentimentele si emotiile aferente adolescentei… Am avut norocul si inspiratia de a atrage alaturi de mine cativa baieti extraordinari in proiectul muzical “Gaz pe Foc” si, in cativa ani, formatia a devenit cunoscuta iar melodiile noastre au avut suficent succes pentru a calatori prin tara si sustine o multime de concerte.
Vazuta din interior, industria muzicala nu difera foarte mult de alte industrii. Exista o piata, un produs, un producator, canale de distributie, marketing si asa mai departe. Ce m-a indepartat de aceasta industrie a fost incompatibilitatea intre stilul de viata pe care il aveam – lipsa unei certitudini privind ziua de maine, turnee obositoare, repetitii, munca de studio si mese haotice – si cel pe care mi-l doream – ordonat, avand siguranta zilei de maine si care sa imi permita sa ma dezvolt personal si sa imi intemeiez o familie. Nu ma vedeam plecand in turneu cu lunile si vazandu-mi copiii de cateva ori pe an. Sau depinzand de impresarul x sau producatorul y si fiind nevoit sa fac anumite compromisuri in zona de valori personale…
Liorisme: Spuneai pe blog ca nu ai fost niciodata un tip atletic. Spune-mi te rog cum a inceput pasiunea ta pentru miscare.
Andrei: Nici acum nu sunt un tip atletic – uita-te la mine! 🙂 Dar asta nu inseamna ca o persoana fara un istoric de atlet si fara calitati native de sportiv nu poate sa devina si sa se mentina “fit” – sau in forma.
In 2000 am plecat din industria muzicala si, dupa aproape 10 ani de viata ‘corporatista’, imi gasisem linistea si confortul pe care il doream, dar cu pretul a 10 kilograme in plus. Nu era mult, dar ‘cresteam’ cu aproximativ 1 kg pe an, deci pana la pensie as fi depasit 100 de kg (sau 0.1 tone), fapt care nu imi suradea prea mult. …Dar nici nu ma deranja atat de tare incat sa provoc o schimbare. Din pacate, nu ne ingrasam peste noapte – imaginati-va ca ne-am trezi, intr-o dimineata, cu 10 kg in plus. Probabil ca am suna la 112 sau ne-am duce imediat la Spitalul de Urgenta, nu? Dar cresterea ‘graduala’ ne face sa ne obisnuim cu kilogramele in plus…Pana cand, intr-una din serile care devenisera obisnuinta – cu berea in mana si privind ore in sir la TV – am observat ca Alex, baietelul meu, imi imita gestul de a schimba canalele televizorului. A fost momentul in care am realizat ca TREBUIE sa fac o schimbare in viata mea. In caz contrar, Alex imi va prelua stilul de viata sedentar, nutritia deficitara si, mai ales, teama de a iesi din zona de confort, de a isi depasi temerile si de isi realzia visele.
Nu stiam ce schimbare sa fac, dar am aflat ca exista un maraton la Polul Nord si am simtit ca, inscriindu-ma la aceasta competitie, va trebui sa ma transform radical pentru a o putea termina. Si pentru a supravietui!
Liorisme: Esti om cu familie si din putina mea experienta sportiva stiu ce greu este sa te rupi de-acasa, sa poti sa te antrenezi, sa te deplasezi la concursuri, incercand sa nu neglijezi nici copiii, nici treburile casei, nici sotia/sotul si nici serviciul. Mai mult, am vazut ca si sotia ta participa din plin la viata sportiva. Cum reusiti sa impacati un asa ritm activ cu nevoile celor mici, cu gospodaria…?
Andrei: Fiecare zi din viata nostra, a oamenilor, este o miniatura a intregii vieti. Asa ca avem grija sa ne organizam foarte bine fiecare zi, fiecare saptamana, fiecare luna, astfel incat sa ne asiguram ca lucrurile care dorim sa se intample apar, in prima faza, in agenda. Apoi, tot ce facem este sa respectam agenda. Nu ne incarcam niciodata programul, dar nici nu lasam timpul sa treaca inutil. Fiind o resursa democratic distribuita pe glob, fiecare om are la dispozitie 24 de ore in fiecare zi. Depinde de fiecare modul in care isi investeste aceasta resursa. Poti dormi 7 ore sau 12. Poti sa te trezesti la pranz sau la 5 dimineata – si sa lucrezi la visele tale. Poti face lucrurile sa se intample sau poti astepta sa ‘ti se intample’. Poti sa te culci la ora 22 sau poti vedea nu-stiu-ce serial sau film pentru a 3-a oara. Poti petrece doua ore pe internet citind can-can-uri, jucandu-te etc. sau poti citi lucruri care sa te imbogateasca, sa te dezvolte. Poti alege sa faci sport sau sa stai pe canapea (“sa te relaxezi”). Poti sa mananci haotic sau iti poti face o lista de cumparaturi si sa respecti mesele principale ale zilei. Poti sa bei 5 cafele sau poti sa consumi 2-3 litri de apa zilnic. Cu totii stim teoria, dar nu toti o punem in practica. In final, organizarea timpului este doar o chestiune de alegere, de a defini ce conteaza in viata noastra si care sunt prioritatile.
Liorisme: Performantele tale sportive sunt remarcabile. O buna organizare, ambitie si perseverenta sunt clar elemente importante in atingerea obiectivelor. Ce loc ocupa nutritia si mentalul , atunci cand ai de parcurs zeci, sute de km? Cum faci sa continui, atunci cand esti la limita?
Andrei: Viata mea sportiva este un instrument de dezvoltare personala, care ma ajuta sa fiu disciplinat, sa imi urmaresc si sa-mi ating obiectivele si sa imi explorez limitele. Pe scurt, este o proiectie a vietii ‘reale’. Nu cred ca exista, cu adevarat, limite. Ele sunt acolo unde le stabilim noi. Alergam 10 sau 100 de kilometri – functie de cat de bine ne antrenam.
Nutritia a venit de la sine, ca raspuns la intrebarea: “ce ar trebui sa fac pentru a putea alerga mult si bine, pana la adanci batraneti, pentru a ma reface rapid si pentru a evita momente dificile pe parcursul curselor?” Cat despre partea mentala, intotdeauna vom termina o cursa daca avem in minte raspuns la intrebarea “de ce am inceput sa fac asta?”
Liorisme: Legat de suplimentele pe care un sportiv de anduranta trebuie sa le consume, pentru a putea face fata efortului fizic si pentru a micsora riscul de accidentari, aceasta nevoie nu insemna oare ca ne supunem organismul la un efort mult parea mare, pentru care el nu a fost proiectat?
Andrei: Pentru mine, “supliment” inseamna sa completez anumite principii nutritive care sunt din ce in ce mai putin prezente in hrana din ziua de azi. Citeam ca rosia din 1945 avea de 8 ori mai multa vitamina C decat cea din prezent. Nu pot consuma de 8 ori mai multe rosii, dar ma pot orienta catre super foods si catre suplimente care sa imi asigure o functionare normala in perioadele de activitate fizica intensa.
Liorisme: O data la 6 luni, urmezi un program de detoxifiere. In ce consta el si cum iti imbunatateste performantele sportive?
Andrei: Traim intr-un mediu poluat, iar aceasta poluare se regaeste in aerul respirat si hrana consumata. La fiecare 6 luni ma asigur ca aceste toxine ies din corpul meu.De fapt, pe vremea cand consumam carne (pana acum 2 ani), ma detoxifiam la fiecare 6 luni. Acum, doar o data pe an. Cura de detoxifiere folosita este “Colo Vada” a celor de la Coral Club, dar fiecare dintre noi poate cauta pe Google “cura de detoxifiere” si sa o aleaga pe cea care considera ca i se potriveste, functie de buget si de preferinte. De exemplu, cura pe care o fac presupune si 4 zile in care consum doar apa si niste prafuri – dar nu toata lumea ar avea apetit pentru asa ceva…
Liorisme: Presupunand ca maine participi la un maraton, spune-mi in detaliu cum te pregatesti, cum te alimentezi inainte, in timpul si dupa cursa.
Andrei: In primul rand, pregatirea unui maraton ar trebui sa inceapa cu minim 3 luni inainte de evenimentul propriu-zis, dupa ce am raspuns la intrebarea “De ce vreau sa alerg un maraton.” Intrebarea numarul 2 pe care trebuie sa ne-o adresam este “Cum pot face asta?” – cred ca este intrebarea cea mai buna de folosit atunci cand avem un obiectiv. Este mult de povestit pe tema pregatirii unui maraton, a refacerii etc. De cativa ani, prezint materiale despre acest subiect pe blogul meu si experimentez o multime de lucruri. Recomand cu drag celor interesati sa intre pe blogul meu si pe alte site-uri specializate, forumuri etc. Un maraton este un proces de auto-descoperire, iar invatarea face parte din acest proces. Totusi, ca sa raspund – partial – la intrebare: nu las nimic la voia intamplarii. Neplanificarea succesului inseamna planificarea esecului…nu-i asa?
Liorisme: Dintre toate cursele la care ai participat pana acum, alege-o te rog pe care care te-a impactat cel mai tare si povesteste-mi putin despre ea.
Andrei: Categoric, cursa de 100 de km din Antarctica, decembrie 2010. Cu o zi inainte alergasem maratonul Antarctic Ice, iar organizatorii ne-au invitat sa alergam si ultra-maratonul. Nu il aveam in plan, nu ma pregatisem pentru distante mai lungi de 42 de km si eram obisnuit sa fac pauze de refacere dupa maratoane. Dar mi-am zis: hai sa incerc! Pana la urma, 100 de km inseamna de 4 ori 25 de km, iar 25 de km nu era o distanta de speriat… 🙂
Spre surprinderea mea, totul a mers destul de bine pana pe la kilometrul 60, in pofida temperaturii scazute (in jur de -20C) si a vantului foarte puternic. Urmatorii 10-15 kilometri au fost groaznici, cu dureri teribile si crampe musculare infioratoare. La fiecare kilometru ma intindeam pe zapada si imi loveam muschii picioarelor, care se blocasera. Dupa kilometrul 75 am realizat ca am parcurs deja trei sferturi din cursa, iar asta mi-a dat suficienta energie pentru a termina ultramaratonul. Iar partea frumoasa a fost ca, pe parcursul lui, mi-a venit ideea de a alerga si cate un ultramaraton pe fiecare continent…
Liorisme: Ai lua in considerare o dieta vegana? De ce?
Andrei: Da. Chiar daca sunt “doar” vegetarian, peste 50% din hrana zilnica este reprezentata de hrana “vie” (raw vegan), care ma ajuta in procesul de refacere si imi da energia de care am nevoie pe parcursul intregii zile. Spre deosebire de perioadele in care mancam “alte fiinte” (carne), nu mai am acea stare de oboseala de la mijlocul zilei, iar organismul se simte foarte bine. In plus, m-am realiniat valorilor mele: nu as putea omori un animal – indiferent de dimensiune…
Liorisme: Ne impartasesti cateva din visele si planurile tale de viitor?
Andrei: “Master-plan”-ul este de a fi implinit, de a avea o viata lunga, intensa si frumoasa, inspirand cat mai multi oameni sa traiasca sanatos si sa isi exploateze potentialul. De asemenea, mi-am propus sa fiu prosper in toate ariile vietii (fizic, economic, spiritual, familie, ralatii, ceea ce las in urma s.a.m.d.). Voi participa in continuare la competitii din ce in ce mai dificile, pentru a imi pastra obiceiul de a ma antrena zilnic…
Liorisme: De ce crezi ca pentru cei mai multi dintre noi, desi suntem constienti de importanta miscarii si alimentatiei in viata noastra, schimbarea e atat de greu de aplicat? Ce ne opreste sa visam, sa planuim si sa actionam?
Andrei: Din pacate, reactionam mai greu la oportunitati decat la temeri. Probabil este in ADN-ul nostru. Cand omul preistoric iesea din pestera, era mult mai preocupat de pericole (sa nu fie mancat de vreun animal) decat de dezvoltarea personala. De altfel, stirile cu rating-ul cel mai mare sunt cele in care se apropie codul rosu sau ceva asemanator. Un prim pas pe care il poate face fiecare dintre noi (in afara de a renunta la TV) este de a petrece 10-15 minute singur, in liniste (la 5 dimineata?) si sa isi faca un inventar al vietii, asa cum arata ea acum. Apoi, sa puna pe hartie cateva lucruri extrem de simple: ce vrea sa devina (sau sa faca, sau sa aiba) si cum poate ajunge in acel punct. Restul va fi doar o chestiune de aplicare a planului…
Liorisme 