Pentru azi, inca o reteta facuta in viteza si savurata si mancata la fel de repede. 🙂
Ingrediente:
Blat:
-2 cani si jumatate de faina integrala
-aprox. 1/2 cana apa minerala sau lapte vegetal
-1 praf de sare neiodata
-1 pastaie de vanilie
-3 banane mari, bine coapte
-6 lingurite cacao bio
-2 maini de nuca bucatita+1 mana de jumatati de nuca pentru ornat
Crema de ciocolata:
-1 lingura miere
-3 linguri carob
-3 linguri peanut butter
-1lingura de apa sau mai mult (in functie de consistenta dorita)
Mod de preparare: intr-un castron se paseaza cu furculita bananele, peste care se adauga apa si apoi se incorporeaza, amestecand usor, faina, sarea, cacaoa, vanilia, pana se obtine o coca molcuta. Se adauga si nucile. Daca e prea subtire compozitia, se mai adauga faina.
Apoi, in tava de cuptor se pune hartie de copt, peste care se intinde egal compozitia. Se orneaza cu bucati de nuca. Tava se da la cuptor aproximativ 40 de minute, la 170 grade C, pana trece “proba scobitoarei”. Se lasa sa se raceasca, apoi se scoate din tava si se taie in forma preferata.
La final, prajituricile se ung cu crema facuta din 3 linguri de unt de arahide, 3 linguri de carob si 1 lingura de miere (cantitatile depind de numarul de prajiturici si de cat de dulce ori de ciocolatoasa vrei crema). Am subtiat crema de ciocolata cu un pic de apa.