George Rau sau povestea “unei lupte cu sine, o lupta cu suferinta, cu depresia, cu deznadejdea… dar si povestea unei descoperiri, a renasterii, a devenirii si a vindecarii…”(I).

Pe George l-am “descoperit” de curand pe Internet. M-am emotionat foarte tare citindu-i povestea de viata si felul in care aceasta s-a schimbat, in urma unui eveniment, care poate, pentru altcineva, ar fi insemnat renuntare, ci nu transformare. Sunt bucuroasa ca pot impartasi experienta, gandurile si emotiile lui George, mai ales ca se pricepe intr-un mod autentic si sensibil, sa le astearna in scris…

Pe mine, aceasta poveste m-a inspirat si mi-a intarit, inca o data, increderea ca hrana simpla si naturala este cea mai buna alegere, mai ales atunci cand e nevoie de recuperare fizica si sufleteasca.

Liorisme: George, povesteste­-mi te rog un pic despre tine. Cum erai cand erai copil?

George: Cel mai bine ar fi sa o intrebi pe mama.☺ Nu imi amintesc multe, dar din ce  mi s-a spus, cand eram mic nu prea aveam somn noaptea si ii cam chinuiam pe bunici si pe parinti. Bunicul trebuia sa ma plimbe pe bicicleta noaptea ca sa dorm…. La scoala eram constiincios si aveam rezultate bune. Cred ca eram mai retras, in lumea mea si cam timid. Cat am fost copil, am avut trupa de copii de la bloc, cu care umblam toata ziua, dar de la sfarsitul scolii generale si cam tot liceul, am devenit mai retras. Sa spunem ca am ajuns cam tarziu, atunci cand s-au impartit abilitatile de relationarea sociala.  ☺

Liorisme: Cum te-ai apropiat de sport si in ce fel acesta te-a insotit, de-a lungul anilor?

George: Practicarea unei activitati fizice a inceput pentru mine in 2003, cand am mers prima data la sala de fitness. Eram student atunci. La sala am mers din 2003, pana in 2008, cu scurte pauze. Apoi am plecat din tara cateva luni la munca, si cand m-am intors, eram slabit rau. Din 2009, am reinceput sa merg la sala, pana in 2010, cand am avut un accident, din cauza caruia nu am putut sa mai fac niciun fel de activitatea fizica, care presupunea folosirea intensiva a mainilor. Oricum, la sala am facut prima forma de miscare. Dupa accident, abia in vara lui 2014, am fost capabil din nou, sa lucrez cu greutati usoare.

In al doilea an de studentie, am mers prima data pe munte (in Muntii Rodnei, pe Ineu) si m-am indragostit de activitatile outdoor. Eram “pantofar” atunci, nu stiam mai nimic despre munte si cum se facea activitatea asta. A urmat o pauza lunga si urmatoarea iesire a fost in 2006, in Calimani, tot pantofar fiind. ☺ Atunci, am hotarat ca imi place asta prea mult, ca sa mai las lucrurile asa. Am inceput sa imi iau cateva piese de echipament montan; am mai mers in Ceahlau si Rarau; mai mult singur.

cALIMANI, 2009
Calimani, 2009

In 2009, am cunoscut niste oameni dintr-un grup montan si de-atunci, am mers mai des. Turele montane usoare au inceput sa lase locul celor putin mai grele si astfel, acestea au evoluat catre alpinism. Apoi, prin 2010, am incercat si escalada si mi-a placut foarte mult. Din pacate, si aceasta activitate fizica s-a sfarsit odata cu accidentul, la fel ca lucrul cu greutati la sala. Tot prin 2009 am inceput sa si alerg, dar nu foarte des si doar pe distante scurte.

rARAU 2010
Rarau, 2010
PIATRA cRAIULUI 2010
Piatra Craiului, 2010

 

cu Florin Sarghe, Climbing on top of the Matterhorn, 2010
Cu Sebastian, climbing on top of the Matterhorn, 2010
Piatra Craiului, 2010
Piatra Craiului, 2010

Prin 2012, cand nu ma puteam catara si nici lucra la sala, am vrut sa merg in Muntii Caucaz, fiind vorba de trekking de altitudine, care nu imi solicita mana. Astfel, am inceput sa alerg, ca sa ma pregatesc fizic pentru tura asta. Dar alergarea imi dadea dureri de genunchi si, astfel, am trecut pe bicicleta. Avea frate-miu un MTB din otel; greu ca naiba…. “Tancul galben” ii spunea un prieten. ☺ Impingeam la el ca la vagoane. Asa am descoperit placerea de a merge pe bicicleta. Am pedalat la ‘Tancul galben” vreo 2 luni si dupa ce m-am intors din Caucaz, mi-am luat cursiera si am inceput sa merg mult cu ea. Apoi, in 2013, am facut o cursa de ultra anduranta pe bicicleta, de la Tecuci la Cluj, pentru care m-am pregatiti intens timp de 3 luni. Am acoperit cei 532 km in vreo 28 de ore, cu scurte opriri tehnice, fiind insotit de o masina de asistenta.

tRANSALPINA, 2012
Transalpina, 2012

Pana prin 2015 m-a “tinut” faza cu bicicleta. In cei 3 ani in care am mers pe bicicleta, am avut mai multe incidente rutiere, din care 3 au fost foarte neplacute si m-au facut sa renunt. De doua ori, camioane mari au trecut prea aproape si m-au trantit, iar o data, am “luat” o denivelare, pe care nu am vazut-o, din cauza reflexiei soarelui in asfalt. In urma ultimei cazaturi, mi-am dislocat omoplatul stang si a trebuit sa pedalez pana acasa, asa. Am lasat, deci, bicicleta si, din 2014, am inceput sa alerg, oarecum constant. In anul 2016 am participat pentru prima data la concursuri. Alergarea montana a venit firesc, ca o combinatie intre placerea de a merge pe munte si cea de a alerga.

Semimaraton DHL, 2016
Semimaraton DHL, 2016

Abia in 2015, mana accidentata si-a revenit suficient de mult, cat sa imi permita sa reiau activitatile montane mai tehnice (catarare pe gheata si, de curand, pe stanca).

cHEILE tURENI, 2017
Cheile Tureni, 2016

IANUARIE 2017prin Fagaras, catre cascada Serbota, 2017

Yoga am inceput sa practic prin 2013, dar trebuie sa recunosc, cu oarecare parere de rau, ca am renuntat la asta in favoarea celorlalte activitati fizice. Pur si simplu nu am suficient timp sa le fac pe toate.

2014
Yoga pose, 2014

Trebuie sa intelegi ca anumite activitati au fost cumva dictate de starea in care eram la un moment dat. Adica faceam ceea ce puteam sa fac, din cauza ca nu puteam sa fac ceea ce imi placea, if it makes any sense.☺ Acum, cand mana imi permite sa reiau (cu mari precautii) alpinismul si escalada, alergarea montana va trece in plan secund, iar lucrul cu greutati la sala e o constanta. Dar e bine si asa, pentru ca nu le poti face pe toate.

Cam asa m-am apropiat de sport si asa m-a insotit acesta de-a lungul timpului.

Liorisme: Spuneai mai sus ca ai avut un accident, care nu doar ca ti-a schimbat viata, dar practic, te-a transformat in altcineva. La ce varsta a avut loc acest eveniment si in ce fel te-a schimbat fizic, mental si, mai ales, emotional?

George: Aveam 31 de ani. Tocmai ma intorsesem dintr-o tura de 2 saptamani in Alpi si ma duceam cu motocicleta la un festival de rock din Sibiu, ca parte dintr-un mic tur al tarii, pe 2 roti. Un impact frontal, intre o masina si motocicleta mea, a fost cel care (printre  altele) era sa ma desparta de antebratul stang, urmarea fiind  pierderea capacitatii de a face doua lucruri pe care le iubeam: escalada si body-building. Rezultatul accidentului a fost o fractura multipla la ambele oase ale antebratului,  unul din ele fiind spart in mai multe bucati.

A trebuit sa renunt la cele mai mari pasiuni ale mele. Viata mea a fost pusa “in asteptare” pentru mai bine de 3 ani, timp in care am stiut ca nimic nu va mai fi la fel. M-am luptat mult timp cu depresia si doar cu un efort urias de vointa  am reusit sa ies din aceasta stare si sa inlatur amaraciunea care aproape ca pusese stapanire pe mine. Uneori, mi se parea ca nu voi reusi niciodata sa depasesc aceasta faza intunecata, in care eram prins. Recuperarea a fost lenta si dureroasa, resimtita mai mult in interior, decat asupra corpului fizic. Si tocmai cand credeam ca sunt pe drumul cel bun al recuperarii, a intervenit eroarea umana, sub forma unei decizii medicale gresite.

Dupa cateva luni cu mana imobilizata si cativa ani in care am protejat-o de orice activitate solicitanta fizic, partea stanga  superioara (bratul, umarul, pieptul, spatele) a ramas in urma, prin scaderea masei musculare. Medicii nu erau prea optimisti, referitor la sansele mele de recuperare a intregii capacitati  functionale a bratului. Montarea si demontarea de doua ori a materialelor de osteosinteza pe oasele fragile ale antebratului, ar fi trebuit sa ma faca sa accept aceasta realitate dura, asa cum era si asa cum urma sa fie. Asta am si facut, o perioada indelungata, stiind insa mereu, intr-un colt al mintii, ca va veni vremea in care nu voi mai accepta realitatea lor si voi incerca sa imi creez alta, care sa imi convina.

A trebuit sa astept multe alte luni dupa ultima operatie, ca sa pot incepe, timid, recuperarea fizica in ceea ce priveste mobilitatea si forta. La inceput, am folosit greutati mici; apoi, pe masura ce crestea forta musculara, am marit si greutatile. Experientele din trecut cu diversi fizioterapeuti nu ma multumisera, asa ca acum faceam totul pe cont propriu. In programul de recuperare,  am folosit greutati asimetrice crescatoare, pe masura ce avansam. Se spune ca atunci cand Universul iti ia ceva, iti si da altceva in schimb. Asa a si fost. Mi-a luat abilitatea de a face escalada si bodybuiding (pentru o perioada nedeterminata), dar, in schimb , m-a facut sa descoper bicicleta, asa cum povesteam mai sus.

A fost nevoie de multa munca fizica si de si mai mult efort mental, de implicare emotionala. Acum am niste cicatrici “frumoase” pe brat si unele nu tocmai frumoase in suflet. Unele s-au vindecat, altele inca nu…

2014 2
2014

Liorisme: Care a fost momentul in care ti-ai dat seama ca medicina nu are toate raspunsurile?

George: Dupa operatia initiala, care a urmat accidentului, chirurgul mi-a spus sa mananc multe produse lactate si sa iau suplimente de calciu, pentru a ajuta la sudarea oaselor, ceea ce am si facut. Cand doctorul vorbeste, pacientul asculta. Nici nu pot spune cate lactate am mancat in urmatoarele 9 luni, fara a mai mentiona suplimentele. Apoi, medicul a decis  ca e in regula sa imi scoata “fiarele” din mana; la scurt timp dupa aceasta a doua operatie, unul dintre oasele antebratului, radiusul, a cedat si s-a rupt din nou. De data asta, chiar sub ochii mei. A treia interventie chirurgicala a venit cu “jucarii” noi din titan, care mi-au tinut companie urmatorii 2 ani.

Dupa aceasta noua “evolutie” a situatiei mele, am inceput sa ma intreb cum de s-a ajuns aici. Am inceput sa pun la indoiala nu doar sfatul doctorului, ci si tot ceea ce stiam, ce mi s-a spus inca din copilarie si toata viata mea de adult, pana in acel moment. A fost nevoie de 2 operatii, o pseudartroza (falsa sudare a oaselor), avand drept consecinta o noua ruptura a radiusului, urmata de inca o interventie chirurgicala, pentru ca eu sa descopar o noua cale in viata. Aceea de a avea o alimentatie de origine vegetala, si mai mult de atat, de a deveni constient de impactul meu asupra a tot ceea ce traieste si exista pe Pamant.

Liorisme: In momentul in care ai inceput sa te documentezi singur pe subiectul nutritie si, in special, pe dieta vegana, a fost ceva anume care a creat un declic, ceva care ti-a zdruncinat tot ce stiai despre alimentatie si despre corpul uman?

GeorgeTrecusera aproape 3 luni de cand aflasem prima informatie despre balanta PH-ului in corp, efectul ei asupra metabolismului calciului, si pana la momentul in care am decis sa imi schimb radical alimentatia. Au fost trei luni in care m-am documentat in fiecare zi despre influenta alimentatiei asupra sanatatii omului. Am devenit astfel autodidact in orice domeniu care avea relevanta pentru situatia mea: fracturi ale oaselor, sudarea si regenerarea lor, absorbtia calciului si metabolismul lui, recuperarea muschilor si a ligamentelor, nutritie, metabolism si toate procesele constiente si inconstiente din spatele lor.

Toata aceasta informatie noua a fost ca un val de speranta, iar eu m-am deschis cu totul, ca sa o primesc. In timpul cautarilor mele, inevitabil, am dat peste aspectul etic si moral din spatele obiceiului nostru de a manca lactate, carne, oua,  peste; am aflat despre ororile din interiorul sistemului de crestere intensiva a animalelor si modul in care ajunge in comert, frumos ambalata, carnea animalelor. La randul lor, aceste dezvaluiri, noi pentru mine, mi-au condus atentia catre implicatiile ecologice ale industriei de productie a carnii pentru consum si devastarea la scara inimaginabila pe care o producem mediului natural, devastarea aproape ireversibila pe masura ce aceste practici continua. Datele erau pur si simplu imposibil de ignorat, m-au socat enorm si m-au facut sa realizez cata nedreptate, fata de alte fiinte si fata de natura, a creat stilul meu de viata de pana atunci. Si m-a facut sa mai constientizez ca toate aceste fapte si informatii sunt ascunse cu viclenie fata de oameni, astfel incat durerea, suferinta, moartea animalelor si distrugerea cauzata planetei noastre, sa nu ajunga la publicul larg, la consumatori. Toate aceste noi argumente s-au adaugat motivului medical  si astfel, intr-o zi insorita de luni, in octombrie, anul de gratie 2011, am lasat in urma vechile obiceiuri alimentare si am adoptat alimentatia vegetala, lipsita de cruzimea fata de animale.

Iata si cateva din articolele si filmele care mi-au deschis mintea  si m-au scos din ignoranta in care traiam: Earthlings ; Prezentarile video ale Dr. Calin Marginean ; How You Rot & Rust . Mai multe informatii pe aceste subiecte gasiti aici : Pentru oameni ; Pentru animale ;  Pentru planeta .

Pot spune ca schimbarea alimentatiei m-a ajutat atat  in recuperarea fizica, cat si in cea emotionala. Din cauza acestei intamplari a destinului, accidentul in care am fost implicat, sunt o persoana diferita astazi si datorita acestei intamplari a destinului, am descoperit alimentatia vegana, cu stilul de viata aferent si un nou mod de gandire in concordanta cu noile principii.

Liorisme: In procesul de vindecare fizica (si nu numai), ce a fost cel mai dificil?

George: Odata ce am reusit sa ma mobilizez din punct de vedere mental, cel mai dificil a fost faptul ca nu ma ajuta corpul atat de mult pe cat as fi vrut… adica mana, pur si simplu, ma limita… a fost – si inca este – extraordinar de frustrant.  De aceea, orice activitate pe care o fac si care implica mainile, este facuta la o capacitate mai mica, din cauza verigii slabe. Numai cine are un handicap de genul asta poate intelege cum ma simt.

Liorisme: Care au fost etapele prin care ai trecut, pana sa ajungi la dieta bazata pe fructe si ce anume te-a facut sa o adopti?

George: Optiunile si preferintele mele alimentare au fost in continua schimbare, in functie de informatiile pe care le gaseam, pentru ca educatia este un proces care nu se termina niciodata. Alimentatia mea a avut un procent mare de hrana nepreparata termic inca de la inceput, fiind alcatuita in mare parte din salate de legume si frunze, nuci si seminte, insa fructele ocupau un loc modest; le consumam doar dimineata, in combinatie cu diverse cereale. Totusi, am fost multumit o perioada buna. Cu timpul, fructele au inceput insa sa devina mai importante calitativ si cantitativ in alimentatia mea, atat dimineata, cat si pe parcursul zilei. Abia cand am inceput antrenamentul pentru cursa de ultra anduranta pe bicicleta, am inceput sa maresc proportia de fructe la aproximativ 50-70% din hrana zilnica. Si de atunci, merg pe acest drum dulce al fructelor, avand cel putin 2 mese cu fructe pe zi, iar de multe ori, chiar intreaga zi, in functie de sezon si de disponibilitate.

In cercetarea mea asupra necesarului de proteine si a masei musculare, am aflat despre cate prejudecati exista pe acest subiect si ca nevoia exagerata de proteine a omului este un mit ingenios si insidios construit. Informatiile din media, referitoare la necesarul proteic zilnic al oamenilor, sunt bazate pe niste date apartinand unui studiu vechi de cateva zeci de ani, facut pe sobolani. Dar acestia au o rata de crestere mult mai mare decat a omului, datorata continutului mare de proteine si grasimi din laptele destinat lor. A compara nevoile lor proteice cu cele ale oamenilor este o presupunere falsa inca de la inceput. Nevoia noastra de proteine in cantitati asa de mari este cel putin supraevaluata. Cat despre calitatea superioara a proteinei de origine animala, aceasta este o minciuna, avand in vedere faptul ca orice procesare indelungata la temperatura inalta (necesara in cazul carnii), reduce biodisponibilitatea proteinelor. Daca mai luam in considerare si cantitatea uriasa de energie investita de corpul nostru pentru digerarea carnii si desfacerea proteinelor in aminoacizi, devine lesne de inteles de ce este mult mai logic sa furnizam corpului direct aminoacizi, adoptand o dieta bazata pe hrana cruda.

13343030_10153791545402842_4244137208153615546_n
De-ale gurii

Liorisme: Faptul ca mananci asa, nu te aduce in imposibilitatea de a socializa? Cei din jur cum au perceput schimbarea ta, mai ales familia, cei apropiati?

George: La inceput, a fost destul de mare impactul asupra aspectului social. Nu am fost in imposibilitatea de a socializa (asta si din cauza ca nu am prea multi prieteni), dar e clar ca nu a fost nici usor. Acum, e altceva; e mai bine, poate si pentru faptul ca nu-mi mai pasa prea mult cum sunt perceput. Familia nu a avut nimic impotriva, nici un avea cum sa aiba ceva impotriva. Dar, la inceput, nici nu cred ca au inteles motivele. Acum, dupa ani in care i-am mai “scolit” cu privire la aceste aspecte, cred ca inteleg mai multe decat la inceput. Dar nu am intampinat rezistenta. ☺ Cam la fel a fost si cu prietenii. Unii credeau ca e doar o etapa trecatoare, cum e la moda. Dar pe masura ce am mai vorbit si am lasat timpul si exemplul personal sa vorbeasca mai mult, unii au inceput sa mai inteleaga cate ceva. Nu toti insa.

Pe Tampa, cu Calin, 2015
Cu Calin Cyfer, pe Tampa (2015)

Liorisme: Consideri ca o alimentatie bazata pe cruditati are si o latura spirituala?

George: Aici e vorba de simplitate si de intoarcerea la natura, iar asta are o manifestare si in latura spirituala a fiintei noastre.

Liorisme: Care e resortul interior ce te impinge sa fii atat de activ si cum iti gasesti timp pentru toate astea?

GeorgeIncerc sa folosesc timpul liber la maximum, chiar daca nu sunt atat de activ pe cat mi-as dori. De aceea, incerc sa fac in fiecare weekend ceva; fie alergare pe munte, fie o tura montana sau o calatorie pe undeva. Cand nu pot nimic din toate astea, fac ceva pe langa casa. Nu costa mai nimic sa ies la o alergare pe langa oras si apoi sa ma relaxez in hamac. ☺ Deocamdata, sunt intr-o frenezie in care vreau sa fac de toate… dar cand se vor stabiliza un pic lucrurile, poate voi relua yoga si meditatia.

mARATON pIATRA cRAIULUI, 2016
Maraton Piatra Craiului, 2016

Liorisme: Dintre toate concursurile/expeditiile la care ai participat, e vreun eveniment care te-a marcat in mod deosebit? De ce?

George:  Greu de ales, pentru ca multe din activitatile facute mi-au placut foarte mult. “Marcat” am fost de tura in Alpi, unde la ascensiunea Varfului Tacul, am alunecat si, dupa o cadere de vreo 50 de m pe panta de zapada, mi-am luxat glezna. Prietenul cu care eram mi-a spus ca renuntam, daca vreau, dar eu nu am putut renunta.  Am continuat urcarea catre Varful Mont Blanc si apoi coborarea pe partea cealalta a muntelui, cu glezna luxata, mai mult intr-un picior. A fost greeeeu. Dupa inca 2 nopti pe munte  si 3 zile pe drumul de intoarcere, timp in care se umflase toata glezna si gamba, la intrarea in tara, m-am dus in primul spital si mi-au pus piciorul in ghips.

Mont Blanc 2010, with a wounded leg
Mont Blanc, 2010

Urcarea pe Varful Elbrus m-a marcat de asemenea; e ceva special in lupta cu efectele altitudinii, si asta in conditiile in care asta nu e o altitudine prea mare. Dar frumuseatea si maretia peisajelor merita acest efort. Marcat am fost si la diverse concursuri de alergare montana, unde am avut crampe si mi-a fost greu. Dar toate mi-au placut, chiar daca s-a intamplat asa.

Muntele Elbrus (5642 m), Russia, 2012
Muntele Elbrus, Rusia, 2012

In curand, partea a doua a interviului cu George.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s