In lumea asta, in care oamenii cauta aproape cu disperare confortul material, emotional si spiritual, cand comoditatea si dragostea pentru material si lux fac regulile acestei lumi, eu nu credeam ca mai exista oameni precum Andreea si familia ei. Acum cativa ani, Andreea si ai ei au ales sa se mute departe de “lumea dezlantuita”, la sat, intr-o casuta veche, dar insufletita atat de frumos de omenie, bucurie, tinerete, credinta si multa, multa rabdare.
Te invit sa citesti mai jos prima parte a povestii Andreei si a oamenilor dragi ei. Si pentru ca Andreea il iubeste pe Dumenzeu, iubind astfel toti oamenii, cred ca povestea ei ne cauta si ne gaseste, macar un pic, pe fiecare dintre noi. Iar daca vrei sa iti linistesti mintea, sa iti luminezi inima si sa iti colorezi ziua, citeste-i blogul minunat, plin de cuvinte si fotografii de lumina. In mine se misca ceva, ori de cate ori Andreea impartaseste cu noi emotiile, imaginile, gandurile ei. Si de aceasta data, citind randurile Andreei, asternute pentru Liorisme, m-am minunat (ce frumos ne putem lasa amprenta asupra vietii si a celor ce ne inconjoara, cand exista intelegere!) si m-am intristat, in acelasi timp: vecinii de care Andreea povesteste cu atata drag, oameni simpli, de la sat, dar gata sa ajute, sa ierte si sa miluiasca, nu au nimic in comun cu vecinii din spatele curtii mele, pe care am incercat sa nu ii deranjam niciodata cu nimic si care, totusi, nu ne vorbesc de un an si jumatate, pe motiv ca pisica noastra (care, de altfel, intr-o zi, nu s-a mai intors acasa), le mai calca prin curte; aceiasi vecini, care le-au spus copiilor mei ca isi vor lua caine (ceea ce au si facut), ca sa ne omoare pisica; aceiasi vecini, ce mi-au etichetat copiii drept “needucati”, fiindca sunt galagiosi cand se joaca si fiindca Eva plangea mult, cand era mai mica; aceiasi vecini, care taie “mana Maicii Domnului” de pe gardul comun, ce ne desparte curtile si care ne-au acuzat ca furnicile noastre le-au invadat curtea! Atitudinea lor, desprinsa dintr-un film prost regizat, m-a “inspirat” sa scriu articolul “Tu ce emiti in Univers?” , fiindca nu poti sa ramai netulburat, cand te confrunti cu lipsa de respect si de iertare si, mai ales, cu atata ego, azvarlit peste gard. Insa stiu ca toate ne pot fi lectii in viata, iar noi incercam cu toata puterea sa descifram aceste lectii si sa nu judecam neputintele altora. Revenind la Andreea si oamenii cu care-si imparte vecinatatea, nu pot decat sa fiu bucuroasa ca oamenii pot trai si astfel: in liniste si pace, in si prin natura, cu gandul si inima la Dumnezeu, IMPREUNA.
Sunt mandra ca Andreea a acceptat sa isi scrie aici povestea, ca s-a deschis in acest fel minunat, desi nu ne cunoastem personal. Cum se apropie oamenii, chiar si despartiti de km! 🙂 Iar urarea ei, mi-a incalzit inima: “Azi am finalizat interviul si ti-l trimit cu toata dragostea si multumirea mea. Mi-ai facut un mare bine prin el, mi-am reamintit cine sunt si incotro merg. Dumnezeu sa te rasplateasca si sa se foloseasca de blogul tau pentru a imbogati lumea cu Lumină! Cand unul se vindeca…toti ne vindecam.”
Liorisme: Andreea, cand si de ce ati parasit orasul, alegand sa traiti la sat?
Andreea: Am părăsit orașul de două ori și vreau să cred că, de data asta, la sat rămânem! Vreau și am nădejdea că nimic din ce are orașul nu ne va mai ademeni ca să locuim acolo. Nu îmi amintesc de unde a venit acest gând în noi, gândul de a pleca la sat. Cineva a pus o sămânță și ea a crescut. Așa e cu semințele. Tu le așezi în alții și Dumnezeu le crește în taină. Apoi am fugit din nou la oraș, ca să ne realizăm și noi ca tot omul. 🙂 Și eu nu mai voiam cu nici un chip să mă întorc la țară. Orașul și tot ce îmi oferea el deveniseră o patimă grea. Într-o zi, am făcut o vizită prietenilor noștri din satul vecin și, când am coborât din mașină, în satul lor m-a cuprins liniștea, m-a învăluit întru totul și am simțit în toată ființa mea că locul meu e la țară. Că locul meu e printre dealuri și oameni simpli, printre animale și ogoare, printre pomi fructiferi, cu ochii țintă la frumusețea ce mă înconjoară. Am știut că fericirea mea nu e la capăt de lume, ci e în simplitate și în a trăi clipa cu toate ale ei, ca pe o mare și prețioasă MINUNE.
Liorisme: Unde locuiti si cum e la voi? Aveti tot ce va trebui intr-o gospodarie? Aveti apa curenta, curent electric, caldura, gaze?
Andreea: Locuim în satul în care au trăit bunicii mei. Am închiriat o casă veche de piatră și am făcut din ea un cămin. Avem atât de multe, atât de multe bogății! Nicicând nu am fost mai bogați. Avem cel mai mare confort: Liniștea. Și liniștea am mobilat-o cu bucurie, cu mulțumire, cu nadejde. Doresc tuturor acest confort imens: LINIȘTEA. Avem apă, curent și o ogradă plină cu lemne ce așteaptă să fie puse în șură și să ne încălzească întreaga iarnă.
Vara, gătesc la butelie și la aragaz. Iarna, gătesc asemeni bunicii mele, la plită, cu lemne, în camera în care dormim. 🙂 Am ocazia să îmi trezesc pruncul așa cum mă trezea bunica: cu miros de mâncare. Acesta îmi pătrundea în nări în diminețile de iarnă, în casa bunici mele și ieșeam de sub așternutul de lână aspră cu o bucurie rară. Nu bogăția aduce bucuria! De-am înțelege asta ne-am opri din a alerga atât de mult pentru a strânge bunuri materiale.
Liorisme: Am eu o impresie, poate gresita, ca barbatii iau lucrurile mai usor si le integreaza, le accepta altfel; femeile, poate si fiindca gospodaria, in mare parte, “le apartine”, au nevoie de lucruri care sa le usureze munca. Tie nu ti-e greu? Cum te descurci cu treburile casei si gradinii?
Andreea: 🙂 La oraș, îmi era mult mai greu decât aici. Acolo, totul era de-a gata. Dacă aveam bani, aveam totul și nu puteam să manifest creativitatea. Toate au rezolvare. Absolut toate. Am învățat să găsesc soluții la problemele ce apar. Dacă nu am bani de butelie, aprind focul cu lemne, daca nu avem curent, aprindem lumânări, dacă nu am alimente în casă, mă duc prin grădină, pe dealuri și tot găsesc ceva pentru a umple farfuriile. Dacă nu am rafturi, agăț cutii de carton pe pereți, dacă nu am dulapuri, îmi iau colecția de traiste și genți și bat cuie pe pereți și îmi țin lucrurile. Am învățat să prețuiesc cuiele și sârmele găsite pe drum. Am ajuns să îmi înțeleg bunicul, care strângea cuie și sârme de pe drum, pentru ca aici mereu ai nevoie să improvizezi ceva. O minunată aventură e viața mea aici!
Liorisme: Presupun ca nu aveti la indemana super market, mall sau magazine de tot felul. Cum va descurcati cu aprovizionarea?
Andreea: Ne aprovizionăm de la oraș, atunci cănd avem drumuri acolo, cu ceea ce avem nevoie și avem mici provizii. Lucrurile de bază le găsim și la cele două magazine din satul nostru, dacă e să rămânem fără ele. Avem o mare bogăție aici: vecinii noștri. La țară, cănd rămâi fără ceva, întrebi vecinii daca nu cumva au ei. Ne ajutăm unii pe alții. Nu trebuie să avem totul. E așa mare lucru să te smerești și să ceri ajutor de la cei din jurul tău! Suntem o comunitate, ce nu am eu are vecina, ce nu are vecina, am eu. Și așa începem să ne amintim câtă nevoie avem unii de alții în umblarea noastră pe sub soare.
Liorisme: Poti sa imi spui cum va castigati voi existenta? Este dificil, avand in vedere ca sunteti departe de oras?
Andreea: Facem lucuri de mână, suntem si fotografi și avem internet. Avem o grădină pe care o cultivăm și mulți vecini buni care ne dăruiesc ceea ce au prin grădini. Dumnezeu nu are nevoie de bani ca să ne poarte de grijă și acest gând e eliberator. S-a întâmplat să nu am bani în casă și să rămân fără pâine. Îmi doream așa mult o coajă de pâine în acea zi…. Și nu au trecut decât câteva minute de la dorința mea și până în momentul în care vecina mea a venit cu pâine proaspăt scoasă din cuptor, ca să îmi dăruiască. A trimis-o Dumnezeu! Și zilnic trăim minuni ca acestea, aici, la sat.
Liorisme: Iti lipseste vreodata ceva din “viata cealalta”, cand traiati la oras?
Andreea: Nimic!
Liorisme: In ce fel ti-a schimbat viata traiul la sat? Mutarea a venit si cu parti mai putin bune?
Andreea: Viața aici e o continuă modelare a adâncimilor mele. Mă simt alt om. Nu-mi vine nimic rău în minte. Chiar și cele ce mi-au părut rele s-au dovedit a fi bune. 🙂
Liorisme: In mentinerea curateniei noastre interioare, ce rol joaca alimentatia?
Andreea: Alimentația e un aspect important, dar nu esențial (din punctul meu de vedere). Ea nu trebuie sa ne devină idol. O vreme, nu mâncam decât ceea ce credeam că e sănătos. Apoi, am realizat că mai importantă și mai esențială decât hrana e mulțumirea, bucuria, iubirea, liniștea, pacea. Le prefer pe acestea, dacă trebuie să aleg între ele și între a mânca numai mâncăruri ecologice. Mai tare ne îmbolnăvesc nemulțumirea, suspiciunea, judecata, decât o bucată de ciocolată sau un cartof prăjit.
Aici, mâncăm natural. Sunt fructe, frunze, legume la îndemână. Noi nu mai cumpărăm carne, ouă, lapte și le consumăm foarte rar (atunci cănd ne invită cineva la masă sau dacă mai primim de la oamenii din sat). Oamenii s-au obisnuit cu gândul că suntem vegetarieni și, chiar dacă nu ne ne înțeleg, ne aduc în dar legume și fructe. Cred că oamenii trudesc prea mult pentru o bucată de carne și un litru de lapte. Dacă ar cultiva legume și zarzavat pentru ei și nu pentru animale (hectare întregi de porumb, cartofi…), și-ar ușura viața și munca și le-ar mai rămâne timp și pentru suflet. Eu încerc să gătesc cât mai sănătos și binecuvintez mâncarea cu o rugăciunea sau cu semnul crucii. Mă rog să aducă vindecare în trup și așez dragostea mea în tot ce fac. Am un verset care l-am luat ca motto de câteva luni: ,,Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios”. (Timotei 5:8). Noi, cele ce suntem soții și mame trebuie să purtăm de grijă casei noastre, mai mult decât altora. Adesea, cu gândul la o carieră, ne dăruim energia în alte direcții și devenim mai rău decât necredincioșii. A purta de grijă cred că implică și aspectul alimentar.
Va urma…:-)
Liorisme 
