1995, Tulcea, orasul meu. Ajun de Craciun, spre seara. Tocmai am facut o baie calda, bine-meritata, dupa un drum lung cu trenul de Bucuresti. Zbarnaie strident soneria. Mama deschide usa. Opresc feonul, iar parul meu se cuminteste brusc, cand jetul de aer cald inceteaza sa il mai zburleasca. Se aud voci vesele pe hol. Multe. Ma duc sa vad cine e. O gasca de vreo 10-12 tineri s-au pornit sa colinde in fata usii noastre; blocul rasuna de vocile lor puternice, in timp ce o chitara ii acompaniaza.
Continue reading “Viata ca un film…fotografic (XIV). Omul meu”




