Life in UK (IV)

In urma cu un an, pe 8 martie 2019, mama sosea singura, cu avionul, in Anglia. Nu ca ar fi fost nevoie, dar aceasta a fost, in ochii mei, dovada suprema de iubire din partea ei, pentru ca mama nu e nici pe departe genul de om care sa calatoreasca, cu atat mai putin singura, si mai ales cu avionul, pentru prima data in viata, la aproape 70 de ani, intr-o tara cu o limba pe care  nu o intelegea si nu o vorbea.

Sa ma despart de parintii mei, si mai ales de mama, cand ne-am mutat in Anglia, a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata, asa ca, sosirea ei la noi mi se parea un vis! Dupa 2 saptamani insa, mama a inceput sa se simta rau: oboseala accentuata, tuse uscata, care o extenua, insomnie, dureri in spate si dificultate in a respira. Ma gandeam ca trecuse prin multe in ultimele 10 luni de zile si ca nu era de mirare ca o lasau puterile, exact cand urma sa se odihneasca si sa se bucure de o scurta vacanta.

Am ajuns la spitalul local din Newbury (oraselul unde locuiam de 6 luni), intr-o duminica. Pentru ca mama nu era rezident, am fost nevoita sa sun intai la 111, ca sa o programez la un medic, desi eram deja in spital. In final, a fost nevoie de 2 telefoane, de multe amanunte despre starea mamei, repetate iar si iar telefonic, si de alte 2 ore, pana ce o Ambulanta a fost trimisa de la un spital dintr-un oras mai mare, aflat la vreo 40 de minute de noi. Din momentul in care mama a fost urcata in Ambulanta, orice frustrare, pe care o simtisem in ultimele 2 ore, s-a rispit. Asta pentru ca cei 2 paramedici de pe Ambulanta au actionat fara repros, cerandu-si si scuze in numele NHS (National Health System), pentru ca am fost nevoite sa asteptam atat.

Am ajuns la Urgente in spitalul din orasul-vecin undeva in jur de ora 18. Am fost impresionata de rapiditatea cu care se misca personalul medical (asistente si medici), dar mai ales, am fost miscata de caldura si de rabdarea tuturor. Am stiut tot timpul ce se intampla, fara sa fiu nevoita sa intreb. Pentru orice manevra (inclusiv mutarea de pe targa in patul de spital), pacientul e intrebat daca e ok cu actiunea respectiva.

O asistenta de origine italiana (plina de piercing-uri, tatuaje si cu o coafura punk de speriat, pe care sunt sigura ca niciun angajator nu ar fi vrut-o in Romania pe statul de plata) a fost chemata, in ideea ca, dupa ce plec eu de la spital (unde aveam voie sa stau cu mama pana la 12 noaptea), sa se poata cineva intelege cu mama, care nu stia o boaba engleza. Britanicii au auzit ca multi romani vorbesc si inteleg italiana…Din pacate, nu era cazul acum. 🙂

Unul dintre doctori, in incercarea de a-mi dovedi ca se vor descurca in lipsa mea, mi-a spus ca vor comunica cu mama cu ajutorul Google translate. A scos telefonul mobil din buzunar si a tastat: How do you feel? Imediat, a aparut pe ecran: Cum te simti? Zice doctorul: Vezi, nu ai de ce sa te ingrijorezi! Cand i-am spus ca mama nu se descurca prea bine cu telefoanele inteligente, ca tasteaza greu, a schimbat intrebarea pe Google: Do you feel ok? (Te simti bine?). M-a asigurat cu zambetul pe buze ca tot ce trebuie sa faca mama e “sa raspunda cu da sau nu”, dand doar din cap. Orice problema are o solutie, daca vrem sa o rezolvam.

Ori de cate ori am vorbit in urmatoarele doua zile la telefon cu asistenta de pe tura sau cu medicul de garda, nimeni nu a parut deranjat sau enervat, nimeni nu si-a pierdut rabdarea nici macar o clipa. Fiecare se straduia sa ii faca mamei situatia usoara (stiind ca nu cunoaste limba). Pur si simplu, am fost tratati ca niste fiinte umane.

In salonul de la cardiologie, unde mama era tratata si monitorizata, se aflau alte 6-7 femei, din care vreo 4 cred ca aveau in jur de 90 de ani. Mama era socata, vazand cat de ingrijite erau aceste femei (cat de des erau schimbate asternuturile, spre exemplu, cum se dezinfecta absolut totul in jur, dupa ce un pacient era externat). Nimeni nu a fost foarte surprins de fapul ca mama tinea post, iar mancarea a fost mai mult decat in regula si servita in conditii de hotel (parerea mamei:)). Doar fructe i-am adus noi, pentru ca, ca in orice spital “normal”, fructele nu se serveau ca o masa in sine, ci ca desert, iar mama, de ani de zile, la micul-dejun consuma doar fructe.

In rest insa, nu a trebuit sa aducem nimic de acasa; nici medicamente, nici pijamale si nici… spaga. Mai mult, la externare, mama a plecat cu tratamentul medicamentos in punga.

mama1

6 thoughts on “Life in UK (IV)

  1. Cred ca aici ar fi mult de vorbit. Una dintre intrebari e CUM ajungi la un nivel de genul asta (ma refer la sistem sanitar, drumuri…educatie…etc). Da, e vorba de educatie si SUTE DE ANI de democratie, insa, sa nu uitam totusi ca Imperiul Britanic a JEFUIT toate colturile acestui Pamant si au adus acasa. Eu cred ca si asta conteaza, mult.. Ei au acaparat resurse inimaginabile de bogatie cand de exemplu Romania nu exista pe harta ca stat. De aici nu iteleg cum unii vor ca RO sa fie acolo unde sunt unele foste Imperii (Franta e iar un exemplu). Romania n-a furat de la nimeni, ba chiar mai mult, a fost furata si de la interior si de la exterior.

    Like

    1. Multumesc pentru comentariu. Iti inteleg punctul de vedere si privind subiectiv, ai dreptate. Pe de alta parte, de cate mii de ani are nevoie o tara ca sa evolueze, chiar si atunci cand istoria nu o avantajeaza? E ca si cum ai spune ca daca un copil se naste intr-o familie defavorizata, nu are nicio sansa sa reuseasca in viata, daca il compari cu un copil nascut intr-o familie, care ii pune la dispozitie tot ce are nevoie ca sa creasca frumos si sa se implineasca, ca om. Stim ca, uneori, in viata, se poate intampla si invers, copilul care provine din familia cu probleme sociale sau de alta natura, sa fie motivat si sa gaseasca resurse interne, care sa-l impinga in fata si sa reuseasca, oricat de greu ar fi (si daca tot vorbim de Anglia, se cam stie ca aici, copiii cu cele mai bune rezultate scolare nu sunt neaparat englezi), iar copilul care are tot ce ii trebuie, sa isi rateze viata. Da, resursele materiale sunt importante, dar nu sunt totul. Compasiunea, determinarea, inteligenta emotionala, viziunea, harnicia, creativitatea pot fi mai importante decat a avea la dispozitie resurse materiale pe care sa nu stii sa le folosesti sau o faci in detrimentul altora. Nu putem fi victimile istoriei la infinit. Sau putem, daca asa alegem.

      Liked by 1 person

      1. Examplul ales e adevarat si elocvent. Aplicat insa la nivelul unei intregi natii, nu e semnificativ. Cei care nu au nimic si reusesc in viata, reprezinta exceptii. Prin consecinta, asa se intampla si cu natiunile.. Un exemplu de natiune africana ridicata la rang de putere mondiala ? Desi sunt multi africani (saraci) care reusesc individual. Tara est-europeana ajunsa in pozitie de decizie? Ma tem ca am piertut un tempo in istorie…si nu va mai fi altul..

        Like

      2. Eu cred in alegeri si in schimbare, mai ales cele infaptuite la nivel individual. Fiecare om poate face o diferenta, oricat de mica, acolo unde se afla, cu posibilitatile pe care le are si la nivelul la care se afla in viata. Si putem mereu invata de la cei care sunt in frunte. Daca vrem…Numai bine iti doresc! 🙂

        Liked by 1 person

  2. Compasiunea, determinarea, inteligenta emotionala, viziunea, harnicia, creativitatea sunt generate de educatie. Despre ce educatie vorbim cu un tata alcoolic si o mama cu 4 clase. Sunt necesare generatii pentru a face schimbari.Am fost tinuti asa intentionat. Pentu a fi jefuiti mai usor.

    Like

    1. Nfsu, te asigur ca se poate, chiar si in conditiile descrise de tine. Nu e usor, dar ce e usor in viata, in lume? Mama mea are 8 clase, apropos. Abia se semneaza. Cunosc, chiar daca nu direct, si realitatea alcoolului. E plina lumea de probleme, de povesti triste de viata. A fost asa si va fi mereu. Dar eu tot cred in schimbarea la nivel individual si in ideea ca, cand unul se schimba, toti se schimba. Numai bine!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.