Jane Fonda este actriță, scriitoare, activist politic, model și guru fitness american. Fiica cunoscutului actor Henry Fonda, Jane s-a lansat in cinematografie în anii ’60, devenind faimoasa cu filme precum “Barbarella”, “Descult in parc” și “Cat Ballow”. A câștigat două premii Oscar și a primit mai multe premii și nominalizări. De asemenea, a produs și a jucat in videoclipuri cu exerciții de fitness, care i-au adus o si mai mare faima la inceputul anilor ’80.
Desi apriga sustinatoare a miscarii fizice, celebra actrita, asa cum chiar ea declara, a avut ceva probleme de ordin fizic, unele rezolvate cu ajutorul bisturiului esteticienilor. Nu pot sa nu ma intreb (retoric, desigur), cum ar fi aratat si cum ar fi rezistat fizic Miss Fonda, daca pe langa meditatie si miscare, ar fi renuntat din timp la fumat, la cotletele de porc si la alte alimente acide. (But who am I to judge? Poate ca tocmai aceste placeri au tinut-o in viata…) Nu vreau sa fiu carcotasa, deci. Aceasta femeie a trecut prin multe, luptandu-se inclusiv cu bulimia, pe fondul problemelor sentimentale, din vremea casatoriei cu regizorul Roger Vadim, in anii ’60. S-a reinventat insa la fiecare decada, scriind in propria carte a vietii povestea unei femei care, in ciuda varstei si a problemelor de sanatate, inca se misca, mentinandu-se intr-o forma fizica de invidiat, inca se defineste spiritual, inca iubeste si se bucura la maxim de fiecare zi.
La 45 de ani, cand multe femei nu isi mai amintesc cum e sa fii in forma, Jane Fonda zguduia lumea fitness-ului (şi moda) cu primul ei antrenament pe caseta video. Chiar înainte ca ea sa fi invadat piata VCR din America (videocassette recordere, pentru cine e nascut dupa 1996), cu jambierele si costumele sale de aerobic, Jane avea deja propriul ei studio de fitness in Beverly Hills şi publicase prima ei carte, “Jane Fonda’s Workout Book”. Cartea a fost #1 pe lista celor mai bine vandute titluri din New York pentru doi ani. Despre acest lucru, Jane Fonda ar fi declarat candva: “Este rusinos: o carte de fitness se vinde mai bine decat Philip Roth sau Joan Didion. Pe bune, acum!”
Exercitiile video au fost insa o si mai mare “lovitura”. Jane Fonda’s Workout este, pana azi, una din cele mai bine vândute casete video din toate timpurile, cu 17 de milioane de copii. “Când vocea şi imaginea ta intră în casa cuiva în fiecare zi, prin intermediul inregistrarii video, devii parte din viata oamenilor într-un mod personal, diferit de vedetele de pe marele ecran,” reflecta Jane Fonda in cartea ei de memorii, “My Life So Far”.
Procesul de productie a primei casete video, in orice caz, a fost plin de ezitări și obstacole. Jane își amintește: “Sunt actor, ma gandeam. As fi aiurea să fac exercitii fizice in fata camerei de luat vederi.” A fost cu siguranță mult mai greu decât ea anticipase, dar cariera ei cinematografica a fost în cele din urmă de ajutor, Jane reusind sa filmeze videoclipuri atractive, care au fermecat și inspirat telespectatorii de acasa. “În primul rând, pentru că totul pe video este inversat pentru privitor, de fiecare dată cand voiam ca privitorii sa se miste spre dreapta, trebuia sa spun stânga, și toate acestea în timp ce trebuia sa execut în mod corect exercitiile și să nu să pară ca raman fără suflare intr-un studio de beton, care nu era conceput pentru exercitii de aerobic,” nota actrita. Jane, de asemenea, si-a luat angajamentul diversității tipologiei umane, în videoclipurile ei, astfel încât spectatorii de acasă sa se simta inclusi: “Am avut diversitate rasială, bărbați, precum și femei, unele tinere, unele mai in varsta, unele subțiri, iar altele mai putin subțiri”, scria Jane.
Acum, salile de fitness taxeaza 35 $ pentru o sesiune de transpirat 45 de minute, dar Fonda aducea acasă petrecerea la un preț foarte accesibil pentru americanii care nu frecventau sala de sport pentru un motiv sau altul.
Astazi, la aproape 79 de ani, Jane Fonda, actrita si fitness guru, a anunţat faptul ca cele cinci cele mai populare casete VHS cu exercitii de fitness sunt disponibile si pe DVD. Revista Shape s-a intretinut cu Fonda pentru a afla de ce exercitiile ei sunt încă in trend, cum isi mentine tineretea şi ce ar vrea sa fi stiut acum 40 de ani.
Shape:De ce ai decis sa lansezi exercitiile tale si pe DVD? JF: Nu pot să vă spun numărul de persoane de-a lungul anilor, care mi-au scris. Sute de oameni și-au pierdut VHS-ul ori acesta s-a stricat sau l-au imprumutat cuiva si nu l-au mai capatat inapoi…oricum, oamenii nu mai folosesc azi VCR din tot felul de motive. Oamenii imi spun “Te rog, te rog, te rog, nimic nu funcționează pentru mine ca antrenamentele tale originale.”
Shape: Ai o poveste preferata, venita de la un admirator/admiratoare, cu privire la modul în care inregistrarile video cu exercitiile tale i-au atins viata? JF: O femeie mi-a scris o scrisoare odata, povestind că facuse exercitiile mele un timp și, într-o dimineață, in timp ce isi peria dinții și se uita în oglindă, a văzut un mușchi pe braț, pentru prima dată în viața ei. Acest lucru a făcut-o să se simtă atât de puternica, încât la serviciu, în acea zi, și-a confruntat seful. Acesta este una dintre poveștile care m-au făcut sa-mi dau seama ca, atunci cand corpul tau reintra in formă fizica și devine puternic, acest lucru nu se reflecta doar la nivel fizic, ci este, de asemenea, o chestiune psihologica. Pur si simplu, iti recapeti puterea. Acesta este unul dintre lucrurile care ma fac foarte fericita. In mod neintenționat, exercitiile video de aerobic s-au transformat intr-un produs atât de frumos!
LOS ANGELES – CIRCA 1990: Actress Jane Fonda poses for a portrait circa 1990 in Los Angeles, California. (Photo by Harry Langdon/Getty Images)
Shape: Crezi ca antrenamente tale mai sunt relevante astăzi, dat fiind ca industria de fitness este atât de diferita acum, fata de momentul lasarii casetelor video?
JF: Dar oamenii le practica, în mod constant, de 30 de ani! E minunat ca exista o asemenea varietate pe piata de fitness. Multe dintre elementele existente acum, contin sau au fost inspirate de exercitiile mele originale. Tipul care a lansat Zumba a spus ca a fost inspirat de antrenamentele mele! Cred că e ceva cu exercitiile lansate in urma cu atatia ani, care inca sunt atât de distractive. Muzica este excelenta, dar de asemenea costumele care se purtau! Si părul! Este atât de 80’s, este atât de kitschy, e isteric! Şi acei “legwarmers”… Există o mulţime de lucruri, unice şi personale şi cu totul distractive! Distractia are mult de-a face cu asta!
1982
Shape: Cum te antrenezi in prezent? JF: Modul meu preferat de antrenament acum este plimbarea pe jos. Ieri, de ziua mea, am mers pentru o oră, in sus și în jos, pe dealuri. In afară de asta, ca activitate de interior, fac bicicleta eliptica timp de 10 minute, apoi timp de 30 minute ma misc pe o recumbent bike (bicicleta culcata), iar apoi mă întorc pe bicicleta eliptica inca 10 minute, la final. Nu merg la sala de sport, pentru că am 78 de ani; am avut șoldul si un genunghi inlocuite; de asemenea, am trecut printr-o interventie chirurgicala la spate si am osteoartrita. Așa că, sunt nevoita sa ma misc încet și controlat. Dar încă sunt în mișcare! Aceasta este cheia. Stiam asta la nivel empiric, dar când am scris cartea mea despre imbatranire, numita Prime Time, cercetarile pe care le-am facut au confirmat în totalitate cat este de important sa te misti. Si este cu mult mai important, pe măsură ce înaintezi în vârstă. Nu este nevoie să te miști la fel de repede, nu trebuie să te deplasezi pe distante la fel de lungi sau în acelasi mod ca in tinerete (eu nu mai schiez, nu mai alerg, dar ma mențin prin mișcare). Acest lucru face toata diferența din lume!
Shape: In afara de miscare, ce alte obiceiuri sanatoase ai, care te ajuta să arati atât de tânără? JF: Da, sunt atenta la ce mânanc; mananc fructe și legume proaspete, pește și carne de pui. Am avut cotlete de miel pentru ziua mea de naștere și în seara asta o să am cotlet de porc! 🙂 Dar ma tin departe de deserturi. 🙂 Incerc să reduc la minimum carbohidratii si am renuntat la zahar. Și cel mai important, meditez. Am început sa meditez atunci când ma apropiam de varsta de 70 de ani. Obiceiul de a medita imi reduce stresul si anxietatea și mă ține in contact cu mine insami.
Shape: Ce sfat i-ai da Sinelui tau, în vârstă de 30 de ani? JF: Mi-as fi dorit să învat să meditez mai devreme. Cred ca acest lucru m-ar fi ținut departe de unele probleme! Ar fi trebuit să încerc asta cu ani in urma, dar nu am știut cum să descopar și să cred în Sinele meu real și să nu încerc să fiu ceea ce alți oameni au vrut să fiu. Am scris pe blogu meu că în ultimele patru sau cinci luni am simțit ca încrederea in mine începe să dispara, așa ca m-am întors la meditație. Din momentul în care am început sa meditez din nou, totul s-a imbunatatit. Le doresc tuturor sa faca asta. Nu pot pretinde că este ușor să mentii mintea linistita; caci chiar nu e usor. Dar e ca mersul pe bicicletă. Nu poți, nu poți, nu poți și apoi poți. Trebuie doar sa continui sa practici. Nu renunţa; chiar daca dureaza!
Stiti vorba aia, ca dupa rau vine si bine? La mine chiar asa a fost, ba chiar mai bine decat speram!
In 2013, am terminat chimio si radio, iar in 2014 am inceput tratamentul hormonal cu Tamoxifen (10 de zile), cu Herceptin, un an (pentru ca tumoarea a fost Her +), si Zoladex, pentru 3 ani. La acel moment insa, am refuzat sa incep tratamentul cu Zoladex, pentru ca si asa nu aveam ciclu. Eram la menopauza din noiembrie 2013, deci mai puteam amana un pic Zoladex-ul.
Asadar, de perfuzii nu am scapat nici in 2014, pentru ca Herceptin este tot o perfuzie, care se face la 3 saptamani, dar este super, fata de chimio, adica nu are asa efecte negative.
La fiecare 6 luni, imi faceam si control ginecologic, sa vad daca totul era ok peste tot. Asadar, in luna mai 2014, mi-am facut control si toate pareau bune si frumoase. Urmatorul control ar fi trebuit deci sa il fac abia in octombrie, pana atunci continuand cu tratamentul cu Herceptin. Am inceput si Zoladex-ul, cred ca prin luna iunie 2014.
Totul era ok, menopauza se instalase, asa cum ar fi trebuit, ovarele nu mai functionau, toate analizele ok, CT-uri, RMN-uri , marker tumorali ok; un an linistit pana in octombrie.
Totusi, de prin luna mai, am observat ca incepusem sa ma ingras un pic; cam 3 kg (de la 54 kg la 57, 58 kg). Imi era foame, seara mai ales; mi se cam infundau urechile si tot seara ma simteam balonata si parca incepusem sa fac un pic de burta. Intrebam doctorul si asistenta, insa acestia imi spuneau ca sunt efecte secundare, caci totusi fac un tratament hormonal si e normal. Tratamentul cu Zoladex presupunea o injectie, care se facea chiar in burta la fiecare 28 de zile, pentru a preveni aparitia menstruatiei, pe care eu oricum nu o aveam de la final de 2013; acest tratamaent blocheaza, de asemenea, niste hormoni, pe care eu ii aveam in excces si cauzeaza balonari , stari de oboseala, bufeuri si altele…In fine, cunoscand ca tratamentul poate da aceste simptome, am stat linistita.
In septembrie 2014, am fost nasi si a trebui sa plecam in Croatia, caci acolo au facut finii nostri nunta. Am condus, pentru ca nici eu, nici sotul, nu prea suntem fani avion (am avut cateva zboruri mai zdruncinate si preferam terestru sa calatorim). Fiind un drum lung cu masina, ne-am oprit in Serbia o seara si am facut la fel si la intoarcere. Pe fetita am lasat-o acasa, cu ai mei. A fost groaznic pentru mine sa plec fara ea, dar era drumul prea lung si obositor. M-am jurat insa ca niciodata in viata mea nu mai plec fara Ariana undeva! A fost un cosmar sa stau fara ea 2 saptamani! Totusi, ne-am permis sa ne face si concediul, caci de cand se nascuse fata noastra, nu mai plecaseram din tara, asa cum facem inainte.
Ei bine, un aspect ce trebuie mentionat este ca rochia de nasa, pe care mi-o cumparasem in iunie. Ei bine, am avut surpriza ca in septembrie, sa nu ma mai incapa! Era prea stramta, asa ca se cerea o noua rochie. Am fost la Bucuresti si am ales o rochie “tumoasa”, cum zicea Ari, dar care mie, sincer, imi parea ca nu prea pica cum vreau eu, de la balonarea mea. Parca nu mai aveam talia cu care eram obisnuita (sunt genul care poarta rochite mulate si scurte…cat se mai poate m:-)). Asadar, nu prea eram eu multumita cum imi statea rochita , dar zic, asta e, tratament hormonal, injectii in burta, ce pot sa fac?
A fost un concediu foarte frumos si totul a fost minunat, mai putin faptul ca mi-era tare dor de copil. Pe drum, la intoarcere, conduceam si la un moment dat, am simtit o falfaire in burta. Am crezut ca am gaze, sau asa ceva, dar pe urma am simtit chiar jos, in vezica, asa, o lovitura scurta. M-am cam panicat; primul gand a fost ca ceva nu este in regula. Am ajuns acasa si, din cand in cand, la cateva zile, simteam niste mici valuri in burta. Am sunat doctorul si i-am explicat de simt. Doctorul a spus ca nu stie ce sa zica, dar este posibil ca tratamentul sa contracte uterul. Cum oricum ma apropiam de controlul gineco de 6 luni, am zois ca pot astepta inca o saptamana pana la control. Totusi, cand am vazut ca tot simt acele falfairi, care imi erau oarecum familiare, de la sarcina cu Ariana, m-am gandit: daca sunt gravida? Si tot eu imi spuneam: neahhhhhhh, cum, cand toti doctorii spun ca sunt la menopauza, ca ovarele sunt oprite, ca sunt sub tratament hormonal?…Ce gand nebun! Si totusi, instinctul m-a impins sa-mi fac un test de sarcina. De fapt, am luat chiar doua, de la doua firme diferite. Un test a iesit pozitiv, si unul negativ. Deci nu am inteles nimic si mi-am scos gandul din cap.
Acestea fiind spuse, vine data de 20 octombrie 2014; inca o zi pe care nu o voi uita niciodata in viata mea! Ajung la Gral. Asteptam la usa cabinetului de Ginecologie. Pe langa mine, cum e si normal, erau multe gravidute, una cu burta mica, una cu burta mare si eu cu…balonarea mea. Ma gandeam: ce frumos ar fi sa intru si eu si sa-mi zica doctorul: “Vai, suntei graviduta, aveti un baietel!” A fost un gand fugar…De fapt, ma asteptam sa-mi zica ca cine stie ce grozavie mai am pe dinauntru, pe acolo…Ma luau iar ganduri negre. Si tot eu apoi ma gandeam ca asta e, mergem inainte. Cu astfel de framantari am intrat in cabinet , avand inima cat un purece, de ce as putea sa aflu. Doctorita m-a intrebat cu ce ganduri pe la ea; i-am zis ca este controlul de 6 luni, ca sunt pacienta la oncologie si ca m-am ingrasat un pic, ca am facut un pic de burtica (eu care, de obicei, nu am asa ceva). I-am explicat si ca doctorul meu a zis ca e de la tratamentul urmat. I-am mai spus ca eu simt si niste miscari mai ciudate.
Doctorita s-a uitat la mine (sunt slaba de fel, asa am fost mereu; chiar si dupa nasterea fetitei, mi-am revenit foarte repede). Acum eram tot slaba, dar cu o balonare mica, ceva nedefinit. Se uita deci doctorita la mine si imi spune: “Doamna Marin, la cum arata uterul dumneavoastra, fie aveti fibrom, fie e sarcina.” Am zis ca nu aud bine. Fibrom? Asta imi lipsea! Deja intrebam cum e operatia de fibrom. Doctorita zice: “Haideti intai sa vedem.”
Ma intind pe masa pentru ecografie. O vad pe doctorita facand ochii mari. Zice: “Doamne fereste!” Asistenta scapa pixul din mana si amandoua se uitau mirate la monitor. Eu simteam ca o iau razna, imi ardeau urechile de frica. Zic: “Ce este? Ce ? E grav ? Ce e?” Doctorita se uita la mine si imi spune : “Doamna Marin, am avut dreptate, SUNTETI GRAVIDA !!! “ Eu o auzeam si totusi parca nu o auzeam. Era ceva ciudat … La urmatoarul lucru pe care mi l-a zis insa chiar m-a luat cu lesin. Zice doctorita: “E mare, sa stiti! “ Eu zic: “Cine?” La care ea : “Copilul, doamna! “ Eram praf. “Va pot spune si sexul, este baietel”, a continuat doctorita. “Sunteti insarcinata in 24 de saptamani si mai aveti 3 luni de sarcina pana nasteti.” Si se mai uita o data la burta mea, zicand ca nu intelege cum e aia o burta de 6 luni. Eu eram in stare de soc, nu stiam ce sa fac! Am inceput sa plang incet; eram speriata, intrebam cum se poate, sunt la menopauza de un an de zile, sub tratamnet hormonal…Cum , cand , de ce, in ce fel? ….Doctorita se uita la mine mirata si imi zice: ”Nu stiu, doamana, nici eu nu inteleg; haideti sa vedem daca bebe e bine. Aveti bani la dumneavoastra, sa va fac o ecografie de trimestrul 2 de sarcina? “ Suna ireal. Zic: “Cred ca da; si daca nu am, il chem pe sotul meu.” Am iesit din cabinet. M-am trezit achitand o ecografie de trimestrul 2, pentru sarcina in evolutie…24 de saptamani…pluteam. Nu am avut puterea sa-l sun pe sot. I-am trimis un mesaj scurt, pentru ca tremuram si nu am putut scrie decat: “Cred ca mi se face rau; sunt gravida in 6 luni, este baietel!“…Atat am reusit sa scriu. Sotul m-a sunat si m-a intrebat daca fac misto de el !
Pe drumul spre casa, am sunat-o pe doctorita oncolog. Tin sa mentionez ca doctorita mea este o femeie de nota 10 +! Mi-as dori ca toti pacientii, care trec prin asa ceva, sa aiba parte de un medic ca al meu: este tanara si genul de doctor care iti da speranta, care te face sa te simti bine in preajma ei…Iar asistenta mea, Angi, e o super fata! Si Sorina la fel …mai rar asa personal medical! Toate aceste doamne s-au atasat de mine foarte mult, si eu de ele.
Deci, sun doctorul oncolog, sa ii povestesc. Cand a vazut saraca ca sun asa repede, dupa eco, s-a gandit, ca si mine, ca au gasit ceva nasol si incepuse deja: “Doamna Marin, stati linistita, ca orice ar fi, gasim o solutie, nu va panicati!“ I-am zis: “Stati asa ca nu e ce credeti, sunt insarcinata”!…S-a facut liniste…Dupa o pauza lunga, o aud : “Cum? Nu se poate! E imposibil, nu aveti cum”! Zic: “O, ba da, e posibil si sunt in 24 de saptamani, adica mai am doar 3 luni si nasc”. Iar pauza…Nu stia ce sa zica. A spus doar ca ma suna mai tarziu…
Am ajuns acasa. I-am chemat pe bunici sa stea cu Ariana si am iesit cu sotul; pur si simplu am parcat masina si ne-am plimbat de nebuni pe strazi. Eu eram socata si nu stiam ce sa fac. Teama cea mai mare era legata de tratamentul pe care il facusem in timp ce eram gravida. Of, Doamne, ma gandeam la toate injectiile alea, facute chiar in burtica, unde era el. Dar chiar, unde era el ascuns, caci in luna iulie facusem un CT abdominal si nu l-a vazut nimeni?! Cat de ciudat ca am ramas gravida exact dupa controlul ginecologic din mai! Eu nu am facut niciodata un avort si nu as fi vrut, bineinteles, sa fac asa ceva nici acum…Oricum, dupa 24 saptamani de sarcina, nu iti mai face nimeni nimic; in cazul meu, se putea face un avort cu cezariana, cu referat medical oncologic, daca copilul mi-ar fi pus viata in pericol sau daca el nu era ok. Era clar ca daca l-as fi descoperit mai devreme, nu m-ar fi lasat sa-l am , nici medicii, si nici familia; mi-ar fi sarit toti in cap, ca ma risc. Totul se invartea in capul meu. Desi stabiliseram sa nu zicem nimic pana nu stim daca bebe este ok si daca pot pastra copilul, sotul incepuse sa sune pe cei apropiati, sa le zica vestea soc. Ma uitam la el si nu imi venea sa cred , vorbea asa de natural. Era fericit , socat, incantat. Eu pluteam…
Nu stiu de ce, dar, desi trecusera 3 ani de la nasterea Arianei, nu stersesem din memoria telefonului numarul personal al doctorului de la Medlife, cu care nascusem. Ma uitam la numarul de telefon al doctorului Albu. Nici nu stiam cum sa incep convorbirea. Ce sa ii spun? “Buna seara, sunt Catalina Marin. Am nascut cu dumneavoastra acum 3 ani o fetita; tocmai am aflat ca sunt insarcinata in 6 luni.” In fine, l-am sunat si i-am povestit in mare problema mea medicala. Doctorul era plecat din tara, dar mi-a recomandat sa ma duc sa fac morfologia si sa ne vedem in saptamana urmatoare.
Iata, in seara de 20 octombrie 2014 ma trezisem “normala”, sa zic asa, si ma culcam gravida in 6 luni. Frumos, nu? 🙂 Numai somn nu am avut! A doua zi, am plecat la Bucuresti pentru morfologie trimestru 3 deja, cum aveam sa aflu acolo. Am dat de o tipa mai in varsta, venita de prin Canada. I-a placut asa de mult subiectul, ca in scurt timp, stia tot spitalul Medlife povestea mea! Am stat vreo 3 ore; l-au masurat pe toate partile pe bebe. Totul parea ok, am mers si la genetician , o tipa cam acra si pesimista, asa, care m-a cam enervat, dar nu prea am luat-o in seama. Nu credea ca o sa fie bine, ca vai, dar cum sa nu stii ca esti gravida? Obosisem deja sa le explic ce si cum, asa ca am lasat-o sa comenteze. Am facut si un test genetic, Panorama parca se cheama. A costat vreo 4000 de roni . I-am platit fara sa ne gandim prea mult. Orice, dar sa stim ca e bine copilul.
Am mai stat 2 saptamani morcoviti, pana au venit rezultatele, dar totul era ok. Nu ne mai ramanea decat sa asteptam nasterea si sa vedem atunci daca totul este, cu adevarat, in regula cu copilul. Doctorul ginecolog m-a incurajat mereu; imi spunea ca totul o sa fie bine, ca daca era sa fie ceva, ar fi fost pana acum , ca cele mai multe probleme apar la formarea bebelusului si ca daca este totul bine in aceasta etapa a sarcinii, va fi ok pana la final. Nici el nu stia prea multe, pentru ca nu mai avusese un caz asa, ca al meu, dar totusi mai avusese paciente cu probleme maligne, care nascusera bebelusi sanatosi.
Am anuntat si la serviciu de sarcina mea, cu scrisoare medicala. Nu ma credea nimeni ca nu am stiut! S-a mai petrecut ceva ciudat. La o saptamana dupa ce am aflat de sarcina, a inceput si burta sa creasca vizibil si incepusem sa arat ca o gravida normala de 6 luni. Adica aveam si eu burtica si nu doar o balonare. Am vorbit cu medicul meu si am cerut si sfatul celui din Austria care era socat, tocmai el, care la prima intalnire imi spusese ca nu o sa mai procreez never, ever!:-) Acum eram in fata lui si il intrebam cum e posibil? Ridica din umeri; spunea ca atunci cand l-a sunat doctorita mea oncolog, a fost socat! A zis ca a cautat si si-a intrebat colegii daca au stiinta despre asemenea situatie, insa nu prea mai existau cazuri asemanatoare in lume.
Si uite asa, am devenit caz medical. Nu stia nimeni daca tratamentul facut afecta sau nu copilul in vreun fel. Existau teste, insa facute doar pe soareci si nici acelea nu erau chiar cu combinatia pe care o aveam eu: Tamoxifen, Zoladex si Herceptin. A zis si doctorul ca pot intrerupe tratamentul hormonal, pana la nastere si sa reluam totul la o luna dupa nastere, dupa ce termin cu lauzia… ca de alaptat, nu se punea problema, dupa toate prin cate trecusem (tratamente si alte nenorociri, plus sector la san; toate faceau imposibila alaptarea).
Deci, nu ne ramanea decat sa asteptam inca 3 luni de sarcina. Cea mai scurta sarcina a mea. 🙂 Am uitat de toate parca; ma simteam graviduta si atat; de parca totul fusese un vin urat si acum eram fericita din nou. Am inceput sa mananc normal, nu mai tinem regimul meu; mai “scapam” si cate o fripturica, din cand si cand. Adica mancam cat puteam de sanatos, dar fara restrictii. Lactate insa nu mai mananc, de cand m-am operat, dar nici nu le duc lipsa.
Au fost 3 luni superbe! Ce fericita eram, cand mergeam la spital, la control! Stateam si eu pe hol, dar nu la oncologie, nu pentru tratamente si pentru tot felul de nenorociri, ci pentru ca eram graviduta! In ultima luna mi-a fost mai greu, dar a fost o sarcina usoara, ca si cea cu Ariana, doar ca mult mai scurta. 🙂
Se apropia termenul nasterii si noi nu cumparaseram nimic, caci parca nu ne venea sa credem ce se intampla. De la Ariana, nu mai aveam mare lucru, pentru ca dadusem tot. Cine s-a gandit ca…
A venit si momentul asteptat cu bucurie, frica, emotii de tot felul…tot cezariana aveam sa fac, cu acelasi doctor ginecolog, in aceeasi sala de nasteri…Ma gandeam: prin cate am trecut, de cand fusesem aici ultima data, de la nasterea Arianei…Tot personalul stia povestea mea, asa ca erau pregatiti pentru bebe, daca apareau probleme.
Am nascut un baietel de 3,3 kg, sanatos si frumos, cum au spus doctorii. Eram fericita si plangeam; plangeam din nou pe un pat de spital, dar de data asta de fericire, o fericire la care nu mai speram niciodata. Era un vis frumos. Ciudat, cosmarul prin care trecuse, parca facea acest vis si mai frumos. Imi tineam bebelusul in brate si plangeam. Nu intelegeam, era cuminte si gangurea, se uita la mine si eu la el si nu imi mai puneam nicio intrebare. Asa a fost sa fie…trebuia sa vina el , si atat.
Am ajuns acasa cu bebe. Ariana era incantata, desi bietul copil nu prea pricepea ce si cum. Nici noi nu avuseseram timp sa ne obisnuim cu ideea ca mai vine cineva in familie, dar ea, la 3 ani, ce sa inteleaga? Un pic curioasa, geloasa …Incet, incet ne-am acomodat cu totii si Bogdanel facea acum parte din familie. La o luna de la nastere, mi-am reluat tratamentul dupa investigatii, care au iesit ok. Dar am cam avut emotii. Unii spun ca o sarcina vindeca, altii ca poate rascoli si pot aparea recidive, insa am fost ok. Doctorul m-a intrebat daca sunt de acord sa publice cazul meu si sa-l prezinte la nu stiu ce conferinta. Am fost de acord; si eu, si bebe am devenit, inca odata, “vedete.” 🙂
Anul acesta, pe 04 februarie, bebe Bogdan a implinit un an. Este un copil care zambeste tot timpul, e cuminte si toata lumea care-l cunoaste spune ca este special, are acel ceva… Nu stiu cand a trecut un an! Ma uit la baietelul meu cum merge deja prin casa, tinandu-se de mobila… In curand o sa faca primii pasi singur si eu tot nu cred …Il vad, il iubesc, e cu mine zi de zi si tot parca e un vis.
Daca ma intrebati pe mine, pe doctorii care ridica din umeri si recunosc ca nu au nicio explicatie, eu zic ca da, daca iti doresti ceva mult, il vei avea. Da, dupa rau vine si bine. Da, miracole exista, trebuie doar sa credem in ele…Da, Dumnezeu iti da doar cat poti duce…
Nu stiu cum voi fi maine, peste o luna sau la anul. Nimic nu imi doresc. Decat TIMP cu copiii mei. Asta e cea mai mare dorinta a mea: sa am TIMP sa-i cresc, sa le fiu alaturi, sa ma bucur de fiecare boroboata a lor, de fiecare zambet, sa le pup buba sa treaca, sa-i tin in brate, in noptile in care plang. Nimic, dar nimic altceva nu imi doresc!
Sincer va zic, daca nu era Ariana sa ma motiveze sa lupt, nu stiu daca mai eram azi aici, sa scriu aceste randuri, pentru ca eu cred ca psihicul este cheia; eu am refuzat sa accept motivul pentru care ma tratez; nu am recunoscut boala in mine. Faceam tratamentul tot, dar in mine refuzam sa cred ca am asa ceva! Nu mi-ar fi dat Dumezeu o fata, pe care apoi sa o lase singura, fara mama, nu? Iar apoi, Bogdanel, care a aparut asa, de niciunde! Trebuie sa fie un scop, nu-i asa? Eu nu sunt bisericoasa. Din contra, chiar! Nu intru in biserici decat la nunti, la botezuri si la alte evenimente…Asa ca partea cu mersul la biserica si pupat icoane nu mi s-a potrivt, insa ma rog in fiecare seara. Consider ca Dumnezeu este peste tot si ma aude si pe mine, din patul meu seara, inainte de culcare; nu trebuie sa fac matanii dimineata, la pranz, si seara pentru asta.
Am trait in 3 ani de zile experiente si stari pe care unii le au intr-o viata intreaga sau poate niciodata. M-am schimbat atat de mult, ca nici nu imi mai aduc aminte cum eram inainte de toate astea…ce imi doream, ce planuri aveam…
Totul se reduce la TIMP acum; traiesc din 6 in 6 luni, din verificari, sa vad daca e totul ok sau, 0oops, e nasol. Vreau TIMP, liniste si sa ma bucur de viata alaturi de familia mea. In rest, totul paleste in jur…nimic nu mai conteaza.
Exista si un lucru bun, ce vine cu boala, daca pot spune asa, desi nu ar trebui sa te imbolnavesti, ca sa afli ce prieteni ai sau ca sa ai parte de apreciere si de mai multa atentie. Conteaza mult pe cine ai alaturi, atunci cand treci prin asa ceva…Am avut “prietene”, care nu au dat un telefon, sa ma intrebe ce fac sau sa-mi faca o vizita dupa ce au aflat, dar am avut O PRIETENA, care a mers cu mine la spital, atunci cand m-am operat si care mi-a fost alaturi in tot acest timp. Conteaza sa vezi ca celor din jur le pasa si nu ca doar te compatimesc. Urasc figura aceea, pe care o fac toti cand te vad: “Vai, dar tu esti bine acum, nu?“ Le-as raspunde: “O, da, te anunt eu daca apare ceva; iti spun eu, daca am ceva de spus; dar poate vreu sa uit, poate ca nu vreau sa fiu vazuta doar prin prisma bolii mele…Am invins, nu am invins, e treaba mea, afli tu, daca chiar te intereseaza!” Este la fel ca atunci cand stii ca un cuplu nu poate sa faca copii si tu, primul lucru pe care-l spui este: “Si voi, pe cand un bebe? ”
In aceasta boala, e ca in jocul acela, cu paie: il poti trage pe cel mai scurt si sa “ti-o iei” sau poti trage unul lung si sa ramai in joc. Ce vreau sa zic este ca boala are aceeasi denumire, dar fiecare om e unic si, din pacate, tratamentele nu sunt personalizate, ci se aplica la gramada si de aici trierea; la unii functioneaza, la altii nu; este acelasi tratament pentru cancerul la san, dar pacientele nu sunt la fel.
La fnal, o sa mai adaug doar ca viata e plina de surprize; unele frumoase, altele sumbre. Eu am avut parte de ambele. Azi, imi doresc liniste si sanatate. Atat.
Există multe idei greşite despre post. Este deci util sa vedem ce se întâmplă cu corpul nostru, când nu mâncam nimic.
Glucoza şi grăsimea din organism sunt principalele surse de energie. Dacă glucoza nu este disponibila, atunci corpul se va regla prin utilizarea de grăsime, fără nici un efect negativ asupra sănătăţii. Aceasta este pur şi simplu o parte naturala a vietii. Perioadele de foame au fost întotdeauna o parte din istoria umanitatii. Tranzitia de la etapa alimentarii, la etapa postirii are loc în mai multe etape.
Alimentarea – în timpul meselor, nivelul de insulină este ridicat. Aceasta permite ca absorbţia de glucoză în ţesuturi ( in muschi, creier), sa fie utilizata direct ca energie. Excesul de glucoza este stocat ca glicogen în ficat.
Faza de post-absorbtie (asimilare): 6-24 ore dupa inceperea postului. Nivelul de insulină începe să scadă. Dezintegrarea glicogenului elibereaza glucoza pentru a se obtine energie. Depozitele de glicogen sunt disponibile cam 24 de ore.
Gluconeogeneza: de la 24 de ore la 2 zile. Ficatul produce glucoza noua din aminoacizi, intr-un proces numit “gluconeogeneza”. La persoanele fara diabet, nivelul de glucoza scade, rămânand insa în intervalul normal.
Ketoza – 2-3 zile de la începutul postului – nivelul de insulină scazut, atins în timpul postului, stimuleaza lipoliza, defalcarea grasimilor pentru a obtine energie. Depozitarea sub forma de grasime, cunoscuta ca trigliceride, este rupta într-o coloana glicerol şi trei lanturi de acizi grasi. Glicerolul este utilizat pentru gluconeogeneza. Acizii graşi pot fi folositi direct pentru obtinerea de energie de catre multe din tesuturile corpului, dar nu de catre creier. Corpii cetonici, capabili de a trece de bariera hematoencefalică in sange (această barieră are rolul de filtru pentru a împiedica pătrunderea în creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla în sânge) , sunt produsi din acizi graşi pentru a fi utilizati de către creier. După patru zile de post, aproximativ 75% din energia utilizată de către creier este furnizata de cetone.
Faza de conservare a proteinelor – >5 zile de post – nivelul ridicat de hormoni de crestere menţine masa musculara şi ţesuturile slabe. Energia pentru mentinerea metabolismului este aproape în întregime obtinuta de utilizarea acizilor graşi liberi şi de cetone. Nivelul crescut al adrenalinei previne reducerea ratei metabolice.
Organismul uman si-a dezvoltat bine mecanismele interioare, pentru a face fata perioadelor de alimentare saraca. În esenţă, ceea ce este descris aici este procesul de comutare de la arderea glucozei (termen scurt), la arderea grăsimii (termen lung). Grăsimea este pur şi simplu depozitul de energie al corpului. In vremuri de indisponibilitae a alimentelor, depozitul de alimente este eliberat in mod natural pentru a umple “golurile”. Astfel încât nu, organismul nu “arde masa musculara”, în efortul de a se hrani, pana ce toate depozitele de grasime sunt utilizate.
Adaptarea hormonala
Insulina
Postul este cel mai eficient si mai consistent mod de a cobora nivelul insulinei. Acest lucru s-a observat cu decenii in urma si a fost acceptat ca un adevar general valabil. Este chiar simplu si evident. Toate alimentele ridica nivelul de insulina, deci cea mai eficienta metoda de a reduce insulina este de a a evita toate alimentele. Nivelul de glucoza din sange ramane normal, pe masura ce corpul incepe sa arda din grasimi pentru a obtine energie. Acest efect se observa chiar si la perioade de post scurte, de doar 24-36 ore. Perioadele mai lungi de post reduc insulina intr-un mod si mai dramatic. Recent, alternarea zilelor de post a fost studiata si admisa ca o tehnica de a reduce nivelul de insulina.
S-a vazut, de asemenea, ca postul regulat, pe langa reducerea nivelului de insulina, imbunatateste in mod semnificativ sensibilitatea la insulinei. Aceasta era piesa lipsa din puzzle-ul despre greutate. Cele mai multe diete reduc puternic numarul alimentelor care cresc insulina, dar nu au impact asupra rezistentei la insulina. Initial, se pierde in greutate, dar rezistenta la insulina mentine ridicat nivelul de insulina si nivelul greutatii corpului. Postul este un mod eficient de a reduce rezistenta la insulina.
Cand nivelul de insulina scade, corpul scapa de excesul de sare și de apă. Insulina determină reținerea de sare și apă în rinichi. Dietele tip Atkins cauzeaza adesea diureza, pierderea de apa în exces, ceea ce inseamna că o mare parte din pierderea inițială în greutate, reprezinta apa. Unele persoane pot, de asemenea, observa ca au tensiunea arteriala ușor mai scăzuta. S-a observat si ca, prin repaus alimentar, se pierde rapid în greutate. In primele cinci zile, media de pierdere în greutate este de 0.9 kg / zi, depășind cu mult dietele bazate doar pe restricția calorica, foarte probabil si din cauza diurezei de sare si apa.
Hormonul de crestere
Hormonul de creștere este cunoscut pentru abilitatea de a crește disponibilitatea și utilizarea grăsimii drept combustibil. De asemenea, acest hormon ajută la mentinerea masei musculare si a densitatii osoase. Secreția hormului de crestere este pulsatilă, făcând dificilă măsurarea sa precisă. Secreția hormonului de crestere scade progresiv cu vârsta. Unul dintre cei mai puternici stimuli in secretia hormonului de creștere este postul. Un post de peste 5 zile dubleaza secreția de hormon de creștere. Efectul fiziologic net este de a menține masa musculară și țesutul osos în cursul perioadei de post.
Electrolitii
Preocupările legate de malnutriție în timpul postului sunt deplasate. Insuficienta caloriilor nu este o ingrijorare majora, din moment ce depozitele adipoase sunt destul de ample. Principala preocupare este legata de deficitul de micronutrienți. Cu toate acestea, studiile facute in cazul postului prelungit n-au găsit nici o dovadă de malnutriție. Nivelul de potasiu poate scădea ușor, dar chiar și dupa două luni de post continuu, nivelul potasiului nu scade mai jos de 3.0 mEq / l, chiar și fără utilizarea de suplimente. Oricum, această perioada de post este cu mult peste cea recomandată în general. Valorile magneziului, al calciului și al fosforului, în timpul postului , sunt stabile. Probabil, acest lucru se datorează depozitelor generoase de minerale din oase. Nouăzeci și nouă la sută din calciul și fosforul din organism este depozitat in oase. Utilizarea unui supliment de multivitamine va oferi doza zilnică recomandată de micronutrienti. Cel mai lung post terapeutic cunoscut, (382 de zile), a fost menținut cu doar o suplimentare de multivitamine; niciun efect nociv asupra sănătății nu s-a evidentiat. De fapt, acest om a susținut că el s-a simțit extraordinar pe parcursul întregii perioade de post. Singura preocupare poate fi o ușoară creștere a acidului uric, care a fost descrisa în post.
Adrenalina
Nivelul de adrenalină este crescut in timpul postului, astfel încât să avem o mulțime de energie pentru a obține hrana necesara supravietuirii. De exemplu, 48 de ore de repaus alimentar produc o creștere cu 3,6% a ratei metabolice. Ca răspuns la un post de patru zile, energia creste până la 14%. In loc sa încetineasca metabolismul, postul tureaza organismul. Probabil, acest lucru se intampla astfel încât să avem energie pentru a ieși și a găsi hrană.
Acest lucru este foarte destul de interesant. Repausul alimentar, ci nu dietele bazate pe un regim caloric scazut, duce la numeroase adaptări hormonale, ce par a fi extrem de benefice pe mai multe niveluri. În esență, postul obliga organismul sa treaca de la a arde zahar, la a arde grasime. Metabolismul nu este scăzut, dar în schimb creste. Prin post, corpul nostru se hraneste efectiv din propria noastră grăsime. Asta mananca, cata vreme postim: grasime. Acest lucru are sens. Grăsimea, în esență, reprezinta alimente depozitate . De fapt, studiile arată că arderea grasimilor prin secretia de epinefrina (adrenalina) nu depinde de scăderea zahărului din sânge.
Grasimea este depozitata in corp pe termen lung, precumi banii în bancă. Alimentele care se digera rapid sunt stocate pe termen scurt, ca glicogen, cum ar fi depozitati banii în portofel. Problema pe care o avem este sa gasim modul de a accesa banii din bancă. Pe masura ce banii din portofel (glicogenul) se epuizeaza, devenim nervosi (ni se face foame) si cautam solutii să-l umplem din nou (vrem sa mancam). Acest lucru ne împiedică sa accesam banii din bancă. Deci, cum putem ajunge la acea grăsime, spre a fi consumata? Postul este modalitatea ușoară de a accesa grasimea.
Dupa atata teorie, revenind la concret, iata care este intelegerea si felul in care o pune in practica Catalin, care combina beneficiile postului cu sportul (SPORST, cum ii spune el:-) ):
Sportul se face chiar inainte de intreruperea postului.
Esentialul legat de sport si post este faptul ca postul aduce o serie de schimbari hormonale si de metabolism, schimbari ce induc la randul lor o stare de tranzitie de la consumul de zahar catre consumul de grasimi din corp. Prin urmare, ardem grasime, deci slabim. Principalul “vinovat” de acest lucru este hormonul de crestere (GH – growth hormone), care faciliteaza consumul grasimilor, dar scade IGF-1 (corpul nu mai construieste muschi fara consum de proteine si pune corpul in “repair-mode”).
Acum vine discutia despre sport, efortul fizic care stimuleaza muschii. La efort muscular, corpul genereaza hormonul mecanic MGH (mechanical growth hormone) sub efectul caruia muschii se refac si cresc. Dar nu pot creste fara un aport proteic (remember, postul incetineste IGF-1, in timp ce proteinele il cresc). De aceea este recomandat ca, inainte de a incepe secventa de sport, sa se consume proteine (nu mai mult de 30g), care sa “calareasca” acest MGM, sa stimuleze IGF-1, iar astfel, suma celor doi hormoni sa duca la constructia musculara.
Deci postul stimuleaza arderea grasimilor si, combinat cu sportul, ne ajuta sa ne schimbam compozitia corpului prin cresterea masei musculare. Pentru rezultate bune, timing-ul este foarte important. Catalin are doua zile din saptamana in care tine post urmat de efort fizic. Ultima masa este un mic dejun de fructe (mere, pere, prune uscate) si nuci, dupa care doar apa, pana a 2-a zi la 6 dimineata, cand consuma un shake proteic de apa si pudra proteica de canepa (50% proteine). Shake-ul proteic il ia cu 10-15 minute inainte de efort-ul de 1 ora (pt a se asigura ca va “calari” cum trebuie HGH+IGF-1). Imediat dupa efort, se face incarcarea cu carbohidrati (grija in special pentru glicogenul din muschi) si mananca acelasi mic dejun de fructe si nuci. In cursul zilei care urmeaza, are grija sa refaca rezervele de carbohidrati, care s-au consumat cu ocazia postului din ziua anterioara si a efortului intens. Saptamana trecuta, refacerea depozitelor de glicogen din muschi a fost cu atat mai imporanta, cu cat sambata asta Catalin a participat la primul triatlon al anului, cel de la Izvorani, la care s-a simtit foarte bine si a reusit sa-l termine cu 7 minute mai repede decat la editia precedenta.
Alimentatia inainte de cursa a constat intr-un festin de fructe proaspete si deshidratate (cirese, stafide, prune, merisor). Shake-ul post efort a fost si el prezent, 60 de grame de pudra proteica de canepa dizolvate in apa la care a adaugat o banana bine coapta, pasata.
Pe data viitoare, cand Povestea postului continua. 🙂
O sa scriu din nou despre post. Chiar daca vine cu provocari pentru mine, postul intermitent a aparut intr-un moment cand ma simteam un pic blocata pe drumul pe care merg. Ori, poteca asta noua m-a motivat profund si parca mi-a dat aripi. Asta pentru ca am inteles foarte bine despre ce este vorba, ceea ce mi se pare esential. Si cred ca de aceea totul decurge usor si natural.
Asa cum povesteam week–end-ul trecut, in fiecare zi de luni mi-am propus sa mananc doar fructe dimineata, iar pana marti dimineata, beau doar apa. Am reusit sa fac la fel si vinerea asta. In mod neasteptat, m-am simtit bine; doar in prima luni in care am tinut post, am avut o stare de plutire mai pregananta, iar pe seara, un inceput de migrena; acasa, am masat tamplele cu ulei de menta si in 15 minute, am constatat ca trecuse durerea. Lunea urmatoare de post, nu am simtit nicio diferenta, fata de o zi in care as fi mancat 3 mese pe zi. Si crede-ma, sunt rea de foame. Daca mi-e foame, nu mai gandesc. Asa credeam, asa simteam, pana de curand. Hm, ce diferit vad lucrurile acum! 🙂
In ziua in care urmeaza sa tin post, nu fac sport; cel mult, fac yoga sau streching. Dupa ziua de post insa, pana sa mananc fructele de dimineata, fac fitness fara probleme (o sa vezi in articolele viitoare de ce e bine sa faci miscare, cu putin inainte de a intrerupe postul). Am observat ca sunt mai usoara si am mintea mai limpede chiar. E clar ca mentalul e cel mai important: cand iti fixezi un scop in minte si intelegi deplin de ce o faci, totul devine surprinzator de usor.
Ma uit la Catalin si vad ca postul intermitent functioneaza si aduce numai beneficii. Ma minunez cat de bine i s-a adaptat corpul la noul “regim”! Este la fel de activ ca intotdeauna, doarme bustean si e plin de energie si pace interioara. Si ce bucurie sa aud ca si-a inspirat vreo 4 colegi in acest demers, motivati fie de dorinta de a slabi, fie de a se insanatosi…Si ma mai uit la ai mei parinti: rar cand mai mananca seara sau, daca o fac, mananca un fruct sau ceva extrem de usor. Si iata cum a slabit tata 7 kg intr-o luna si un pic. 🙂
Provocarea, ca de obicei in cazul meu, e la alt nivel. Spun asta pentru ca, cumva, s-au reactivat insomniile. Nu pot sa le leg 100% de introducerea postului, mai ales ca am vegheat-o doua nopti albe pe Eva, in urma cu vreo 3 saptamani, cand cea mica “s-a virusat” destul de rau si de atunci nu am mai reusit sa ma odihnesc prea bine…Am citit ca postul poate cauza insomnii temporare, fizicul fiind in repaus, pe de o parte, iar creierul energizandu-se, pe de alta parte, dar inca nu sunt sigura ca asta este cauza. Poate ca este si o adaptare a organismului la noul ritm de alimentatie. Cert e ca mintea mea se energizeaza ingrozitor noaptea, de parca intunericul de afara ar hrani-o cu adrenalina, in loc de vise. 🙂 Si cu toate astea, chiar daca am avut nopti cand am dormit extrem de putin, am facut naveta zilnic, cu 2 ore de condus si am tinut post, nu m-a durut niciun pic capul si am functionat ca de obicei, ba chiar mintea, as indrazi sa spun, a fost mai clara. Mai mult, desi nu mananc carne si lactate de cativa ani, de multe ori, dupa pranz sau dupa cina, aveam stare de somnolenta si o lentoare, ce imi cuprindea corpul. Ei bine, nu am simtit deloc asta in zilele de post, chiar daca, asa cum ziceam, am dormit putin.
Pana mai avansez cu aceasta noua experienta si pana mai reusesc sa traduc articolele din serialul “Povestea postului“, am cautat sa inteleg ce se intampla la nivel emotional, atunci cand tii post. Am gasit un articol scris de dna dr. Sorin Soescu interesant, despre acest subiect. Este adevarat ca eu nu am tinut pana acum zile consecutive de post negru (si poate de aceea, nu mi s-a parut deloc dificil), dar oare randurile de mai jos ar putea fi o explicatie la agitatia din creierul meu, din ultima vreme?
…
Am aflat cu toții că în momentul în care se oprește procesul de digestie – corpul începe procesul de detoxifiere. Toată energia pe care o folosea pentru a digera și elimina hrana – o folosește pentru a face curățenie și a elibera corpul de reziduurile acumulate în timp. Perioadele de postire sunt perioade de mare refacere, regenerare și recuperare interioară. Există studii care indică efectul de întinerire și vindecare al posturilor de 40 de zile – atât la animale, din toate speciile, cât și la oameni. Nu moare nimeni dacă nu mănâncă nimic 1,3 , 7 sau 40 de zile. Dimpotrivă. Toți cei care au postit – au întinerit, s-au regenerat, s-au vindecat.
…
Dacă înțelegem procesul și știm ce ni se întâmplă, nu intrăm în panică și continuăm drumul curățeniei interioare. Cel mai dificil este cu ”gunoaiele” sufletești. Apar furii și frustrări, apar nemulțumiri și reproșuri nerostite – la adresa multor persoane din jurul nostru. Apare vinovăție, rușine și neîncredere – apar o mulțime de alte trăiri intense. Toate foarte ”normale”. Și foarte neplăcute.
De mici, suntem învățați să ne reprimăm (să ne ascundem) latura ”întunecată” – emoțiile ”nedorite” – de părinții noștri sau educatorii noștri. Toți cei din jur ne doresc calmi, liniștiți, puternici și previzibili. Nimeni nu ne acceptă căutările, neîncrederile, furiile sau nemulțumirile. Când încercăm să le mai exprimăm – măcar în cuvinte – suntem repede ”corectați” și contracarați – că ”nu este bine”. O veste bună pentru toți postitorii care doresc să-și curățe temeinic corpul și sufletul: NU EXISTĂ BINE ȘI RĂU – în mod absolut. Exista – BINE PENTRU MINE, sau RĂU PENTRU MINE, sau BINE ÎN ACEST MOMENT și RĂU în momentul următor. Totul în această lume este RELATIV. Totul se raportează la persoană, moment și circumstanțe. Așadar – fiecare dintre noi evaluăm și percepem diferit ce ni se întâmplă. PERCEPȚIA noastră ne modelează realitatea.
În ceea ce privește trăirile emoționale – este util ca măcar în interiorul nostru să ne acceptăm în totalitatea a tot ce suntem – cu toate frământările, nemulțumirile, frustrările , vinovățiile și furiile noastre. Și de câte ori le putem exprima sau descărca – fără a face rău altor persoane – să o facem! La fel cum fac cei mici – dar mult mai vehement și mai fără control! Postul ne prilejuiește aceste ”descărcări” – să profităm pentru a mai ”goli” coșul de deșeuri!
…
Ființa umană are puteri nebănuite și procesul de curățenie – de postire – le aduce la suprafață și le antrenează – CUMPĂTAREA, TEMPERANȚA, ÎNFRÂNAREA, RĂBDAREA, PERSEVERENȚA, CREDINȚA – toate sunt folosite la maxim în timpul postului. Vă doresc tuturor să vă găsiți răspunsurile la toate întrebările și să călătoriți frumos pe drumurile cunoașterii! (Dr. Sorina Soescu).
Cand auzi ca se vorbeste de post, la ce te gandesti? La miercuri si vineri, la Craciun si la Paste, la regim alimentar, impus de doctor, in caz de boala? Sau la calugarie si interdictie?
Am auzit destul de des ca unii oameni se ingrasa in timpul postului. Si nu-i de mirare, caci pentru multi, postul inseamna renuntarea la produse animale, dar cam atat. In fapt, in post, se mananca tone de paine, de margarina, paste, tot felul de produse procesate, sucuri din comert etc.
Liorisme 
