In alergare (jocul de-a mintea si de-a acceptarea)

13087573_1058096680900628_5489164962010812842_n

Inainte de fiecare cursa, imi promit ca nu voi lasa orgoliul sa-mi sopteasca la ureche cat de incet alerg, ce tare gafai si cum raman la coada, in timp ce ma straduiesc sa-mi tin pulsul jos. De fiecare data, imi spun ca alerg de placere, ca nu ma intereseaza timpii, distantele sau locul pe care-l ocup. Uneori, jocul acesta, de-a mintea si de-a acceptarea, imi iese. Alte ori insa, nu reusesc sa ma bucur doar de natura si de oameni, in timp ce picioarele mele credincioase, ma sustin in timpul cursei. Da, picioarele nu ma tradeaza (nici macar febra musculara nu am facut), daca le antrenez, daca fac stretching si daca nu exagerez. Pulsul insa imi reaminteste ca NU POT, chiar daca vreau. Am simtit asta aproape dureros in timpul cursei de ieri, de la Baneasa Trail Run (cel mai tare traseu de pe-aici!). Dupa 6 km, daca lungeam pasul, inima imi urca in gat, bubuind, si nu stiam daca vrea sa imi strige sa o las mai moale, ca am hemoglobina 6 sau era doar un alt tertip al mintii de a ma convinge ca sunt o victima si mai bine renunt.

Continue reading “In alergare (jocul de-a mintea si de-a acceptarea)”

Getting Ironed (XIII)

9
Alergarea de vacanta. Byala. 2014

Pentru ca doctorul de la Fundeni imi recomandase endoscopie si colonoscopie, dar eu tot amanasem, am hotarat sa fac endosocopia prin februarie 2014. Doctorul gastroenterolog, inainte de endoscopie, privind analizele mele, m-a diagnosticat, din ochi, cu alta boala autoimuna: boala celiaca. Iti spun sincer ca, in disperarea mea de a intelege ce se intampla cu fierul, aproape ca m-am bucurat ca; in sfarsit, gasisem cauza anemiei feriprive, desi asta insemna scoaterea definitiva a glutenului din dieta. Dieta care, si asa, era destul de restrictiva…Insa, dupa endoscopie si biopsie, diagnosticul a fost: duodenita si gastrita cronica, ambele inactive. Doctorul a comentat ca “nu e nimeni perfect”, ca aproape nu exista om modern fara asa ceva, dar ca el, in rest, nu vedea nimic, care sa explice anemia cronica; nu se evidentia nicio atrofie sau inflamatie. Fie fusese ceva si se vindecase, fie, a declarat doctorul, “suferiti de o boala rara, nedescoperita inca”. I-auzi! Si mi-a mai zis doctorul ca nu crede ca e cazul sa fac si colonoscopie. L-am intrebat: atunci, ce urmeaza? Raspunsul lui a fost sa revin la dr. hematolog de la Fundeni. Am zambit amar si am plecat acasa.

Intre timp, rezultatele analizelor nu aratau deloc bine. Hemoglobina o luase iar la vale. Cum continuam sa iau suplimente de B12, acolo nu erau probleme, insa depozitele de fier erau sub minimul “admis”. Din nou. Asta se intampla prin iunie 2014, dupa aproape un an de mancat “altfel”. Nu m-am mirat ca nu erau ok analizele, fiindca simteam ca fusese un an greu si ca parca lucrurile se complicasera, nu atat la nivel fizic, cat mai ales mental. Oricum, inca aveam ameteli, mai ales la serviciu (probabil ca si munca la calculator e de vina), iar palpitatiile si insomniile tot erau prezente.

Dar, intr-un fel ciudat, nu prea imi mai faceam griji pentru aceste rezultate. Erau doar niste parametri, care voiam sa nu insemne nimic si am renuntat sa le mai fac la fiecare 3 luni. Dar, si mai important, simteam ca trebuie sa imi indrept atentia mai adanc in mine, pentru ca acolo era raspunsul si cauza a toate cate mi se intamplau. Stiam ca alimentatia era un real sprijin in procesul de vindecare, dar ca asta nu era de-ajuns. Era nevoie sa privesc mai atent la modul meu de a gandi, de a simti, de a vorbi, de a ma raporta la tot ce ma inconjura. Acolo aveam eu de lucru, caci bolile ne vorbesc despre incapacitatea noastra de a ne recunoaste, de a ne vedea, de a ne accepta asa cum suntem, invatandu-ne ca responsabilitatea a ce ni se intampla e in noi. La fel si solutia tuturor “relelor”.

Imi era din ce in ce mai clar ca, o data cu diagnosticul de “boala autoimuna”, ma destabilizasem, si fizic, si psihic. Incepusem sa imi doresc foarte tare sa accept ca anemia fusese si era parte din viata mea, cel putin deocamadata, ca era inca cu mine pentru un motiv anume. In orice caz, nu voiam cu niciun chip sa fiu “bolnava”. Am continuat sa fac miscare, sa mananc in felul meu, spunandu-mi zilnic ca sunt ok, chiar daca nu mereu ma simteam bine si chiar daca teama ca nu ma voi “repara” fizic era inca prezenta.

Foame, acidoza sau gol sufletesc?

De cand studiez subiectul “post”, mi-am schimbat complet opinia despre foame. Am tinut cateva saptamani post intermitent, 2 zile pe saptamana, cate 24 de ore. M-am simt bine si as fi continuat, dar de voie, de nevoie, a trebuit sa regandesc un pic modul cum mananc, introducand din nou, in alimentatia zilnica, sucurile (despre asta, in alt articol).

Continue reading “Foame, acidoza sau gol sufletesc?”

Tudor Tomescu. The young and the…vegan

Tudor este cel mai tanar vegan pe care-l stiu. Am sa-l descriu in cateva cuvinte (sunt subiectiva, desigur, dar daca ii citesti povestea, cred ca imi vei da dreptate): Tudor e un tip sensibil, talentat, curios, profund si foarte…tanar. Are doar 19 ani, dar e intelept ca un batran de 91 de ani! Te invit sa-l descoperi si sa te lasi inspirat de randurile scrise pentru Liorisme, dar si de blogul pe care scrie.

 1922793_465825886947242_1897291476_n

Liorisme: Tudor, povesteste-mi te rog un pic despre copilaria ta, despre ce visai ca vei fi, atunci cand vei creste. S-au schimbat aceste vise?

Tudor: Mult timp mi-am dorit sa devin doctor: eram fascinat de faptul ca, spre deosebire de restul celor din jur, imi placea asa de mult sa merg la analize sau “sa ma uit”’ atunci cand mi se lua sange. Mi-am dat seama curand, insa, ca “visul” acesta avea mai mult de-a face cu reactia pe care o primeam de la cei ce il descopereau; acum, imi doresc sa imi exprim creativitatea, sa imi permit sa imi indeplinesc viziunea si sa cresc de-a lungul calatoriei mele prin viata.

Liorisme: Cum si cand ai aflat despre alimentatia vegana?

Tudor: Mimi Walter, o buna prietena de-a mea, a fost cea de la care am aflat prima data despre alimentatia vegana si hrana vie. Mi se parea asa o prostie la inceput!

Liorisme: Ce te-a determinat sa renuntati la proteina animala?

Tudor: O minte deschisa care a ales sa citeasca, sa descopere si sa inteleaga adevarul despre nutritie. Alternativa ar fi fost sa cred in continuare ca totul e o mare prostie, asa cum am facut la inceput! Dar totul se intampla cu un rost, iar acum sunt recunoscator ca mi-am dat voie sa fac ceea ce am simtit ca vreau si e bine sa fac.

 12834903_465825883613909_516014736_n

Liorisme: A fost greu sa schimbi modul de a manca si de a privi alimentele?

Tudor: Nu, atunci cand esti dornic (nu fortat, obligat, constrans) sa faci orice schimbare, ea are loc usor, la timpul potrivit si in circumstantele ideale. Interiorul creeaza exteriorul. Daca pornesti la drum din proprie initiativa, cu inima deschisa, esti dispus sa accepti schimbarile, si nu sa te impotrivesti lor, calatoria va fi foarte placuta. 🙂

 Liorisme: Care a fost reactia celor din jur, mai ales a prietenilor si colegilor, cand ai decis sa mananci…altfel?

Tudor: Confuza, usor “acida”, cateodata, plina de glume si apropouri. La inceput cel putin. Pe parcurs, lucrurile s-au schimbat, iar cei din jur au devenit curiosi, interesati si, de cele mai multe ori, chiar OK cu decizia mea.

Liorisme: Care sunt alimentele pe care nu le consumi sub nicio forma, sa le zicem „alimente interzise”?

Tudor: Imi place sa mananc constient si sa observ cum reactioneaza corpul meu la diferite alimente (produsele vegane nu fac exceptie). Astfel, fiecare decizie pe care o iau are ca scop evitarea unor  “lupte obositoare” cu digestia, prelucrarea si absorbtia oricarui lucru pe care il mananc.

Liorisme: Cum arata meniul tau zilnic?

Tudor: De un an mananc doar fructe la micul dejun – in liniste si pace, departe de orice distractie tip TV/YouTube/Social Media. In rest, imi place sa mananc cat mai simplu; nu numai ca nu am timpul sau starea necesare unor retete complicate, insa nici nu reactionez cel mai bine atunci cand ma incurc cu prea multe combinatii. Meniul meu difera zi de zi, insa avocado ramane constant. 🙂

Liorisme: Consumi doar alimente crude?

Tudor: Nu, nu mai sunt raw-vegan, desi ii admir pe cei care mananca doar hrana vie!

Liorisme: Faci si exceptii culinare? Daca da, in ce consta acestea? Te simti ulterior vinovat? Stiu oameni care se abtin de la orice mica alunecare, de teama ca nu vor fi apoi capabili sa tina “drumul drept”.  La tine cum e?

Tudor: Da, fac exceptii atunci cand situatia o impune sau stresul generat de eforturile mele de a le evita se dovedeste mai daunator decat exceptia in sine. A te obtine de la orice mica alunecare este un semn ce indica prezenta fricii – frica de “a nu mai fi in control” si frica indusa de lipsa increderii in sine. Prezenta fricii inseamna absenta dragostei – frica si dragostea sunt cele doua forte fundamentale in viata. Unde-i una, lipseste alta. Spun asta pentru ca, mult timp, si mie mi-a fost foarte frica sa ma ating de orice nu era vegan. Imi era frica de consecinte si de greseli. Insa – atunci cand sunt evaluate – greselile ne fac maestri!

Liorisme: Din punct de vedere social, e greu sa fii vegan? De exemplu, daca iubita ta nu imbratiseaza felul tau de a manca, este asta o problema? 🙂 Sau acasa, in familie, iti pregatesti masa separat?

Tudor: Enemy is in me – always! Mintea noastra este cea care critica, judeca si face totul sa para greu – asta daca ii dam voie! 🙂 Mintea poate fi antrenata sa gandeasca lucruri bune si sa faca bine. De indata ce intelegi ca interiorul creeaza exteriorul nu va mai fi greu sa fii vegan – nici macar din punct de vedere social. Vei invata sa raspunzi intr-un mod pozitiv si intelept chiar si celor mai “agresive” persoane, sa navighezi pana si acele situatii dificile de la scoala sau serviciu si sa iti urmezi propria calatorie fara sa mai simti nevoie ca toti cei din jur “sa fie ca tine”!

Liorisme: Ai avut momente de indoiala, ca ceea ce mananci s-ar putea sa nu fie 100% benefic?

Tudor: Da, am avut astfel de momente, majoritatea datorate faptului ca am uitat sa imi ascult intuitia si instinctul.

Liorisme: Care sunt cele mai importante beneficii pe care tie ti le-a adus felul in care mananci? Sunt si parti neplacute? De exemplu, ai avut asteptari, care nu s-au implinit?

Tudor: Cea mai importanta lectie pe care trecerea la veganism mi-a oferit-o este urmatoarea: viata reprezinta un proces continuu de invatare, iar alimentatia este doar(!) inceputul. Inainte, credeam ca invatatul se limiteaza la scoala, insa scoala este, de fapt, o proiectie a procesului numit viata. Scoala contine esenta vietii, iar scoala nu se opreste dupa douasprezece clase plus anii de facultate, ci te pregateste pentru o eternitate de lectii si nenumarate teste.

 12516809_465825906947240_1479431450_o

Liorisme: In opinia ta, ce cantareste mai mult: o alimentatie cat mai corecta sau un psihic echilibrat, alaturi de constientizarea ca raspunsul la toate se afla in modul cum gandim, cum simtim si cum privim tot ce ne inconjoara.

Tudor: Majoritatea oamenilor se sperie atunci cand aud de spiritualitate, pentru ca o asociaza cu religia, fata de care au o repulsie instanta (ceea ce e de inteles, avand in vedere lipsa educatiei spirituale de care suferim cu totii). Avem un vocabular emotional extrem de limitat: stim doar “bine-rau” si mai nimic “in between”. Ne e frica sa acceptam ca ceea ce gandim creeaza experientele prin care trecem (deoarece realizam ca nu stim, de fapt, cum sa ne antrenam ori intelegem mintea si propriile tipare mentale). Sa faci schimbari doar in alimentatie, uitand de spirit si minte, nu pare un plan exceptional. 🙂

Liorisme: Ce ii face pe oameni sa isi transforme viata, din punct de vedere alimentar, dar si mental? Dar ce ii impiedica?

Tudor: Disponibiliatea de a privi “noul” cu mintea si sufletul deschise iti permite sa transformi orice in viata si sa accepti schimbarea. Propriile tipare mentale negative, frici si limitari repetate la nesfarsit, in subconstient, ca un veritabil scenariu – stau in calea vindecarii!

Liorisme: Povesteste-mi te rog despre mutarea ta in Anglia, unde ai inceput facultatea in septembrie anul trecut…Cum te-ai adaptat?

Tudor: Mutatul in Anglia si facultatea aici sunt ceea ce am simtit ca urmeaza, firesc, in propria mea calatorie. M-am adaptat minunat – mental, nu asociez plecatul de acasa cu o despartire ori ruptura definitiva – asa ca nu prea am fost homesick. 🙂

 12834677_465825893613908_1035617861_n

Liorisme: Ce te-a marcat in Anglia? Care crezi ca sunt cele mai mari diferente fata de Romania?

Tudor: Mi-am dat seama cat de ieftine si minunate sunt fructele si legumele acasa, in comparatie cu ce gasesc aici. In rest, pot sa cresc mult mai mult aici, pentru ca am mai mult timp pentru mine, in care sa ma conectez cu mine si sa inteleg cine sunt.

Liorisme: Mi-ar placea sa imi spui opinia ta despre sistemul de invatamant din tara noastra si care e experienta ta legata de scoala.

Tudor: Foarte, foarte simplu: profesorii stapanesc mult mai bine arta predarii in Romania. Dar atat. Scoala din Romania nu reuseste sa utilizeze o abordare holistica, prin care copiii sa insemne mai mult decat simple creiere si sinapse.

Liorisme: Stapanesti foarte bine limba engleza. E una din pasiunile tale? Ai fost autodidact sau ai studiat-o intensiv la scoala?

Tudor: It’s my second nature! Am invatat engleza de cand eram la gradinita, iar rezultatele s-au datorat intotdeauna profesoarelor mele de la meditatii, si nu celor de la scoala.

 702927_465825880280576_2089223014_n

Liorisme: E greu sa fii tanar acum, in vremurile acestea, nu tocmai limpezi? Crezi ca in Romania poti “creste”, astfel incat sa devii un om implinit?

Tudor: Cred ca fiecare dintre noi alegem vremurile, tara, familia si restul circumstantelor in care ne intrupam, pentru a invata exact acele lectii prin care n-am trecut in existentele anterioare. Deci nu cred ca e greu sa fii tanar nicicand, pentru ca noi alegem asta. De asemenea, poti “creste” numai acolo unde iti este scris sa cresti, numele tarii nu are importanta.

Liorisme: Ai prieteni? Cum sunt oamenii care te inconjoara?

Tudor: Am multi prieteni si extrem, extrem de putine persoane care ma stiu in totalitate si ma accepta si iubesc asa cum sunt. Cred ca a avea un grup mare de prieteni este foarte “over-rated” in ziua de azi, iar majoritatea oamenilor nu au multe relatii de prietenie, ci o singura relatie de inter-dependenta cu multe persoane.

Liorisme: Ce pasiuni ai?

Tudor: Imi place sa ascult si sa meditez, sa creez si sa fiu creativ, sa descopar acea poveste pe care cu totii o ascundem de ochii lumii. Asta plus hainele si orice este legat de interior design.

Liorisme: Ce crezi ca e bine sa faca un om, pentru a obtine ceea ce se cheama „the peace of mind”?

Tudor: Sa taca si sa asculte. Ne plangem mereu si punem intrebari tot timpul, dar nu ne oprim sa ascultam raspunsurile mai niciodata.

Liorisme: Ce presupune, in opinia ta, a fi o persoana spirituala? Cat de importanta e legatura cu Divinitatea?

Tudor: A fi o persoana spirituala inseamna a-ti onora intreaga existenta si glorie, nu doar corpul ori mintea. Este important sa fii spiritual (atentie, nu folosesc termenul religios!) pentru a nu deraia de la propria viziune in viata.

Liorisme: Daca ar fi sa recomanzi niste titluri de lectura ori de filme revelatoare, ca sprijin pentru cei ce doresc o schimbare, care ar fi acestea?

Tudor: “Poti sa-ti vindeci viata”, de Louise Hay, “Peace from Broken Pieces” si “Yesterday, I Cried”, ambele de Iyanla Vanzant si “Only Love is Real”, de Brian Weiss.

Liorisme: Ne impartasesti cateva din visele si planurile tale de viitor?

Tudor: Find the willingness, strength, and discipline to change and grow!

Jane Fonda, regina fitness-ului

jane_fonda-young

Jane Fonda este actriță, scriitoare, activist politic, model și guru fitness american. Fiica cunoscutului actor Henry Fonda, Jane s-a lansat in cinematografie în anii ’60, devenind faimoasa cu filme precum “Barbarella”, “Descult in parc” și “Cat Ballow”. A câștigat două premii Oscar și a primit mai multe premii și nominalizări. De asemenea, a produs și a jucat in videoclipuri cu exerciții de fitness, care i-au adus o si mai mare faima la inceputul anilor ’80.

Desi apriga sustinatoare a miscarii fizice, celebra actrita, asa cum chiar ea declara, a avut ceva probleme de ordin fizic, unele rezolvate cu ajutorul bisturiului esteticienilor. Nu pot sa nu ma intreb (retoric, desigur), cum ar fi aratat si cum ar fi rezistat fizic Miss Fonda, daca pe langa meditatie si miscare, ar fi renuntat din timp la fumat, la cotletele de porc si la alte alimente acide. (But who am I to judge? Poate ca tocmai aceste placeri au tinut-o in viata…) Nu vreau sa fiu carcotasa, deci. Aceasta femeie a trecut prin multe, luptandu-se inclusiv cu bulimia, pe fondul problemelor sentimentale, din vremea casatoriei cu regizorul Roger Vadim, in anii ’60. S-a reinventat insa la fiecare decada, scriind in propria carte a vietii povestea unei femei care, in ciuda varstei si a problemelor de sanatate,  inca se misca, mentinandu-se intr-o forma fizica de invidiat, inca se defineste spiritual, inca iubeste si se bucura la maxim de fiecare zi.

La 45 de ani, cand multe femei nu isi mai amintesc cum e sa fii in forma, Jane Fonda zguduia lumea fitness-ului (şi moda) cu primul ei antrenament pe caseta video. Chiar înainte ca ea sa fi invadat piata VCR din America (videocassette recordere, pentru cine e nascut dupa 1996), cu jambierele si costumele sale de aerobic, Jane avea deja propriul ei studio de fitness in Beverly Hills şi publicase prima ei carte, “Jane Fonda’s Workout Book”. Cartea a fost #1 pe lista celor mai bine vandute titluri din New York pentru doi ani. Despre acest lucru, Jane Fonda ar fi declarat candva: “Este rusinos: o carte de fitness se vinde mai bine decat Philip Roth sau Joan Didion. Pe bune, acum!

Exercitiile video au fost insa o si mai mare “lovitura”. Jane Fonda’s Workout este, pana azi, una din cele mai bine vândute casete video din toate timpurile, cu 17 de milioane de copii. “Când vocea şi imaginea ta intră în casa cuiva în fiecare zi, prin intermediul inregistrarii video, devii parte din viata oamenilor într-un mod personal, diferit de vedetele de pe marele ecran,” reflecta Jane Fonda in cartea ei de memorii, “My Life So Far”.jane-fonda-workout-dvds

Procesul de productie a primei casete video, in orice caz, a fost plin de ezitări și obstacole. Jane își amintește: “Sunt actor, ma gandeam. As fi aiurea să fac exercitii fizice in fata camerei de luat vederi.” A fost cu siguranță mult mai greu decât ea anticipase, dar cariera ei cinematografica a fost în cele din urmă de ajutor, Jane reusind sa filmeze videoclipuri atractive, care au fermecat și inspirat telespectatorii de acasa. “În primul rând, pentru că totul pe video este inversat pentru privitor, de fiecare dată cand voiam ca privitorii sa se miste spre dreapta, trebuia sa spun stânga, și toate acestea în timp ce trebuia sa execut  în mod corect exercitiile și să nu să pară ca raman fără suflare intr-un studio de beton, care nu era conceput pentru exercitii de aerobic,” nota actrita. Jane, de asemenea, si-a luat angajamentul diversității tipologiei umane,  în videoclipurile ei, astfel încât spectatorii de acasă sa se simta inclusi: “Am avut diversitate rasială, bărbați, precum și femei, unele tinere, unele mai in varsta, unele subțiri, iar altele mai putin subțiri”, scria Jane.

Acum, salile de fitness taxeaza 35 $ pentru o sesiune de transpirat 45 de minute, dar Fonda aducea acasă petrecerea la un preț foarte accesibil pentru americanii care nu frecventau sala de sport pentru un motiv sau altul.

Astazi, la aproape 79 de ani, Jane Fonda, actrita si fitness guru, a anunţat faptul ca cele cinci cele mai populare casete VHS cu exercitii de fitness sunt disponibile si pe DVD. Revista Shape s-a intretinut cu Fonda pentru a afla de ce exercitiile ei sunt încă in trend, cum isi mentine tineretea şi ce ar vrea sa fi stiut acum 40 de ani.

Shape: De ce ai decis sa lansezi exercitiile tale si pe DVD?
JF: Nu pot să vă spun numărul de persoane de-a lungul anilor, care mi-au scris. Sute de oameni și-au pierdut VHS-ul ori acesta s-a stricat sau l-au imprumutat cuiva si nu l-au mai capatat inapoi…oricum, oamenii nu mai folosesc azi VCR din tot felul de motive. Oamenii imi spun “Te rog, te rog, te rog, nimic nu funcționează pentru mine ca antrenamentele tale originale.” 

article-2614344-1D6790A200000578-582_634x794

Shape: Ai o poveste preferata, venita de la un admirator/admiratoare, cu privire la modul în care inregistrarile video cu exercitiile tale i-au atins viata?
JF: O femeie mi-a scris o scrisoare odata, povestind că facuse exercitiile mele un timp și, într-o dimineață, in timp ce isi peria dinții și se uita în oglindă, a văzut un mușchi pe braț, pentru prima dată în viața ei. Acest lucru a făcut-o să se simtă atât de puternica, încât la serviciu, în acea zi, și-a confruntat seful. Acesta este una dintre poveștile care m-au făcut sa-mi dau seama ca, atunci cand corpul tau reintra in formă fizica și devine puternic, acest lucru nu se reflecta doar la nivel fizic, ci este, de asemenea, o chestiune psihologica. Pur si simplu, iti recapeti puterea. Acesta este unul dintre lucrurile care ma fac foarte fericita. In mod neintenționat, exercitiile video de aerobic s-au transformat intr-un produs atât de frumos!

jane-fonda_2676087k

LOS ANGELES - CIRCA 1990: Actress Jane Fonda poses for a portrait circa 1990 in Los Angeles, California. (Photo by Harry Langdon/Getty Images)
LOS ANGELES – CIRCA 1990: Actress Jane Fonda poses for a portrait circa 1990 in Los Angeles, California. (Photo by Harry Langdon/Getty Images)

Shape: Crezi ca antrenamente tale mai sunt relevante astăzi, dat fiind ca industria de fitness este atât de diferita acum, fata de momentul lasarii casetelor video?

JF: Dar oamenii le practica, în mod constant, de 30 de ani! E minunat ca exista o asemenea varietate pe piata de fitness. Multe dintre elementele existente acum, contin sau au fost inspirate de exercitiile mele originale. Tipul care a lansat Zumba a spus ca a fost inspirat de antrenamentele mele! Cred că e ceva cu exercitiile lansate in urma cu atatia ani, care inca sunt atât de distractive. Muzica este excelenta, dar de asemenea costumele care se purtau! Si părul! Este atât de 80’s, este atât de kitschy, e isteric! Şi acei “legwarmers”… Există o mulţime de lucruri, unice şi personale şi cu totul distractive! Distractia are mult de-a face cu asta!

jane-fonda-1981,35218_m_n
1982

Shape: Cum te antrenezi in prezent?
JF: Modul meu preferat de antrenament acum este plimbarea pe jos. Ieri, de ziua mea, am mers pentru o oră, in sus și în jos, pe dealuri. In afară de asta, ca activitate de interior, fac bicicleta eliptica timp de 10 minute, apoi timp de 30 minute ma misc pe o recumbent bike (bicicleta culcata), iar apoi mă întorc pe bicicleta eliptica inca 10 minute, la final. Nu merg la sala de sport, pentru că am 78 de ani; am avut șoldul si un genunghi inlocuite; de asemenea, am trecut printr-o interventie chirurgicala la spate si am osteoartrita. Așa că, sunt nevoita sa ma misc încet și controlat. Dar încă sunt  în mișcare! Aceasta este cheia. Stiam asta la nivel empiric, dar când am scris cartea mea despre imbatranire, numita Prime Time, cercetarile pe care le-am facut au confirmat în totalitate cat este de important sa te misti. Si este cu mult mai important, pe măsură ce înaintezi în vârstă. Nu este nevoie să te miști la fel de repede, nu trebuie să te deplasezi pe distante la fel de lungi sau în acelasi mod ca in tinerete (eu nu mai schiez, nu mai alerg, dar ma mențin prin mișcare). Acest lucru face toata diferența din lume!

article-0-0F1EA58300000578-832_634x508

fonda-1_2078417b
Now and Then (dupa 30 de ani)

Shape: In afara de miscare, ce alte obiceiuri sanatoase ai, care te ajuta să arati atât de tânără?
JF: Da, sunt atenta la ce mânanc; mananc fructe și legume proaspete, pește și carne de pui. Am avut cotlete de miel pentru ziua mea de naștere și în seara asta o să am cotlet de porc!  🙂 Dar ma tin departe de deserturi. 🙂 Incerc să reduc la minimum carbohidratii si am renuntat la zahar. Și cel mai important, meditez. Am început sa meditez atunci când ma apropiam de varsta de 70 de ani. Obiceiul de a medita imi reduce stresul si anxietatea și mă ține in contact cu mine insami.

yourlife-15-09-10-jane-fonda-185968999

Shape: Ce sfat i-ai da Sinelui tau, în vârstă de 30 de ani?
JF: Mi-as fi dorit să învat să meditez mai devreme. Cred ca acest lucru m-ar fi ținut departe de unele probleme! Ar fi trebuit să încerc asta cu ani in urma, dar nu am știut cum să descopar și să cred în Sinele meu real și să nu încerc să fiu ceea ce alți oameni au vrut să fiu. Am scris pe blogu meu că în ultimele patru sau cinci luni am simțit ca încrederea in mine începe să dispara, așa ca m-am întors la meditație. Din momentul în care am început sa meditez din nou, totul s-a imbunatatit. Le doresc tuturor sa faca asta. Nu pot pretinde că este ușor să mentii mintea linistita; caci chiar nu e usor. Dar e ca mersul pe bicicletă. Nu poți, nu poți, nu poți și apoi poți. Trebuie doar sa continui sa practici. Nu renunţa; chiar daca dureaza!

Surse traducere si adaptare:

http://www.shape.com/fitness/trends/jane-fondas-workout-videos-be-released-dvd

https://www.yahoo.com/beauty/celebrating-jane-fonda-and-her-first-workout-video-117183314313.html