ASTMUL – Intrebari pe care ar trebui sa si le puna asmaticul: Din ce domenii as dori sa preiau, fara sa dau? Pot sa-mi recunosc in mod constient agresivitatea si ce posibilitati imi stau la dispozitie pentru a o exterioriza? Cum ma raportez la confilicul “dominanta / micime”? Ce domenii ale vietii desconsider si caror domenii le iau apararea? Pot sa simt ceva din frica ce s-a cuibarit in spatele sistemului meu de evaluare? Ce domenii ale vietii incerc sa evit, pe care le consider injositoare, murdare, nenobile?

CAPUL – In cazul durerilor de cap si al migrenelor, pacientul ar trebui sa-si puna urmatoarele intrebari: Cu ce imi zdrobesc eu capul? Se mai afla inca, in ce ma priveste, partea de sus a corpului si cea de jos, intr-o interactiune vie? Incerc eu prea mult, prea tensionat, sa ajung sus? (ambitie); Sunt eu prea incapatanat si incerc sa trec cu capul prin zid? Incerc sa inlocuiesc actiunea prin gandire? Sunt eu onest fata de problematica mea sexuala? De ce imi deplasez orgasmul in cap?

DERMATOZELE – In cazul problemelor cu pielea si ale eruptiilor cutanate, pacientul ar trebui sa-si puna urmatoarele intrebari: Ma delimitez cumva prea puternic? Cum stau cu capacitatea mea de a intra in contact? Dincolo de atitudinea mea “respingatoare” nu se afla cumva impulsul refulat, dorinta refulata de apropriere? Ce anume vrea sa razbata prin granita impusa pentru a deveni vizibil (sexualitate, impulsuri, pasiuni, agresivitate, entuziasm)? Ce ma mananca in realitate? M-am exilat cumva la izolare?

RINICHII – Cand ceva ne solicita prea mult rinichii, ar trebui sa ne punem urmatoarele intrebari: Ce probleme am eu in domeniul parteneriatului meu? Am eu tendinta sa raman blocat in proiectie si sa consider in felul acesta greselile partenerului meu ca fiind numai problemele lui? Neglijez sa ma descopar pe mine insumi in modul de comportament al partenerului meu? Ma cramponez de unele probleme vechi si impiedic in felul acesta fluxul evolutiei? La ce salturi vrea sa ma determine in realitate piatra mea de la rinichi?

VEZICA URINARA – Maladiile vezicii urinare ridica urmatoarele intrebari: De ce domenii ma cramponez, desi acestea si-au “trait traiul” si asteapta sa fie eliminate? Unde ma supun eu insumi presiunii, proiectand-o asupra celorlalti (examene, sef)? De ce teme consumate ar trebui sa ma detasez? Pentru ce plang?

INIMA – In cazul dereglarilor si maladiilor cardiace, bolnavul ar trebui sa isi puna urmatoarele intrebari: Se afla oare la mine, intr-un echilibru armonios, capul si inima, ratiunea si sentimentul? Acord eu suficient spatiu sentimentelor mele si indraznesc sa le exteriorizez? Traiesc si iubesc din toata inima, sau mai degraba doar cu jumatate de inima? Imi conduc viata intr-un ritm viu, sau ii impun un ritm prea rigid? Mai exista in viata mea “substante” incendiare si explozibili? Imi ascult eu inima?

INSOMNIA – Dereglarile somnului ar trebui sa constituie prilej de punere a urmatoarelor intrebari: Pentru insomniaci: Cat de dependent sunt eu de puterea mea, de controlul meu, de intelect si de observare? Ma pot desprinde de acestea? Cat de dezvoltate sunt in mine capacitatea de daruire si de incredere primordiala? Ma ingrijesc de aspectul de noapte al sufletului meu? Cat de mare este teama mea fata de moarte? M-am confruntat suficient cu ea? Pentru cei care au nevoia exagerata de somn: Fug cumva de activitate, de raspundere, de devenire constienta? Vietuiesc oare in lumea viselor si imi este teama sa ma trezesc la realitate?

DIGESTIA – In cazul tulburarilor stomacale si de digestie, bolnavul trebuie sa isi puna urmatoarele intrebari: Ce anume nu pot sau nu vreau sa inghit? Ma roade ceva pe dinauntru? Cum ma raportez la sentimentele mele? In ce “directie” sunt acru? Cum ma raportez la agresivitatea mea? Cum evit conflictele? Exista in mine un dor refulat dupa un paradis al copilariei lipsit de conflicte, in care eu sa fiu doar iubit si ingrijit, fara sa trebuiasca sa lupt pentru existeta?

“Un simptom vietuieste un principiu care lipseste in constienta – interpretarea noastra numeste acest principiu si indica faptul ca el se afla in om, adica in umbra, si ca de aceea nu poate fi vazut. Dar pacientul compara intotdeauna o astfel de afirmatie cu continutul constientei sale, si stabileste ca el nu se afla acolo. El considera aceasta de cele mai multe ori drept dovada ca interpretarea nu concorda cu cazul sau. Se trece cu vederea ca tocmai despre asta este vorba, ca nu il vede, dar ca trebuie sa invete sa vada pe calea ocolita a simptomului. Asta necesita in orice caz o munca si o confruntare constienta cu sine insusi, caci problema nu poate fi solutionata in niciun caz prin miopie.” (“Puterea vindecatoare a bolii”. Thorwald Dethlefsen. Ruediger Dankle)