Am ajuns la ultima parte a seriei “Cine nu se amageste, nu poate fi dezamagit“, cu extracte din cartea “Puterea vindecatoare a bolii“, scrisa de doi autori destul de controversati, Thorwald Dethlefsen si Ruediger Dankle. Desi cartea a fost publicata cu peste 40 de ani in urma, e uimitor cat de actuala estea aceasta, prin problematica pe care o ridica; si desi are un punct de vedere destul de radical, ce nu poate fi pe placul publicului larg, ideea principala te pune pe ganduri serios, daca esti deschis la minte si esti manat de o curiozitate autentica fata de felul in care functionam ca fiinte umane.

Analizand aspectul metafizic al bolii, autorii cartii insista argumentat ca simptomele fizice sunt expresii ale conflictelor spirituale si psihologice din om si ca intelese, ele pot revela intelesuri profunde si pot duce la vindecare.

Desi nu toate bolile au o explicatie psihosomatice, tiparele mentale si obiceiurile care vietuiesc in noi, atitudinea noastra fata de lume, fata de noi insine si fata de viata sunt chestiuni care trebuie luate in considerare atunci cand boala “se abate” in viata noastra (desi, ideal, nu abia atunci). Si chiar daca nu e usor de inghitit ideea ca bolnavul nu este nicidecum o victima, ci tocmai autorul starii in care se afla, asta nu trebuie sa ne descurajeze (din contra!) ori sa ne opreasca in a privi sincer la cine si cum suntem cu adevarat, pentru a vedea felul in care simptomele fizice sunt parti ale umbrelor constientei noastre polare.

Nemerosi alti autori cu pregatire medicala, printre care Joe Dispenza, Bruce Lipton si David R. Hawkins, vorbesc despre simptome ca fiind ceea ce ne lipseste in constienta si despre felul in care procesele psihologice si emotionale interne ne influenteaza in mod indiscutabil la nivel fizic, sufletesc si mental. Epigenetica, biologia moleculara, fizica cuantica, de ceva ani, stau la baza a diferite studii stiintifice care incearca sa construiasca un pod intre lumea stiintifica si misticism, cu scopul de a demonstra ca in fiinta umana exista un potential latent care ii permite omului sa isi transforme viata la toate nivelurile. Transformarea poate sa duca fie la suferinta, prin aceea ca omul, prin felul in care traieste interior, ajunge sa sufere si sa se imbolnaveasca, fie la sanatate si bucurie, atunci cand omul este capabil sa se ridice peste auto-conditionarile pe care le invata si si le insuseste de-a lungul vietii inconstient si trece de la modul supravietuire la iubire, constienta, bucurie, acceptare, recunostinta.

Stiu ca auto-cunoasterea este cea mai grea treaba la care se poate inhama cineva. Toti cautam remedii rapide, in 3 pasi daca se poate, pilule miraculoase ori retete facile, care sa ne vindece sau macar sa ne usureze viata. Nimeni nu e dornic sa exploreze chestiuni profunde, care cine stie ce scot la suprafata ori sa isi asume raspunderea pentru tot ce face, ce simte, ce gandeste si ce emite in Univers. Vine insa un moment cand nu mai ramane decat sa te uiti inauntru, sa te straduiesti sa vezi ce nu vrei sa vezi sau, mai bine zis, sa vezi ca nu vezi. Desi un proces lung si, pe alocuri, dureros, acesta nu e menit sa arate cu degetul spre vinovat, ci, din contra, sa imputerniceasca omul, sa il faca autentic cu sine si cu lumea si sa il elibereze.

La aproape 48 de ani, una dintre cele mai puternice temeri pe care inca le am e aceea ca voi trece prin viata fara sa vad si fara sa pricep ce si de ce mi se intampla ceea ce mi se intampla; iar in cei 20 si ceva de ani in care trebaluiesc la mine insami, sper ca am inteles cat de vital, de infricosator si, totodata, cat de eliberator e sa ajungi sa-ti fii tie insuti cel mai sincer si mai direct prieten pe care puteai sa-l ai vreodata.

***

Cateva considerente legate de alte afectiuni fizice, care tin de:

SEXUALITATE – Nu trebuie uitat niciodata ca in fiecare om exista atat un aspect sufletesc feminin, cat si unul masculin, si ca, la urma urmelor, orice om trebuie sa dezvolte ambele aspecte in sine, indiferent ca este barbat sau femeie. Insa aceasta cale dificila incepe prin aceea ca omul isi realizeaza deplina identificare cu acel aspect pe care il reprezinta prin sexul corporal. Abia dupa ce am putut vietui in intregime unul dintre poli, se deschide calea de a trezi in noi, prin intalnirea cu celalat sex, si partea sufleteasca polar opusa, si de a ne-o integra constient.

ARTICULATII – Articulatiile asigura mobilitatea omului. Rigidizarea unei articulatii indica faptul ca pacientul e intepenit intr-o anumita directie. O articulatie rigidizata isi pierde functia; daca omul incremeneste pe o tema sau intr-un sistem, acestea isi pierd la randul lor, functia. O ceafa rigidizata, spre exemplu, ne tradeaza incapatanarea posesorului ei. Insa si mobilitatea poate fi intr-atat extinsa, incat sa treaca la imobilitate. Modificarile mecanice ale articulatiilor indica faptul ca am epuizat un pol sau o directie, am mers prea departe, am exagerat ceva, si din aceasta cauza trebuie sa ne indreptam spre polul opus.

BALBAIALA – Balbaitului ii este teama sa lase sa se manifeste in afara ceva cei i se impune din interior, sa-i dea curs liber. El franeaza cursul pentru a-l putea controla mai bine. Este indiferent daca vrem sa denumim ceea ce se impune din interior sexualitate sau agresiune sau daca preferam alte expresii in cazul unui copil. Persoana care se balbaie nu exprima in mod liber in afara ceea ce i se impune din interior. Cand toate cele nerostite au fost rostite, nu mai exista niciun motiv de balbaiala.

DEPRESIE – Conflictul propriu-zis consta in teama la fel de mare fata de viata si fata de moarte. Viata activa aduce cu sine vina si responsabilitatea, insa tocmai pe acestea vrea pacientul sa le evite. Preluarea raspunderii inseamna insa renuntarea la proiectia in afara si acceptarea faptului de a fi singur. Dar personalitatii cu sindrom depresiv ii este teama de aceasta si, de aceea, are nevoie de oameni de care sa se cramponeze. Separarea de o asemenea persoana – eventual prin moartea ei – poate constitui adesea evenimentul exterior care declanseaza o depresie. Omul se simte atat de singur! Nu vrea sa traiasca singur si sa preia raspunderea. El se teme de moarte si de accea, nu intelege nici conditiie vietii. Depresia il face pe om onest: ea lasa sa devina vizibila incapacitatea omului de a trai si de a muri.

CANCER – Cancerul este o expresie a timpului nostru si a imaginii noastre colective despre lume. Epoca noastra este caracterizata printr-o expansiune care nu tine cont de nimic si printr-o implinire a propriilor interese. Oamenii incearca sa isi implineasca in viata propriile lor teluri, fara sa ia in seama limitele “morfologice”, ei incearca sa gaseasca pretutindeni puncte de sprijin pentru interele lor (metastaze), fiind dispusi sa accepte doar propriile lor idei si teluri prin punerea tuturor celorlalti in slujba propriului lor avantaj. Orbirea si miopia oamenilor vremurilor noastre nu sunt cu nimic mai prejos decat a celulelor canceroase. Pentru a realiza expansiunea economica, a fost folosita decenii de-a randul lumea inconjuratoare ca teren hranitor si gazda, pentru a constata astazi cu uimire ca moartea gazdei contine totodata si propria noastra moarte.

Cancerul nu trebuie invins. El trebuie inteles pentru a ne putea intelege pe noi insine. Dar oamenii vor sa distruga oglinzile, daca nu le place chipul lor oglindit in ele! Celula canceroasa se deosebeste de celula corporala obisnuita prin supraevaluarea egolui sau. Atat cancerul, cat si omul, inca nu inteleg ca ei cauta in cadrul materiei ceva care nu poate fi gasit acolo, anume viata. Ei confunda continutul cu forma si incearca sa obtina continutul dorit prin inmultirea formei.

Marea opera consta intotdeauna in jertfirea eului, in moartea egolui. Greseala de gandire consta in diferentierea dintre “eu” si “tu”. Astfel, ia nastere iluzia ca eul ar putea supravietui cel mai bine prin jertfirea lui “tu” si folosirea lui ca teren nutritiv. In Realitate insa, destinele lui “eu” si “tu”, al partii si al intregului, nu pot fi separate. Moartea pe care celulele canceroase o inoculeaza organismului, devine propria lor moarte, asa cum moartea lumii inconjuratoare devine propria noastra moarte.

Remediul se numeste iubire. Iubirea vindeca, pentru ca ea deschide granitele si il lasa pe celalalt sa patrunda inauntru pentru a deveni una cu el. Cel care iubeste nu isi pune eul pe primul plan, ci vietuiete un Intreg mai mare. Iubirea depaseste toate limitele si graniele.

Cancerul indica o iubire nevietuita; el este iubire la un nivel incorect. Desavarsirea si devenirea Una se pot indeplini doar in constienta si nu in cadrul materiei, pentru ca materia este umbra constientei. In cadrul lumii trecatoare a formelor omul nu poate indeplini ceea ce tine de un nivel nepieritor. In ciuda stradaniilor celor care vor sa imbunatateasca lumea, nu va exista niciodata o lume sanatoasa fara probleme si fara conflicte, fara neintelegere si fara controverse. Nu va exista niciodata un om perfect sanatos, fara boala si fara moarte, nu va exista niciodata o iubire autotcuprinzatoare, pentru ca lumea formelor traieste din granite. Dar toate telurile se pot implini, de catre oricine si oricand, daca omul stra-vede formele si devine liber in constienta sa. In lumea polara, iubirea duce la ferecare, in cadrul Unitatii, la iradiere. Cancerul este simptomul neintelegerii iubirii. Cancerul nu are respect fata de iubirea adevarata. Simbolul iubirii adevarate este inima. Iar inima este singurul organ care nu este atacat de cancer.

“Resimtim cu totii drept extrem de neplacut faptul de a prelua deplina raspundere pentru intreaga noastra existenta, ca si pentru tot ceea ce experimentam si aflam in cadrul ei. Cautam mereu posibilitatea de a proiecta in afara vina pentru ceea ce ni se intampla. Si ne supara intotdeauna cand cineva demasca aceasta proiectare in afara; iar majoritatea stradaniilor stiintifice servesc scopului consolidarii si legalizarii teoretice a proiectiilor noastre.” “Raspunderea pentru tot ce ni se intampla in viata o purtam intotdeauna in noi insine. Atunci cand cineva suferea, sufera intotdeauna numai din cauza sa (ceea ce nu inseamna ca povara suferintei nu ar fi grea!). Oricine este atat faptas, cat si victima, continute intr-o singura pesoana. Iar atat timp cat omul nu descopera aceste doua aspecte in sine insusi, nu se poate vindeca”. (“Puterea vindecatoare a bolii”. Thorwald Dethlefsen. Ruediger Dankle)