In Cautarea Paradisului Pierdut

„Femeia a fost făcută din coasta lui Adam. Ea nu a fost făcută din acelaşi pământ din care a fost el plăsmuit, ca noi să putem înţelege că firea trupească a bărbatului şi a femeii este Aceeaşi, şi că este o Singură obârşie a înmulţirii neamului omenesc. Din această pricină, nici nu s-a făcut bărbatul odată cu femeia, nici s-au făcut la început doi bărbaţi şi două femei, ci întâi un bărbat şi apoi o femeie. Dumnezeu a voit ca firea omenească să fie aşezată ca Una”, scria Sfantul Ambrozie.

Pana aici, are sens ce spune Sfantul. Creatorul, in nelimitata lui inteligenta, a ales sa nu o plamadeasca pe Eva in acelasi fel ca pe Adam (“din pamant”), ci a intrupat-o din coasta lui Adam, ca femeia sa stie ca e Una cu barbatul, de vreme ce se trage din trupul lui, iar barbatul sa isi iubeasca femeia ca pe Sine, de vreme ce ea e trup din trupul lui. 

Dar oare daca Dumnezeu voia sa ne arate ca “firea omeneasca e asezata ca Una“, de ce nu a creat-o pe Eva imediat dupa facerea lui Adam? De ce a ales Creatorul ca, macar o vreme, Adam sa fie singur si abia mai tarziu, prin “scindarea” lui Adam, sa o construiasca si pe Eva? Doar nu facea Atotputernicul ceva imperfect, adica un om “singur”, daca nu cumva era un folos in asta. Oare nu cumva, Dumnezeu, in nemarginita lui intelepciune, l-a “gandit” intai pe Om, pe Adam, ca Intreg (nu scindat in barbat si in femeie) si l-a asezat in Paradis (in Unitate), dandu-i insa liber arbitru (lasandu-l sa aleaga, sa decida, sa aiba dorinte, inclusiv vrerea de a nu mai fi “singur”), ca astfel sa cunoasca atat Unitatea (Paradisul, Perfectiunea, Intregul), cat si Partea (Imperfectiunea, Nemultumirea, Viata in afara Raiului), prin Eva si Pomul Cunoasterii?

Omul Intreg avea nevoie sa cunoasca Partea (Umbra), ca sa aprecieze Paradisul (pierdut, intre timp, prin scindarea constiintei). De la izgonirea din Paradis si pana azi, desi Nimic nu exista in afara Intregului, a Unitatii (asa cum Adam o continea deja pe Eva, dar nu stia, tanjind dupa ea in afara sa), mintea omului desface totul in perechi opuse tot timpul (pro si contra, razboi si pace, bucurie si tristate, bun si rau), atasandu-se cu toate puterile ba de un pol, ba de altul, fara sa vada ca asa se indeparteaza de Unitate. Procesele cognitive nu pot cuprinde complet aceasta tema, caci cunoasterea functioneaza intotdeauna in polaritate, pentru a putea analiza si diferentia. Dar stiind acest lucru, nu e greu sa vedem ca nu lumea, nu existenta sunt mereu in Polaritate, ci mintea noastra de om, careia ii e greu sa creada ca in Polaritate sta Unitatea si vice versa; caci, nu-i asa?, nu poti cunoaste si intelege noaptea fara zi, inspiratia fara expiratie, nefericirea fara fericire, sanatatea fara boala, valea fara deal, bucuria fara tristate, lipsa fara prezenta, minciuna fara adevar, somnul fara veghe, dreapta fara stanga, Tu fara Eu, Da fara Nu, Rai fara Iad si invers.

Desi lingvistica nu reuseste sa surprinda cu usurinta fenomenul, este foarte interesant ca limbile vechi aveau o capacitate ridicata de a descrie prin cuvinte Unitatea dincolo de Polaritate. Spre exemplu, grecescul pharmacon inseamna remediu dar, totodata, si otrava; latinescul siccus (uscat) seamana izbitor cu cuvantul succus (suculent); la fel si cuvantul clam (a sta linistit) cu cuvantul clamare (a striga). Dar si engleza moderna ne vorbeste in cuvinte despre lumea polaritatii: asa, spre exemplu, cuvantul without, care desi se traduce “fara”, textual inseamna “cu” (with) si “fara” (out); si alte cuvinte, desi au aceeasi forma, contin un sens polar: dust (inseamna atat pulbere, praf, cat si a indeparta praful), finished (semnifica dus la bun sfarsit, dar inseamna si distrus), left (plecat, dus, dar si ramas in urma), overlook (a privi, dar si a scapa din vedere), sanction (a boicota, dar si a apoba). Iata cum, cand le dam atentie, pana si cuvintele ne arata ca in Intreg se regasesc partile sale si invers.

Ce stie sa faca omul foarte bine si, prin acesta, isi asigura o perpetua neliniste interioara, este sa se ataseze de un pol ori de altul, cautandu-si, calea in viata prin contrarii: va incerca sa fie sanatos, luptand impotriva bolii, va cauta pacea, luptand impotriva razboiului, va dori sa traiasca in moralitate, luptand contra imoralitatii, va dori sa faca bine, luptand contra raului etc. La prima vedere, firea omeneasca e una supusa nemultumirii, incapabila sa fie recunoscatoare pentru ceea ce are si ceea ce aste Acum. Omul, parca blestemat sa vietuiasca intre doi poli, cauta cu infrigurare ceva sau pe cineva si se framanta continuu, uneori nici lui nefiindu-i clar ce vrea, ce il nefericeste, spre ce alearga sau de ce fuge. Dumnezeu, desi l-a creat pe Om Intreg, i-a dat nu doar posibilitatea, dar si puterea de a alege pentru sine; iar Omul a ales, de-atunci traind mereu cu necesitatea de a lua decizii si, deci, de a trai intre 2 poli, fara a observa ca totul e deja asa cum trebuie sa fie.

Desi viata si nevoia de a supravietui implica luarea de decizii (si deci de pozitionare), cum ar fi sa vedem ca Dualitatea, traiul intre poli, e parte din drumul spre “mantuire”, facand parte tot din liberul arbitru, cu care ne-a inzestrat divinitatea si care ne da sansa sa alegem sa ne…intregim. Depinde doar de noi sa privim lucrurile astfel si sa actionam ca atare. In viata, luarea de decizii ne ajuta sa supravietuim, iar continua cautare si framantare omeneasca e, pana la urma, manifestarea dorului dupa Infinit, dupa Intreg, dupa Paradisul pierdut (Raiul divin, Perfectiunea) si sansa noastra la Unitate, intai prin a contempla la cat de polarizati suntem in alegerile noastre si, apoi, prin a incerca sa nu ne grabim in a ne pozitiona rapid si, deci, a ne atasa de formele materiale, lumesti.

Videcarea, “mantuirea” nu vine cu necesitate din Intregirea in sine (caci totul e deja Intreg, si numai mintea noastra nu vede asta), ci mai degraba din constientizarea polaritatii, a starii conflictuale in care firea omeneasca se gaseste permanent si in curajul de “a stapani” polaritatea (si prin aceasta, provocarile vietii); mai degraba, “mantuirea” vine din intelegerea celor de mai sus, din gasirea caii de mijloc si din a observa ca ceea ce nu ne dorim, ceea ce nu ne place, ceea ce respingem, cu ceea ce ne luptam, oricum va sfarsi in a ne procupa si a ne consuma atat de mult, incat, fara sa vrem vom ajunge sa vietuim exact ceea ce nu vrem, integrand in viata noastra principiul pe care il respingem cu mare vehementa. Si doar asa, acceptand si vietuind si ceea ce nu vrem in viata, integrand deci ambii poli prin observare, prin contemplare, ne intregim si ne insanatosim.

Caci nu putem fi sanatosi (intregi), fara sa privim sincer si deschis la ce ne sperie, fara sa includem in constienta, in viata noastra, Totul (si ce vrem, si ce nu vrem, si ce ne place, si ce nu ne place, si ce ne face bine, si ce ne raneste). Sa ai in vedere mereu ambii poli, fara evaluari egotice, e o chesiune de onestitate fata de sine si un nivel de autocunoastere greu de atins. Ori ca omul sa vada Lumea si pe sine asa cum e (nu doar dintr-o perspectiva, aceea din care ii e omului confortabil, aflandu-se, crede el, la adapost de suferinta), el va trebui sa se uite atent nu neaparat la ce face (caci viata nu ne va lasa niciodata “in pace” si noi va trebui sa ii facem fata, luand decizii si, deci, pozitionandu-ne de o parte sau de alta), ci la cum face ceea ce face: infricosat si inconstient ori cu calm si liber de judecati (unit cu Tot ce Este, asa cum Este). Adica cu Iubire. Caci Iubirea e singura care nu alege (si nu separa), ci uneste.

“Iisus le spune: Daca din Doua veti face Una si daca Launtrul il veti face ca pe Exterior si Exteriorul ca pe Launtru, iar ceea ce se afla Sus va fi ca Jos, si Barbatescul si Femeiescul il reuniti astfel incat barbatescul sa nu mai fie barbatesc si Femeiescul sa nu mai fie femeiesc, daca in locul unui ochi vor fi ochii si in locul unei maini, cealalata mana si in locul unei imagini veti putea pune alta imagine, atunci veti intra in Imparatie”. (Evanghelia dupa Toma)

3 thoughts on “In Cautarea Paradisului Pierdut

  1. “Lioară, lioară – flori de primăvară” așa zicea tata de Florii când își aducea aminte de numele tău, Dumnezeu sa-l odihnească, iar eu păstrez tradiția și îți urez La Mulți Ani, astăzi și mereu ! 🙂

    Like

Leave a Reply to Felicia Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.