“Ziua de ieri nu mai exista. Ziua de maine inca nu a sosit. Astazi e tot ce avem. Sa incepem, deci. (Maica Teresa)”

Desi sunt plecata din orasul natal de aproape 25 de ani, oriunde am locuit, am considerat ca radacinile mele au ramas la Dunare, in apa careia, pe la trei ani, spun ai mei, am aruncat suzeta, de care eram indragostita peste masura. Jur ca imi amintesc momentul: ma aflam intr-o barca cu mama si cu tata (tata era marinar pe o draga dunareana, pe vremea aia), si am hotarat ca eram prea mare sa mai am suzeta. Am aruncat-o in apa, iar apoi am urlat dupa ea ore in sir.

Gestul acela, privind acum in urma, il vad ca pe un legamant facut mie ca, oriunde ma va purta viata, pentru mine “Acasa” va fi Tulcea, orasul copilariei si adolescentei mele si blocul de pe Strada Spitalului, unde la etajul 4 am tesut vise, am invatat despre oameni si despre viata, unde m-am format si de unde, la 23 de ani, mi-am luat zborul catre Capitala.

In primii ani de Bucuresti, veneam des acasa. Nu puteam sa fiu eu insami pe deplin, fara sa ma reconectez la locurile si la oamenii cu care traisem atatia ani si care imi lipseau profund. Destul de curand insa, am realizat, nu fara oarecare indurerare, ca viata in Tulcea curgea obisnuit si fara mine in ea: cele cateva prietenii legate in copilarie si in adolescenta, in ciuda stradaniilor mele de a fi mentinute, in cea mai mare parte, se dovedisera a fi fara viitor, iar locurile de care eram atat de legata se transformau de la an la an (fie ca erau lasate in paragina, fie ca se reinventau si deveneau de nerecunoscut); in mare parte, pana si cu apropiatii din familie devenise greu uneori sa ma vad, caci aveau si ei vietile lor; incet, incet, dupa fiecare vizita acasa, ma intorceam mai pustiita si parca mai instrainata de locurile de unde “ma trageam” si de oamenii la care tineam.

Din 2005, dupa ce mama s-a mutat cu noi, in Bucuresti, vizitele spre Tulcea s-au imputinat si mai mult, astfel incat, la un moment dat, imi aduc aminte ca 3 ani incheiati nu am ajuns acasa. Dar, imi spuneam, mai bine cu dorul orasului si cu amintirile, decat cu vizite dese, care mereu se soldau cu sentimentul unei insingurari greu de exprimat in cuvinte.

In ultimii ani, mai cu seama dupa mutarea in Anglia, am revenit acasa tot mai rar, dar de fiecare data am facut-o cu aceeasi nostalgie si cu…speranta; nostalgia dupa vremurile copilariei si ale tineretii, cand viata era fara griji, iar visele se inaltau pana la stele; si speranta ca intoarsa in Tulcea, macar pentru cateva zile, voi putea accesa ceva de demult, o liniste si o bucurie, pe care doar in locurile de unde vii si cu oamenii pe care ii cunosti si care te stiu de o viata, le poti afla.

Fire nostalgica si fidela radacinilor mele, in primavara aceasta, la revenirea in Tulcea dupa doi ani lungi, inima mea inca tanjea dupa acel “Acasa”, care sa imi confirme ca eu inca eram parte dintr-un loc anume de pe acest Pamant si dintre oamenii care, intr-un fel sau altul, au contribuit la cine cred ca sunt eu astazi.

Intr-un fel, e mult mai usor sa te cauti “acolo” unde e confortabil, unde totul iti e cunoscut si unde esti stiut; te cauti, deci, si te astepti sa te gasesti, intre oamenii “tai” si unde esti…in siguranta, unde se presupune ca esti protejat. Este mult mai la indemana sa te cauti raportandu-te la ceea ce a fost si la cine ai fost, la tribul caruia crezi ca inca ii apartii, decat sa te cauti si sa te gasesti in necunoscut, in incertitudine, fara trecut, adica fara Eu-ul pe care l-ai construit in aproape 50 de ani.

Si totusi, nici cele cateva intalniri pe fuga, care aveau loc candva, nu s-au mai intamplat. Viata nu doar ca mergea inainte fara mine “Acasa”, dar putinii oameni cu care imi doream sa ma reconectez nu mai gaseau nici timp, nici energie sa ma lase cateva ceasuri in viata lor. Locurile “mele”, candva atat de dragi mie, ramaneau cumva in urma si nimic nu le mai putea insufleti ca odinioara, caci lipseau oamenii din ele.

Am revenit in Anglia, dupa vizita acasa, cu o revelatie: aceea ca, atunci cand te muti intr-un loc complet strain, intre oameni pe care nu ii cunosti, desi nu e deloc usor (de fapt, e chiar greu), pe de alta parte, traiesti o eliberare: eliberarea de istorii vechi si de bagaje grele, pe care nici nu constientizai ca le carai dupa tine, cu tot ce inseamna asta. Intr-un fel, intr-o tara straina sau, mai precis, intr-o conjunctura cu totul necunoscuta tie, unde esti fortat sa o iei de la inceput cu absolut toate, cand esti departe de ceea ce si de cine iti era familiar, ai sansa, unica poate in viata, sa te cunosti si sa te gasesti pe tine insuti, fara sa mai fii distras de trecut si de povesti de viata, care ar fi trebuit, cel mai probabil, sa se fi incheiat de ani de zile.

Desi vedem ca trecutul este efemer si ne limiteaza, separandu-ne de Acum-ul etern, desi e clar ca trecutul e ca un vis visat de un copil intr-o barca, plangand dupa o suzeta, vis care ne pazeste, in mod inchipuit de Realitatea Prezentului, cu toate acestea, Cine e omul fara universul trecutului sau? Nimeni. E fara Identitate, fara Identificare. E doar el cu el. In fond, fara identificarea cu trecutul, omul e un Necunoscut, dar un Necunoscut liber; liber de atasamente, de dezamagiri, de nevoia de validare, de asteptari, de regrete. Pentru Ego insa, lipsa de identificare e inexistenta insasi, e teama suprema de a nu mai fi. Si atunci, omul se intoarce iar si iar in locuri si la oameni de care crede ca are nevoie ca sa fie. Pana intr-o zi, cand Acasa nu mai e doar un loc, ori un om, ci este un altundeva, un altcineva, care nu mai e un vis visat, ci este…ceea ce este.

2 thoughts on ““Ziua de ieri nu mai exista. Ziua de maine inca nu a sosit. Astazi e tot ce avem. Sa incepem, deci. (Maica Teresa)”

  1. Ai un talent deosebit sa exprimi acele trairi pe care le simtim multi dintre noi.
    Foarte frumos articolul. Sa nu te opresti din scris, Lioara!
    Cu drag din Romania,
    Irina

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.