The Warrior Diet

Acum vreo 7 ani, cand am inceput sa cercetez subiectul post negru, am dat de tot felul de abordari; una dintre acestea mi-a atras atentia cu deosebire: The Warrior Diet. Recunosc ca, cuvantul “Warrior” rezoneaza profund cu mine, desi nu mi-e clar de ce; am am ajuns sa tot citesc despre Ori Hofmekler, autorul cartii pomenite mai sus si tot ce promoveaza acesta. Abordarea lui Hofmekler mi s-a parut diferita de ce citisem pana atunci, iar faptul ca pune in centru idea de “hormesis”, un principiu fundamental al biomedicinei si biologiei (care s-ar traduce liber prin “ce nu te omoara, te intareste”), m-a atras foarte tare, pentru ca, in esenta, Ori vorbeste de intoarcerea la natura, atat prin felul cum privim alimentele, cand le consumam si cat mancam, dar si cum abordam miscarea fizica.

Ca toate in viata, si ce promoveaza Hofmekler trebuie abordat cu un graunte de sare, experimentat si cantarit. Pentru mine, legat strict de postul negru, nu a mai fost cale de intoarcere: sunt ani de cand postul negru e parte din viata mea, constant, si nu mai am nevoie sa ma conving de beneficiile lui asupra organismului, ca intreg. Poate ca acest articol te va inspira si pe tine sa vrei sa stii mai multe. (Pentru abordari mai riguroase si mai stiintifice, dar mai putin…romantice, il recomand pe dr. Jason Fung).

Un peste alta, Hofmekler e un tip vizionar si fascinant, o persoana care cu siguranta starneste cel putin curiozitate. Povestea lui de viata nu e deloc una obisnuita. Inca din copilărie, Ori demonstreaza spirit artistic, iar mai tarziu, castiga o bursă la prestigioasa Academie de Artă Bezalel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Cu o diplomă în Științe Umane, Ori e fascinat de tehnicile artistice ale maeștrilor antici.

Ori Hofmekler decide ulterior sa isi indrepte talentul artistic catre ilustrarea și satirizarea situațiilor geopolitice și ale politicienilor, iar lucrarile incep sa i se publice cu mare succes, in publicatii celebre: New York Times, London Times, Time Magazine.

Cu o cariera artistica de mare success, lui Ori i se intampla ceva cu totul neasteptat: incepe sa isi piarda vederea si e nevoit sa renunte la a desena si sa isi caute o alta pasiune. Nu trebuie insa sa caute mult, pentru ca inca de foarte tanar, Ori e fascinat de Grecia si de Roma antica, dar mai cu seama de vaslasii greci de pe navele de razboi ale acelor vremuri si de razboinicii romani, cunoscuti pentru calitatile atletice, pentru anduranta si forta lor. Uimit de faptul ca un soldat roman, desi cantarea in medie 60 de kg, putea sa marsaluiasca zile intregi, carand 15 kg de armura si arme, Ori isi propune sa gaseasca un tip de antrenament care sa aiba ca rezultat obtinerea unei replici la fizicul deosebit si la capacitatile razboinicilor antici; apoi, gaseste si locul unde sa aplice ceea ce intreprinde, legat de corp: Fortele de Aparare Israeliene, unde e angajat ca luptator de comando,

Mai apoi, Hofmekler se intoarce la arta, cand e angajat de familia Guccione (detinatoarea revistei Penthouse) ca editor sef la o noua revista de fitness inovativ (Mind and Muscle Power). Aparitia Internetului a distrus insa multe reviste, inclusiv pe cele detinute de familia Guccione. Hofmekler se reinventeaza din nou, fondand “Defence Nutrition”, o linie de suplimente nutritionale, care isi propunea sa fie revolutionara. Tot atunci, Ori scrie prima lui carte, celebra “The Worrior Diet”, care aducea in prim plan postul negru intermitent, ceva cu totul nou acum mai bine de 20 de ani, dar si idei legate de o dieta care avea ca model felul in care se hraneau razbonicii antici: alimente putine, abtinerea de la a manca des, masa principala la final de zi, alimente organice. Hofmekler insista ca organismul uman, cand nu e imbuibat cu mancare, se va detoxifia si se va curata in mod constant, micul dejun trebuind sa fie, din perspectiva lui lui Ori, evitat.

La nivel fizic, tipul de antrenament fizic propus de Hofmekler, facut cu intensitatea si determinarea necesara, pentru a replica efortul fizic si mental cu care traiau razboinicii antichitatii, construieste fibre musculare de tip “hybrid”. Cu acest tip de exercitii, Hofmekler abordeaza holistic ideea de corp puternic si sanatos, incluzand in ecuatie si o dieta revolutionara, ceea ce face din Ori un adevarat maestru in dezvoltarea unui fizic puternic si in echilibru cu el insusi si cu lumea inconjuratoare. Dupa unii, Hofmekler este, pe de o parte, tatal incontestabil al postului negru intermitent, iar pe de alta, un fel de filozof care trateaza body-building-ul ca pe o “stiinta a supravietuirii”; in fapt, Ori nu este un fan al body-building-ului, el preferand ideea de“functional strength.”

Hormesis” este termenul care sta la baza multor idei pe care le vihiculeaza si le aplica Hoflemeker de cateva decenii; pe scurt, spune Ori, abilitatea de a rezista la actiunea combinata a stresorilor fizici si nutritionali a permis speciei umane sa supravietuiasca conditiilor extreme date de foamete si de alte provocari dificile; desi omenirea a evoluat intr-o lume stresanta, iar organismul nostru inca este programat sa functioneze astfel, astazi, relatia primordiala intre nevoia de hrana si de supravietuire a disparut si asta a dus la imbatranire precoce si la instalarea bolilor de la varste din ce in ce mai fragede.

Redau mai jos cateva dintre ideile principale ale cartii “The Warrior Diet”:

  • Consumul unei mese principale pe zi si astfel, restrictionarea calorica si a macronutientilor;
  • Daca se consuma gustari, acestea sa conste in fructe, vegetale si un pic de proteina; sunt exclusi carbohidratii ce au ca sursa painea, cerealele, zaharul procesat;
  • Miscare fizica pe stomacul gol (sustine sistemul nervos si promoveaza pierderea in greutate);
  • Perioadele lungi de a manca putin promoveaza eficientizarea felului in care este utilizata si reciclata proteina de catre organism;
  • Perioadele de post negru imbunatatesc sensibilitatea la insulina, iar atunci cand se consuma alimente, glicemia nu fluctueaza mult; corpul nu va stoca caloriile din carbohidrati, ca grasime; organismul va avea, in schimb, capacitatea de a repara tesuturile si de a arde grasimile acumulate;
  • Este esential sa ne antrenam corpul sa devina mai instinctiv, prin evitarea meselor dese sau cel putin al consumului excesiv de alimente pe parcursul zilei;
  • Marele dezavantaj al meselor frecvente pe parcursul zilei este ca organismal nu are sansa sa ia pauza si sa se detoxifice, sa se recupereze si, astfel, pancreasul sa se odihneasca;
  • Postul negru este arta manipularii metabolismului;
  • Grasimea “incapatanata” este cea de care este greu sa scapam si este cauzata de prezenta in exces a estrogenului, hormonul feminin;
  • Dieta “The Warrior” se bazeaza pe un ciclu zilnic de mancat foarte putin sau deloc, cu mancat “in exces”, la final de zi;
  • Pe perioada de mancat sub-caloric, se evita consumul de carbohidrati procesati, inclusiv zaharul, pentru a mentine insulina la un nivel scazut; in schimb, se vor consuma alimente crude, vii, ce contin nutrienti vitali, enzime, vitamine si minerale; alimentele crude, cand se consuma pe stomacul gol, ajuta la accelerarea procesului de detoxifiere si la asimilarea nutrientilor esentiali;
  • Grasimile “bune” se vor consuma la final de zi, pentru a nu “taxa” sistemul digestiv pe perioada de sub-alimentare; de exemplu, consumul de avocado ori de nuci si alune crude va accelera arderea grasimilor, va duce la cresterea libido-ului si va lupta cu imbatranirea precoce; nu se consuma insa grasimi impreuna cu cereale ori cu carbohidrati.
  • Scopul perioadei de mancat “in exces” este sa ajute la recuperarea corpului, sa repare tesuturi si sa contruiasca masa musculara, cresterea metabolismului, recuperarea rezervelor de energie, hranirea mintii si a corpului, fara sentimentul de vina;
  • Scopul dietei “The Warrior”: sa declanseze instictul unul luptator (The Warrior), sa arda grasimea, sa construiasca forta, sa accelereze metabolismul, sa dea un boost virilitatii; detoxifierea organismului; incetinirea procesului de imbatranire, obtinerea sentimentului de libertate si de satisfactie.
  • Sesiunile de antrenament fizic intens ar trebui sa dureze intre 15 si 45 minute, cu 2 zile de pauza, pentru recuperare, cu focus pe exercitii de forta cu greutatea propriului corp (flotari, genoflexiuni) si scurte sesiuni de HIIT (intervale de inalta intensitate).

“Mulți oameni au astăzi o frică irațională – aproape fobică – de foame. Trăim într-o societate care ne învață că nu este bine niciodată să ne fie foame și că foamea poate fi chiar periculoasă. Desigur, acest lucru este parțial adevărat, deoarece toată lumea are nevoie să mănânce și atunci când esti flamand, foamnea declanșează partea reactivă a instinctului de supraviețuire (care spune „trebuie să mănânc pentru a supraviețui”). Cu toate acestea, atunci când știi cum să manipulezii foamea corect, asta iti va servi în multe moduri pozitive. Da, foamea va declanșa partea activă a instinctului de supraviețuire, dar asta ce te face mai alert, mai ambițios, mai competitiv și mai creativ. De-a lungul istoriei, oamenii au fost nevoiți să se confrunte cu foamea. Învățarea de a-i face față a fost, de asemenea, practicată în mod intenționat, pentru a face oamenii mai duri și mai puternici, prin urmare mai rezistenți la greutățile vieții.

Corelația istorică dintre foame și libertate este destul de evidentă. În perioada în care a fost scrisă Biblia și mai târziu, în timpul Imperiului Roman, foamea și postul au fost considerate o parte integrantă a vieții pentru oamenii liberi, războinici și pentru cei care duceau o viata nomada. Cred cu tărie că foamea declanșează Instinctul Războinic și, dacă este sub control, îți va oferi un „sentiment de libertate”. De asemenea, cred că hrănirea frecventă – din cauza fricii de foame – poate să creeze o „mentalitate de sclav”, deoarece, atunci când sunt hrăniți continuu, oamenii tind să devină mai letargici și mai supuși și, astfel, ușor de controlat. S-ar putea considera ca abundența alimentelor e o formă mai puțin drastică, mai puti evidentă de „opiacee pentru mase.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.