Dumarex, cu D de la Dragoste. Povestea familiei Duma (I)

De Liviu Duma auzisem si eu, ca multa lume, de pe vremea cand Dumarex era o firma cunoscuta in Romania. Ani de zile dupa ce povestea Dumarex s-a incheiat, l-am cunoscut si in persoana, intr-un mod cel putin surprinzator. Spun asta pentru ca prima imagine pe care am avut-o cu dl Duma a fost aceea a unui barbat subtirel, cu parul sur si cu o melancolie greu de ascuns in ochi si care, intr-o seara ploioasa de mai, in fata unui pick-up vechi, se bucura de o muzica, care la decenii dupa ce fusese inregistrata, isi imprastia sunetele in aerul racoros al serii, intr-un mod magic si tulburator.

disc1

Pe micul pupitru din fata domnului Duma stau imprastiate cateva zeci de viniluri vechi, dar extrem de pretioase: Faith al lui George Michael, un foarte tanar Tom Jones, fratii Carpenters, Led Zeppelin, Barbra Streissand, Berry Gibb si multi alti artisti. Muzica e cea care a legat dialogul meu cu domnul Duma, in vreme ce ma minunam de bogatia de viniluri, tinandu-le in palme cu atentie si cu respectul cuvenit unor amintiri atat de pretioase, prin vechimea, locul si vremurile din care proveneau.

disc2

De la acea seara de mai au trecut trei ani, ani in care am adunat amintiri de pret din viata familiei Duma si a firmei Dumarex, firma in care Anca si Liviu Duma au investit atatia ani de munca si de pasiune. M-am hotarat sa lansez astazi, 12 februarie, acest serial de viata, pentru ca exact acum 3 ani Anca, iubita sotie a domnului Duma, pleca dintre noi. Te invit sa citesti despre inca o poveste care, ca toate povestile de viata, spuse sau nespuse, bate filmul.

Liorisme: Domnule Duma, povestiti-mi va rog putin despre copilaria si despre familia dvs.
Liviu Duma: Prima “curiozitate” a vietii mele e faptul ca, desi m-am nascut la inceputul anului, pe 1 ianuarie, nu ma cheama…Vasile. Fiind  ultimul baiat nascut in “dinastia” Duma, am primit la nastere un…taragot si un pahar de impartasanie, din argint. Taragotul, instrument traditional in Ardeal, l-am facut praf; instrumentul fusese construit din bucati, iar eu m-am jucat cu el pana l-am pierdut de tot. Acum regret nespus ca parintii mei nu l-au ascuns, pentru a-mi da posibilitatea de a-l oferi si eu, traditional, mai departe, nepotului meu, ultimul baiat Duma.

dfc3d65e-440e-45f6-9237-047fe4663a5b
Decembrie, 1950

O alta ciudatenie e faptul ca m-am nascut la sapte luni, iar mama, pe care, culmea, o chema Vasilica, desi eu ii spuneam Viorica, era o foarte tanara mama, nascandu-ma cand avea doar 18 ani. Copilaria mea a fost ca o excursie, plimbandu-ma dintr-un oras in altul, Oradea, Deva, Calafat, Constanta si, intr-un final, Bucuresti. A, nu inamplator, ci datorita faptului ca tatal meu, Ion, un ardelean get beget, si caruia eu ii spuneam Noni, era ofiter si lucra la graniceri.

Orasul copilariei mele a fost Deva. Tatal meu a fost la un moment dat transferat la Externe, iar eu am fost “plantat” la bunici. In 1957, tata a fost numit secretar 3 la Legatia Republicii Populare Romane de la Londra. Anii ’50, destul de tulburi la nivel international si nu numai, nu le permiteau parintilor sa ma ia cu ei, asa ca Cetatea Devei a devenit universul meu de joaca si locul unor misterioase cercetari a vestigiilor locale si a…vinului solid al dacilor. Mi-aduc aminte ca intr-o iarna, colega mea, Erji, m-a invitat la “patinoarul” din oras (o balta mai mare, inghetata). Pentru ca eu habar nu aveam sa patinez, m-am antrenat pe strada Barbu de la Vrancea nr. 11, in zona amenajata pentru cresterea…porcilor, unde bunica mea arunca apa menajera; bineinteles, din cauza gerului, apa ingheta tun, prilej perfect pentru ca eu sa invat arta patinajului, tinandu-ma de gard. A fost o mare bucurie pentru mine cand tatal meu, care aflase de noua mea pasiune, mi-a trimis din Anglia o pereche de patine (pe bocanci) si o crosa de hochei. Devenisem, dintr-o data, personaj local, iar Erji se mandrea cu colegul ei.

cc935b05-9edd-48e4-a9fc-508339caac5d
Balcic, 1955 (fotografie facuta de bunica mea, Elena sau Maia, cum ii spuneam eu)

Educatia, adica scoala, in Deva era foarte stricta. Nu puteai merge in timpul liber, adica sambata sau dumunica, la plimbare pe singurul bulevard din centrul orasului, decat in uniforma si cu chipiul pe cap. De filme sau de spectacole, nici nu putea fi vorba! Puteai avea parte de ele numai in cadrul scolii si doar “cu randul”.

Duma Liviu
Eu, elev in clasa I (al doilea baietel din randul 2, dreapta), coleg cu mai tarziu celebrul Mircea Vintila (primul baietel din randul 3, stanga)

Ha, ha! Imi amintesc ca eram in clasa a VIII-a si la Cinematograful Luceafarul (unicul din localitate) rula renumitul lung metraj “La Ciociara”, cu Sophia Loren. Profesorii faceau cu randul la intrarea in cinematrograf, pentru a “prinde” elevii indisciplinati, care nu respectau consemnul de a merge la film numai cu scoala si, in nici un caz, la acest film “deochiat”! Asa ca eu m-am echipat in hainele bunicului, mi-am desenat niste mustati si perciuni si mi-am incercat norocul la cinema. Ghinion, caci am fost prins de Directorul Bulz, in treacat spus, ruda de-a noastra mai indepartata, si pedepsit cu tunsul la chelie (ufff!).

2c227a3b-07f3-435e-bc50-80a69e39d1d5
Prima iesire  “peste granita” Republicii Populare Romane; fotografie facuta la picioarele leilor din impresionanta Trafalgar Square, Londra

Dar vacantele, mai ales cele de vara, erau pentru mine minunate…In anii ’60, puteam, in sfarsit, sa imi vizitez parintii la Londra. Zborul cu avionul pana la destinatie facea trei popasuri: Cluj, Budapesta si Bruxellles; apoi, masina ma ducea in Palace Green nr. 4, London. Totul era altfel! Ma intrebam, de exemplu, de ce masinile merg…invers, de ce taxiurile sunt toate negre si cine a pus doua autobuze unul peste altul?! Dar cel mai mult m-a impresionat, si as putea spune ca asta m-a marcat pe viata, contactul cu muzica englezilor de la THE BEATLES. Carui tanar nu-i placea sa asculte muzica? Iar eu deja aveam magnetofon!

In Anglia, programele de la televizor erau de neinteles si nu neaparat din cauza limbii, ci pentru ca erau atat de diverse,  incat nu puteam intr-o zi sa vad cu nesat tot ce ma interesa. Pe “cei patru magnifici” Beatles i-am vazut prima data la emisiunea “Ready, Steady, Go!” de pe ITV London. Am ramas siderat de look-ul lor! Tunsoare cu breton, pantofi cu toc, tunici fara revere si vocile…Din acel moment, am vrut din tot sufletul sa pot sa-i vad in persoana. Visul mi s-a implinit la lansarea peliculei lor, “A hard day’s night”, la London Palladium, in 1964; a fost primul si, din pacate, ultimul moment cand i-am vazut live, dar i-am urmarit tot timpul avand , in 1969, toata colectia de viniluri The Beatles.

Istoria periplului meu in orasul Deva se apropia de final, iar din 1965, liceul bucurestean Mihail Sadoveanu de pe Bulevardul Dacia si blocul Willson, de pe Bulevardul Magheru, unde locuiam, deveneau bornele adolescentei mele.

Proaspat sosit in Bucuresti la doar 16 ani si dupa experienta mea londoneza, aveam sentimentul omului picat din luna. Totul mi se parea cunoscut, dar privit prin ecranul unui…televizor. Apucaturile mele provinciale, amestecate cu muzica Beatles, imi dadeau, in ochii mei cel putin, aerul baiatului “bazat”, drept pentru care, scoala pentru mine nu a reprezentat un “must”. Liceul l-am terminat, dar nu la un nivel la care sa am o mare sansa sa intru cu usurinta la  Facultate.

Intre timp, incepuse razboiul din Orientul Mijlociu (1967), iar tatal meu facea parte din delegatia Romaniei la ONU. Avand-o doar pe mama langa mine, am luat viata in piept si am incercat la ASE, dar ghinion, am intrat la…”fara loc” si orice incercare a mamei mele de a ma pune si pe mine in radul  acelor copii cu care parintii se mandreau, a esuat. Asa ca am devenit…facturist, adica faceam facturi la un depozit important din Bucuresti, de pe Soseaua Viilor. Era o experienta noua pentru mine, dar care nu a durat decat doua luni, caci in februarie 1968 s-a rostogolit peste mine cosmarul vietii mele, armata.


(Fotografii oferite de domnul Liviu Duma, din arhiva familiei)

One thought on “Dumarex, cu D de la Dragoste. Povestea familiei Duma (I)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.