Usa apartamentului nostru din strada Judetului se deschise usor, iar in usa Anca, cu o plasa in mana, priveste in gol, catre mine.
– Ce faci, de ce nu intri?
– Mi-au facut-o cei de la Mefin, spuse ea, asezandu-se  pe taburetul de la intrare.
– Ce este, ce s-a intamplat? o intreb eu deja ingrijorat.
– A, mai nimic! M-au scos din echipa care trebuia sa se ocupe  de primul magazin Christian Dior de la Sala Palatului!

– De ce ? – o intreb eu curios
– Pentru ca, au zis, Iorgandas in speta, au nevoie de persoane cu “relatii”, iar eu sunt doar un simplu “referent!
– Anca, dar tu cunosti atata lume din parfumerie, inca de pe vremea “Mercur”, am spus eu contrariat.

– Ei, si??
– Pai, de ce trebuie sa depinzi de ei? Fa-ti tu job-ul tau! – i-am spus eu, incercand sa o linistesc.
– Crezi ca este atat de simplu?! Iti trebuie, relatii si bani iar noi, stii…tu la Radio…eu, acum …spuse ea, scotandu-si pantofii.

Acest scurt dialog casnic avea loc la mijlocul lunii aprilie, in 1990. Lumea era in schimbare. Bucurestiul se dezmortea firav dupa iarna istorica, pe care o strabatuse la finalul anului 1989. Mi-am adus aminte ca, in copilarie, la Londra, cand eram cu parintii, imi placea sa ma duc la magazinul de jucarii din Soho si sa ma joc cu Lego. Mihai, copilul nostru, invartea intre degetele lui micute o figurina din seria Duplo. Atunci mi-a venit ideea.
– Anca, tu, la Mercur, l-ai cunoscut pe Jehnnsen, din Danemarca, de la Lego. Ce ar fi daca ii dam un telex sa-i propunem o colaborare?

Au urmat cateva zile de umblat cu Oltcit-ul nostru albastru pe la diferite cabine TELEX, caci nu existau atunci prea multe cai de comunicare. Asa a aparut primul LEGO shop la Romarta Copiilor, in Bucuresti. Era doar inceputul,

Ma aflam cu Anca in fata magazinului “Romarta Copiilor” de pe Calea Victoriei. O mama cu doi copilasi se oprise in fata vitrinei pe care, de curand, o amenajaseram “ca afara”, cu jocurile LEGO. Amandoi copiii isi lipisera nasucurile de geamul vitrinei si o trageau de maneca pe mama lor. “Vreau si eu!”, spuse baiatul, un pusti de 5-6 anisori. Fetita pufai insa cu naduf: “Dar, papusi de-alea, cu multe hainute si cu par lung nu au la LEGO?”
Anca asculta cu atentie reactia copiilor. Ii placea sa afle parerea  beneficiarilor jucariilor si, de aceea, de multe ori se amesteca printre cumparatori.
– Bebe, stii, eu il cunosc pe directorul comercial pentru Europa de la Mattel. A fost  acum cativa ani la Mercur. A incercat sa lege ceva, dar atunci jucariile nu erau interesante. Hai sa incerc!- mi-a spus Anca, plina de entuziasm.

Mattel era o companie americana producatoare de jucarii, care avea ca produs fanion Papusa Barbie, la mare moda in acea perioada in toata lumea, iar la nici doua luni dupa discutia de mai sus, tot la “Romarta Copiilor”,  isi facea loc o noua vitrina, gazduind, de aceasta data, “lumea Barbie”: casa, piscina, calul, masina, garderoba Barbie – papusa fenomen a timpului.

Barbie ajunsese in Romania si nu ne-am inchipuit ce succes va avea. Se faceau liste de asteptare, caci stocurile nu puteau fi foarte mari. Era inca un inceput, iar noi aveam nevoie de o firma si de un sediu.

Ne-am dus la Ministerul Comertului; pe atunci, Registrul Firmelor era administrat de acest Minister, unde  domnul Fota, ministrul, fost coleg cu Anca la MEFIN, ne-a primit zambind:
-Ce faci, Anca, nu te lasi?! Ti-am aprobat cererea de infiintare, dar nu ai completat  rubrica cu numele societatii!
-Pai..?! incerca Anca sa se gandeasca repede.
-Stai ca te ajut eu, spuse domnul Fota. Ce zici de DUMAREX? DUMA e numele tau, iar REX vine de la Romanian Export; sau s-ar putea numi REGALITATE, dupa  produsele pe care le promovezi tu pe piata!

Am ales prima varianta si asa s-a nascut DUMAREX in 1990.

---

Aeroportul Otopeni, forfota mare. Tin o bucata de carton in mana, pe care scrie cu litere ingrosate “GUERLAIN”. Privesc nerabdator catre usa pe unde ies calatorii. La un moment dat, cineva ma bate usor pe umar.
–Bonjour, je  suis Antoine, imi spune o figura vesela a unui barbat neasteptat de tanar, inalt si chipes.
Ceva mai tarziu, baronul Antoine de Fomervault, director de export la Guerlain, priveste curios pe geamul masinii la Bucuresti-ul scufundat in zloata; era deja iarna, iar multe ziduri erau pline de lozinci scrijelite: “Jos Comunismul”, “Iliescu si Chitac”…In sfarsit, in apartamentul de la etajul 4 din strada Eforie, Anca, cu un zambet larg,  il imbratiseaza pe Antoine.
-De cand te asteptam! Ti-am trimis zeci de mesaje, Antoine! De ce nu mi-ai raspuns? intreaba Anca, cu un usor accent de repros.
-Am primit toate mesajele tale, dar stii, Romania, minerii…nu este prea devreme oare?

Cu miscari lente, Antoine scoate de sub masa o mica valiza de culoare albastruie, cu un semn auriu in mijloc. Desface inchizatoarele aurii si pune pe masa cateva sticlute sclipitoare, ce degaja miresme ametitoare. Este colectia clasica de prezentare a parfumeriei Guerlain: JICKY, MITSOUKO, JARDINS de BAGATELLE, VOL de NUIT, SHALIMAR, HABIT ROUGE, VETIVER, SAMSARA.

-Anca, crezi ca ai unde sa prezinti colectia Guerlain? Intreba Antoine, uitandu-se pe geam. Chiar crezi ca Bucurestiul este pregatit  pentru o parfumerie de lux? Stii, magazinul nostru  din Paris,  de pe Champs Elysees, este organizat intr-un  anume fel. Trebuie sa dai senzatia ca  intri intr-un …TEMPLU  AL VISELOR.

A  urmat o  zi intreaga de discutii, plan de marketing, costuri, stocuri, game. O lectie plina de miresme si de invataminte. GUERLAIN revenea in Romania dupa 45 de ani. A fost primul pas, dar inca nu gasisem Templul Viselor, unde sa expunem miresmele parfumurilor.

Ceva mai tarziu, ma aflam cu Anca intr-un birou clasic comunist, incercand sa-i convingem pe dl Ionila, directorul Magazinului Romarta si pe dna Barbatescu, directorul  adjunct, sa  ne inchirieze un spatiu de prezentare in magazinul lor de la “Coada Calului”, langa Universitate.

In perioada aceea, orice import trebuia sa aiba licienta aprobata de Ministerul Comertului. Invatasem repede usile la care trebuia sa bat, ca semnaturile si stampilele sa fie puse repede, altfel erai “penalizat” in vama. O doamna amabila, purtand o pereche de ochelari cu rama groasa, neagra, se uita pe foia de hartie pe care o avea in fata. Ma intreba cu o voce neutra:
-Ce esta asta, Guerlain?
-Parfumerie, doamna, de la Paris; stiti, parfum original, zic eu plin de solicitudine.
-Pfff, am auzit eu, dar parca erau din Turcia?!
-Nu, doamna, aceasta este parfumerie de lux din Franta. Stiti,vinuri, parfumuri, incerc eu sa glumesc.
-Si ce, daca le bag in calorifer, se face mai cald in casa?
Am mimat un zambet si nu am mai comentat.

Antoine de la Guerlin anuntase ca trimite un trainner  pentru vanzatoarele noastre.

-Va trebui sa vorbesc cu Geta sa mai cheme 2-3 fete de la Romarta, spuse Anca, in timp ce il dezbraca pe Mihai inainte de baie.

Si cine nu o cunostea pe Geta de la Romarta? Rosie in obraji, cu forme nitel rubensiene (ca sa nu spun…grasuta), permanent agitata, peltica si totdeauna atotcunoscatoare.

-Doamna Duma, cine credeti ca stie de asta…Gherlin? Am intrebat-o si eu pe mama si, in afara de apa de lavanda sau de lacramioare, nu prea a folosit altceva, iar mama mea e pedanta! Si de ce am eu nevoie de training? Ce este atat de greu sa le dau cuconeturilor cu parfum pe mana, sa vada si ele cum miroase? Stiti, unele vor sa le dau si pe haine. Ieri a venit o babuta cu o blana decolorata si zmotocita la gat si imi tot repeta: “Gherlin a inventat parfumul!” Mai zicea ca un poet roman, nu-mi aduc aminte cum il cheama, a scris candva despre asta.

Asta era Geta  de la Romarta…

Barbara, o doamna de vreo 35 de ani,  deosebit de fina si de eleganta, de la Guerlain Paris, cu zambetul lipit de fata si cu ochi luminosi, sosise in Bucurestiul  anilor ’90 cu o mare valiza albastruie (lapis lazulis, culoarea Guerlain). Era nerabdatoare sa vada magazinul si sa cunoasca vanzatoarele.

-Anca, in ce limba prefera fetele sa le vorbesc? Franceza sau engleza?-intreba Barbara, asezand pe masa, cu multa atentie si delicatete, minunatele sticlute de parfum.
-Lasa, voi traduce eu, i-a raspuns Anca, evitand sa spuna ca “fetele” nu prea se descurca cu limbile straine.

A fost o zi spectaculoasa. Geta se agita ca de obicei, ba cu un pahar cu apa, ba cu o cafea,  iar restul vanzatoarelor sorbeau cuvintele calme si inmiresmate ale Barbarei, dar nu intelegeau nimic! Cum adica sa nu arate cumparatorilor cele mai vandute parfumuri de la Guerlain? Ce inseamna vanzare complementara? Si daca nu au un produs, cum sa nu spuna “Nu avem”? Si de ce trebuie sa zambeasca  permanent?

Barbara scoase din valiza o cutie rotunda, frumos colorata in culori stralucitoare.
-Aceasta este noua pudra  de la Guerlain, “Le Meteorites”. Stiti de ce i se spune asa? – intreba ea increzatoare ca va primi raspunsul potrivit.
-Pai, sigur, sari Geta; ca este facuta cu praf de meteoriti. Nu???

Anca se straduia sa traduca cat mai pe intelesul fetelor de la Romarta cuvintele pline de invataminte ale Barbarei. Greu! Cum puteai sa le spui dupa atata amar de ani in comunism, 45, mai exact, ca “clientul este stapanul nostru”, cand pentru orice vanzator din acei ani clientul insemna: venit, vazut, cumparat si eventual repede, repede, ca mai sunt si altii la rand! Nici vorba de explicatii, testari, zambete, rabdare si dorinta de a fi  pe placul cumparatorilor.

Pentru ca Barbara statea la Bucuresti trei zile, Ancai i-a venit ideea geniala de a organiza un eveniment de prezentare, intr-un loc cu totul deosebit, pentru romancele prea de mult timp  vitregite de atingerea diafana a miresmelor din “Templul Viselor”.

In 1992, Palatul Elisabeta era administrat de RAPPS sau, mai pe scurt, de “Gospodaria de Partid.” Domnul Constantin, un tanar  subtire, imbracat intr-un costum albastru inchis, ne privea cu neincredere. “Noi nu facem prezentari aici; noi organizam mese oficiale pentru cei din Guvern”, ne-a informat el. Dupa lungi  ore de negocieri, invaluiri ale Ancai si o sacosa plina cu mostre Guerlain, s-a stabilit: SEARA GUERLAIN!

Forfota mare. Doamne si domni curiosi priveau catre masa frumos aranjata  de Barbara. Guerlain stralucea. Televiziunea Romana si multi reporteri si fotoreporteri erau prezenti la eveniment. Barbara, zambind mereu, dezvaluia cu multa feminitate, incetul cu incetul, secretele “Templului Viselor”.
Mioara Roman, sotia Primului-Ministru, fosta mea colega, ma privi cu repros.
-Ce faci Liviu? Ai plecat de la Radio sa te ocupi de …parfumerie?

Seara,  la hotel, Barabara isi intocmeste raportul.
-Anca, niciodata nu am fost atat de coplesita de bucurie in toata perioada mea de international trainer!  Bucuresti-ul este “Miciul Paris!”

A doua zi, telefonul fix de pe biroul Ancai zbarnaie insistent.
-Hello, Anca! This is Natalie from Yves Saint Laurent. I’ll be in Bucharest soon! Can we meet in your office?

---

-Fotografii oferite de domnul Liviu Duma din arhiva familiei-